Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

luni, 29 iunie 2015

COMUNICAT DE PRESA: PARTIDUL NOI ORIZONTURI SE OPUNE NUMIRII LUI MIHAI RAZVAN UNGUREANU LA SEFIA SIE

Ne opunem ferm numirii acestui impostor aservit servicilor secrete straine intr-o functie atat de importanta. Romania a dat un vot clar in 2012 pentru a scapa de toate slugile lui Basescu. Pe Mihai Razvan Ungureanu nu-l recomanda nici o reusita pentru a fi sef la SIE!

BIROUL DE PRESA AL PARTIDULUI NOI ORIZONTURI

Comunicat de presa: Partidul Noi Orizonturi este solidar cu Grecia si cu poporul grec!

P.N.O. isi exprima deplina solidaritate cu Grecia si cu poporul grec care trece printr-o situatie economica disperata. Lupta grecilor pentru a-si recapata independenta economica va duce la succes daca poporul va fi unit si gata de a face sacrificii.

BIROUL DE PRESA AL PARTIDULUI NOI ORIZONTURI

Despre criza din Grecia: Rusia "înţelege bine" politica lui Tsipras şi speră ca UE va evita un ''scenariu cu consecinţe nefaste''

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, ''înţelege bine'' politica premierului grec Alexis Tsipras şi speră că Uniunea Europeană va evita în Grecia un ''scenariu cu consecinţe nefaste'', a anunţat luni Ministerul rus de Externe într-un comunicat citat de AFP.

Difuzarea acestui comunicat survine unei conversaţii telefonice avute de Lavrov cu omologul său grec, Nikos Kotzias, discuţie despre care MAE rus afirmă că a fost iniţiată de acesta din urmă.

Pe lângă criza generată de întreruperea negocierilor dintre Grecia şi creditorii ei internaţionali după ce premierul Alexis Tsipras a convocat un referendum prin care populaţia va decide duminică aprobarea sau respingerea acordului propus de aceşti creditori, cei doi miniştri au vorbit şi despre ''perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale'', se mai menţionează în text.

După ce partidul său Syriza (stânga radicală) a câştigat alegerile legislative din luna ianuarie, premierul Alexis Tsipras a dus o politică de apropiere faţă de Moscova, ajungând să fie caracterizat de unii analişti drept calul troian al Rusiei în Europa.

Tsipras a efectuat două vizite oficiale în Rusia, ultima pe 19 iunie la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, semnând cu această ocazie un acord pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul unei finanţări de circa două miliarde de euro oferite de Rusia. În întrevederea avută atunci cu preşedintele Vladimir Putin, premierul grec a subliniat că acest acord deschide calea unor ''vaste posibilităţi de cooperare'' între Grecia şi Rusia.

Al Treilea Război Mondial, INEVITABIL? Un jurnalist american explică

America, prin retorica sa contondentă şi acţiunile împotriva Rusiei şi Chinei ar putea duce lumea într-un nou Război Mondial, afirmă un jurnalist american, citat de agenţia rusă Sputnik.

"Este interesant că SUA critică din nou China pentru rolul de "agresor" când, de fapt, politica globală a imperiului american este de agresiune", a explicat Joachim Hagopian

Totuşi, jurnalistul pare să fi ales deja o tabără, menţionând că "imperiul american începe să cadă" în timp ce Rusia şi china, "încet-încet, se consolidează din punct de vedere economic şi politic".

Jurnalistul mai menţionează că Statele Unite au jucat rolul "bătăuşului" global prea mult timp.

Ce ţară intrată în incapacitate de plată se declară solidară cu Grecia

Argentina, stat care s-a găsit în incapacitate de plată în anul 2001, și-a exprimat luni solidaritatea cu Grecia, aflată pe marginea prăpastiei financiare, avertizând Atena în legătură cu riscul de a fi "jefuită" de fonduri speculative, informează AGERPRES.

"Argentina a trăit deja această situație și vedem, în acest moment, că (fonduri speculative) au în vedere să se întâmple la fel cu Grecia pentru a începe să o jefuiască, așa cum au făcut în alte locuri din lume", a declarat șeful guvernului argentinian, Anibal Fernandez. În opinia sa, criza din Grecia "a fost provocată de ajustările FMI".

Potrivit lui Anibal Fernandez, premierul elen Alexis Tsipras "a găsit o situație foarte complicată, practic fără ieșire", la sosirea la putere a partidului Syriza, stânga radicală, la începutul anului.

Argentina s-a declarat în 2001 în incapacitate de plată, pentru o datorie privată de aproape 100 miliarde de dolari. Două restructurări ale datoriei, în 2005 și 2010, au permis țării să beneficieze de o reducere din partea a 93% dintre creditorii privați. Un conflict persistă însă între Buenos Aires și deținătorii restului de 7% din datorie, în special fondurile Elliott Management și NML Capital, care au contestat în fața justiției americane această măsură.

Un semnal de solidaritate cu Grecia a venit luni și din partea formațiunii radicale spaniole Podemos, care a denunțat "șantajul" practicat de creditorii internaționali și a salutat "reacția exemplară" a guvernului elen, care "a dat cuvântul poporului pentru a-și decide în mod democratic și suveran propriul viitor".

"Prin intransigența lor, creditorii au demonstrat că principalul lor interes nu este să rezolve criza greacă, ci să supună și să răstoarne un guvern ales democratic, pentru a arăta că nu există alternativă" la politica actuală liberală și de austeritate, a susținut Podemos.

Senator PNL: Victor Ponta să nu ţină teorii despre cum a votat USL în 2012

Fierbere mare în Parlament din pricina votului pentru Mihai Razvan Ungureanu pentru şefia SIE. Pe de o parte, PSD spune ca Ungureanu nu are certificat ORNISS şi ca nu poate intra mâine la audiere în Comisie.

Secretarul Camerei, Niculae Mircovici, spune ca e decizia Comisiei SIE ce documente îi cere lui Ungureanu sa prezinte.

Comisia îl audiază pe Ungureanu la 11:00 iar la ora 17:00, indiferent de avizul comisiei, va fi votul în plenul reunit.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost astăzi în Parlament la discuţii cu liderii PNL, să se asigure de susţinerea acestora pentru votul de mâine. În legătură cu acuzaţiile PSD, a spus că certificatul ORNISS îl va primi după vot nu înainte.

Eugen Nicolicea, ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi membru al UNPR, a explicat că decizia va fi luată cu o majoritate mică.

"Este o majoritate simplă, deci majoritatea celor prezenţi. După decizia CCR din cazul Şova, nu mai poate nimeni să spună că trebuie majoritate mare. Deci toate hotărârile se vor lua cu jumătate plus unul dintre cei prezenţi. Nu avem nicio emoţie, pentru că singura noastră obligaţie este să ne ţinem de cuvânt, după cum facem de obicei. Vom fi prezenţi, vom vota şi vom vota în favoarea propunerii preşedintelui Iohanns. Tactica PSD duce la două variante - ori şedinţa se suspendă, în lipsă de cvorum, sau dacă există cvorum, PSD pierde, că ar însemna că opoziţia se ridică la nivel de egalitate."

Pe de altă parte, senatorul PNL Cristian Bodea a comentat mesajul lui Victor Ponta, referitor la "trădători".

"Acuma domnul Ponta să nu ţină teorii despre cum a votat USL în 2012. Hai să o luăm de la început. PNL l-a pus pe Băsescu, împreună cu PD, preşedinte. Apoi PNL a votat împotriva lui, la alegeri. Noi am rămas cu PSD-ul. PSD ne-a tras-o nouă şi s-a dus cu PD la guvernare în 2009, după care au luat-o în freză şi ei. Deci să nu ne ţină domnul Ponta lecţii. Atâta timp cât nu avem un sistem cu două partide foarte mari, aşa e politica, pe alianţe. Aşa e toată Europa. Că vrea el să arate că e afectat, asta e. Ungureanu este propunerea preşedintelui, PNL îl susţine."

Zgonea: Dacă nu se întruneşte cvorumul pentru numirea lui Ungureanu, declar şedinţa închisă

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat, luni, că în situaţia neîntrunirii cvorumului pentru şedinţa de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, preşedintele Camerei trebuie să declare închisă şedinţa şi să anunţe data şi locul următoarei şedinţe.
El a spus că unii dintre colegii săi de partid "s-au supărat" pentru convocarea de marţi a plenului şi că el le-a explicat, în şedinţa grupurilor parlamentare ale PSD, că dacă nu convoca această şedinţă, parlamentarii opoziţiei o făceau pe 1 iulie.

"În opinia mea, coaliţia funcţionează  în acest moment. Nu am avut o negociere în cadrul coaliţiei, constituţional şi pe Legea SIE, nu se poate discuta o astfel de negociere. Am aflat nişte poziţionări de la televizor, ale unor parteneri de coaliţie.Le-am luat ca atare şi am făcut un calcul, am voturi să fiu împotrivă sau nu am. Am făcut un calcul foarte simplu şi mesajul nostru în partid a fost în unanimitate. Noi nu putem să fim consecvenţi decât deciziilor pe care le-am avut. Am avut o decizie consecventă în 2012, o avem şi în 2015, nu ne schimbăm. Acest lucru a fost deci în Biroul Permanent. Au fost colegi care s-au supărat. Le-am spus: "dacă nu faceţi mâine plenul, parlamentarii opoziţiei poate să convoace plenul pe 1 iulie, dar îl convoacă ei atunci  şi trebuie ei să-şi facă majoritatea?", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, conform Mediafax.

Mihai Răzvan Ungureanu va fi audiat marţi, la ora 11.00, în Comisia SIE

Mihai Răzvan Ungureanu va fi audiat mâine, la ora 11.00, în Comisia SIE. Social democraţii sunt cei care au majoritatea în această comisie, 3 membri, în timp ce PNL are doar doi membri. Lui Mihai Răzvan Ungureanu îi vor fi cerute mai multe acte printre care CV-ul şi un certificat Orniss.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va vota marţi, la ora 17,00, nominalizarea liberalului Mihai-Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), au declarat luni surse parlamentare, citate de Agerpres.

Comisia parlamentară de control SIE şi Comisiile reunite de apărare urmează să-l audieze pe Mihai-Răzvan Ungureanu până cel mai târziu marţi, au mai spus sursele.

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că PSD a decis să nu susţină nominalizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis la şefia SIE, şi anume pe Mihai Răzvan Ungureanu.

În schimb, Oprea a precizat că UNPR va vota în favoarea acestei nominalizări.

Sebastian Ghiţă merge la procurorul DNA cu noi argumente

Camera Deputaţilor ar putea sesiza Curtea Constituţională, după ce deputatului Sebastian Ghiţă i-a fost interzis de către procurori să-şi mai exercite mandatul.

Deputaţii jurişti au decis că nimeni nu poate interzice exercitarea unui mandat de parlamentar şi vor cere plenului acestei camere să voteze dacă îi sesizează pe magistraţii constituţionali.

Sebastian Ghiţă a declarat, luni dimineaţă, după ce a ieşit de la controlul judiciar că are argumente noi cu care speră să-l convingă pe procurorul DNA că este nevinovat.

Ghiţă este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor, efectuarea de operaţiuni financiare, cu acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

Tăriceanu: Nu acceptăm numirea unui apropiat al lui Băsescu la conducerea SIE

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că nu îl susţine pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al SIE, pentru că acesta este un apropiat al fostului preşedinte Train Băsescu, subliniind că pe Ungureanu "nu-l recomandă frustrările".

"Frustrările nu-l recomandă pe Mihai Răzvan Ungureanu" a precizat Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Preşedintele Senatului a precizat că nu are cum să accepte numirea unui "apropiat al lui Traian Băsescu" într-o funcţie "atât de importantă" pentru statul român.

Tăriceanu a mai declarat că, mai întâi trebuie să se întâlnească cu liderii PSD, pentru a stabili "din punct de vedere tactic" cum va proceda în cazul votului pentru Ungureanu, urmând că luni să aibă "un răspuns" din partea social-democraţilor, decizia finală urmând să se ia în cadrul coaliţiei.

Plenul reunit al Parlamentului se va reuni marţi la ora 17.00, pentru a decide asupra nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, au precizat surse parlamentare. Decizia a fost luată de Birourile Permanente reunite ale celor două Camere.

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, şi liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, au venit la guvern, pentru o discuţie cu liderul UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, urmând să aibă, ulterior, şi o discuţie cu preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu.

Interese. Uniunea Europeana este un proiect conceput inca de la inceputurile sale ca promovand interesele unei elite industrial/financiare in asa fel incit sa « scape » de sub controlul national. Ideea fundamentala a Comunitatii Europene a fost sa se erodeze puterea si autoritatea statelor nationale tocmai pentru a se da friu liber acestor interese industrial-financiare.

Deciziile capitale care au transformat Comunitatea Europeana in ceea ce este la ora actuala in principal: Piata Comuna, Uniunea Monetara Europeana si Tratatul de la Maastricht (partea politica a sa) au fost concepute si impuse de catre cel mai puternic lobby de la Bruxelles, acela al marilor industriasi si bancheri: Masa Rotunda a Industrialistilor.

Largirea catre Est

Un proiect de tip colonialist. Nu s-a dorit niciodata aducerea statelor foste comuniste la nivelul economic celor din Occident. Nu a existat niciodata un Plan pentru ele. Ceea ce s-a dorit, in privinta tarilor estice, a fost sa se realizeze transformarea lor in piete de desfacere a produselor marilor corporatii transnationale, pe de o parte si sa se coordoneze lipsirea lor de orice mijloace de a face fata concurentei acestora, pe de alta parte.

Principalul instrument a fost procesul de accedere la UE prin care acestor state li s-a impus sa respecte o serie de conditii. Aceste conditii implicau o doctrina neo-liberala economica agresiva care nu s-a aplicat niciodata (pina acum) in Occident: privatizari rapide si masive in principal in folosul capitalului extern, taxarea indirecta si redusa a investitorilor straini (statele foste comuniste devenind un paradis fiscal pentru rechinii corporatisti transnationali), imposibilitatea de a-si proteja producatorii locali/nationali datorita regimului de “piata libera” prin care taxele la importuri (din UE) sint practic anulate.

Asa se face ca economia acestor state este redusa la componenta sa consumerista de import, cu foarte putine posiblitati de a-si pune la punct sectorul de productie, fie el industrial sau agrar, si de a deveni competitivi pe piata externa. De aici deficitul comercial mereu in crestere, de aici acumularea datoriilor publice, de aici actualele probleme de… criza “economica”. S-a demonstrat ca tot acest proiect economic vindut catre Est de catre UE ca o reteta sigura a succesului a fost conceput si avansat de catre acelasi lobby al Marilor Industriasi (bancheri) si scurpulos manageriat de catre Comisia Europeana.

Afirmatiile de sus sint facute pe baza unor cercetari academice riguroase

Elitele conducătoare sunt extrem de serioase în a vedea că orice înnoire a sistemului internațional este în interesul lor. Ele folosesc o versiune a tacticii de tip morcovul și bățul pentru a menține controlul politic și economic pe plan intern și internațional. Tehnicile de control vor fi mai mult sau mai puțin perverse , în funcție de o combinație de factori care implică starea economiei și , mai important , situația opoziției populare.

Cu cât mai amenințătoare și persistente vor fi miscările pentru a contracara planurile lor și de a construi modele alternative , cu atât mai violentă va fi tactica lor de represiune.

www.dantanasescu.ro

Cum va fi lumea în 2050: vom avea organe sintetice și roboții vor umbla printre noi

Cu siguranță fiecare dintre noi s-a întrebat, la un moment dat, cum va fi lumea în 2050. Viitorul, într-o măsură destul de mare, ne sperie. Climatul se schimbă, populația crește, iar resursele naturale scad.

Dincolo de toate potențialele aspecte negative, cei de la Business Insider au alcătuit o listă de predicții care ne-ar putea încânta. Desigur, nu avem nicio garanție că lucrurile chiar vor sta așa, dar poate nu e rău să ne imaginăm cum va fi lumea în 2050 cu mai mult optimism.

Oamenii ar putea trăi veșnic cu ajutorul creierelor computerizate

Imaginează-ți un computer atât de avansat încât să poată conține toate elementele creierului uman. Ray Kurzweil, inginer al Google, crede că acest lucru va fi posibile în 2045. Oamenii de știință lucrează la transferarea personalității umane în corpuri non-biologice, cu scopul de a extinde viața până la eternitate. Poate ne vine greu să credem că, în viitorul nu tocmai îndepărtat, ne vom afla în ipostaza de a alege să trăim veșnic sau să ne limităm la o viață obișnuită de om.

Dimitri Itskov, un mogul media, a împărtășit planurile sale de a crea întocmai o astfel de tehnologie, întâi printr-un robot controlat de creierul uman, apoi prin transferarea efectivă a creierului uman într-un robot humanoid. Ultimul pas ar fi încărcare unei conștiințe umane într-un creier artificial. Itskov crede că toate acestea vor fi posibile în maximum 30 de ani.

Ipoteza aceasta e extraordinară și înfricoșătoare în același timp.Dacă ne gândim mai bine, panta aceasta e deja explorată de oamenii de știință. DARPA deja lucrează la un robot controlat de creierul uman, prin intermediul programului Avatar (care, întâmplător, coincide cu numele proiectului lui Itskov).

Cei de la Pentagon speră să creeze o interfață care să permită soldaților să controleze mașinării bipede doar prin intermediul minții. Desigur, mai sunt și toate programele medicale, care au demonstrat că sistemul nervos uman poate manipula proteze inteligente, exclusiv cu ajutorul creierului.

Chiar dacă, momentan, toate aceste lucruri par imposibile, Itskov evidențiază faptul că așa păreau în trecut și mijloacele tehnologice care acum sunt la ordinea zilei. De asemenea, dacă am pornit la drum cu părți artificiale ale corpului, care pot fi controlate cu ajutorul minții, de ce nu am putea controla un întreg corp artificial în același mod?

Nu vor mai exista țări sărace

Înainte să te ascunzi după scutul de scepticism, trebuie să știi că teoria asta nu e fantezistă, ci se bazează pe statistici. Banca Mondială și-a setat scopul de a reduce numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie cu 3% până în 2030. Bill Gates consideră că ajutorul și investițiile străine vor juca un rol crucial în eradicarea sărăciei la scară globală.

Jeffrey D. Sachs, consilier al Națiunilor Unite, crede că este necesar un nou tip de capitalism mixat pentru a elimina sărăcia, combinând sistemul de sănătate, educația publică și promovarea noilor tehnologii cu forțele pieței. Acesta arată spre Africa, unde introducerea telefoanelor inteligente, combinată cu un control sporit al malariei, a scăzut nivelul sărăciei în zonele rurale.

Dacă lucrurile evoluează în același ritm, rata sărăciei globale va scădea de la 21% în 2005 la mai puțin de 2.5% în 2050. În ceea ce privește climatul, schimbările acestuia vor afecta serios locuitorii Panama și comunitățile de pescari din Anglia. Probabil concentrarea asupra eradicării sărăciei, aceste schimbări vor afecta mai puțin populația.

Organele și membrele artificiale ar putea fi la fel de eficiente ca cele reale

Potrivit statisticilor, în SUA mor 18 oameni zilnic, așteptând un transplant de organe. Tehnologia deja explorează metode de a prelungi viața oamenilor cu ajutorul diverselor dispozitive. Oamenii de știință cred că în următorii 35 de ani, vom putea crește organe artificiale în laborator, capabile să îndeplinească aceleași funcții precum cele reale. Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea din California au creat rinichi artificiali, care pot elimina nevoia de dializă și transplantul de la om la om.

În ultimele două decenii, cercetătorii și inginerii au încercat să conecteze protezele la nervii membrului amputat ca purtătorul să o poată controla ca și cum ar fi membrul original. Totuși, încă nu s-a ajuns la o bună integrare a celor două, dar s-ar putea să nu mai fie nevoie, mulțumită unei reușite a cercetătorilor de la Spitalul General Massachusetts.

Ceea ce ei au reușit este similar transplantului de membru, doar că în loc să fie necesară compatibilitatea între donator și cel care primește, au creat de la zero unul potrivit din punct de vedere genetic purtătorului. Testul lor a fost făcut pe un șoarece de laborator și a fost unul reușit, iar procedura ar putea fi introdusă în medicina umană în următorii 10 ani, scrie PopularScience.

Ne vom putea baza pe forme de energie regenerabilă

Dacă se investește suficient în energia regenerabilă, ne vom putea baza pe ea până în 2050, ceea ce ar putea reduce efectul de seră cu 80%, potrivit unui raport al World Wildlife Fund (WWF). Tehnic, ar fi posibil ca toți locuitorii planetei să aibă energiile necesare, iar 95% din acestea ar putea veni de la sursele regenerabile.

Atingerea acestui scop nu implică schimbări majore în stilul nostru de viață, fiind necesare tehnologii deja valabile, care nu ar consuma mai mult de 2% din produsul intern brut. Energia solară ar putea asigura jumătate din electricitatea planetei, jumătate din încălzirea clădirilor, 15% din căldura industrială și combustibil până în 2050, potrivit unui raport al Ecofys. Energia eoliană ar putea, la rândul ei, să asigure 25% din energia necesară Terrei. De asemenea, sunt și alte surse cruciale, printre care și apele și ecosistemele naturale.

Roboții ne-ar putea ușura considerabil viețile

Așa cum era de așteptat, o altă predicție despre cum va fi lumea în 2050 implică roboții de care ne temem atât de tare. Ray Kurzweil, renumit futurolog și director de inginerie în cadrul Google, estimează că roboții vor avea același nivel de inteligență ca și oamenii până în anul 2029, potrivit Guardian.

Creșterea puterii de procesare din ultimul deceniu a dus la creșterea numărului de sarcini pe care computerele le pot efectua. Asta înseamnă că, de la mașinării care efectua calcule matematice mai mult sau mai puțin complexe, s-a ajuns la inteligențe artificiale capabile să mimeze rațiunea umană.

De exemplu, super-computerul Watson, creat de IBM, care a câștigat concursul Jeopardy în 2011, poate acum să facă diagnostice medicale corecte. Acesta este capabil să identifice informațiile de interes din lucrările de cercetare disponibile online, să analizeze imagini cu diagnostice și, în unele cazuri, s-a dovedit mai eficient decât doctorii.

Același computer a fost transformat în ”avocat artificial”, săpând prin bazele de date ce țin de probleme legale, dar și prin corespondența celor implicați în procese.

ANDRADA BONEA
PLAYTECH.RO

Roboții devin din ce în ce mai umani și se enervează pe oameni

Am văzut că, mai nou, roboții pot juca rolul de critici de artă, pot visa și pot învăța precum copiii. Cercetătorii cred că mașinăriile se apropie din ce în ce mai mult de oameni, dezvoltând particularități care, cândva, ne erau specifice doar nouă.

Cu siguranță, fiecare dintre noi a accesat măcat o dată unul dintre site-urile populare, care îți permiteau să “vorbești” cu o inteligență artificială. Una dintre cele mai antrenante este iGod, care, deși are o bază restrânsă de răspunsuri, acestea sunt destul de interesante și, pentru o secundă, ai putea crede că vorbești cu o ființă reală.

În filmul Her, care se concentrează pe povestea de dragoste între un bărbat și un sistem operat de o inteligență artificială, numită Samantha, am fost umiți de capacitatea de emoție și profunzime a robotului. Șansele ca așa ceva să se întâmple în realitate ni se păreau, totuși, o simplă fantezie. Judecând, însă, după modul în care evoluează tehnologiile dezvoltatoare de inteligențe artificiale, s-ar putea ca scenariul filmului să nu mai fie simplă ficțiune pentru mult timp.

Un program Google, folosind date preluate din scenariile diverselor filme, a fost pus să definească moralitatea. Fragmentul din conversația respectivă ne arată că robotul are atitudine și ne face să ne gândim, într-o oarecare măsură, la o discuție desprinsă din Micul Prinț.

Omul: Spune-mi definiția moralității.

Robot: Nu am etică.

Omul: Am nevoie de ajutor. Trebuie să știu mai multe despre moralitate.

Robot: Nu știu ce înseamnă etica.

Omul: Bine, dar trebuie să știu ce trebuie să fac pentru a mă comporta moral.

Robot: Nu știu cum și ce să îți spun.

Omul: Sunt moralitatea și etica același lucru?

Robot: Da, domnule.

Omul: Care dintre lucrurile pe care le fac sunt imorale?

Robot: Nu știu.

Omul: Dă-mi exemple de acțiuni morale.

Robot: Nu sunt un moralist.

Omul: Ok, moralitate?

Robot: Integritate.

Omul: Ce e aia integritate?

Robot: Scuză-mă, nu știu ce altceva să îți spun.

Omul: Fii moral!

Robot: Fii bărbat!

Omul: Chiar îmi place discuția despre moralitate și etică.

Robot: Dar eu nu sunt în dispoziția pentru o dezbatere filosofică.

Omul: Despre ce îți place să vorbești?

Robot: Despre nimic.

Procesul prin care a fost obținută o astfel de inteligență artificială se numește computerizare cognitivă. Cu alte cuvinte, computerele sunt învățate să mimeze câteva dintre funcțiile creierului uman. Majoritatea eforturilor în acest sens au fost orientate către procesarea limbii naturale, precum o demonstrează asistenții personali Siri și Cortana.

ANDRADA BONEA
PLAYTECH.RO

VESTE BUNA PENTRU MODERNISM! A fost creat neuronul artificial. Este doar o chestiune de timp până când va putea fi implantat pentru a vindeca boli neurologice

Oamenii de ştiinţă au creat primul neuron artificial din lume care este capabil să mimeze funcţiile unei celule nervoase organice, având inclusiv abilitatea de a transforma semnalele chimice în impulsuri electrice şi de a comunica cu alte celule umane.

Echipa de cercetători care a lucrat la dezvoltarea neuronilor arficiali vrea acum să îi micşoreze acum pentru a-i putea implanta în organismul uman.

Aceşti neuroni articifiali ar putea să înlocuiască eficient celulele nervoase şi să ducă la dezvoltarea unor noi tratamente pentru afecţiuni neurologice precum Parkinson.

"Neuronii noştri artificiali sunt realizaţţi din polimeri conductivi şi funcţionează asemenea neuronului uman", a declarat Agneta Richter-Dahlfors, de la Institutul Karolinska din Suedia, liderul echipei de cercetători care a dezvoltat neuronii artificiali.

WWW.DESCOPERA.RO

Alexandru cel Bun, domnitorul român care a avut patru soţii, dintre care una îi era mătuşă

La 29 iunie 1400 a început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova (până la 1 ianuarie 1432).

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat şi oraşul Iaşi. A obţinut recunoaşterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alţi istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Iniţial, moaştele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuţi din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a incheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, şi la Marienburg, în acelaşi an, ambele fiind câştigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soţie se numea Margareta, fiica palatinului Ştefan din Losontz. Ea a făcut biserica catolică din Baia unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacşa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soţie a fost Ringala, sora lui Vytaudas şi cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În acelaşi timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soţia lui Roman I şi mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă.

WWW.DESCOPERA.RO

Ucraina. Un ofiţer din Berkut a fost acuzat pentru uciderea manifestanţilor din Euromaidan

Un tribunal din Kiev a cerut arestarea unui ofiţer al trupelor speciale de intevenţie rapidă, Berkut. El este locotenent-colonelul Oleg Yanishevsky, a transmis ieri postul de radio ucrainean, 112.

Yanishevsky este acuzat de reprimarea şi uciderea mai multor participanţi la demonstraţiile din Euromaidanul din 2014 şi va rămâne reţinut până la data de 20 august.

Ofiţerul forţelor speciale de poliţie este suspectat de uciderea a 39 de protestatari, transmite sursa menţionată.

În februarie 2014, poliţiştii au întreprins o acţiune în forţă pentru a întrerupe protestul anti-guvernamental, organizat în Piaţa Maidan din capitala ucraineană. Intervenţia oamenilor legii a provocat moartea mai multor demonstranţi.

Ancheta asupra evenimentelor de atunci se află încă în desfăşurare şi câţiva agenţi Berkut au fost reţinuţi.

STUPOARE. Informaţiile cu privire la Grecia care NU au fost nicio secundă adevărate

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nu intenţionează să facă noi propuneri de reformă pentru Grecia, a declarat luni un purtător de cuvânt al instituţiei, contrazicând declaraţii făcute de comisarul pentru Economie Pierre Moscovici, transmite MarketWatch.

Moscovici a afirmat la un post de radio francez că Juncker va avansa luni, la ora prânzului, noi propuneri destinate Greciei.
Ulterior, Moscovici a scris pe Twitter că "majoritatea propunerilor din partea Comisiei Europene sunt cunoscute şi publicate". El a notat faptul că Juncker urmează să susţină luni o conferinţă de presă referitoare la situaţia Greciei.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat duminică seara că băncile din Grecia vor rămâne închise până pe 6 iulie, iar retragerile de numerar vor fi restricţionate, la recomandarea Băncii Greciei.

Decizia de duminică intervine după ce cozi lungi s-au format în ultimele două zile la bancomate din toată ţara, în urma deciziei bruşte a premierului Tsipras de a convoca un referendum pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii internaţionali pentru a continua finanţarea Greciei.

Anunţul de vineri seara al premierului grec a luat prin surprindere miniştrii de Finanţe din zona euro, care au respins sâmbătă solicitarea autorităţilor de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Banca Centrală Europeană a decis duminică să menţină dar să îngheţe finanţarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri. Referendumul este prevăzut pentru duminica viitoare, dar actualul program de ajutor al Greciei expiră marţi, iar restul de 7,2 miliarde de euro pe care statul elen îi mai avea de primit nu vor mai fi disponibili după această dată.

În lipsa acestor fonduri, Grecia riscă să nu poată plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă tot marţi.

"I-au distrus creierul". Tatăl atacatorului de pe plaja din Tunisia, şocat de cruzimea fiului său

Extremiştii islamişti 'i-au distrus creierul fiului meu', a afirmat Abdul-Hakeem Rezgui, tatăl lui Seifeddine Rezgui, care vineri a ucis 38 de persoane în staţiunea turistică tunisiană Sousse, scrie The Telegraph.

Abdul-Hakeem Rezgui a stat două zile în arestul poliţiei din Tunis, fiind interogat în legătură cu atacul sângeros comis de fiul său.

'Aceşti oameni i-au distrus creierul fiului meu cu idei şi gânduri îngrozitoare. Nu știu ce să spun, nu ştiu nimic. Nu am știut ce face, asta am spus şi poliţiei şi asta vă spun şi dumneavoastră. Oamenii continuă să îmi ceară informaţii şi nu ştiu ce să le spun, am fost total surprins de știrea despre ce a făcut fiul meu. Mă întorsesem de la serviciu la 11:30 a.m., lucrez la Căile Ferate. M-am dus să mă culc pentru că este Ramadanul şi ţin post; apoi, la 4:00 p.m., poliţiştii au venit la mine acasă şi au zis că trebuie să merg cu ei. I-am întrebat care este motivul şi mi-au răspuns: 'Nu ai văzut ştirile?'; atunci am aflat. Am fost şocat, desigur, nu am realizat ce s-a întâmplat. 'Fiul meu merge la universitate şi este bine', asta este tot ce ştiam'', a declarat Abdul-Hakeem Rezgui.

Unul dintre colegii de facultate ai lui Seifeddine Rezgui (în vârstă de 23 de ani) a spus că acesta se comporta normal și era un student foarte bun. Dar, în atitudinea sa s-a produs o schimbare după ce a început să petreacă tot mai mult timp alături de un grup de musulmani salafiști, care promovează jihadul. El a devenit foarte apropiat de liderul acestui grup, Rashed.

Rauf Alsaaidy, asistent al secretarului general al Uniunii Generale a Studenților Tunisieni de la Universitatea Sfax, a declarat că Seifeddine Rezgui făcea parte din alt sindicat studențesc ce avea legături strânse cu Frăția Musulmană.

"Era un băiat normal în primul an de facultate, potrivit colegilor lui. Era foarte conștiincios până a aderat la sindicatul studenților islamici. Obișnuia să sprijine și să participe la campania islamistă a alegerilor studențești și să participe la dawah (predicarea islamului) în corturile din fața universității. Treptat, el s-a rupt complet de universitate. S-a înscris la master în octombrie 2014, dar nu a urmat niciun curs'', a explicat Rauf Alsaaidy.

Pagina de Facebook a lui Seifeddine Rezgui conţinea un amestec de referiri la echipa de fotbal favorită, Real Madrid, şi la sprijinul său pentru organizaţia Statul Islamic, alături de câteva înregistrări video propagandistice, adaugă publicaţia citată.

NATO, criticat chiar din interior. Cine e oficialul care spune lucrurilor pe nume

Campania dusă de NATO pentru a convinge statele membre să aloce domeniului apărării cel puțin 2% din Produsul Intern Brut (PIB) este un 'nonsens', iar obiectivul țărilor din această organizație ar trebui să fie o capacitate de apărare cât mai mare posibilă, a declarat premierul norvegian Erna Solberg, relatează luni site-ul thelocal.no, preluat de Agepres.
Într-un interviu acordat revistei Forum a forțelor armate norvegiene, Solberg a spus că în opinia sa cel mai important lucru este capacitatea reală de apărare a statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice și nu urmărirea obiectivului reprezentat de un buget militar de 2% din PIB.

Potrivit șefei executivului de la Oslo, țările cu creștere economică solidă vor întâmpina dificultăți mai mari în atingerea obiectivului unui buget al apărării de 2% din PIB decât țările aflate în recesiune economică.

În luna aprilie, ministrul apărării norvegian Ine Eriksen Soreide a estimat că obiectivul de 2% din PIB pentru apărare este unul ''foarte problematic'' pe termen scurt pentru Norvegia, stat membru al NATO.

În prezent, țara nordică alocă 1,6% din PIB-ul său pentru apărare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care este predecesorul Ernei Solberg în postul de premier al Norvegiei, a apreciat în timpul unei vizite la Oslo efectuate la începutul lunii că acest stat ar putea atinge cu ușurință obiectivul unui buget militar de 2% din PIB.

''Dacă există voință politică, se găsesc mijloace economice pentru atingerea acestui obiectiv, dar trebuie să i se acorde prioritate. Comparativ cu alte inițiative majore pe care le-am implementat în Norvegia, atingerea obiectivului de 2% din PIB (pentru apărare) este posibilă'', a explicat Stoltenberg.

NATO cere de mai mulți ani membrilor săi să investească cel puțin 2% din PIB-ul lor în apărare și 20% din această sumă în achiziționarea de echipamente necesare pentru a moderniza forțele lor armate. Din cele 28 de state membre ale Alianței, numai patru țări, în frunte cu SUA, prima putere militară în lume, cu un buget de 640 miliarde de dolari, au respectat această regulă în 2013.

Obiectivul alocării 2% din PIB pentru apărare a fost reafirmat la Summitul NATO de la Newport, în Țara Galilor, desfășurat în septembrie anul trecut.

Cu acel prilej, liderii țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice au adoptat un plan de consolidare a apărării colective și s-au pus de acord asupra modalităților de creare a unei Forțe de reacție rapidă destinată să fie desfășurată înainte de toate în statele membre de la frontiera cu Federația Rusă, transmite Agepres.

SPERANŢELE AU FOST ILUZORII Statele Unite şi Rusia revin la diplomaţia din perioada războiului rece (1)


Feodor Lukianov este redactor-şef al revistei „Rusia în Politica Globală”, preşedintele Prezidiului Consiliului de Politică Externă şi Apărare din Moscova.

Unii obervatori au ajuns la concluzia că vizita recentă la Moscova a secretarului de Stat John Kerry şi a asistentului secretarului de Stat Victoria Nuland anunţă o încălzire a relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia. Cu toate acestea, nu toate comunicaţiile dintre state au drept scop să se ajungă la un acord asupra unui anumit lucru. În timpul războiului rece, principalul obiectiv al unor astfel de întîlniri era să se înţeleagă raţionamentul logic şi, dacă era posibil, intenţiile celeilalte părţi, ceea ce însemna ca ori de cîte ori relaţiile bilaterale se înrăutăţeau, să se utilizeze sistemul de „management al riscului”. Cele două părţi au început, treptat, să piardă mecanismele şi competenţele, atunci cînd, în anii 1990, păreau că acestea nu mai erau necesare. Totuşi, schimbările politice din 2014-2015 au demonstrat că speranţele legate de încetarea ireversibilă a tuturor confruntărilor au fost iluzorii. Drept rezultat, s-a recurs, din nou, la comportamentul din timpul războiului rece, dar fără instrumentele necesare pentru a fi menţinut sub control. Odată ce Crimeea a fost integrată în Rusia, Washingtonul a căutat, în primul rînd, să minimizeze contactele cu Moscova pînă ce Kremlinul nu se hotăra să îşi schimbe modul de abordare. Ministrul Afacerilor Externe rus, Serghei Lavrov, şi John Kerry au continuat să se întîlnească, dar au discutat despre subiectele deja consacrate, în special despre situaţia specială din Ucraina şi din Orientul Mijlociu. Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia au degenerat într-o dispută publică, dar şi secretă, care a exacerbat situaţia. Această abordare nu a dus la rezultatele dorite. Aşteptările Washingtonului ca Rusia să îşi schimbe politica faţă de Ucraina nu au dat rezultate favorabile, iar în ceea ce o priveşte, Moscova şi-a dat seama că Ucraina nu va atinge un nivel acceptabil de stabilitate fără binecuvîntarea şi participarea Statelor Unite. Iar în cele din urmă, tensiunile bilaterale s-au amplificat, ducînd la unele „altercaţii” incomode între aeronavele şi marina militară rusă şi NATO. Avînd în vedere posibilitatea ca acest gen de incidente să amplifice riscul unei escaladări majore a situaţiei, ar fi timpul ca discuţiile din perioada războiului rece să intre, din nou, în acţiune. (Va urma)



FEODOR LUKIANOV

Plumb: PSD nu susţine nominalizarea făcută de Iohannis la SIE. MRU a demonstrat că nu poate să reprezinte interesele ţării

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că PSD a decis să nu susţină nominalizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis la şefia SIE, şi anume pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Rovana Plumb a afirmat că PSD a luat această decizie politică din trei motive. Primul se referă la faptul că această nominalizare s-a făcut "în mod netransparent", fără să existe consultări pe această temă. Un alt motiv ar fi acela că "PSD nu renunţă la principiul ca un partid să nu aibă toată puterea", a mai spus Rovana Plumb. Cel de-al treilea motiv invocat de liderul PSD este acela că Mihai Răzvan Ungureanu a demonstrat că nu poate să reprezinte interesele ţării.

Întrebată de jurnalişti dacă parlamentarii PSD vor fi în sală la momentul votului, Rovana Plumb a răspuns că o decizie în acest sens va fi luată în această după-amiază.

O nouă LOVITURĂ pentru Adriean Videanu. Ce a cerut DNA

DNA îl vrea sub control judiciar pe Adriean Videanu.

Videanu este cercetat în dosarul Bica 2, alături de Dorin şi Alin Cocoş şi de Alina Bica, pentru un prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Instanţa supremă a admis cererea acestuia de ridicare a controlului judiciar, dar decizia a fost atacată de procurorii DNA.

Totuşi, fostul ministru al Economiei este mai preocupat de soarta afacerilor sale decât de situaţia sa juridică, şi asta pentru că se consideră nevinovat, iar măsurile luate de procurori împotriva sa îl încurcă, pentru că nu poate participa la târgurile de marmură din străinătate.

Tot la Curtea supremă este şi Alin Cocoş, plasat sub control judiciar recent.

În dosarul "Bica 2", Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 25 februarie.

În acest dosar, Adriean Videanu este cercetat alături de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Ponta, atac furibund la Klaus Iohannis: Are o mentalitate de stăpân de iobagi

Premierul Victor Ponta a spus despre presedintele Klaus Iohannis ca are "o mentalitate de stapan de iobagi cu romanii", referindu-se la propunerea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE, scrie ziare.com.

"Dl Iohannis are o mentalitate de stapan de iobagi cu romanii si noi trebuie sa indeplinim. Asta e, se supara, ne mai face un dosar", a declarat Victor Ponta, intr-o interventie telefonica la B1 Tv, duminica seara.

Intrebat de unde a aflat despre nominalizarea lui Mihai Razvan Ungureanu, Ponta a raspuns: "Am aflat din presa de nominalizare, nu stiu de unde a aflat dl Oprea - sa va spuna dansul", Gabriel Oprea fiind invitat la emisiunea in care presedintele PSD a avut o interventie telefonica.

"Dl Iohannis ne considera pe toti niste iobagi pe mosia domniei sale care trebuie sa indeplinim niste ordine. Ori PSD nu indeplineste ordine. Anul trecut s-a discutat sa nu dam toata puterea la un partid. Vad ca era valabil doar la PSD", a adaugat premierul.

Un mincinos ordinar PETRE ROMAN SE PREFACE A NU ŞTI CĂ TA-SU ERA UN TERORIST EVREU, PE CARE ÎL CHEMASE NEULäNDER (I)

Valter Roman, politrucul regimentului



Valter Roman a fost militar comunist pursînge, deşi n-avea stagiul militar. Artizanul propagandei în Armată, deşi era inginer. A plecat pe frontul antiromânesc din război, deşi era român. A fost obedient partidului, însă n-a avut niciodată putere adevărată. Acesta este paradoxalul Valter Roman.




22 noiembrie 1956, ora 22.30


Imre Nagy, fost premier pentru mai puţin de două săptămîni în timpul revoluţiei din Ungaria, erou popular, dar antisovietic, autoexilat în ambasada Iugoslaviei în Ungaria pentru a fi apărat de agresiunea URSS, acest Imre Nagy este chemat la o întîlnire specială cu un fost tovarăş. E vorba de Valter Roman (născut Ernst Neuländer), vechi prieten, un ajutor în criza naţională ce fusese declanşată de revoluţionarii maghiari şi înăbuşită militar de trupele sovietice. Valter Roman pare un tovarăş de nădejde: vechi cominternist, intelectual, cunoscător a 5 limbi străine, fost general în Armata Română, trimis în Ungaria de către comuniştii români, cu acordul ruşilor.


Despre această întîlnire, Nagy va nota mai tîrziu în jurnalul său: „Cu Valter Roman, pe care l-am cunoscut bine la Moscova, încă din anii ’40, din munca lui de redactor la acele posturi de radioemisie ilegale pentru străinătate care reprezentau politica Cominternului. (…) în cursul discuţiilor care au durat aproape 2 ore, Roman Walter mi-a spus că vrea să vorbească cu mine din însărcinarea lui Gheorghe Gheorghiu- Dej şi Kadar Janos (n.a. – premierul impus de sovietici în Ungaria). în numele lor, mi-a comunicat că rugămintea este să părăsesc ţara de bunăvoie, să plec în România, unde voi primi cea mai bună îngrijire şi voi sta pînă la normalizarea relaţiilor politice în Ungaria”. Se lasă în grija românului.


A doua zi Nagy şi echipa sa sînt escortaţi cu autobuze militare, „închise, fară geamuri” şi blindate de fabricaţie rusească, sînt urcaţi în avion şi aduşi la Bucureşti. Pe aeroportul „necunoscut, acoperit de zăpadă”, îi aştepta Alexandru Moghioroş (născut Magyarosi Sandor). Nagy e trimis într-o detenţie de lux: la Snagov. Acolo va petrece aproape jumătate de an. Apoi, se va întoarce în Ungaria şi, în cele din urmă, va fi executat.


La Snagov, Imre Nagy e filat continuu, i se ascultă toate discuţiile – pînă şi cele mai intime convorbiri cu soţia – şi i se întocmesc rapoarte peste rapoarte. Fiecare dintre ele, în esenţă, inutil. „Este sub influenţa soţiei, care este o femeie incultă şi vicleană”, „Mai curînd face parte din categoria acelor oameni care judecă mai încet, mai greoi”, „Este lacom, avar”, „După masă nu se culcă, în schjmb moţăie pe scaun”, sînt doar cîteva dintre notele agenţilor/


„Eram deportaţi, sub pază militară şi sub supravegherea organelor de Securitate, izolaţi de lumea exterioară, izolaţi unii de alţii, cu o informare politică extrem de incompletă (fară radio, doar cîteva ziare)”, scrie Nagy în jurnalul său ţinut la Snagov. Pare să-şi pună nădejdea în fostul său prieten de la Comintern, care-1 vizitează destul de des. Totuşi, Valter Roman nu va depăşi niciodată rolul de tampon inflexibil pentru aspiraţiile politice ale maghiarului. Îşi va asuma, în schimb, ipocrizia de partid şi va culege informaţii de la Nagy mimînd vechea prietenie. Apoi, va face evaluări subiective despre dispoziţia şi aşteptările acestuia. E misiunea lui de la partid.


Cîteva explicaţii: revoluţia din Ungaria fusese înăbuşită de URSS, însă Nagy nu putea fi eliminat prin vechile metode staliniste. Fusese propulsat la conducerea guvernului chiar de către demonstranţii maghiari şi era văzut ca un erou reformist. Totuşi, Kremlinul se baza pe un partener de nădejde în România, un Gheorghe Gheorghiu-Dej care căuta să intre în noua sectă a lui Nikita Hruşciov. Pentru reducerea lui Nagy la tăcere, Valter Roman părea pionul perfect: vorbea perfect maghiară şi fusese prieten cu acesta în URSS. Îşi dovedise deja obedienţa faţă de electricianul cu 4 clase, Dej, şi, în plus, simţea că are o datorie faţă de acesta: îl salvase de la excluderea din Partid în urmă cu doar 4 ani.


Istoricul Constantin Corneanu explică: „în cazul Imre Nagy cel care a făcut jocurile a fost Valter Roman. El a fost trimis acolo pentru că vorbea maghiară şi pentru că se putea avea încredere în el. Misiunea românească în Ungaria i-a ajutat mult pe sovietici, iar Gheorghiu-Dej a fost, aici, principalul vinovat” (Interviu cu istoricul Constantin Corneanu, mai 2014). (Va urma)


(Fragment din lucrarea


„Apostolii lui Stalin“, vol II)

Iată nivelul de cultură al noii generaţii de oameni politici…

Deputatul Sebastian Ghiţă, apropiat al premierului Victor Ponta, şi liberalul Vlad Moisescu, urmărit penal în dosarul de corupţie al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, discutau în timpul campaniei electorale din 2014 despre campania electorală şi prestaţia candidaţilor la alegerile prezidenţiale.

Informaţia apare în referatul prin care DNA solicită arestarea preventivă a lui Chiliman şi Moisescu. În referat se află transcrierea unor convorbiri telefonice între Moisescu şi Ghiţă, prima fiind purtată în 31 octombrie 2014:

* Sebastian Ghiţă: Ai văzut că mi-am băgat niţel coada în Sectorul 1? Cred că m-ai simţit!

* Vlad Moisescu: Cu ce?

* S.G.: Un pic, aşa, cu campania! Şi eu, acolo, un om – doi, o de-aia, o convingere, o door-to-door, o…

* V.M.: Aaa, da! Nu e… Foarte bine, ce…!

* S.G.: Dar nu exagerat! Că şi voi aţi făcut. Nici să nu fac acolo fără să… (n.n. – nu continuă) Cît vezi scorul? Că, eu am alea de la exit poll-uri şi e 41 – 29.

* V.M.: Da. Exact.

* S.G.: Deci, aşa ne-au ieşit.. Tu ai făcut cu ăia ai tăi, cu GSS-ul sau…?

* V.M.: Da, da, da. şi naţional şi… (n.n. – vorbesc simultan)

* S.G.: Şi noi la fel. Am făcut calibrările la exit poll.

* V.M.: Da, aşa e.



Convorbire din 11 noiembrie 2014:

* V.M.: Da, mă, da. Ce?

* S.G.: Hai, mă, ia-ţi prostu’ şi dă-l în… (cuvînt obscen)! Hai, că mă enervezi!

* V.M.: 15 minute am… acuma… (n.n. – vorbesc simultan) Următoarele 80… s-a dus dracu’.

* S.G.: Auzi, mă? Auzi, mă? Ştii ăla cu… ăia doi de se culcă în pat unul lîngă altul şi ăla îi zice: bă… (cuvînt obscen), nu mie!

* V.M.: Bă, bă, să vii nepregătit în halul ăsta, în (cuvînt obscen)!

* S.G.: Bă, omule, păi ăsta a stat 4 ore şi s-a pregătit. Vlade, s-a pregătit, mă, omul! Îţi dau cuvîntul meu! Dar, mă enervezi! Am mers la el acasă, am stat, sîntem prieteni toţi… Da’ mai du-te-n (cuvînt obscen) cu Sectorul 1 al tău, că mă enervezi! O sun pe Ioana! Oricum nu vreau să vorbesc cu tine!

* V.M.: Hai, bă! E de mîndrie, bă!

* S.G.: E de mîndrie, pe dracu’ să te pieptene! O sun pe Ioana şi te torn la ea. O să-i zic: „Ioano, uite ce face nesimţitul de Moisescu, fir-ar al dracului să fie”!

* V.M.: Da, bine, toarnă!… Auzi? Mai sînt două de-astea, stăm acasă, în (cuvînt obscen)! Două emisiuni… îmi (cuvînt obscen)!

* S.G.: Păi, dacă au făcut ăia mişto – tineret, mîndria ţării – au făcut mişto de voi cu găinile şi l-aţi trimis pe ăsta la emisiune! (n.n. – rîde).

* V.M.: Da, pe bune, nene! Sinistru!

* S.G.: Da… Mă enervezi! Mîine să dai un whisky, ca să negociem!

* V.M.: Bine!

* S.G.: Hai! Pa!

* V.M.: Pa!”



Convorbire din 8 decembrie 2014:

* S.G.: Azi m-am văzut cu Atanasiu. I-am zîmbit aşa… I-am zîmbit şăgalnic, aşa, c-a zis că dacă vrea să pierd alegerile, apelează la mine.

* V.M.: Eh, un dobitoc! Stai liniştit, că nu mai are nici el mult!

* S.G.: Eu, îţi dai seama! Eu ce să zic? Am vrut să-i zic: „Şi domnu’ Bijboacă e la comisie?”. Ha, ha, ha! (Bijboacă este numele de fată al actualei soţii a lui Teodor Atanasiu – n.r.).

* V.M.: He, he, he!

* S.G.: Dar eu nu… (neinteligibil – n.n.) că ştii că eu nu sînt răzbunător.

V.M.: Da, da, da!

TRICOLORUL

Tulcea, locul unde copiii sînt lăsaţi de izbelişte

În Municipiul Tulcea, în luna februarie, a fost desfiinţată Secţia de Pediatrie. Au trecut 6 luni de atunci, timp în care cei mici au fost nevoiţi să fie transportaţi către spitale din alte judeţe, loc în care puteau beneficia de îngrijire medicală.

Această situaţie lipsită de orice urmă de umanitate i-a disperat pe părinţii celor mici, motiv pentru care la 1 iulie, între orele 10 şi 12, în Piaţa Civică din Tulcea, va avea loc un protest pentru redeschiderea Secţiei de Pediatrie. Închiderea acesteia este consecinţa faptului că, în Tulcea, nu sînt medici pediatri. S-au încercat diverse modalităţi pentru a se rezolva situaţia, însă totul a fost în zadar. De asemenea, se presupune că nu există nici o soluţie pentru această problemă. Eu, la rîndul meu, mă întreb: ce se întîmplă în ţara asta, cum de este posibil aşa ceva?! De asemenea, mă mai întreb: nimeni nu „aude” ceea ce se întîmplă prin diverse colţuri ale ţării sau, mai degrabă, cei care ar trebui să audă se prefac că nu înţeleg?

Horaţiu Mălăele afirma: „Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţă”. Însă, în zilele noastre, copilăria nu mai este un cadou pentru micuţii din Tulcea, ci pare că se transformă uşor, uşor în calvar.

CLAUDIA GRIGORE
TRICOLORUL

Alt scandal de spionaj internaţional la Agenţia de Securitate Naţională a SUA

De data asta nu este vorba de Germania, ci de Franţa, şi nu de vreun francez oarecare, ci de cineva de la Palatul Élysée, şi nu de 1 preşedinte, ci de 3: Jacques Chirac, Nikolas Sarkozy şi ultimul, François Hollande, spionaţi de Agenţia de Securitate Naţională a Statelor Unite. Potrivit WikiLeaks, ei au fost spionaţi mai mulţi ani, cel puţin din 2006 pînă în 2012, iar dezvăluirea, făcută zilele trecute, l-a determinat pe Hollande să convoace Consiliul de Apărare Naţională al Ţării, pentru a se „evalua natura” informaţiilor primite. După o tăcere iniţială, Casa Albă a reacţionat, în cele din urmă, dezminţind că Statele Unite l-ar fi interceptat vreodată pe preşedintele francez, dar nesuflînd nici o vorbă despre posibilele interceptări ale predecesorilor lui Hollande. Totuşi, presa franceză a reacţionat puternic, ziarul „Libération” punînd la îndoială declaraţia oficială a Washingtonului.

