„Ce-ar fi să fii”... pe buzele unui Colind Național!

 (Fiindcă cine mai știe unde e Țara -

Din maree de inimi ce s-a tot făurit?

Tot mai zidește Manole pe Ana,

Înloc să vegheze la zidul rănit!)

 

Aho-aho, e vremea anotimpului remember, așa că hai să facem un chilipir curat-forever, cucerind acțiuni de „La mulți ani!” în vigoare pe formele de relief ale rapsodiilor de copii, ani suplimentari celor căsăpiți de așa-zisa reziliență contraceptivă a oricărei asemenea Pandemii...de Dresare și Reminiscență a Omenirii cu care, totuși, dimpreună să reînvii! Și aho-aho tot copii-de-copii, iată și iarna din care veți ști o poveste întruchipată fie ce-o fi: a venit, vine Moș Crăciun și cu parașuta la voi?! Aflați că-i plini de daruri doar pentru că sare de pe sania purtată în pereche de reni zburători, minimum doi! De aceea, umple-vă Anul Nou inimile cu herghelii de roibi suav de nestăpâniți și fie-vă colindările de viitor-augur al măreției zidite cu piepturile unor ochi dezrobiți: Prețuiți a voastră tinerețe, / mai purtați-o și-n culori târzii; / chiar de-o fi că pare să se-nvețe / hoinărind cu gânduri-bidivii. / Fie anii curgători o hartă, / s-o deschizi pe bolta de apel; / și, cu viața ta amic la toartă, / îngerii coboară mai rebel. / Poți s-o iei chiar și pe arătură, / doar s-o discui tu mai roditor, / dar evită dulcea mătrăgună: / lobby-uri troiane numai dor! / Țară de buzunărit speranțe... / Pe izvoare de poteci să zbori; / vine viitorul în vacanțe, / desenând pasteluri de viori. / Rămâi prinț la masa care este, / veșnic răbdător de revolut / ca un vultur tainic ce râvnește / sub același cer, spre absolut. / Și „aho-aho”-i ecartamentul: / mânați, măi, o ciutură de gând! / Bate-n ușa zărilor prezentul, / sufletul e rouă picurând. / Fericit de-ngândurat de toate / câte sunt pe lume și hai-hui! / Dară să iubești din maiestate, / în trăsuri de viață prunci să-ți sui. / Din reduta veche țara se pornește, / trecând peste piscuri de restriști un dor; / ca și cum nu are lumea vreo poveste; / pentru că prin visuri vorbele nu vor. / Nu mai fi prințesă ultim-de-frumoasă, / de se sting luceferi mai orfani de Cer! / Inimile noastre năpustesc pe-acasă / și genunchi se roagă răzgândiți în ger; / de va fi să fie lumea – bucurie, / vieți ca vechi colinde, noul best-seller, / să n-apună urma cerbilor pe glie... / Unde se așterne încă „Lerui-ler”! 

 

(De când ne tot povestim pe Pământ

Cât de vechi fi-va Noul An care vine;

Socotindu-i pe cei cu reversul mai crunt

Înrădăcinați în speranțe pierdute, ce-avânt...

Să-ți zboare aripile departe de tine?!

 

Poposește și tu în răscruci cardinale;

Din ruina de vremuri mai răsar adieri

Și așteaptă-ți aripile ca umbră-cărare

Spre tărâmul sfințit cu întâia ta zare...

Ce copil e amurgul; și ce lin va fi...ieri!) 

„Ocupați idealuri renăscute Carpații / Despicându-le mari trecători / V-așteaptă viitorul să-i fiți aliații / Cadenței ca perechi de fiori!”

 

De Ziua Națională a României – 2021, sunt invitați toți cetățenii la împodobirea Patriei Natale cu gândurile lor tricolor-tricotate cu andrelele amărăciunii rătăcitoare, fiind și cei în drept să ridice restricțiile la care tocmai ce visau să fie instituite față de cei ce i-au dezmoștenit (cu țară, cu tot) de un viitor reflex, alegând să țintească adevărul unor imunizări forever de naturale...

    Iată că de 1 Decembrie ne rezervăm, pe site-ul de comuniune pe limba de naștere, călătorii pe locuri de-a pururi moștenite în miezul de univers al tărâmului cu care să tot redescoperim Patria Natală!

Fiindcă de ce să nu tot cântăm de Sărbătoare de Țară și să nu ne trezim visarea cu gândurile năvală de dor?! Fără de Patrie, nu se leagă nimic...să mai fie! România e ca un fus geografic al rădăcinii crescute direct proporțional cu adâncimi care să răspundă într-un mirabil centru al viitorului națiunii. Să prindă Țara viața de neoprit din bătăile de inimă a celor ce-o constituie, așa că...respect fiecărei statalități care respiră pe limba de spirit a poporului ei! Toate cursurile întoarse ale râurilor se varsă, cel mai curat, tot în fluviul de reconstrucție a României vlăguite de răni care nu trebuie să doară mai mult decât ne vom bucura...

Răsară Ziua Națională a Patriei de care să nu te mai poți sătura cu altă și altă deschidere de zbor a unora care simt onoarea că e vremea datoriei lor involutare de a-și cinsti Patria-Mamă. Abia când nu mai ești chiar cel de odinioară, poți și înțelege cum se face că România decurge în albia vremurilor ei, fiind decolmatată, totuși și în secret, cu ghearele și cu dinții ștrengăriei de viitor căruia tinerețea conlocuitoare tocmai ce-i ridică, prin rețeaua ei de iubiri, cele mai nobile astfel de redute de apărare. Dați-le tinerilor #PatriaInimii și o vor sărbători eliberând-o direct de trădare și „trecând batalioane de copii prin viață!” (cu alte cuvinte: hai s-o facem, prieteni!).