Profeţie prematură, sau a devenit China puterea economică nr. 1 din lume?

Super-experţi din lumea finanţelor şi a banilor spuneau, recent, că acest aprilie ar putea să marcheze clipa cînd Statele Unite îşi vor pierde poziţia de lider şi garant al sistemului economic global. Afirmaţia lor a fost prilejuită de inaugurarea de către China a noii Bănci de Investiţii pentru Infrastructuri Asiatice; evident, Statele Unite şi-au sfătuit aliaţii să nu intre în afaceri cu această instituţie, dar mulţi nu le-au ascultat şi „au păcătuit”, adică au făcut exact pe dos, mergînd cu chinezii. Ceea ce nu a fost deloc pe placul Washingtonului şi, pentru a pricepe de ce, trebuie să se înţeleagă cum au fost puse bazele poziţiei sale dominante în lume. Totul a început în iulie 1944, la Conferinţa de la Brenton Woods, unde 730 de delegaţi din 44 de naţiuni aliate au luat hotărîrea de a reglementa ordinea monetară şi financiară după încheierea celui de-al II-lea război mondial şi de a înfiinţa Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, ambele în capitala SUA şi, astfel, America „a moştenit” economia mondială, a luat sub control rezervele monetare ale Planetei, a devenit consumatorul global nr. 1 etc.

În ultimele 3-4 decenii, însă, apariţia şi afirmarea Chinei pe scena mondială au clătinat, într-o oarecare măsură, status quo-ul stabilit acum 70 de ani. Modelul ei de creştere s-a impus după o serie de reforme economice, către sfîrşitul anilor ’70 ai secolului trecut, şi a fost similar cu cele ale Japoniei şi Germaniei postbelice, pînă către începutul secolului actual. Păstrînd cheltuielile interne la un nivel scăzut şi acumulînd o cantitate gigantică de dolari, aproximativ 3,8 trilioane, China este, în momentul de faţă, în situaţia de a-şi reformula poziţia internaţională, ca o ţară care trece, de la economii şi investiţii, la consum, cu alte cuvinte, să devină o ţară în genul Statelor Unite. Din perspectiva aliaţilor Americii, ea este un gigant pe cale să devină un devorator de bani, adică o piaţă uriaşă de consumatori. Începe să arate cum arăta America la încheierea celui de-al II-lea război mondial, iar asta dă de gîndit tuturor, determină reorientarea economică a întregii lumi. Între timp, cu resursele sale financiare vaste şi cu o mulţime de proiecte regionale care să utilizeze aceste resurse, China se simte „strangulată” de instituţiile financiare internaţionale controlate de America şi aliaţii ei. De mai bine de 5 ani, Congresul american tărăgănează decizia de a da Beijingului un vot mai consistent la FMI, în conformitate cu noua sa statură economică, iar asta i-a făcut pe chinezi să se gîndească la o instituţie financiară proprie şi, astfel, s-a născut Banca pentru Infrastructuri Asiatice. Această instituţie nouă, la care au aderat şi aliaţi statornici ai Americii, ca Australia şi Marea Britanie, oferă multora oportunităţi pe piaţa globală emergentă şi este considerată de unii, nu puţini, drept un viitor concurent serios al sistemului internaţional implementat în urmă cu 7 decenii la Brenton Woods. Economia Chinei a depăşit-o pe cea a Statelor Unite anul trecut, în 2014, yuanul chinezesc a făcut paşi uriaşi în ultimii 2 ani, a devenit a cincea monedă a lumii, dar mai are mult pînă să ajungă din urmă dolarul, nefiind încă pe deplin convertibilă. În continuare, americanii menţin controlul traficului comercial maritim mondial, deci controlul asupra comerţului mondial şi se pare că lucrurile în această direcţie nu se vor schimba prea curînd. De asemenea, yuanul reprezintă, deocamdată, numai 2,17% din totalul plăţilor internaţionale (dolarul 45%) şi, în concluzie, se poate spune că, deşi progresul din ultimii ani al Chinei este remarcabil, această ţară nu este, încă, în poziţia să dărîme stîlpii pe care se sprijină hegemonia globală a SUA. Cu siguranţă, însă, viitorul apropiat va aduce schimbări şi mai mari, pe toate planurile, pretutindeni, pe arena internaţională. „Secolul chinezesc” este, probabil, după colţ.

RADU TOMA
tricolorul