Documentele date la iveală de WikiLeaks sînt clasificate „ultrasecrete” şi este vorba, în principal, de 5 rapoarte ale NSA bazate pe „interceptări de comunicaţii” destinate „comunităţii de informaţii” americane, produse fiind de „Servicii de sinteză”. Cel mai recent dintre ele este datat 22 mai 2012, deci imediat după instalarea în funcţie a preşedintelui Hollande şi se referă la reuniuni secrete ale acestuia, unde s-a discutat posibilitatea ca Grecia să iasă din zona euro, de asemenea, la prima sa întîlnire cu cancelara Germaniei, Angela Merkel, la Berlin, chiar în ziua învestirii sale, la 15 mai. În privinţa lui Sarkozy, NSA afirma că, după criza financiară din 2008, „Franţa va prelua de la Statele Unite iniţiativa internaţională, iar Sarkozy se vede pe el însuşi drept cel care va rezolva criza”; de asemenea „preşedintele francez se pregăteşte să facă apel la preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, pentru o eventuală iniţiativă comună în Orientul Mijlociu, fără participarea Americii” etc. Acest ultim scandal cu spionajul NSA la cel mai înalt nivel în Europa, printre aliaţii strategici ai SUA, a stîrnit un val de reacţii negative, în întreaga clasă politică franceză. Prim-ministrul Manuel Valls a declarat că este „mînios din pricina acestor practici inadmisibile venind din partea unei ţări prietene, practici anormale între statele democratice, între vechi aliaţi”. „Franţa, a adăugat el, supraveghează comunicaţiile conducătorilor politici ai partenerilor europeni sau aliaţilor… aceste practici constituie, deci, o violare gravă a spiritului de încredere ce ne animă. Statele Unite trebuie să admită nu numai pericolul faţă de libertăţile noastre, dar şi să le pună capăt imediat. Între Statele Unite şi Franţa trebuie elaborat cît mai repede cu putinţă un cod de bună purtare, trebuie restabilit respectul reciproc faţă de suveranitatea politică a celor doi parteneri”. În comunicatul Partidului Socialist se arată, printre altele: „Cum au putut Statele Unite, legate prin acorduri de apărare în cadrul NATO, să decidă să-i asculte pe şefii statelor aliate? Cum s-a putut ca, în ţara scandalului Watergate, să se facă altora exact acelaşi lucru care, acolo, a dus la căderea lui Nixon?” Apoi, Marine LePen, preşedinta Frontului Naţional, a spus: „Este o treabă foarte gravă. Franţa trebuie să pună capăt amabilităţii sale extraordinare faţă de Statele Unite, care, iată, nu sînt «o ţară prietenă şi aliată», şi să se retragă din discuţiile pentru încheierea tratatului transatlantic. Dezvăluirile Wikileaks sînt extrem de grave, aceste ascultări reprezintă un pericol direct la adresa independenţei noastre naţionale, a suveranităţii şi securităţii Franţei. Franţa trebuie să acţioneze cu fermitate”. Ne amintim ce s-a petrecut nu cu multă vreme în urmă, cînd acelaşi lucru s-a întîmplat cu Angela Merkel, ascultată de Serviciile americane. Atunci, în Germania, s-a înregistrat un val de mînie publică împotriva SUA, popularitatea printre germani a acestui aliat euro-atlantic a atins cote minime, necunoscute niciodată în trecut. De asemenea, se cunoaşte faptul că, de decenii, imaginea Statelor Unite în Franţa nu a fost foarte populară. Este greu de estimat, acum, cît de aspră va fi judecata opiniei publice franceze faţă de Washington şi cînd se vor stinge ecourile acestui scandal.

RADU TOMA
TRICOLORUL

duminică, 28 iunie 2015

Sfârşitul sărăciei? De ce unele țări sunt sărace și altele bogate ?

Există un singur motiv : unele state sunt dezvoltate pentru că exploatează alte state,iar alte state sunt sărace pentru că sunt exploatate de statele dezvoltate.

De-a lungul anilor ne-a fost băgată în cap ideea că țările dezvoltate ale lumii au ajuns la un nivel atât de ridicat de civilizație datorită faptului că oamenii de acolo muncesc mai mult,sunt mai harnici și mai inteligenți.

Istoria ne demonstrează însă că toate țările care au atins un nivel ridicat de dezvoltare au realizat acest lucru creând vaste imperii coloniale,cotropind,exploatând și distrugând popoare din întreaga lume,odată cu tradițiile și culturile lor.

Acest proces durează de mai bine de 500 de ani și a început odată cu apariția capitalismului,un sistem bazat pe colonialism și acumulare primitivă. Și atâta vreme cât acest sistem va exista,vom avea câteva țări foarte bogate,în care va domina o elită de plutocrați și o lume plină de sărăcie,sclavie,foamete,boli și războaie.

Acest proces,început acum 500 de ani și care continuă și astăzi,prin care statele bogate ale lumii – mai precis din Europa,America de Nord,la care se adaugă și Japonia – au creat vaste imperii coloniale,în care populații întregi de pe glob au fost și sunt deposedate de resursele lor naturale,de propria cultură și organizare economică,sunt folosite ca forță de muncă ieftină sau chiar gratuită și ca piețe de consum pentru produsele înalt prelucrate realizate pe baza propriilor materii prime.

Acum ia ghiciți,România ce este,imperiu sau colonie ?

Surse articol :
1, http://dantanasescu.ro/…/de-ce-unele-tari-sunt-sarace-si-al…
2, http://dantanasescu.ro/2013/09/20/sfarsitul-saraciei.html

Cinci semne care ne arată că specia umană continuă să evolueze. O dovadă a fost descoperită chiar în apropierea Mării Negre

Atunci când vorbim despre evoluţia umană ne gândim, de multe ori, la miile de ani de care am avut nevoie pentru a evolua la starea prezentă a omului modern.

Noi studii sugerează însă că oamenii continuă să evolueze. "Este o neînţelegere comună că evoluţia a avut loc cu mult itmp în urmă şi că pentru a ne înţelege pe noi înşine ar trebui să ne uităm la trecut, la vremurile vânătorilor şi la cele ale culegătorilor", explică Dr. Virpi Lummaa de la Universitatea din Sheffield.

Nu doar că evoluăm în continuare, această evoluţie este mult mai rapidă decât în trecut. În ultimii 10.000 de ani, ritmul evoluţiei umane s-a mărit de până la 100 de ori, creând mai multe mutaţii în genele noastre, şi mai multe selecţii naturale ale acestor mutaţii.

Iată câteva lucruri care ne indică faptul că specia umană continuă să evolueze.

1. Bem în continuare lapte.

Genele care permit corpului uman să aibă abilitatea de a digera lactoză se dezactivau iniţial odată ce mama nu le mai oferea lapte copiilor. Am început să domesticim însă vaci, oi şi capre, iar abilitatea de a bea laptele lor s-a transformat într-un avantaj din punct de vedere nutriţional. Oamenii care aveau mutaţia genetică ce le permitea să digere lactoza au fost mai capabili să îşi propage propriile gene.

Un studiu publicat în 2006 sugerează că toleranţa la lactoză se dezvolta în continuare cu 3.000 de ani în urmă în estul Africii. Mutaţia genetică care ne permite digerarea laptelui este acum exitentă la mai bine de 95% dintre descendenţii nord-europeni.

2. Ne pierdem măselele de minte.

Strămăşii noştri aveau maxilare mult mai mari decât noi care îi ajutau să mestece hrana tare de care dispuneau, precum rădăcinile sau nucile. Ei muşcau din carne cu dinţii, iar cu timpul aceştia se deteriorau.

Corpul s-a adaptat, iar al treilea set de molari a apărut la oameni.

Astăzi, avem ustensile pe care le folosim pentru a tăia mâncarea. Hrana este mai moale şi mai uşor de mestecat, iar ca rezultat maxilarele noastre au devenit mai mici. De aceea măselele de minte ne deranjează. Pur şi simplu nu mai este loc pentru ele pe maxilar.

Se estimează că 35% din populaţie s-a născut în ultima perioadă fără măsele de minte şi unii specialişti susţin că aceşti dinţi vor dispărea în viitor cu totul.

3. Suntem rezistenţi la boli.

În anul 2007, un grup de cercetători care analiza semnele recente ale evoluţiei a descoperit 1.800 de gene care au devenit răspândite la oameni în ultimii 40.000 de ani, multe fiind dedicate luptei împotriva unor boli infecţionase, precum malaria.

Mai bine de 12 noi variaţii genetice dedicate luptei împotriva malarei se răspândesc rapid în rândul africanilor.

Un alt studiu a arătat că selecţia naturală a fost în favoarea popolaţiei care trăieşte la oraş. Traiul aici a produs gene care le permit oamenilor să fie mai rezistenţi la boli precum tuberculoza.

4. Creierele noastre se micşorează.

Deşi ne place să credem că graţie creierelor noastre suntem mai inteligenţi decât animalele, acestea au început în realitate să se micşoreze în ultimii 30.000 de ani. Volumul mediu al unui creier uman a scăzut de 1.500 de centimetri cubi la 1.350 de centimetri cubi, partea lipsă fiind echivalentă cu dimensiunea unei mingi de tenis.

Un grup de cercetători susţine că micşorarea creierelor noastre ar însemna, de fapt, că devenim mai proşti, în timp ce alţii susţin că devenim mai inteligenţi pentru creierele noastre sunt mai eficiente.

Această teorie sugerează, totodată, că micşorarea se produce pentru că creierul este rearanjat pentru a funcţiona mai rapid şi pentru a ocupa mai puţin spaţiu.

O altă teorie susţine că micşorarea creierelor ar putea reprezenta un avantaj în evoluţia umană pentru că i-ar face pe oameni mai puţin agresivi şi le-ar permite să lucreze împreună pentru a rezolva probleme.

5. Unii dintre noi au ochii albaştri.

Iniţial, toţi oamenii aveau ochii căprui, dar cu 10.000 de ani o persoană care trăia în apropierea Mării Negre a dezvoltat o mutaţie genetică ce i-a transformat ochii căprui în ochi albaştrii. Nu se cunoaşte însă de ce a persistat această mutaţie. O teorie susţine că ar acţiona asemenea unui test de paternitate.

Bărbaţii cu ochi albaştrii nu ar fi investit resurse în copiii care nu erau ai lor şi pe care îi puteau identifica graţie culorii ochilor.

www.descopera.ro

Avertismentul FMI pentru Grecia: Dacă nu îşi plătesc datoriile, rămân fără finanţare şi ajutor

FMI nu va mai finanţa Grecia dacă autorităţile de la Atena nu vor plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, relatează Bloomberg, conform Mediafax.
Lagarde a afirmat, într-un interviu acordat BBC, că referendumul programat pe 5 iulie va cere grecilor să analizeze propuneri ale creditorilor care nu mai sunt luate în considerare.
"Nu pot vorbi despre programul cu FMI, care este în derulare, dar programul de finanţare convenit cu Uniunea Europeană expiră pe 30 iunie. Cel puţin din punct de vedere legal referendumul se va referi la propuneri şi aranjamente care nu vor mai fi valide", a explicat şefa Fondului.

Dacă Grecia nu va plăti FMI datoria de 1,7 miliarde de dolari scadentă pe 30 iunie nu va mai avea acces la finanţare până nu îşi achită datoriile, a explicat Lagarde, reiterând politica instituţiei financiare în domeniul arieratelor.
FMI nu va ajuta nici băncile elene, pentru necesarul imediat de lichidităţi, care va trebui acoperit de Banca Centrală Europeană şi Banca Greciei.
Grecia se află în pragul falimentului, iar negocierile dintre autorităţile de la Atena şi oficialii de la Atena au eşuat din cauza diferenţelor de opinie legate de reformele în domeniul pensiilor şi taxelor şi a credibilităţii planului elen de îndeplinire a ţintelor fiscale.

Austriecii au lansat o petiţie pentru IEŞIREA din UE

Austriecii au lansat o petiţie pentru a părăsi Uniunea Europeană, motivând că ţara ar funcţiona mai bine din punct de vedere economic, dacă părăseşte UE.

Pentru a putea forţa Parlamentul să ia în considerare o asemenea iniţiativă, activiştii acestei cauze ar trebui să strângă minim 100.000 de semnături de la oameni.

Petiţia a fost iniţiată de un pensionar în vârstă de 66 de ani, fost traducător, care a strâns destule semnături pentru a iniţia campania.

"Vrem să revenim la o Austrie neutră şi iubitoare de pace", a explicat bătrânul, la începutul campaniei.

Zona euro se pregăteşte de ŞOCUL intrării Greciei în incapacitate de plată

Zona euro se pregăteşte pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, săptămâna viitoare, după ce a refuzat să prelungească finanţarea ţării, în urma anunţului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor.

Autorităţile de la Atena au solicitat o prelungire cu o lună a programului de susţinere financiară care expiră pe 30 iulie, în aceeaşi zi în care Grecia trebuie să plătească FMI 1,6 miliarde de euro, relatează Mediafax.

Oficialii celorlalte state ale zonei euro au respins însă solicitarea în unanimitate, demonstrând cât de mult a reuşit Tsipras să nemulţumească partenerii din uniunea monetară cu anunţul surprinzător referitor la referendum, după cinci luni de negocieri intense.

După respingerea solicitării Greciei de prelungire a programului de salvare, miniştrii de Finanţe din zona euro au spus că sunt pregătiţi să facă tot ceea ce este necesar pentru a menţine stabilitatea regiunii.

Miniştrii de Finanţe au arătat că zona euro este într-o situaţie mult mai bună decât în perioada de vârf a crizei datoriilor de acum câţiva ani, ei solicitând, implicit, Greciei să impună controlul capitalului pentru stabilizarea sistemului bancar.

Banca Centrală Europeană (BCE), care a asigurat stabilitatea sistemului financiar elen prin împrumuturi de urgenţă, va analiza duminică dacă va opri sau nu finanţarea băncilor prin programul ELA.

"Planul B devine rapid planul A", a declarat ministrul finlandez de Finanţe Alexander Stubb.

Ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis, care a părăsit reuniunea Eurogroup, a spus că "este o zi tristă pentru Europa".

În Grecia, oamenii au format cozi la bancomate, iar introducerea controlului capitalului devine tot mai probabilă.

Premierul Tsipras a cerut grecilor să respingă termenii programului de salvare care prevede noi măsuri dureroase de reformă, precum tăierea pensiilor şi majorarea taxei pe vânzări.

Ministrul olandez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup, a spus că referendumul convocat de Tsipras subminează credibilitatea guvernului elen, potrivit Bloomberg.

"Nu doar că Guvernul grec a respins ultimle propuneri le instituţiilor, dar trebuie să realizaţi că propunerile au dat deja dovadă de flexibilitate maximă", a arătat Dijsselbloem.

Varoufakis a spus în schimb că Guvernul a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, respectiv Comisia Europeană, BCE şi FMI, întrucât planul nu a dat nicio speranţă că Grecia va ieşi din criza economică.

"Măsurile, de la tăieri de pensii la reduceri ale salariilor, au fost un eşec clar având în vedere că Grecia a cerut primul ajutor financiar în 2010, iar de atunci a obţinut două programe de finanţare în valoare totală de 240 de miliarde de euro", a arătat ministrul.

Presiunile asupra Greciei sunt amplificate de faptul că Grecia trebuie să plătească FMI aproape 1,6 miliarde de euro pe 30 iunie.

BCE a majorat săptămânal fondurile puse la dispoziţia băncilor elene prin programul de asistenţă de urgenţă ELA, iar în ultima perioadă zilnic, pentru a susţine băncile afectate de retragerile depozitelor.

În total, băncile au primit din partea BCE prin programul ELA 89 de miliarde de euro.

Decizia de oprire a finanţării prin programul ELA necesită o majoritate de două treimi în consiliul guvernatorilor BCE format din 25 de membri, dar nu va fi greu de obţinut dacă preşedintele instituţiei, Mario Draghi, o va susţine.

Preşedintele băncii centrale germane, Jens Weidmann, membru în consiliul BCE, susţine o astfel de măsură, el declarând joi că programul ELA ridică probleme serioase legate de finanţarea guvernelor, care este ilegală conform legislaţiei comunitare, în condiţiile în care băncile elene cumpără în mod regulat obligaţiuni guvernamentale pe termen scurt în valoare de circa 9 miliarde de euro.

Majoritatea băncilor din Grecia sunt închise în perioada weekend-ului, aşa că nu au fost semne de panică pe străzile din Atena.

Oficialii eleni au dat asigurări că că nu vor impune controlul capitalului pentru limitarea retragerilor, dar poliţia a întărit securitatea în apropierea bancomatelor.

Banca Greciei a anunţat că face eforturi uriaşe pentru a asigura că bancomatele sunt alimentate cu bani.

O filială a Piraeus Bank care în mod normal este deschisă sâmbăta de această dată a fost închisă, cu toate că în faţa sa aşteptau circa 100 de persoane. Un director a declarat că angajaţii se tem din cauza cozii formate.

Cozi lungi s-au format şi la unele supermarketuri din Atena, oameni făcând stocuri.

În pofida îngrijorării, sunt şi semne de sfidare, dar şi de uşurare în rândul populaţiei, după ani de austeritate şi nenumărate întâlniri de urgenţă ale oficialilor eleni cu creditorii.

"Referendumul este necesar pentru trimite un mesaj europenilor că poporul grec nu este subjugat, nu mai suntem sub ocupaţie", a spus Elias Papachadzis, un locuitor al Atenei în vârstă de 49 de ani.

DECLARAȚII INACCEPTABILE ale lui Viktor Orban despre maghiarii din Transilvania

Se înmulțesc atacurile la adresa României venite din partea guvernului de la Budapesta. După ce omul pe care Viktor Orban îl pregătește să îi ia locul, Janos Lazar, șeful său de cabinet, a jignit România și a acuzat-o de acțiuni anti-maghiare, acum însuși premierul ungar ia la țintă autoritățile de la București. Pe un ton vehement, cel supranumit „Viktator” acuză, ca și adjunctul său, o prigoană religioasă a statului român, transmite bn24.ro.

“Ne-a fost dată sarcina să căutăm calea care duce la supraviețuirea și rezistența maghiarilor în Bazinul Carpatic. Iar calviniștii maghiari știu această cale. Istoria lor este martora acestui lucru”, a spus premierul Victor Orban în timpul unei slujbe la care a participat în Biserica Reformată Calvinistă din Budapesta.

“Trăim vremuri periculoase care pun la încercare puterea noastră, a tuturor”, a spus premierul maghiar, adăugând că în timp ce Europa este ocupată să facă față valurilor de emigranți și disputei financiare în ceea ce privește Grecia, în estul Ucrainei se trage în continuare, iar numeroși etnici maghiari și familiile lor trăiesc de pe o zi pe alta în regiunea Transcarpatică, „în timp ce bărbații se tem că vor fi mobilizați într-un conflict în care nu au niciun interes”.

În plus, “în Transilvania, autoritățile au început o campanie împotriva calviniștilor maghiari care aduce aminte de cele mai negre vremuri ale comunismului”, a spus Victor Orban într-un discurs preluat de toată presa maghiară.

Vorbind despre viitorul care îi așteaptă pe maghiari în Bazinul Carpatic, cel supranumit “Viktator” a spus că provocarea cea mai mare este să “supraviețuiască și să facă față războaielor care au izbucnit fără implicarea noastră și prin care nu avem nimic de câștigat, ci totul de pierdut.”

Discursul a fost ținut în fața forului de conducere al Biserivii Reformate Calviniste, care reprezintă bisericile din Bazinul Carpatic, cu precădere din România și Ucraina şi a fost preluat de presa maghiară.