Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

joi, 30 aprilie 2015

Traian Băsescu, atac violent la liderii justiţiei

Traian Băsescu sare din nou la gâtul justiţiei din România. Într-un atac fără precedent, fostul preşedinte susţine că instituţiile care fac parte din sistemul de justiţie au prea multă putere şi acuză faptul că nu se află sub niciun fel de control.

Fostul şef al statului a făcut din nou referire la protejaţii săi, care au fost arestaţi şi spune că punerea acestora în spatele gratiilor este o încercare a aceloraşi instituţii care fac exerciţii de imagine.

Traian Băsescu îşi acuză foştii colaboratori din justiţie, pe care se fălea că i-a pus în funcţie, că au depăşit limitele şi consideră că sistemul de justiţie pe care l-a lăudat pe tot parcursul mandatului său este încă nefuncţional.

Fostul preşedinte a luat din nou apărarea protejatelor sale Elena Udrea şi Alina Bica, despre care spune că au fost arestate şi ţinute în arest preventiv în mod abuziv.

Băsescu consideră că liderii justiţiei fac un spectacol de forţă pentru a-şi asigura un nou mandat.

DIPLOMA care i-a adus unui politician 1 LUNĂ de concendiu. "Şi-a însuşit temeinic noţiunile elementare teoretice şi practice"

Deputatul neafiliat Cornel Comşa a cerut, miercuri, conducerii Camerei Deputaţilor aprobarea pentru o lună de concediu parental, în perioada 4 mai - 4 iunie, când a estimat că soţia sa va naşte, ataşând solicitării şi o copie a diplomei de absolvire a cursului de puericultură.

"Vă rog să aveţi amabilitatea să îmi aprobaţi o lună de concediu parental, conform legii. Estimăm că în prima decadă din luna mai 2015 soţia mea va naşte, prin urmare solicit concediu între 4 mai şi 4 iunie 2015. Ataşez acestei cerei şi o copie a diplomei de absolvire a cursului de puericultură", precizează deputatul în cerere, potrivit Mediafax.

El menţionează că, în acestă perioadă, activitatea angajaţilor şi a colaboratorilor biroului său parlamentar nu va fi afectată.

Atestatul de absolvire a cursului de puericultură precizează că deputatul Comşa "a însuşit temeinic noţiunile elementare teoretice şi practice necesare în vederea îngrijirii copilului mic necesare participării efective a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut".

Biroul Permanent al Camerei a aprobat solicitarea deputatului Comşa.

Marian Vanghelie cere arest la domiciliu

Marian Vanghelie vrea să fie eliberat. Magistraţii de la Înalta Curte judecă astăzi cererea de înlocuire a arestului cu o altă măsură preventivă.

Vanghelie le-a cerut judecătorilor să-l condamne la 25 de ani de închisoare, dacă vor găsi în conturile lui şpaga de 90 de milioane de euro de care-l acuză procurorii.

Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Procurorii spun că şpaga primită se ridică la aproape 90 milioane euro.

La Înalta Curte a fost şi Oana Niculescu Mizil. Iubita lui Vanghelie a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese.

ICCJ: Faptele săvârşite de Vanghelie, de natură a provoca REZONANŢĂ NEGATIVĂ în societate

Marian Vanghelie a şocat de-a lungul timpului prin limbajul său colorat, dar şi prin greşelile flagrante de gramatică.

Marian Vanghelie este primar al sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Traian Băsescu, întâlnire MISTERIOASĂ cu un fost ofiţer SRI

Traian Băsescu şi-a dat întâlnire cu un fost ofiţer SRI, în parcul Herăstrău. Fostul ofiţer SRI Adrian Radu avea la el o mapă cu documente.

Fostul preşedinte purta o şapcă, dar l-au recunoscut paparazzi cancan.ro, cei care au surprins imaginile.

Discuţia dintre cei doi a avut loc lângă restaurantul Pescăruş şi nu a durat mai mult de trei minute.

La plecare, cei doi s-au despărţit protocolar. Adrian Radu a scris pe Facebook că într-adevăr s-a întâlnit cu fostul preşedinte şi crede că Traian Băsescu este filat de servicii.

Fostul ofiţier SRI este recunoscut pentru războiul pe care îl poartă, în ultima perioadă, cu cei de la SRI, în special cu Florian Coldea, pe numele căruia a şi depus un denunţ.

Udrea va fi MUTATĂ la Penitenciarul Târgşor

Elena Udrea va fi transferată, mâine, din arestul Poliţiei Capitalei la Penitenciarul din Târgşor, potrivit unor surse citate de Antena 3.

DNA a cerut arestului central al Poliţiei Capitalei ca Elena Udrea să fie transferată la Penitenciarul din Târgşor, motivul cel mai probabil fiind acela că dosarul Gala Bute a fost trimis în judecată în urmă cu circa o săptămână.

Astfel, în cursul zilei de joi, Elena Udrea va ajunge într-o carceră nouă, acolo unde va rămâne cel mai probabil până la o eventuală schimbare a măsurii de arest preventiv din dosarul Gala Bute sau până va primi o măsură mai blândă.

Aceeaşi măsură a fost aplicată în trecut şi în cazul lui Bica, după ce dosarul ei a fost trimis în judecată.

Pe 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul cunoscut sub numele de "Gala Bute".

Alături de fostul ministru, în faţa instanţei au ajuns şi fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Fostul ministru Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului "Gala Bute" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute".

Mandat de ARESTARE pentru Marko Attila, emis în lipsa fostului deputat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a decis, miercuri, arestarea preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, a fostului deputat Marko Attila, acuzat de abuz în serivicu în dosarul ANRP. Attila făcea parte din comisia ANRP care a acordat despăgubiri ilegale care au produs un prejudiciu statului român de peste 84 de milioane de euro.

Astfel, Instanţa Supremă a admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă în lipsă a lui Marko Attila, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice la data comiterii faptelor.

Decizia instanţei de astăzi nu este definitivă şi poate fi contestată.

Marko Attila nu a putut fi audiat, pentru că a părăsit teritoriul României la sfârşitul anului trecut şi a transmis doar demisia sa din Parlamentul României.

Avocatul fostului deputat a spus că nici el nu mai reuşeşte să-l contacteze pe Marko Attila. Prin urmare, dacă Marko Attila va fi găsit, va fi imediat încarcerat.

Pe 1 aprilie, deputatul UDMR Marko Attila şi-a dat demisia din Parlament, înainte ca plenul Camerei Deputaţilor să dezbată cea de a doua cerere privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive. Demisia a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei.

Deputatul Marko Attila nu mai beneficiază de imunitatea parlamentară începând din 3 decembrie 2014, atunci când colegii săi au încuviinţat arestarea preventivă a deputatului UDMR, în dosarul de corupţie al fostului procuror şef al DIICOT, Alina Bica, privind despăgubirea de la ANRP pentru un teren supraevaluat.

Marko Attila a fost trimis în judecată de DNA în 9 aprilie, alături de fostul şef al ANI Horia Georgescu şi de deputatul Theodor Nicolescu, toţi trei fiind acuzaţi că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Deputatul UDMR Marko Attila a plecat în Ungaria în decembrie 2014, după ce colegii săi au votat în favoarea arestării preventive în dosarul ANRP.

Procurorii au suspiciuni că, în 2008, Marko Attila Gabor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare, supraevaluând bunurile imobile respective cu 75 de milioane de euro, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat.

În noiembrie 2014, deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un alt dosar privind restituirea unor imobile.

Traian Băsescu se crede încă preşedintele României!

N-aş mai scrie nimic despre fostul preşedinte Traian Băsescu dacă vorbăria lui publică nu ar fi relevantă pentru situaţia noastră de azi, a întregii societăţi, de la cei care, conştient, au participat şi participă la ce se întîmplă, la aceia care, fie din dezinteres, fie din incapacitate intelectuală, nu se implică în nimic, dar se plîng că lucrurile merg prost. Fără îndoială, cea mai vocală persoană aflată după gratii şi care nu recunoaşte nici una dintre acuzaţii este Elena Udrea. Pe cît sînt procurorii DNA de porniţi, pe atît de mult se implică în apărarea nevinovăţiei sale Traian Băsescu. Dar, iată, Băsescu s-a grăbit să sară în televiziuni ca să-şi apere, cum zice el, imaginea despre cei 10 ani de stăpînire a populaţiei României. Nu de „imagine” îl doare, ci de posibilitatea de a ajunge pe mîna Justiţiei. Justiţie în legătură cu care se laudă că a adus-o pe calea cea bună. Atît de bună, încît simte nevoia acută să dea de pămînt cu tot sistemul judiciar pe care l-a moşmondit. Într-un recent interviu la un post „de casă”, Băsescu se declara uluit de faptul că Elena Udrea, Alina Bică şi Horia Georgescu au fost aduşi în Justiţie de către, spune el, Livia Stanciu, Kövesi şi Coldea.

Mai exact, „3 oameni din echipa mea, arestaţi de alţi 3 oameni din echipa mea”, oameni dintr-o echipă, înţelegem noi, mai largă, „cu care am reuşit să schimbăm sistemul judiciar”. Aşadar, la o primă lectură a declaraţiilor sale, reiese că Băsescu îşi crease o „echipă” a sa, de parcă el ar fi fost stăpînul ţării. Nici un paragraf din Constituţie nu-i acordă preşedintelui dreptul de a-şi face o „echipă”, în afara celor legale, specifică Preşedinţiei, o echipă compusă din procurori, şefi de Servicii de Informaţii, miniştri şi şefi de partide. El, însă, ca un vătaf pe moşie, a considerat că este normal să-şi facă, pe lîngă echipa prezidenţială legală, o echipă de argaţi, care să-i satisfacă toate poftele de stăpîn absolut. Mai clar: nu există prerogativă constituţională care să-i permită să schimbe sistemul judiciar. Orice legiferare de acest gen este de competenţa Parlamentului. Acum înţelegeţi cauza furiei cu care, sistematic, Băsescu a sabotat sistemul parlamentar? Băsescu nu poate accepta ideea vinovăţiei celor 3 arestaţi: „Vă rog să mă credeţi că ştiu ce spun”. Deci, preşedintele ştie! Însă imediat se contrazice: „Nu pot să cred”, un preşedinte a numit nişte oameni şi nu îi vine să creadă că aceşti oameni au fost parte la furt. Să ne înţelegem: de la „a şti” la „a crede” este o distanţă ca de la cer la pămînt şi fie că în mintea lui Băsescu nu există suficientă inteligenţă pentru a face această deosebire, fie că el continuă să încerce să prostească oamenii care încă mai cred în el. De fapt, problema gravă pentru Băsescu este una simplă: nu poate înţelege cum 3 oameni din echipa sa arestează alţi 3 oameni din echipa sa! Pentru că este a sa. Nu contează dacă cei 3 arestaţi ar fi necinstiţi, important este că au fost slugile sale! Şi cum îşi permit ceilalţi 3 să-şi contrazică stăpînul?! Asta pentru că el se crede încă preşedintele României.

PETRU IOSIPESCU
tricolorul

miercuri, 29 aprilie 2015



Astăzi se împlinesc 70 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă a doua zi

În urmă cu 70 de ani, Adolf Hitler se căsătorea cu partenera sa, Eva Braun, într-un buncăr din Berlin. Cei doi aveau să se sinucidă a doua zi.

Eva Braun a fost timp de mai mulţi ani amanta lui Adolf Hitler, iar cuplul s-a căsătorit pe 29 aprilie 1945.

Potrivit unor analize ADN realizate în primăvara trecută, Eva Braun ar fi avut origini evreieşti.

Această teză se sprijină pe analiza părului provenind dintr-o perie de păr găsită la Berghof, reşedinţa lui Hitler în Bavaria, unde Eva Braun şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în al Doilea Război Mondial.

În acest păr, cercetătorii au găsit o secvenţă specifică de ADN "asociată puternic" evreilor aşkenazi, care reprezintă aproximativ 80% din populaţia evreiească.

În Germania, mulţi evrei aşkenazi s-au convertit la catolicism în secolul al XIX-lea.

www.descopera.ro

Cine a fost Euler?

Termenul „analiză” e folosit astăzi pentru forma riguroasă a calculului diferenţial şi integral, pentru teoria din spatele lui, mai curînd decît pentru tehnicile de calcul. El a dobîndit această conotaţie în Secolul XVIII, cînd latura teoretică a calculului diferenţial şi integral a fost mult extinsă. Arhitectul-şef al acestei dezvoltări a fost Leonhard Euler, cel mai prolific matematician al tuturor timpurilor. Lui Euler i se datorează şi numeroase aplicaţii ale calculului diferenţial şi integral în fizica matematică. Născut în Elveţia în 1707, a primit la început o educaţie religioasă, pentru ca apoi să se îndrepte spre matematică şi să înceapă să publice la vîrsta de 18 ani. La 19 ani a cîştigat un important premiu matematic acordat de Academia Franceză de Ştiinţe, pentru problema aşezării catargelor pe o corabie. În 1733, a fost primit în Academia din Sankt Petersburg. S-a mutat la Berlin în 1741, dar s-a întors în Rusia în 1766, la invitaţia Ecaterinei cea Mare. Prin urmare, Elveţia îl consideră un mare matematician elveţian, Rusia, un mare matematician rus, iar Germania, un mare matematician german. Vederea a început să-i slăbească, şi în 1766 a orbit cu totul, ceea ce nu i-a influenţat, însă, uriaşa productivitate matematică.

IAN STEWART

Polonia ridică turnuri de supravegere video a enclavei Kaliningrad

Polonia va construi 6 turnuri pentru supravegherea video a graniţei de 200 de km cu enclava Kaliningrad, teritoriu al Rusiei. Supravegherea se face non stop prin sistem CCTV (televiziune cu circuit închis), informaţiile fiind transmise la centrele de supraveghere a frontierei. Turnurile au o înălţime de 35-50 de metri iar costurile realizării sistemului se ridică la 3,4 milioane euro, potrivit agenţiei poloneze de ştiri PAP. În enclava Kaliningrad se află o puternică bază militară a Rusiei în care au fost recent amplasate rachete Iskander cu rază scurtă de acţiune.

Ministerul rus al Justiţiei anulează procedura de înregistrare a unei formaţiuni înfiinţată de disidentul Aleksei Navalnîi

Ministerul rus al Justiţiei a anulat procedura de înregistrare a partidului disidentului Aleksei Navalnîi. "Ministerul Justiţiei a luat decizia de a considera lipsit de valabilitate documentul privind înregistrarea Partidului Progresului", se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Justiţiei.

Procedura a înregistrare a formaţiunii politice începuse în februarie 2014. "Potrivit legislaţiei federale ruse, partidele politice trebuie să aibă filiale în peste jumătate dintre regiunile administrative ale ţării în cel mult şase luni de la iniţierea procedurii de înregistrare", a argumentat Ministerul Justiţiei. În octombrie 2014, reprezentanţii formaţiunii politice anunţau intenţia de a crea filiale în 44 de regiuni, dar au înfiinţat doar în 16.

Kim Jong-un a EXECUTAT 15 oficiali nord-coreeni de rang înalt

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un (foto), a ordonat, de la începutul acestui an, executarea a 15 oficiali de rang înalt, sugerează un raport al serviciilor de informaţii sud-coreene, dat publicităţii în această dimineaţă, transmite AFP.

Doi dintre cei executaţi au fost oficiali de rang secund ministerial, iar ceilalţi, care au împărtăşit aceeaşi soartă, se plângeau de politica tânărului preşedinte de la Phenian şi făceau parte din eşichierele de conducere ale Partidului Comunist.

Viktor Orban se gândeşte să reintroducă pedeapsa cu moartea în Ungaria

Premierul ungar, Viktor Orban, s-a exprimat la Pecs în favoarea unei dezbateri pe tema reintroducerii pedepsei capitale în Ungaria. Declaraţia sa din cadrul unei conferinţe de presă a generat critici din partea celorlalţi lideri politici, relatează MTI. Subiectul reinstaurării pedepsei cu moartea trebuie "să rămână pe agendă", a declarat premierul ungar, Viktor Orban. Premierul a declarat că legile ungare şi pedepsele existente nu s-au dovedit eficiente pentru a descuraja criminalii.

"Trebuie să le fie clar infractorilor că Ungaria va folosi toate mijloacele pentru a-şi proteja cetăţenii", a declarat Orban.

Dezbaterea cu privire la stricteţea Codului Penal din Ungaria a luat amploare după recenta ucidere a unui tânăr în sud-vestul Ungariei. Coaliţia Democratică (de stânga, aflată în opoziţie) a declarat, ca răspuns la conferinţa de presă a lui Orban, că premierul a preluat tema pedepsei capitale ca un semn de bunăvoinţă faţă de partidul radical naţionalist Jobbik.

Suedia, îngrijorată de numărul tot mai mare de cerşetori. Cei mai mulţi, din România şi Bulgaria - sondaj

Numărul imigranţilor UE, majoritatea din România şi Bulgaria, despre care se crede că cerşesc în această ţară s-a dublat faţă de anul trecut, ajungând la aproximativ 4.000 de persoane, sugerează un nou sondaj, citat de portalul TheLocal.se.
Potrivit unui sondaj realizat de radioteleviziunea suedeză SVT, în Suedia se aflau între 3.400 şi 4.100 de astfel de persoane după Paşti. Un studiu realizat în urmă cu un an estima numărul lor la 800 până la 2.000.

Dintre cele 290 de municipalităţi din Suedia, 241 au răspuns chestionarului trimis de SVT, ceea ce sugerează că numărul estimat al imigranţilor ar putea fi chiar mai mare.
Martin Valfridsson, coordonatorul programului pentru persoane vulnerabile din cadrul UE, a declarat că datele par corecte, potrivit experienţei sale.
El a petrecut ultimele săptămâni întâlnindu-se cu reprezentanţi ai municipalităţilor şi organizaţiilor umanitare din ţară în cadrul eforturilor de a coordona mai bine cooperarea între diverse grupuri care oferă ajutor şi asistenţă imigranţilor europeni săraci.

Studiul SVT sugerează că există cerşetori în cel puţin 40 de municipalităţi unde în urmă cu un an nu existau imigranţi români sau bulgari, inclusiv în nordul ţării. Viziunea Suediei pe termen lung este să reducă numărul cerşetorilor care se îndreaptă către nordul ţării şi să le ofere asistenţă celor care au ajuns deja acolo. "Cerşetorii nu pot menţine acelaşi nivel de trai cu cei care sunt rezidenţi în Suedia, dar ar trebui să încercăm să folosim resursele pe care le avem aici pentru a-i ajuta cât se poate de mult", declara Valfridsson pentru The Local la începutul anului.

Majoritatea cerşetorilor sunt membri ai comunităţii rome şi au ajuns ca turişti, în conformitatea cu dreptul la libertate de mişcare. Mulţi trăiesc în corturi sau rulote şi îşi câştigă existenţa cerşind bani în faţa magazinelor şi staţiilor de metrou.
Suedia şi România au declarat că vor coopera în vederea combaterii sărăciei în cadrul comunităţii rome, în urma unor discuţii diplomatice care au avut loc la începutul lui ianuarie în capitala suedeză.

Tăriceanu cheamă CSM la discuţii cu Senatul, fără accesul presei şi fără rezoluţie la final

Consiliul Suprem al Magistraturii a fost invitat de preşedintele Senatului la o dezbatere fără presă. Călin Popescu Tăriceanu a transmis CSM-ului, o scrisoare de invitaţie la o "întâlnire informală, care să se desfăşoare sub forma unei dezbateri", propunând ca presa să fie prezentă doar la deschiderea discuţiilor, şi fără rezoluţie sau comunicat la final. "Propunem ca întâlnirea noastră să nu se încheie printr-o rezoluţie sau comunicat de presă, ceea ce nu exclude libertatea fiecărui participant de a se exprima, ulterior, în faţa reprezentanţilor mass-media", mai afirmă preşedintele Senatului.

Potrivit scrisorii preşedintelui Senatului, conducerea acestui for legislativ a adoptat în unanimitate propunerea organizării, la Palatul Parlamentul a unei întâlniri informale între membrii săi şi membrii CSM, care să se desfăşoare sub forma unei dezbateri pe teme de interes comun şi unilateral, fără o ordine de zi prestabilită.  "Demersul Senatului a fost generat de necesitatea iniţierii şi promovării unui dialog nemijlocit cu alte autorităţi şi instituţii ale statului, în vederea identificării şi soluţionării cât mai prompte a problemelor cu care ne confruntăm", se precizează în scrisoarea postată pe site-ul Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, săptămâna trecută, că propune organizarea cât mai curând posibil, la Palatul Parlamentului, a unei întâlniri informale între conducerea Senatului şi membrii CSM, pe tema relaţiei bilaterale şi a exercitării atribuţiilor celor două instituţii.

Iohannis: La ICR se schimbă conducerea pe şest. Mă îngrijorează

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Roma, în cadrul unei întâlniri cu studenţii din Italia, că ceea ce se întâmplă la Institutul Cultural Român, unde se schimbă conducerea "pe şest", îl îngrijorează, arătând că această instituţie trebuie scoasă din zona trocurilor politice.

"ICR este o instituţie care ţine de ceea ce numit diplomaţie publică. Este o instituţie creată pentru a aduce imaginea pozitivă a României mai departe, pentru a arăta unei lumi întregi, care este valoarea enormă a culturii româneşti, care sunt valorile noastre şi care sunt credinţele noasatre", a spus şeful statului, la Roma, informează Mediafax.

Potrivit preşedintelui, "toate acestea nu se fac uşor, ci se fac cu oameni dăruiţi şi cu proiecte bine gândite, îndrăzneţe şi vizibile".

"Din acest motiv, ceea ce se întâmplă în aceste zile la ICR, unde tocmai se schimbă pe şest conducerea, mă îngrijorează. Eu cred că ar fi nevoie de o dezbatere publică pentru a reuşi, împreună, să vedem ce dorim de fapt, ce dorim de la ICR, cum vrem să restructurăm institutul, să îl facem performant în sensul menţionat. E nevoie de profesionişti, de oameni care ştiu cum se construieşte un proiect cultural, ce înseamnă managamentul cultural, în sec XXI", a mai afirmat Klaus Iohannis.

El a continuat: "După ce ştim aceste lucruri, poate reuşim să scoatem ICR din zona trocurilor politice şi să îl întrodcem în zona diplomaţiei politice".

Plenul Senatului a votat, marţi, pentru numirea lui Radu Boroianu, propunerea PSD, în postul de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR). Radu Boroianu a primit 64 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă".

Bătălia pentru conducerea Institutului Geologic Român continuă Poziţia faţă de Roşia Montană şi gazele de şist a dus la căderea directorului ştiinţific

Recent, domnul Mircea Ţicleanu, cercetător ştiinţific al Institutului Geologic al României (IGR), a fost eliberat din funcţie în mod abuziv din poziţia de director ştiinţific şi şef al structurii de securitate a IGR, fără motiv, dar, în fapt, ca o consecinţă tardivă, pentru publicarea unei lucrări ştiinţifice (în colaborare) despre gazele de şist, cu care a participat în iunie 2014 la o conferinţă internaţională de ecologie şi protecţia mediului. Lucrarea ştiinţifică, intitulată: EXPLOATAREA GAZELOR DE ŞIST PRIN FRACTURARE HIDRAULICĂ – O METODĂ CU POSIBILE EFECTE CATASTROFALE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG are 3 autori (dr. Mircea Ţicleanu, Radu Nicolescu şi dr. Adriana Ion) de la IGR şi a fost publicată (în limba engleză) în volumul conferinţei (Conference Proceedings), vol. 1, Ecology & Environmental Protection, SGEM 2014, Albena, Bulgaria. Concluzia lucrării ştiinţifice este: „Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică de mare volum este neîndoielnic o formă agresivă de intervenţie antropică asupra mediului geologic, care poate avea urmări grave, sau chiar catastrofale, mai ales pe termen mediu sau lung”. Agresiunea asupra conducerii IGR a început încă din iulie 2014, printr-o scrisoare deschisă adresată directorului general (şi preşedinte al Consiliului de Administraţie) al IGR de la acea vreme, domnul Marcel Mărunţiu, prin care se urmărea evident îndepărtarea din funcţie a domnului Ţicleanu. După ce directorul general Mărunţiu a ignorat practic, din motive întemeiate (colportare de informaţii false), demersul perfid al acelui înscris, au început presiunile în acelaşi sens asupra preşedintelui Consiliului ştiinţific, domnul Gabriel Bindea. Nu a luat nici dînsul măsuri. „Nu se puteau lua măsuri, deoarece era vorba de o lucrare ştiinţifică de autor”, spune domnul Ţicleanu. În final, preşedintele Consiliului ştiinţific al IGR a fost înlocuit din funcţie, abuziv, în noiembrie 2014, iar directorul general al IGR – care atinsese vîrsta pensionării – a fost şi el înlocuit din funcţie pe 6 ianuarie 2015. Prin Ordinul MECS din 3.04.2015, în funcţia de director general (şi preşedinte CA) a fost numită doamna Simona Mălureanu, adusă de la ANCSI, după o perioadă de 3 luni în care institutul a fost condus de domnul Laurenţiu Asimopolos, geofizician din cadrul IGR. Iar noul director general, doamna Mălureanu, a decis rapid, fără să motiveze, ca „Începînd cu data de 8.04.2015, domnul Ţicleanu Mircea se eliberează (adica este eliberat, n.n.) din funcţia de director ştiinţific şi revine pe funcţia de cercetător ştiinţific gr. I la Departamentul Geologie Regională – Colectivul Hărţi Geotematice…. “. Amintim că în octombrie 2013, directorul general al IGR de la acea vreme, domnul Ştefan Marincea, a fost demis abuziv, prin fax, la 3 zile după ce, în Comisia Roşia Montană a Parlamentului României, a demonstrat că proiectul Roşia Montană se bazează pe un aviz geologic fals, că există falii în zona iazului de decantare proiectat de RMGC în valea Cornei. Domnul Marincea este în proces de atunci cu RMGC. Domnul Ţicleanu, care se numără printre foarte puţinii specialişti din IGR care pot să elaboreze singuri harta geologică a zonei iazului la nivelul de detaliere cerut, acuză demiterea sa abuzivă. Legat de acest proiect se află din 13 aprilie în grevă japoneză, declanşată iniţial de faptul că „specialiştii din IGR s-au trezit brusc că trebuie să suporte salariile unui desant alcătuit din 4 nespecialişti, care pe deasupra s-au pus pe tăiat şi spînzurat mai ceva ca în propria lor casă, împărţind funcţii în dreapta şi în stînga. Lucrurile sînt foarte grave. Se prevede ca dacă mai apar probleme de genul celor de la Roşia Montană sau de genul gazelor de şist să existe o „botniţă” foarte bine aplicată institutului”, spune domnul Ţicleanu. „A fost o mutare prin care şi-au bătut joc de instituţie şi de experţii noştri. Eu şi ceilalţi colegi din conducere am fost înlocuiţi de persoane fără pregătire profesională adecvată şi fără experienţă administrativă corespunzătoare. Este o catastrofă şi un atac de neimaginat la adresa instituţiei, prin care s-a dorit anihilarea Institutului Geologic”. Să mai spunem că în cadrul schimbărilor recente în conducerea IGR (fără concurs!), a fost adus şi numit purtător de cuvînt al IGR, domnul Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvînt al SRI, asta ca să ni se sugereze probabil cine semnează tabloul.



Mai amintim că:

IGR (Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei) (www.igr.ro) funcţionează în coordonarea ANCSI. Iar ANCSI (Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare) este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării. ANCSI este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul MECS. Prin legile post-decembriste ale minelor şi petrolului, taie şi spînzură în domeniu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), înfiinţată în 1995, în subordinea primului-ministru; ANRM este autoritatea competentă pentru gestionarea resurselor naturale; ea emite licenţe de explorare sau de exploatare şi acorduri petroliere – şi tot ea şi controlează! Mai are rol foarte mic Ministerul Economiei şi Comerţului. IGR nu are nici un rol. Prin celebra Lege a minelor, din 1924, se ocupau de mine Institutul Geologic al României, Consiliul Superior de mine (alcătuit din 17 membri (Art. 148): „Doi magistraţi, dintre care unul de la Înalta Curte de Casaţie, iar celălalt de la Curtea de Apel din Bucureşti. Directorul Institutului Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un senator, aleşi de fiecare adunare pe toată durata legislaturii. Un delegat al Consiliului superior de control şi îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de Consiliul Superior al Energiei. Un membru din Consiliul Societăţii Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine şi 4 jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor conexe, cîte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine metalifere, cariere şi ape minerale; d) siderurgia şi metalurgia în genere şi Ministerul Economiei şi Comerţului. Corupţia era astfel imposibilă.



În concluzie:

Apreciem ca revoltătoare schimbările abuzive exercitate la nivelul conducerii IGR pentru opiniile ştiinţifice exprimate. Se încalcă astfel Art. 1, alin. (1) din Legea nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare-dezvoltare legat de „asigurarea libertăţii demersurilor ştiinţifice”:

Art. 1. (1) „Statutul personalului de cercetare-dezvoltare constituie cadrul prin care se promovează formarea continuă, dezvoltarea şi motivarea resurselor umane, pentru asigurarea competenţei şi eticii profesionale în activităţile de cercetare-dezvoltare, a libertăţii demersurilor ştiinţifice şi pentru participarea personalului din domeniu la promovarea şi evaluarea activităţilor ce îi revin. „

Este inadmisibil că Statul Român (ANRM) ia de bune rapoartele companiilor interesate în exploatarea resurselor naturale ale României, fără a le compara cu rapoarte ale unor experţi independenţi, cum sînt cei de la IGR. Cui servesc toate aceste manevre? În nici un caz interesului naţional!



Dr. AFRODITA IORGULESCU

27 aprilie 2015

tricolorul

SECHESTRU PE AVEREA LUI SEBASTIAN GHIŢĂ

Deputatul Sebastian Ghiţă, pus sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, pentru favorizare de grup infracţional, a venit, marţi dimineaţă, la DNA Ploieşti, unde a aflat că procurorii au pus sechestru pe o parte din averea sa, mai exact pe apartamentul lui Ghiţă şi pe o parte dintre conturile bancare ale acestuia. Este vorba despre un sechestru pus pe bunuri în valoare de 2 milioane de euro. Sebastian Ghiţă a afirmat, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, că procurorii l-au înştiinţat că au instituit sechestru pe bunurile sale imobile şi pe conturi pînă la concurenţa sumei de aproximativ 2 milioane de euro, cît este calculat prejudiciul în dosarul în care este cercetat.

Ghiţă a spus că nu se consideră vinovat în acest dosar şi că nu îl cunoştea pe Iulian Herţanu la momentul la care firma acestuia a încheiat contract cu autorităţile din Prahova, contractul pe fonduri europene pentru extinderea reţelei de canalizare din oraşul Comarnic. În acest context, parlamentarul de Prahova a precizat că l-a cunoscut pe cumnatul premierului Victor Ponta la aproximativ 1 an de la încheierea contractului cu Hidro Prahova. Întrebat dacă ia în calcul demisia din Parlament, el a răspuns negativ. „Nu mă consider vinovat. Acest lucru îl poate stabili doar un judecător. În momentul în care un judecător va stabili că am o vinovăţie, voi lua în calcul o astfel de măsură”, a spus Ghiţă. De asemenea, întrebat dacă îi este teamă că va ajunge după gratii, el a spus că fapta de care este acuzat nu se pedepseşte cu „o măsură atît de dură”. „Fapta nu e una care reclamă o măsură atît de dură. Legea nu prevede o pedeapsă atît de mare pentru presupusa faptă a mea şi de aceea nu sînt preocupat de această chestiune (posibilitatea de a fi condamnat la închisoare cu executare – n.r.)”, a spus Ghiţă. El a mai spus că are încredere că procurorii „vor vedea exact cum au stat lucrurile în judeţul Prahova”. Întrebat dacă după 2016 îşi doreşte să mai facă politică, Ghiţă a afirmat că a intrat în politică „cu inima deschisă” şi că îşi doreşte să îşi continue activitatea politică şi după încheirea actualului mandat de parlamentar. Sebastian Ghiţă a ajuns la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 9 şi a refuzat să facă declaraţii cu privire la motivele pentru care a fost chemat din nou în faţa procurorilor. Potrivit unor surse judiciare, parlamentarul a fost citat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că anchetatorii vor pune sechestru pe o parte din averea sa în dosarul în care este acuzat de sprijinire de grup infracţional organizat. În cursul zilei de marţi, la DNA Ploieşti sînt aşteptaţi să vină şi deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ambii puşi sub control judiciar în acelaşi dosar, pentru sprijinire de grup infracţional, dar şi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, acuzat de deturnare de fonduri europene şi constituire de grup infracţional organizat şi aflat în arest la domiciliu. Sebastian Ghiţă are, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, din iunie 2014, trei terenuri intravilane în Ploieşti, dobîndite în 1999, 2003 şi 2008. De asemenea, el are, împreună cu soţia sa, o casă în Ploieşti, cu o suprafaţă de 1.211 metri pătraţi cumpărată în 2009. Ghiţă are şi ceasuri de 900.000 de euro, dobîndite între anii 1997 şi 2012, precum şi bijuterii de peste 3 milioane de euro, dar şi obiecte de artă de 13 milioane de euro. Conform declaraţiei de avere, deputatul are 3 conturi în bănci, unul de 5,5 milioane de dolari, deschis în 2013 la Raiffeisen Bank, dar şi unul de 18 milioane de euro, din 2011, la UBS Elveţia, despre care precizează că este fond de investiţii. Totodată, el a acordat două împrumuturi în nume personal de peste 90 de milioane de euro şi 4 milioane de dolari lui Alexandru Iacobescu. Sebastian Ghiţă a venit la DNA Ploieşti şi în 17 aprilie, cînd procurorii au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul lui Herţanu. În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizînd fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. Vineri, Iulian Herţanu a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a instanţei supreme. În acelaşi dosar, au fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu. Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape 10 milioane de euro. Procurorii susţin că, în perioada 2011 – 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al Filialei Judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale – activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi. „Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută pînă la acest moment relevînd: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentînd 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei (din care 1.509.176 de lei reprezentînd TVA şi 1.006.117 de lei reprezentînd impozit pe profit)”, arăta DNA. Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfîrşitul anului trecut. În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfîrşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atît mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cît şi sora acestuia, Alexandra Herţanu. Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herţanu, în firma „Hertanu Projects” SRL. Herţanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociaţi, în timp ce soţia sa, Alexandra Florina Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deţine 49% din acţiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deţine 51% din acţiunile firmei. Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herţanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în Bucureşti şi are ca principal domeniu de activitate specific agenţiilor de publicitate. Herţanu deţine 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%. SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerţului alte cîteva zeci de activităţi secundare, de la editarea ziarelor la „activităţi de servicii suport pentru învăţămînt” sau intermedieri în comerţul cu animale. Acesta este al doilea dosar penal instrumentat de DNA Ploieşti, în care Mircea şi Vlad Cosma sînt inculpaţi. În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Astfel, deputatul Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, tatăl acestuia, Mircea Cosma, de luare de mită şi abuz în serviciu, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, de trafic de influenţă şi dare de mită. Procesul se află pe rolul instanţei supreme. DNA a început ancheta penală în care Cosma este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă după ce acesta ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ 1 milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.

tricolorul

Presa internaţională, despre declaraţiile lui Ion Iliescu privind o închisoare CIA în România

Presa internaţională a relatat primele precizări făcute de fostul preşedinte Ion Iliescu după interviul controversat din „Der Spiegel”, în care a vorbit despre închisorile CIA în Estul Europei. „Un fost preşedinte al României a admis că a aprobat cererea CIA pentru un loc în România, dar a spus că ar fi refuzat dacă ştia în ce scop va fi aceasta folosită”, scrie „Al Jazeera”.

Iliescu a scris luni pe blogul său că ar fi luat o cu totul altă decizie dacă ştia ce planuri are CIA cu sediul pus la dispoziţie de România. El a negat că declaraţiile sale din „Der Spiegel” nu sînt o recunoaştere a faptului că România a găzduit facilităţi folosite pentru torturarea suspecţilor de terorism. Associated Press a relatat că cele două locuri controlate de CIA în România ar fi existat în Constanţa, respectiv în Bucureşti. Şi agenţia de stat a Chinei, Xinhua, a preluat lămuririle lui Ion Iliescu, notînd că fostul preşedinte „a negat ferm” că a confirmat existenţa unei închisori secrete a CIA pe teritoriul României.

tricolorul

Liberalul Radu Boroianu apare în dosarul lui Darius Vîlcov

Fostul secretar de Stat la Ministerul Culturii, Radu Boroianu, favorit pentru şefia Institutului Cultural Român (ICR), este menţionat în documentele dosarului în care este cercetat Darius Vîlcov. El apare ca responsabil al unei case de licitaţii de la care Vîlcov a cumpărat tablouri cu banii primiţi ca mită. Boroianu nu este cercetat în dosar. Potrivit documentelor DNA, fostul ministru al Finanţelor, Darius Vîlcov, a dat, în 2013, unui colaborator, Lucian Şuşală (arest preventiv), suma de 1.000.000 de lei pentru a-i achiziţiona tablouri din Bucureşti, de la casele de licitaţii ArtMark şi AraArt, spun procurorii. ArtMark apare pe Internet ca aparţinîndu-i lui Radu Boroianu, fost ambasador al României în Elveţia, şi avocatului Alexandru Aldea. AraArt, manageriat de conferenţiar doctor Ariadna Zeck, expert în artă, este o altă galerie care s-a impus pe piaţa de profil încă din 2005. Tablouri de Tonitza, Grigorescu, alţi autori celebri s-au vîndut cu sume consistente la ambele case de licitaţii. Casele de licitaţii din Bucureşti au fost identificate după ce procurorii au descoperit, la percheziţiile făcute la galeria clandestină a lui Vîlcov, din Strada Stocholm nr. 16, Bucureşti, 29 de tablouri. Tablourile erau semnate, între alţii, de Andy Warhol, Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Dumitru Ghiaţă, Samuel Mutzner, George Catargi, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihail Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Cîlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băeşu, Francisc Chiuariu, Constantin Pauleţ, Mihai Sîrbulescu, precum si obiecte decorative semnate de către PABLO PICASSO şi VICTOR BRAUNER. Alte tablouri, între care un Renoir, cumpărat cu circa 114.000 de euro, şi un Jean Cocteau, au fost găsite într-un seif, ascuns într-un loc din judeţul Olt. Existenţa seifulul ar fi fost denunţată de prietenul lui Vîlcov, parlamentarul PSD Ionuţ Bărbulescu, care a „găzduit” o perioadă „obiectul”. Darius Vîlcov va rămîne încă 30 de zile în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, au decis, vineri, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Vicepreşedintele Partidului Liberal Reformator, Radu Boroianu, ar putea prelua şefia Institutului Cultural Român, după ce Lilian Zamfiroiu şi-a anunţat demisia. „România liberă” anunţa, încă din data de 9 aprilie 2015, o posibilă înlocuire a şefului ICR.

tricolorul

marți, 28 aprilie 2015

Veste buna pentru modernism! Vânzările de vehicule hibrid plug-in în Europa vor devansa vânzările de hibrid-uri standard în 2019

Vânzările din Europa de vehicule hibrid cu baterii reîncărcabile la o sursă externă de energie (plug-in) le vor depăşi pe cele de vehicule hibrid standard până în 2019, urmând ca în 10 ani să ajungă la 1,2 milioane de unităţi pe an, relatează Automotive News.
Modelele plug-in au două motoare, unul pe benzină şi un altul electric, ca şi vehiculele hibrid standard, dar pot fi conectate la priză pentru reîncărcarea bateriilor, aşa cum se întâmplă în cazul vehiculelor care sunt dotate doar cu motor electric.

Creşterea rapidă va avea loc în condiţiile în care producători ca BMW, Volkswagen şi Volvo lansează noi şi noi modele care pot funcţiona cel puţin o parte din timp fără să emită noxe poluante, astfel încât să respecte normele europene mai stricte referitoare la dioxidul de carbon, care vor intra în vigoare în 2020.
Anul trecut, creşterea vânzărilor de hibrid-uri tradiţionale şi a celor care pot fi alimentate la priză a fost destul de modestă, de 8%, la 232.343 de unităţi, potrivit companiei de analiză a pieţei JATO Dynamics.

Dintre acestea, circa 40.000 au fost vehicule plug-in, iar restul hibrid-uri standard, cum sunt versiuni cu motoare pe benzină şi electrice ale modelelor Toyota Auris, Yaris şi Prius.
Raportul dintre vehiculele hibrid plug-in şi cele standard se va inversa spre sfârşitul deceniului, anticipează compania de cercetare a pieţei LMC Automotive.

LMC anticipează că vânzările de hibriduri convenţionale vor atinge 325.000 de unităţi în 2021, iar cele de modele plug-in 600.000, care vor urca la 1,2 milioane de unităţi în 2024.
Toyota Motor are o poziţie dominantă în Europa pe piaţa vehiculelor hibrid convenţionale, brandurile Toyota şi Lexus deţinând anul trecut o cotă de 72%. Marca Toyota a asigurat 58% din vânzările de hibrid-uri standard în 2014, cel mai vândut model fiind Auris, urmat de Yaris.

Vânzările combinate ale celor două tipuri de automobile au atins 110.000 de unităţi în 2014.
Restul modelelor hibrid aflate în topul celor mai bine vândute vehicule de acest tip din Europa au înregistrat scăderi anul trecut, cum ar fi Prius, cu un declin de 37%, atribuit de analişti cererii pentru modelul Auris.
Potrivit companiei Ford, care a început în acest an comercializarea unei versiuni hibrid standard a noului Mondeo, vânzările sunt deocamdată către cumpărători din oraşe. Grupul american anticipează ca doar 3% din vânzările modelului Mondeo în Europa să fie în varianta hibrid, în 2015.

Bilanţul victimelor din Nepal ar putea depăşi 10.000 de morţi

Numărul persoanelor decedate după cutremurul din Nepal ar putea depăşi 10.000 de victime, declară premierul ţării, Sushil Koirala, citat de Reuters.

Autorităţile încearcă din răsputeri să accelereze operaţiunile de căutare şi salvare a celor rămaşi sub dărâmături şi au solicitat sprijin internaţional.

"Guvernul face tot ce îi stă în putinţă, eforturile noastre sunt imense. Avem de-a face cu provocări inedite pentru noi, într-o perioadă extrem de dificilă pentru Nepal", a spus Koirala într-un interviu.

Nepalul a fost sâmbătă devastat de un puternic seism de pământ, care a avut o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter.

Vladimir Putin acuză SUA că i-au ajutat pe separatiştii ruşi

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că au ajutat separatiştii din regiunea Caucazului de Nord, în anii 2000, relatează Sky News. Putin a declarat că îşi bazează afirmaţiile pe interceptarea de către Serviciile sale de Informaţii a unor convorbiri telefonice între separatişti şi ofiţeri de Informaţii americani. „Ei îi ajutau, chiar şi cu transport”, a declarat liderul rus, care nu a dezvăluit, însă, cînd au fost realizate aceste apeluri. Putin a declarat că a discutat despre această problemă cu preşedintele american de la momentul respectiv, George W. Bush, care i-a promis să îi admonesteze pe ofiţerii respectivi. În cele din urmă, a declarat Putin, Serviciile ruse de Informaţii (FSB) au primit o scrisoare din partea „omologilor lor americani”. Liderul rus susţine că ofiţerii americani şi-au asumat dreptul de a „sprijini toate forţele de opoziţie din Rusia”, inclusiv separatiştii islamişti din Caucaz. El şi-a exprimat temerea că Occidentul a vrut să facă rău Rusiei şi a reamintit cum unii lideri i-au spus că nu i-ar deranja o posibilă dezintegrare a ţării. Referindu-se la perioada celui de-al II-lea război în Cecenia, el a declarat: „Omologii mei, mulţi preşedinţi şi prim-miniştri, mi-au spus, ulterior, că deciseseră că Rusia va înceta să mai existe. Singura întrebare era cînd se va întîmpla acest lucru şi cu ce consecinţe”. Putin a făcut aceste declaraţii în cadrul unui documentar ce urmează să fie difuzat de postul public de televiziune Rossiia 1 şi care este dedicat celor 15 ani petrecuţi la conducerea Rusiei.

CUTREMURELE, ARMA SECRETĂ A OMENIRII

Cutremurele sînt imprevizibile şi devastatoare. Cutremurele şi tsunami sînt cele mai violente fenomene naturale. Un monstru teluric, aşa a fost numit cutremurul din Chile, din 1960, care a avut magnitudinea de 9,5. Efectele devastatoare au fost resimţite în tot Pacificul.

Cutremurul din Chile este considerat cel mai mare din lume. Peste 5.000 de morţi, peste 2 milioane de persoane care au rămas fără locuinţă. Între 21 şi 22 mai 1960, s-au produs 3 cutremure. Primele două au avut magnitudinea de 7, iar al treilea de 9,5.

Cauza producerii cutremurelor a fost ruptura unei falii, care timp de 385 de ani a fost blocată în interiorul Pămîntului. Din cauza greutăţii care era deasupra faliei, aceasta s-a rupt şi a produs deplasarea compartimentelor laterale cu 80 de metri. Cutremurul a produs valuri de 20 de metri înălţime, care au ajuns pînă în Japonia. În urma cutremurului, coasta chiliană s-a modificat ca formă. În ultimele zile, mai multe cutremure s-au produs în lume. Vineri, un cutremur de 5,9 s-a produs în Noua Zeelandă. Cutremurul a avut o profunzime de 55 de kilometri. Tot vineri, un alt cutremur de 5,5 s-a produs în nordul Californiei, profunzime 8 kilometri.

Seismologii susţin că în ultimele zile s-au produs foarte multe seisme în lume, de magnitudine mare şi foarte mare.

Pot fi cutremurele provocate de oameni?

În anul 2007, ziaristul canadian Benjamin Fulford a luat un interviu fostului ministru de Finanţe al Japoniei. Întrebat de ce Japonia a cedat controlul financiar unor oligarhi europeni şi americani, fostul ministru a spus că Japonia a fost ameninţată cu o maşină de produs cutremure. Două zile mai tîrziu, în oraşul Nigata, unde se găseşte una dintre cele mai mari centrale nucleare din Japonia, are loc un seism cu magnitudine de 6,8. Japonezii l-au acuzat pe ziaristul canadian, pentru întrebarea incomodă şi care a dus la producerea acestui cutremur. Ministrul japonez se referea la tehnologia Haarp, care produce cutremure prin trimiterea unor microunde în stratosferă de o putere de miliarde de waţi. Să ne amintim faptul că Nikola Tesla este suspectat de producerea unui mare cutremur în New York, în urma folosirii într-un experiment a unui generator care folosea energia electromagnetică de mare putere. Semnul care precede un cutremur este culoarea cerului, susţin seismologii chinezi. Cerul capătă o culoare roşie-violet, stranie. Seismologii chinezi au reuşit să avertizeze şi să evacueze populaţia dintr-un oraş, evitînd un dezastru, luînd în considerare aceste semne care preced cutremurul. Seismologii americani calculează posibilitatea producerii unui cutremur, plecînd de la ciclicitate. Ei consideră că într-o zonă sensibilă, predispusă producerii unor cutremure, cel puţin o dată la 40 de ani, se produce un cutremur cu magnitudine mare. Zonele sensibile în SUA, în care probabilitatea de a se produce un cutremur în viitorul apropiat, sînt Los Angeles, California şi San Francisco. Falia San Andreas este de 10 luni în gestaţie, susţin seismologii americani, iar pericolul producerii unui cutremur este mare. Un cutremur cu magnitudine mai mare de 7,5 în această zonă poate produce distrugerea a peste 60% din oraşele situate în apropierea faliei. Ultimul mare cutremur a fost în California, în 1994, şi a avut magnitudinea de 6,7.

Profeţie prematură, sau a devenit China puterea economică nr. 1 din lume?

Super-experţi din lumea finanţelor şi a banilor spuneau, recent, că acest aprilie ar putea să marcheze clipa cînd Statele Unite îşi vor pierde poziţia de lider şi garant al sistemului economic global. Afirmaţia lor a fost prilejuită de inaugurarea de către China a noii Bănci de Investiţii pentru Infrastructuri Asiatice; evident, Statele Unite şi-au sfătuit aliaţii să nu intre în afaceri cu această instituţie, dar mulţi nu le-au ascultat şi „au păcătuit”, adică au făcut exact pe dos, mergînd cu chinezii. Ceea ce nu a fost deloc pe placul Washingtonului şi, pentru a pricepe de ce, trebuie să se înţeleagă cum au fost puse bazele poziţiei sale dominante în lume. Totul a început în iulie 1944, la Conferinţa de la Brenton Woods, unde 730 de delegaţi din 44 de naţiuni aliate au luat hotărîrea de a reglementa ordinea monetară şi financiară după încheierea celui de-al II-lea război mondial şi de a înfiinţa Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, ambele în capitala SUA şi, astfel, America „a moştenit” economia mondială, a luat sub control rezervele monetare ale Planetei, a devenit consumatorul global nr. 1 etc.

În ultimele 3-4 decenii, însă, apariţia şi afirmarea Chinei pe scena mondială au clătinat, într-o oarecare măsură, status quo-ul stabilit acum 70 de ani. Modelul ei de creştere s-a impus după o serie de reforme economice, către sfîrşitul anilor ’70 ai secolului trecut, şi a fost similar cu cele ale Japoniei şi Germaniei postbelice, pînă către începutul secolului actual. Păstrînd cheltuielile interne la un nivel scăzut şi acumulînd o cantitate gigantică de dolari, aproximativ 3,8 trilioane, China este, în momentul de faţă, în situaţia de a-şi reformula poziţia internaţională, ca o ţară care trece, de la economii şi investiţii, la consum, cu alte cuvinte, să devină o ţară în genul Statelor Unite. Din perspectiva aliaţilor Americii, ea este un gigant pe cale să devină un devorator de bani, adică o piaţă uriaşă de consumatori. Începe să arate cum arăta America la încheierea celui de-al II-lea război mondial, iar asta dă de gîndit tuturor, determină reorientarea economică a întregii lumi. Între timp, cu resursele sale financiare vaste şi cu o mulţime de proiecte regionale care să utilizeze aceste resurse, China se simte „strangulată” de instituţiile financiare internaţionale controlate de America şi aliaţii ei. De mai bine de 5 ani, Congresul american tărăgănează decizia de a da Beijingului un vot mai consistent la FMI, în conformitate cu noua sa statură economică, iar asta i-a făcut pe chinezi să se gîndească la o instituţie financiară proprie şi, astfel, s-a născut Banca pentru Infrastructuri Asiatice. Această instituţie nouă, la care au aderat şi aliaţi statornici ai Americii, ca Australia şi Marea Britanie, oferă multora oportunităţi pe piaţa globală emergentă şi este considerată de unii, nu puţini, drept un viitor concurent serios al sistemului internaţional implementat în urmă cu 7 decenii la Brenton Woods. Economia Chinei a depăşit-o pe cea a Statelor Unite anul trecut, în 2014, yuanul chinezesc a făcut paşi uriaşi în ultimii 2 ani, a devenit a cincea monedă a lumii, dar mai are mult pînă să ajungă din urmă dolarul, nefiind încă pe deplin convertibilă. În continuare, americanii menţin controlul traficului comercial maritim mondial, deci controlul asupra comerţului mondial şi se pare că lucrurile în această direcţie nu se vor schimba prea curînd. De asemenea, yuanul reprezintă, deocamdată, numai 2,17% din totalul plăţilor internaţionale (dolarul 45%) şi, în concluzie, se poate spune că, deşi progresul din ultimii ani al Chinei este remarcabil, această ţară nu este, încă, în poziţia să dărîme stîlpii pe care se sprijină hegemonia globală a SUA. Cu siguranţă, însă, viitorul apropiat va aduce schimbări şi mai mari, pe toate planurile, pretutindeni, pe arena internaţională. „Secolul chinezesc” este, probabil, după colţ.

RADU TOMA
tricolorul

Ponta: Sunt dezamăgit că PNL a refuzat să voteze un Cod Fiscal care cuprinde măsuri liberale cu impact social important. Românii văd şi judecă!

Premierul Victor Ponta este de părere ca adoptarea de către Senat a proiectului noului Cod fiscal reprezintă un prim pas către aplicarea măsurilor de relaxare fiscală de la 1 ianuarie 2016.

Victor Ponta reaminteşte, într-o postare pe Facebook, că reducerea TVA la 9% la alimente va intra în vigoare de la 1 iunie 2015, aşa cum Guvernul a stabilit deja.

"Proiectul de lege privind Codul fiscal a fost adoptat ieri de Senat (primă Cameră sesizată) cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă şi patru abţineri. Este o veste foarte bună, un prim pas către aplicarea măsurilor de relaxare fiscală de la 1 ianuarie 2016! (desigur, reducerea ‪#‎TVA‬ la 9% pentru alimente se va aplica mai repede, de la 1 iunie, așa cum am stabilit)", a scrie premierul, marţi, pe Facebook.

"Sunt totuşi dezamăgit că PNL a refuzat să voteze un Cod Fiscal care cuprinde, în esenţă, măsuri liberale cu impact social important. Românii văd şi judecă!", a mai notat premierul.

Proiectul de lege privind Codul fiscal a fost adoptat luni de Senat, în calitate de prima Camera sesizata, cu 90 de voturi pentru, 36 împotriva şi patru abţineri.

Iohannis cheamă joi sindicatele la discuţii. Costin: Vom cere reformare legislativă şi instituţională

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor solicita joi, la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, "reformarea din temelii a cadrului legislativ şi instituţional privind dialogul social", a declarat, luni, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, potrivit Mediafax.

Preşedintele BNS a precizat că liderii confederaţiilor sindicale au avut deja o întâlnire, iar mandatul cu care vor merge joi la Palatul Cotroceni este reformarea din temelii a cadrului legislativ şi instituţional.

Dumitru Costin a precizat că reprezentanţii confederaţiilor sindicale sunt pregătiţi pentru aceste modificări şi îi vor prezenta preşedintelui pe cifre, pe date macroeconomice, care a fost impactul real al dialogului social actual în economie.

Liderul BNS a explicat că odată cu adoptarea actualei Legi a dialogului social, negocierea colectivă a fost şubrezită, iar odată cu eliminarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel naţional s-au distrus şi negocierile colective la nivel sectorial, în prezent rămânând doar negocierea la nivel de unitate.

Retrocedare SCANDALOASĂ semnată de Traian Băsescu, avocat Ioana Băsescu

Pe vremea când era primar al Capitalei, Traian Băsescu a retrocedat o casă compusă din subsol, parte şi trei etaje, aparent unei persoane necunoscute din Braşov, iar avocat în acest caz a fost fiica edilului de atunci, Ioana Băsescu.

Dispoziţia semnată de Traian Băsescu datează din 18 septembrie 2003 şi prevede retrocedarea unui imobil din centrul Capitalei, cu o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, din strada Cuza Vodă.

Beneficiarul din acte este Gherasim Alexandru, din Braşov. Acesta o angajează ca avocat pe Ioana Băsescu, îi dă autorizaţie să se ocupe de toate aceste chestiuni privind retrocedarea, iar câteva zile mai tarziu primeşte casa.

Nu se ştie dacă această persoană, Alexandru Gherasim, există. Persoana care face recepţia procesului-verbal de primire a imobilului este avocatul Ioana Băsescu.

Parlamentarii găsesc mereu bani pentru deplasările exotice: 1,5 milioane de euro pentru călătoriile în afara ţării

Aleşii găsesc mereu bani pentru deplasările exotice. Deputaţii au stabilit un buget special pentru deplasările în afara ţării, de 1,5 milioane de euro. Pentru următorii 2 ani, aleşii vor zbura în peste 460 de locuri din întreaga lume, în interes de serviciu. Printre destinaţii se află şi multe insule exotice. Printre cele peste 460 de destinaţii se află insule precum Bahamas, Barbados, sau Fiji. Aceştia vor şi cazare la hotel de 5 stele cu mic dejun inclus.

Acuzaţii din Italia: Klaus Iohannis se întîlneşte doar cu români aleşi pe sprînceană

Nici nu şi-a început Klaus Iohannis vizita oficială de 2 zile în Italia că din peninsulă curg deja acuzaţii grave la adresa celor care au organizat-o. Mai mulţi români stabiliţi în Italia susţin că li s-a refuzat prezenţa la întîlnirea cu Klaus Iohannis, din motive necunoscute, deşi au făcut demersurile din timp. Alţii susţin că au fost primite doar 2-3 invitaţii de organizaţie românească la aceeaşi întîlnire… ceea ce ar fi foarte puţin, iar criteriile destul de arbitrare. Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Italiană ierila orele 19 (ora României) la Palazzo della Cancelleria. „Cică ambasada îi va alege pe cei care «vor reprezenta» românii din Italia la întîlnirea cu Umbra de la Cotroceni. Nu ai pupat mîna prezidenţială şi/sau prima pulpitză a ţării… ori, invers… nu eşti reprezentant al românilor din Italia”, clamează un român din Italia pe contul său de Facebook. „Mie nu mi-au acceptat prezenţa, nu mai sînt locuri! Că sînt reprezentat de un partid politic… bine domnilor, dar după cum se vede, sînt de dreapta… dvs. de unde sînteţi?! De pe Marte?! Tot nu am înţeles în ce barcă stă!!!”, relatează un alt membru al comunităţii româneşti. „Toate asociaţiile de români din Italia puteau să delege 3 membri pentru vizita lui Iohannis la Roma, OK pînă aici totul bine!?!! Dar la solicitarea mea către asociaţia de români şi Consulat, mi s-a spus că eşti Membru de Partid…”, deci nu s-a specificat că la Roma trebuie să meargă doar persoanele apolitice, ce cacealma! Dar bine, nu tot preşedintele a zis că vrea să ţină consultări cu partidele politice! Ca să înţeleg, dacă eram la mine în Neamţ sau Cluj, Turnu-Severin, puteam… dar în Italia nu?! Nu se mai înţelege nimic…”, mai spune românul. „Vor participa cei din personalul ambasadei şi cei cu atestate de ohapupincoor… restul se vor afla la locul de muncă, unde il padrone le dă banu’…”, concluzionează un altul.

tricolorul

Traian Băsescu se teme că Elena Udrea îl va trăda – aşa că vrea s-o şteargă la… Chişinău (?!)

Pazvante Chiorul a intrat în panică. El are informaţii că Elena Udrea e aproape isterică şi vrea să facă tot posibilul pentru a scăpa din arest. De altfel, Nimfa din Pleşcoi i-a trimis vorbă că, dacă nu va face tot posibilul s-o scoată, ea va spune tot ceea ce ştie despre şpăgi şi deturnări de fonduri. Şi ştie multe. Ce salvare vede Traian Băsescu? Refugierea în Republica Moldova. Numai că obţinerea cetăţeniei e foarte dificilă. El a vorbit sîmbătă, la telefon, de două ori cu Nicolae Timofti, preşedintele aşa-zisului stat de peste Prut.

Dar acesta (fiind judecător de profesie!) nu are curaj să semneze Decretul, pentru că Legea prevede că cetăţenia se obţine după cel puţin 10 ani de şedere acolo – ceea ce nu e cazul Matrozului. Lui Timofti îi e teamă de Opoziaţia pro-rusă, care, din acest motiv, l-ar putea debarca. Foarte încurcată treabă…

tricolorul

luni, 27 aprilie 2015

Experimentul Lebensborn – secretul obsesiei lui Hitler pentru „rasa pură”. „Fabrica” de copii blonzi cu ochi albaştri a atins şi România

Experimentul prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară a fost denumit Lebensborn. „Domnia de 1.000 de ani a rasei pure, ariene” a fost năzuinţa supremă a naziştilor. Hitler visa să aibă cît mai mulţi luptători şi oameni devotaţi sută la sută, cu păr blond şi ochi albaştri, însă situaţia demografică a Germaniei nu era favorabilă acestei idei. Numărul bărbaţilor tineri se redusese foarte mult, ca urmare a pierderilor suferite în primul război mondial, iar multe femei rămîneau însărcinate fără să fie căsătorite şi erau nevoite să apeleze la avorturi, ca să nu se facă de rîs în comunităţile în care trăiau. Naziştii au constatat că pierderile suferite prin întreruperea sarcinii sînt enorme. De asemenea, regimul lui Hitler a ajuns la concluzia că cel mai mare pericol pentru rasa ariană îl reprezintă evreii, care modificau rasa pură. Liderul SS, Heinrich Himmler, este cel care a lansat proiectul Lebensborn (Fîntîna Vieţii), în anul 1935.

„În 1924, Adolf Hitler a publicat celebra «Mein Kampf», acolo unde şi-a popularizat ideea cu rasa ariană, oameni înalţi, blonzi şi cu ochi albaştrii şi cu un intelect superior celorlalte rase, considerate inferioare. Ca această aberaţie să poată fi implementată cu succes, statul german a finanţat expediţii menite să găsească dovezi ale arienilor din dispărutul continent Atlandida. Statul nazist a aplicat în perioada 1933-1945 ideea creării unei rase superioare din persoane care se încadrau în parametrii anunţaţi. Führerul considera toate rasele neariene drept inferioare şi periculos de contaminante, iar cea mai rea dintre acestea era cea evreiască. Ca mii de alţi germani, Hitler citise şi fusese influenţat de lucrarea lui Arthur Dinter, «Păcatul împotriva sîngelui». «Păcatul» se referea la pîngărirea rasei – Dinter pretindea că o picătură de spermă evreiască ar mînji femeia ariană pe veci, făcîndu-i şi pe copiii pe care ea i-ar fi conceput cu alt arian să aibă trăsăturile inconfundabile ale rasei semitice”, ne explică istoricul Cornel Şomîcu. Organizaţia avea ca scop înmulţirea rasei ariene, pe care o considera pură. În cadrul acesteia funcţionau case de maternitate, iar soţiile membrilor SS care rămîneau însărcinate beneficiau de asistenţă financiară.



Lebensborn încuraja relaţii extraconjugale

Lebensborn oferea ajutor şi protecţie tinerelor care rămîneau însărcinate, fără să fie căsătorite, condiţia fiind ca taţii să fie blonzi şi cu ochi albaştri. Ofiţerii SS erau consideraţi ca fiind cele mai bune exemplare de bărbaţi arieni, astfel că erau încurajaţi să aibă aventuri cu tinere blonde. La rîndul lor, acestea erau îndoctrinate pentru a avea asemenea relaţii, iar cel mai important rol pe care îl aveau era acela de a procrea. O parte însemnată dintre tinerele care se aflau în această situaţie făceau parte din Liga Fetelor Germane. În această asociaţie era primite doar tinerele cu „origini sănătoase”.

Relaţiile cu evreii erau interzise

Regimul lui Hitler a mers şi mai departe şi a interzis relaţiile cu evreii. „Nu doar că statul german a încurajat naşterile în interiorul rasei ariene, inclusiv prin promovarea relaţiilor extraconjugale şi apariţia unor copii fără trecut, dar la 5 septembrie 1935, Legile de la Nürnberg văduveau de cetăţenie germană pe toţi cei care nu erau nemţi, excepţie făcînd cei de «sînge înrudit», iar Legea pentru Protecţia Sîngelui şi Onoarei Germane le interzicea cetăţenilor să se căsătorească sau să întreţină relaţii sexuale cu evreii”, declară profesorul de istorie Cornel Şomîcu.



Prigoana evreilor

În aceste condiţii, statul hitlerist a început o adevărată campanie de exterminare a evreilor. „Hitler considera aceste legi antisemite ca măsuri temporare necesare, pînă cînd Europa avea să scape de evrei. Mecanismul complicat, elaborat pentru exterminarea evreilor şi a altor nearieni, presupunea o intensă campanie de teroare, concentrare în ghetouri şi, în cele din urmă, deportarea în massă în lagăre de concentrare, cărora puţini le-au supravieţuit. Ca un exemplu, lagărul Dachau, situat la circa 30 de kilometri de oraşul München, a fost construit la 2 luni de la instalarea lui în funcţie. Pe măsură ce ţările Europei cădeau pradă naziştilor, erau înfiinţate lagăre de concentrare şi în alte părţi, mai ales în Polonia”, ne informează Cornel Şomîcu.



10 case „Lebensborn”, în Germania

În Germania au funcţionat 10 case „Lebensborn”, care erau un fel de centre maternale. Tinerele gravide erau internate într-o astfel de unitate, numai după ce demonstrau originea ariană a familiei lor, dar şi pe cea a tatălui copilului. Acestea primeau în casele „Lebensborn” îngrijirea medicală necesară, iar după ce năşteau erau obligate, în cele mai multe cazuri, să-şi abandoneze copilul, care devenea proprietatea SS. Certificatele de naştere erau falsificate, pentru a se pierde urma părinţilor, iar copiii să fie dedicaţi sută la sută cauzei naziste. Unii dintre părinţi au încercat să-şi găsească urmaşii, lucru imposibil de realizat la timpul respectiv.



20.000 de copii s-au născut prin programul „Lebensborn”

În Germania s-au născut 8.000 de copii prin programul „Lebensborn”, care a fost aplicat cu un succes şi mai mare în Norvegia, ţară aflată sub ocupaţia naziştilor. Femeile din această ţară erau considerate ideale pentru înmulţirea rasei ariene, cele mai multe dintre ele fiind înalte şi blonde. Astfel, în Norvegia s-au născut 12.000 de copii în cele în cele 9 case maternale care au funcţionat. În cele mai multe cazuri, taţii erau soldaţi germani care au avut relaţii cu femeile din Norvegia. Se estimează că între 30.000 şi 40.000 de norvegience au avut relaţii cu nemţii, dar nu în toate cazurile s-au finalizat cu sarcini. Multe dintre acestea erau, apoi, respinse de familii şi de comunităţi, pe motiv că au fraternizat cu inamicii. Cei mai reuşiţi copii din punct de vedere al respectării caracteristicilor specifice rasei ajungeau în Germania.



Copiii bolnavi erau exterminaţi

Copiii care se năşteau cu probleme de sănătate erau exterminaţi. În program nu erau acceptaţi decît copiii perfect sănătoşi. Cei bolnavi sau cu un handicap erau ucişi sau duşi într-un lagăr special, unde era lăsaţi să moară. De asemenea, oamenii consideraţi inferiori erau consideraţi drept rebuturi genetice şi erau castraţi pentru a nu mai putea procrea. De asemenea, potrivit concepţiei naziste, persoanele cu handicap sau cele cu boli psihice nu aveau dreptul să se reproducă. Familiile germane care nu aveau copii erau amendate. Numărul recomandat de copii pentru o familie era de 4. Mamele-eroine care năşteau mai mulţi copii primeau un card special care le conferea anumite drepturi.



Răpirea şi germanizarea copiilor străini

Cea mai cumplită etapă a programului „Lebensborn” a fost răpirea copiilor din familii. Naziştii nu erau mulţumiţi de numărul copiilor născuţi prin programul Lebensborn şi, începînd cu anul 1939, au început să caute în toate ţările ocupate copii care să corespundă standardelor ariene. „Trebuie să scoatem aceşti copii din mediul lor, să folosim fiecare picătură de sînge bun pentru noi, iar dacă nu vom reuşi asta, atunci vom distruge acest sînge”, justifica Himmler această acţiune. Numai din Polonia, unde numărul copiilor care corespundeau rasei ariene era mai mare, au fost răpiţi peste 200.000 de copii. Micuţii erau germanizaţi şi primeau acte de identitate false, cu nume schimbate. Astfel, după ce erau îndoctrinaţi, copiii ajungeau să uite adevărata lor identitate şi să creadă că sînt germani. Şi din România au fost copii răpiţi, dar numărul lor a fost mai mic. Micuţii sub vîrsta de 6 ani erau duşi în casele maternale, în timp ce cei mai mari urmau programul de îndoctrinare. Dacă nu se reuşea înregimentarea lor, erau trimişi în lagăre de concentrare.



Programul „Lebensborn”, în România

Naziştii au încercat să introducă programul „Lebensborn” în România, dar fără sorţi de izbîndă. „Teoria rasei ariene a fost promovată inclusiv în România, în anii războiului (1941-1945), fără rezultate concludente. Din fericire, românii au o structură net diferită de alte popoare europene care au îmbrăţişat asemenea idei. Experimentul Lebensborn nu a prins în România decît foarte timid, în Ardeal, un obstacol de netrecut fiind Biserica Ortodoxă foarte conservatoare în relaţiile de cuplu şi a copiilor născuţi în afara familiei”, a precizat istoricul gorjean Cornel Şomîcu. Proiectul Lebensborn a încetat după capitularea Germaniei naziste şi eliberarea ţărilor ocupate.

tricolorul

În sfîrşit, ne mîndrim şi noi cu ceva…

„Academia infractorilor”, mai profesionistă infracţional decît gruparea sîrbă „Pantera roz”



„Academia infractorilor români”, bandă care a furat, în ultimii ani, bijuterii de 10 milioane de euro, s-a dovedit a fi mai profesionistă, din punct de vedere infracţional, decît gruparea sîrbă „Pantera roz”, prin lipsa folosirii mijloacelor de comunicare.

În urma analizării modului de operare, procurorii români au asemănat „Academia infractorilor români” cu gruparea „Pantera roz”. Aceasta din urmă ar fi dat peste 340 de spargeri, în ultimii 16 ani. Banda sîrbă este formată din aproximativ 200 de membri şi a devenit celebră după ce a jefuit magazine celebre de bijuterii din întreaga lume. Potrivit presei internaţionale, membrii acestei grupări au spart, în urmă cu 8 ani, un magazin din Dubai, în mai puţin de 1 minut, ei furînd bijuterii de peste 11 milioane de euro. Un alt furt celebru atribuit aceastei bande este cel din 2013, de la Hotelul Carlton, din Cannes, ei plecînd de acolo cu bijuterii în valoare totală de 103 milioane de euro. În ceea ce priveşte „Academia infractorilor”, din grupare au făcut parte peste 100 de hoţi, iar prăduirea unui magazin dura 60 de secunde, fiecare hoţ avînd repartizat un rol exact în jaf. În acest context, oamenii legii au ajuns la concluzia că s-a acţionat după metoda celebrei grupări sîrbe „Pantera roz”.

Surse judiciare au explicat că anchetarea grupării „Academia infractorilor” a fost deosebit de dificilă, metodele moderne de anchetă nefiind foarte folosite în acest caz, avînd în vedere discreţia acţiunilor grupului.

tricolorul

Prostănacul face progrese mari: e bou de-a binelea!

La TVR 1, duminică, a fost invitat (din nou) Mircea Geoană. Care, de fapt, nu mai reprezintă nimic şi pe nimeni. Faţa lui e din ce în ce mai surpată – ce vicii o ascunde? Dar, altceva vrem să spunem: ne-a enervat, din nou, prostia lui solemnă, sau solemnitatea lui proastă, dublată de o vorbire repezită, de om care are multă treabă (la oliţă). Am reţinut încă o exprimare de individ slab de minte: „A venit timpul ca România să construiască (…) pe partea de construcţie” (?!). Pînă acum, a dărîmat pe partea de dărîmare, desigur. Dar vine fostul vînzător de mărţişoare, cu un nou „proiect de ţară” (ce-o fi aia?) şi le rezolvă pe toate.

tricolorul

Avion ultra-luxos Pentru sasul păgubos

Neam prost de felul lui, Klaus Iohannis a închiriat un avion de 9 locuri, ultra-luxos, marca Lear 9000. Acesta costă 8.000 de euro ora de zbor, dar şi ora de staţionare. Faceţi socoteala cît a plătit Statul Român pentru cele două zile de vîjîială pe care Slănină Vodă a dat-o la Bruxelles, însoţit de mortăciunea Leonard Orban (abia deschide gura, şi ăsta) de un oarecare Lăzărescu şi de nu mai puţin de… 4 SPP-işti! La ce i-or fi trebuit atîţia? Cine-l atacă pe Mutălău, în afară de carmolul pe care îl bea ca un aurolac? Avionul a fost închiriat de la un bogătaş egiptean, el fiind folosit, de obicei, de miliardarii ţiţeiului.

tricolorul

„Bucureştii vor pierde Ardealul! N-au făcut nimic să-l păstreze…”

Aşa scrie Ilie Şerbănescu într-un articol… Folosind pluralul „Bucureştii”, autorul, probabil, are în vederea ţara. Totuşi cele două nu pot fi confundate: România este… România, iar Bucureştiul este un oraş al României, chiar dacă el este Capitala ţării. Şi asta cu atît mai mult cu cît Bucureştiul ar rămîne capitala României şi ar avea tot cam vreo 2 milioane de locuitori, chiar în condiţiile pierderii Ardealului. În timp ce România ar avea cu vreo 7, 8 milioane de locuitori mai puţini! Dar nu ar fi numai atîta. Pierderea Ardealului ar însemna o catastrofă! O catastrofă pentru care politicienii de azi ai României nu ar mai putea fi niciodată iertaţi de Neamul Românesc! Numai cine nu are suflet de român adevărat poate vorbi despre pericolul pierderii Ardealului ca despre un fapt oarecare. Probabil sînt destui şi din aceştia. Fiindcă sloganul lansat, cîndva, de Sabin Gherman face pui, cum se spune, începe să cîştige tot mai mult teren, nu numai în rîndul celor care au declarat, cît se poate de clar, imediat după 1918, că „nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urîm, toţi tindem, cu toate mijloacele, la păstrarea supremaţiei noastre, ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi”.

Probabil aceasta o fi fost şi logica pentru care UDMR a guvernat România aproape 2 decenii! Nu e vina lor, e prostia noastră. Ba, chiar mai mult decît o prostie, este o trădare de ţară! Tocmai de aceea s-a ajuns acum la această situaţie, la posibilitate reală ca România să piardă Ardealul! De ce? Fiindcă ,,Bucureştii n-au făcut nimic să-l păstreze!”. Şi, astfel, tot mai mulţi români ardeleni au devenit acum „puii” lui Gherman, simţindu-se părăsiţi de „cloşca” de la Bucureşti! De ce Bucureştii n-au făcut nimic să-l păstreze? Fiindcă a rămas şi acum acela care a fost în urmă cu aproape 90 de ani, adică „personificarea byzantiniemului şi balcanismului celui mai întunecat, unde mergem numai ca să corupem şi să facem afaceri în stil balcanic”. Da, aşa era văzut el atunci de către cei care ne urăsc, iar această ură este una ancestrală, o boală fără leac. „Aş ruga pe conducătorii ţării noastre de astăzi, ca şi de mîine, ca să gîndească că orice încercare de a-i cîştiga sufleteşte pe unguri, pe secui, pe politicienii care s-au urcat azi în spatele lor este condamnată dinainte la cel mai catastrofal eşec…”. Sînt cuvintele rostite de Emil Aurel Dandea, deputat de Mureş în Parlamentul României, în şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 1928, de care guvernaţii ţării de după 1989 nu au vrut şi nu vor să ţină seama. Din păcate, cu toată tristeţea, trebuie să recunoaştem că toate cele de mai sus au rămas actuale. Cum e posibil acest lucru? Voi răspunde tot prin cuvintele unuia dintre acei români-ardeleni care a luptat pentru făurirea României Mari. A luptat pe front, atunci cînt ţara se afla într-o situaţie disperată, iar el nota în jurnalul său: „Trebuie să murim sau să învingem”! Este vorba despre patriotul, omul politic, scriitorul şi publicistul Octavian C. Tăslăuanu, care scria la sfîrşitul celui de-al patrulea deceniu al Secolului XX: „Ţara întreagă e învrăjbită, răscolită de patimi urîte şi ruşionoase. Străinii ni s-au urcat în cap şi ne rîd în nas. Oamenii de caracter şi de talent sînt înlăturaţi şi înlocuiţi la conducerea statului cu lichele şi slugi plecate, lipsite de pregătire şi conştiinţă”. Aceasta, în ciuda faptului că „România a fost creată ca un stat de drept, în care legile nu pot fi înlocuite cu hatîruri şi abuzuri”! Cît de actuale sînt aceste cuvinte! Şi iată că cele scrise de Ilie Şerbănescu nu mai pot mira pe nimeni, iar ele pot deveni o realitate dureroasă tocmai datorită faptului că acolo, la Bucureşti, „oamenii de caracter şi de talent sînt înlăturaţi şi înlocuiţi la conducerea Statului cu lichele şi slugi plecate, lipsite de pregătire şi conştiinţă”! Sînt tocmai acele „lichele şi slugi plecate, lipsite de pregătire şi conştiinţă”, care nu au făcut şi nu fac nimic pentru păstrarea Ardealului între graniţele României. Ei au uitat că această ţară s-a născut prin jertfa de sînge a sute şi sute de mii de români, care şi-au dat viaţa pentru ea. S-a născut din jertfa celor care, în acele zile grele ale anului 1917, aveau în suflet şi în minte un singur lucru: „Trebuie să murim sau să învingem”! Şi au mai uitat dumnealor, guvernaţii de azi ai ţării, un adevăr rostit de marele patriot, Nicolae Titulescu: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal”! De ce? Fiindcă „Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa”. Da, domnilor guvernaţi, acesta este Ardealul, pentru care voi nu aţi făcut şi nu faceţi nimic pentru a-l păstra, cum bine zice Ilie Şerbănescu. Fiindcă aţi cedat străinilor aproape tot Ardealul, cu resursele sale naturale, cu bogăţiile şi frumuseţile sale, cu apele, pădurile şi munţii, cu instituţii şi bănci. Aproape că nu mai este nimic în Ardeal care să fie sub controlul Statului Român. Nici economic, nici politic. Sînt convins că cei care conduc astăzi ţara nu ştiu cît din Ardeal mai este proprietatea României! Aşa a fost şi este posibil ca acel „dicton” rostit de un jalnic renegat, pe nume Sabin Gherman: „M-am săturat de România”!, să prindă viaţă, să se lăţească tot mai mult şi să se transforme, în timp, în acel curent periculos şi antiromânesc „transilvanismul”. Acesta nu urmăreşte altceva decît spargerea unităţii Naţiunii Române şi destructurarea României ca ,,Stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. În cadrul acestuia au răsărit, precum ciupercile după ploaie, tot felul de asociaţii şi societăţi „culturale”, care îl cultivă şi care fac tot mai multe eforturi spre a-şi uni forţele. Că este vorba despre Liga „Transilvania Democrată”, născută la Cluj-Napoca în 2012, sau de „Mişcarea Ardeleană”, apărută la Bistriţa, în 2013, ori de altele ca acestea, care s-au lăţit în multe oraşe, scopul lor este unul singur: ruperea Ardealului de România! Culmea e că toate activează legal, fiind înregistrate, cu toate că în statutul lor este prevăzut clar scopul pentru care acţionează: autonomia Ardealului! Într-un articol, apărut în cotidianul „Haromszek” nr. 7387 (Covasna), semnat de Fancsali Erno, întitulat „Situaţia autonomiei transilvănene”, sînt analizate, pe larg, toate acţiunile care s-au desfăşurat în perioada de după 2012, pe tot cuprinsul Ardealului, pentru ca acel curent autonomist şi antiromânesc al „transilvanismului” să devină cît mai eficient, prin cîştigarea de către tot mai mulţi aderenţi, români şi unguri, pentru înfiinţarea de noi filiale ale organizaţiilor separatiste şi automiste. „Nu trebuie să renunţăm la lupta noastră, trebuie să ne angajăm în viitoarele procese politice, ca deciziile ce ne vizează să fie adoptate nu în lipsa noastră, ci împreună cu noi”, scrie autorul în finalul articolului. Nu cred că exagerez deloc atunci cînd afirm că situaţia din Ardeal a mers atît de departe încît a devenit o chestiune de securitate şi siguranţă naţională, care ar trebui să intre imediat în atenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Altfel, chiar există pericolul pierderii Ardealului, „nu prin luptă, în faţa superiorităţii adversarului, îl vor pierde în linişte, pe Facebook”, cum bine scrie Ilie Şerbănescu.

ILIE ŞANDRU
tricolorul