Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

duminică, 8 martie 2020

Al III-lea virus mondial și #NoulSalut


Cu cântec înainte: „Suntem peste tot acasă, ducem România-n gând / Nu e țară mai frumoasă și iubită...murmurând!”

Virusul mondial a fost scăpat din laboratoarele mondializării! Și urmează o perioadă în care aceste astfel de încercări ale vieții vor lăsa urme adâncite în percepțiile despre viitor... Nevoiți să înțelegem (nu de bună-voie, cum s-ar cuveni!) ce presupune, de fapt, o viață adevărat de trăită. Fiindcă devenisem suficienții care priveau suferința mustindă de sângele ei mediatizat „în original”, în vreme ce mai înfulecam o ciosvârtă de trădare rumenită pe jarul sinonimiei cu clasa politică, sau bășcălie de stânga - dreapta, ori circ al tumefierilor amoralicești. Urmează o altă Lume, și fiți siguri că nu va avea încotro pentru a fi una mai bună! Cum a fost de scelerată conviețuirea umană în anii de expirare a democrației din urmă nu se mai putea! Am fost goliți de sângele naturii anatomice și ne-a fost transfuzat capitalul manevrat cu virușii atâtor malversațiuni ignobile.
Nu protesta nimeni atunci când mințile ne erau vaccinate contra înțelepciunii – abandonându-ne în efectele subsidiare atâtor laboratoare subversive. E...mondial! Iar noi suntem în cea mai deplorabilă situație comparată cu oricare altă entitate socială, națională...Ne-am autodezarmat ca proștii definitivi și...(auzim doar că Biserica nu intră în carantină)! Ce ne-a mai plăcut să fim purtători activi de microbi latenți ai antisemitismului, urii interetnice sau de rasă, dezumanizări ridicate la rangul modernizării prin inocularea tuturor formelor de revizionism:  social, profesional, teritorial etc.                          
Numai că acum doar Tinerețea e curat de înmărmurită! Tinerii de trup și spirit dețin #Putereaveritabilă, n-au fost cuprinși de circulația sangvinară a capitalului #rezist(ent) în fața oricărei drame la care este supusă (tocmai de-aia) Umanitatea! România va avea vreo 2 luni de coșmar, zile înnegurate de teamă și atâtea sentimente susceptibil de contradictorii, care se ivesc în cadrul fiecărui grup social. Dar tot acum și aici se va da măsura adevăratelor valori! Nu ne vom mai saluta cu clasica atingere a mâinilor propagate din antichitate, sau cu cele întinerite și mai cool ca oricând...Dar nici n-o să lăsăm loc viran pentru cine știe ce monștrii dedați la gesturi colcăitoare. Așa că TineriiLaPutere instituie #NoulSalut: pumnul lovind pieptul dinspre stânga de inimă!  E anticoronavirus! Și un binemeritat „La mulți ani!”

În marș: „Luptăm, iubim, vrem o țară ca-n povești / Rebel, Exist...Și Respect dac-o iubești!

duminică, 1 martie 2020

Întâi de Primăvară vindecătoare


        Motto: #Vrem o țară ca afară, tot amară?!
Peste Globalizarea pământenească a Omenirii cred că nu are loc altceva decât faptul că arterele adevărate ale vieții nedrept de cârmuite oriunde în lume ni s-au dezvăluit cu un formidabil de greu „arătător”! Ridicat mustrător, tocmai când inimile de pretutindeni colcăiau de îndumnezeirea corporatistă a capitalului parvenit ori dorit în zadar, acest deget lasă o amprentă de trăire care s-ar putea să ne înțelepțească să reconsiderăm tot ceea ce credeam că poate upgrada sau chiar înlocui imensa și naturala rețea de socializare pe rețelele de suflet și pe căile coexistenței pașnice…
În altă ordine de idei omenești, se tot ascunde felul în care COVID-19 a apărut, de fapt și de drept, în România! Primele lui simptome s-au manifestat o dată cu tururile aferente alegerilor prezidențiale din noiembrie, o decădere de alegere cu o finală absolut contagioasă!
Coro(a)navirusul a fost reînscăunat, asta și pentru că statul lui de drept se potrivea, la fix, într-o asemenea mlaștină crocodilică. Însă debutul acestei cronicizări pandemice poate fi localizat cu multă vreme în urmă – 30 de ani, oarecum! De când noi am putut vedea, cu îndurerările unor inimi îngrozite, ce fel de haite politice contingentate pot pune ghearele elitist ambalate pe-o țară! Fiind lăsate și încurajate, găliganic de diversionist, să conducă un asemenea vehicul cu serie singular de comandată prin generații de-a rândul – în vreme ce tu, omule – om, când te urci la volanul simplei tale mașini trebuie să ai imensa responsabilitate pentru viața familiei tale și a celor dimprejur! Numai astfel s-a ajuns aici și poate că nici măcar nu-i sfârșitul! Cum de-a fost posibil ca, pentru modul stupid al acestor existențe conducărețe și ucigător de ariviste, să ne învrăjbim aproape iremediabil ?! Să-i apărăm cum nici pe propriii copii n-am fi capabili s-o facem?! Așa că rezultatul e just - când îți amesteci votul inimii cu asemenea respirații sălbăticite…
Dar bineînțeles că ne vom vindeca! Și ne eliberăm nu izolându-ne, ci ridicând pumnul strâns alături de marile forțe ale Civilizației internaționale…#Azi în România – mâine jos urgia!