Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

luni, 15 iunie 2020

Imnul rebelilor (în Marea Memorie a lui Mihai cel Eminescu)



Porneam la drum, ca dintr-o primăvară... / Ne-ați prefăcut în vot și, risipiți, / Am îndurat cea mai jilavă gară, / dar maiestuoasă pentru-a înca oară, / aerodrom spre zări, să nu mai doară / spre ce se-mbarcă tineri terfeliți!

Mai bine visător, nu ideologist, / Singur mai degrabă, decât partidist; / Nici hăț-rezist, nici neo-marxist, / Mai frumos e rebel, decât...palavragist.

La modă e liber! Și nu paralel / cu ce mai înseamnă-al Patriei mister / Normal e să crească iubirea – n perechi / Nu ariditatea cu blestem de priveghi.

Mai bine naiv, nicidecum delator / Și tânăr de-a pururi, să nu fiu trădător! / Mai bine temerar, nu doar pandemist, / Empatic mai bine, decât prozelist.

Atâția ani pierduți din tinerețe! / Ca să vă-mbălsămați, capitalist... / Ce grotă finisată la vedere; / Ce haită, din nimicul tribalist!

Inteligent și curat, decât sec-sorosist, / Mai bine haimana, nu elitist- fripturist. / Să fie dreptate, nu corporatism; / Mai bine-n România, decât în Golanism.

Și mai bine să fie ce nici n-a mai fost: / o Țară „ca Lumea” de s-o știi pe de rost!

                                                          (adaptare după „Imnul golanilor”)

 
Noua actuală Ordine Mondială pare să fie Pandemismul. E cea mai amplă predică, una sfătos de mărinimoasă prin degetul de biciuire a obrazului cetățenesc și zădărâtă de la cotroceniul președintelui Pandemiei, până la lingăleala ultimului activist al i(lici)liberalismului guvernator, sau și al dezorânduirii opozante. Hai că, deși n-ați avut și n-aveți nicio treabă, noi nu doar că nu vă mai reținem, ba chiar...!

luni, 1 iunie 2020

Călătoria Omenirii (cu declarație pe propria devenire)


Parcă timpurile s-ar fi spart în țăndările cu a căror altă și altă conglomerare Umanitatea se va prefigura cu totul altfel! Năravurile orânduirii ei implantate cu scopul capitalist al secătuirii au explodat de expirate ce ajunseseră să ne sperie. Jalnica aprindere la plămânii sfoiegiți în conturile nederedicate ale capitalismului arătau cât de incompatibilă era această boală lăț-lungită peste principiile democrației, fie și ea tot pe atât de nereformate! Are capitalismul puncte comune cu democrația adevărată tot așa precum viața ar izvorî din grămezile cu bani de care să fie vitregit fiecare stat, fiecare popor, orice națiune, oricare trup cu spirit prea-cuvenit! Democrația viabilă rămâne să dureze în inima fiecăruia dintre noi. Și are nevoie de o altă orânduire, una care să-i permită consonanța armonizării cu palierele tehnologice ale vremurilor tot mai paradoxal de spiritualizate. Să fie stârpită toată câinoșenia nepăsătoarei democrații subversiv de propovăduite - înclăiala aia discriminatoare și care te lăsa perplex de interzis! Să mai scoată capul globalizării ei reduse la o găliganică șlefuire a urii atunci când or mai chema-o generațiile tinereții recunoscute în rangul ei de mirabilă iubire! Doar că afacerea capitalistoidă cu viitorul oamenilor nu pleacă fără să lase răni adânci, iar pentru a ne vindeca la cap, trebuie – din păcate, să sufere inima! Doar așa se putea întâmpla - dacă nu mai e nicio măsură pe lume, când dai drumul sălbăticiei cu copite mortale să hergheleiască pe Pământul de joacă al copilăriei! 
Dar, de fapt, cum vom călători spre propria redefinire? Fără să ieșim din băltire, sau ca într-o lascivă imponderabilitate?! Să aflăm că, da, pentru așa ceva autostrăzile chiar ar constitui un dezastru, nimeni nu poate ști, încă, de nu cumva se va călători într-o coloană făuritoare de poteci salvatoare... E-hee!, fiindcă în frunte vor fi cei mai temerari (nici cei rămași la urmă n-o să fie mai puțin îndrăzneți), dar mai bat inimile să se audă întinerind pe întinsul României de care se întrezărește, pe fiece colț de privire, cum ești condamnat de îndrăgostit?! Ridicăm nivelul, doar nu ne-om fi blestemat cu perversitatea pălăvrăgelilor instituționale să rămânem pe arătura colportării naționale: că d.n.a., că pesedea! Multimilenara democrație instituită în Elada orașelor – state reclama o ranforsare făuritoare a statului modern, numai că democrațiile naționale au fost cotropite cu sforăriile contagiunii prin trădare, ură, crimă capitalist de organizată, orgii bugetivore, prostituții contractuale, foloase pervers de necuvenite, tragedii comerciale, rating al desfătării prin moarte...
Oare Patria mai e înduioșător de înarmată cu forța tinereții vindecătoare?! Ce efective ne-au mai rămas vom vedea, diamante ale trăirilor sugrumate în atâtea decenii sterpe de ideal și de viitor devin pe atât de valoroase, pe cât de  neșlefuite se vor asorta ele cu natura lucrului împământenit! Ne ordonăm în coloană intactă, da?! Și retrăim copilăria: instinctual de fericiți (fără vreun motiv anume), mereu ocupați cu ceva (fie de bine ce va rămâne să vedem cum o fi!), dar să cerem cu toate forțele ceea ce ne dorim... (Paulo Coelho). Ce-ți dorești tu, tânără prințesă?! Pentru ce lupți tu, tinere prinț?! La mulți ani, copiilor din lumea întreagă! Și tatuaje ale dreptății fericite pe cea de-a treia planetă de la Soare, cât să-ți încapă în inimă! Ce mister poartă #Patria!