Premierul ungar, Viktor Orban, s-a exprimat la Pecs în favoarea unei dezbateri pe tema reintroducerii pedepsei capitale în Ungaria. Declaraţia sa din cadrul unei conferinţe de presă a generat critici din partea celorlalţi lideri politici, relatează MTI. Subiectul reinstaurării pedepsei cu moartea trebuie "să rămână pe agendă", a declarat premierul ungar, Viktor Orban. Premierul a declarat că legile ungare şi pedepsele existente nu s-au dovedit eficiente pentru a descuraja criminalii.
"Trebuie să le fie clar infractorilor că Ungaria va folosi toate mijloacele pentru a-şi proteja cetăţenii", a declarat Orban.
Dezbaterea cu privire la stricteţea Codului Penal din Ungaria a luat amploare după recenta ucidere a unui tânăr în sud-vestul Ungariei. Coaliţia Democratică (de stânga, aflată în opoziţie) a declarat, ca răspuns la conferinţa de presă a lui Orban, că premierul a preluat tema pedepsei capitale ca un semn de bunăvoinţă faţă de partidul radical naţionalist Jobbik.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu