Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 28 aprilie 2015

CUTREMURELE, ARMA SECRETĂ A OMENIRII

Cutremurele sînt imprevizibile şi devastatoare. Cutremurele şi tsunami sînt cele mai violente fenomene naturale. Un monstru teluric, aşa a fost numit cutremurul din Chile, din 1960, care a avut magnitudinea de 9,5. Efectele devastatoare au fost resimţite în tot Pacificul.

Cutremurul din Chile este considerat cel mai mare din lume. Peste 5.000 de morţi, peste 2 milioane de persoane care au rămas fără locuinţă. Între 21 şi 22 mai 1960, s-au produs 3 cutremure. Primele două au avut magnitudinea de 7, iar al treilea de 9,5.

Cauza producerii cutremurelor a fost ruptura unei falii, care timp de 385 de ani a fost blocată în interiorul Pămîntului. Din cauza greutăţii care era deasupra faliei, aceasta s-a rupt şi a produs deplasarea compartimentelor laterale cu 80 de metri. Cutremurul a produs valuri de 20 de metri înălţime, care au ajuns pînă în Japonia. În urma cutremurului, coasta chiliană s-a modificat ca formă. În ultimele zile, mai multe cutremure s-au produs în lume. Vineri, un cutremur de 5,9 s-a produs în Noua Zeelandă. Cutremurul a avut o profunzime de 55 de kilometri. Tot vineri, un alt cutremur de 5,5 s-a produs în nordul Californiei, profunzime 8 kilometri.

Seismologii susţin că în ultimele zile s-au produs foarte multe seisme în lume, de magnitudine mare şi foarte mare.

Pot fi cutremurele provocate de oameni?

În anul 2007, ziaristul canadian Benjamin Fulford a luat un interviu fostului ministru de Finanţe al Japoniei. Întrebat de ce Japonia a cedat controlul financiar unor oligarhi europeni şi americani, fostul ministru a spus că Japonia a fost ameninţată cu o maşină de produs cutremure. Două zile mai tîrziu, în oraşul Nigata, unde se găseşte una dintre cele mai mari centrale nucleare din Japonia, are loc un seism cu magnitudine de 6,8. Japonezii l-au acuzat pe ziaristul canadian, pentru întrebarea incomodă şi care a dus la producerea acestui cutremur. Ministrul japonez se referea la tehnologia Haarp, care produce cutremure prin trimiterea unor microunde în stratosferă de o putere de miliarde de waţi. Să ne amintim faptul că Nikola Tesla este suspectat de producerea unui mare cutremur în New York, în urma folosirii într-un experiment a unui generator care folosea energia electromagnetică de mare putere. Semnul care precede un cutremur este culoarea cerului, susţin seismologii chinezi. Cerul capătă o culoare roşie-violet, stranie. Seismologii chinezi au reuşit să avertizeze şi să evacueze populaţia dintr-un oraş, evitînd un dezastru, luînd în considerare aceste semne care preced cutremurul. Seismologii americani calculează posibilitatea producerii unui cutremur, plecînd de la ciclicitate. Ei consideră că într-o zonă sensibilă, predispusă producerii unor cutremure, cel puţin o dată la 40 de ani, se produce un cutremur cu magnitudine mare. Zonele sensibile în SUA, în care probabilitatea de a se produce un cutremur în viitorul apropiat, sînt Los Angeles, California şi San Francisco. Falia San Andreas este de 10 luni în gestaţie, susţin seismologii americani, iar pericolul producerii unui cutremur este mare. Un cutremur cu magnitudine mai mare de 7,5 în această zonă poate produce distrugerea a peste 60% din oraşele situate în apropierea faliei. Ultimul mare cutremur a fost în California, în 1994, şi a avut magnitudinea de 6,7.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu