Motto: „Spune-mi, dacă într-o bună-zi tinerii
tăi îți vor tatua săruturi pe tălpile viitorului, nu-i așa, Patrie
nemaimângâiată, că ai ștrengări puțin după aceea de teamă să nu le strivești
sărutul?!”
Luați-vă armele de pe tineri! Ei se vor înrola
în mari tabere de conviețuire, acolo unde să deprindă frumoase forme de
supraviețuire ce sunt! Pregătiți chiar să se poată salva, unul pe altul, nu să
vă pălăvrăgească vouă temele veros de prelungite după orele de școală
barată...Să știe să-și construiască poteci indextructibile către piscurile
celor mai arzătoare aspirații care le accelerează sîngele în venele libertății
cu nume de fiece Țară și un același Pământ...Învățământ de trebuințe trăite cu
nerv și vocație, un elev – o măiestrie!
Unul în care se predau (dar de către
cine?!) activitățile de prim-ajutor medical, psiho-social,
economico-profesional, național sau inter-național...Sistem educațional care să
le lase libertatea de a se îndruma spre făurirea unei Justiții obișnuite de
bun-simțul lor profesional și prin care să se adreseze drept cetățenilor
speciali!
Sau în ale cărui facultăți să se predea, „Instantaneu G”, cum (de
ex.) un bătrân naturist de printr-un ținut vietnamez și fără de medic, vâslea
și cu picioarele de 75 de ani – pentru a cuprinde atâtea nevoi medicale ce-l
mai trimiteau și prin munți sau păduri, de unde-și culegea plantele pe care să
le pregătească (3-4 ore) acasă, să se
întoarcă (alt drum de o oră de vâslit) și să le distribuie, încurajator,
fiecărui suferind. De la care refuza să ia vreun sfanț:
„Iau ceva numai de la
cei care chiar au” (Și acolo mai nimeni nu are)!
De aceea, adevărul e numai
acesta: probabil că oamenii se vindecau doar pentru că erau înconjurați de
astfel de trăiri exemplare... Așa da, pandemie!
