Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

miercuri, 29 aprilie 2015

Bătălia pentru conducerea Institutului Geologic Român continuă Poziţia faţă de Roşia Montană şi gazele de şist a dus la căderea directorului ştiinţific

Recent, domnul Mircea Ţicleanu, cercetător ştiinţific al Institutului Geologic al României (IGR), a fost eliberat din funcţie în mod abuziv din poziţia de director ştiinţific şi şef al structurii de securitate a IGR, fără motiv, dar, în fapt, ca o consecinţă tardivă, pentru publicarea unei lucrări ştiinţifice (în colaborare) despre gazele de şist, cu care a participat în iunie 2014 la o conferinţă internaţională de ecologie şi protecţia mediului. Lucrarea ştiinţifică, intitulată: EXPLOATAREA GAZELOR DE ŞIST PRIN FRACTURARE HIDRAULICĂ – O METODĂ CU POSIBILE EFECTE CATASTROFALE PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG are 3 autori (dr. Mircea Ţicleanu, Radu Nicolescu şi dr. Adriana Ion) de la IGR şi a fost publicată (în limba engleză) în volumul conferinţei (Conference Proceedings), vol. 1, Ecology & Environmental Protection, SGEM 2014, Albena, Bulgaria. Concluzia lucrării ştiinţifice este: „Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică de mare volum este neîndoielnic o formă agresivă de intervenţie antropică asupra mediului geologic, care poate avea urmări grave, sau chiar catastrofale, mai ales pe termen mediu sau lung”. Agresiunea asupra conducerii IGR a început încă din iulie 2014, printr-o scrisoare deschisă adresată directorului general (şi preşedinte al Consiliului de Administraţie) al IGR de la acea vreme, domnul Marcel Mărunţiu, prin care se urmărea evident îndepărtarea din funcţie a domnului Ţicleanu. După ce directorul general Mărunţiu a ignorat practic, din motive întemeiate (colportare de informaţii false), demersul perfid al acelui înscris, au început presiunile în acelaşi sens asupra preşedintelui Consiliului ştiinţific, domnul Gabriel Bindea. Nu a luat nici dînsul măsuri. „Nu se puteau lua măsuri, deoarece era vorba de o lucrare ştiinţifică de autor”, spune domnul Ţicleanu. În final, preşedintele Consiliului ştiinţific al IGR a fost înlocuit din funcţie, abuziv, în noiembrie 2014, iar directorul general al IGR – care atinsese vîrsta pensionării – a fost şi el înlocuit din funcţie pe 6 ianuarie 2015. Prin Ordinul MECS din 3.04.2015, în funcţia de director general (şi preşedinte CA) a fost numită doamna Simona Mălureanu, adusă de la ANCSI, după o perioadă de 3 luni în care institutul a fost condus de domnul Laurenţiu Asimopolos, geofizician din cadrul IGR. Iar noul director general, doamna Mălureanu, a decis rapid, fără să motiveze, ca „Începînd cu data de 8.04.2015, domnul Ţicleanu Mircea se eliberează (adica este eliberat, n.n.) din funcţia de director ştiinţific şi revine pe funcţia de cercetător ştiinţific gr. I la Departamentul Geologie Regională – Colectivul Hărţi Geotematice…. “. Amintim că în octombrie 2013, directorul general al IGR de la acea vreme, domnul Ştefan Marincea, a fost demis abuziv, prin fax, la 3 zile după ce, în Comisia Roşia Montană a Parlamentului României, a demonstrat că proiectul Roşia Montană se bazează pe un aviz geologic fals, că există falii în zona iazului de decantare proiectat de RMGC în valea Cornei. Domnul Marincea este în proces de atunci cu RMGC. Domnul Ţicleanu, care se numără printre foarte puţinii specialişti din IGR care pot să elaboreze singuri harta geologică a zonei iazului la nivelul de detaliere cerut, acuză demiterea sa abuzivă. Legat de acest proiect se află din 13 aprilie în grevă japoneză, declanşată iniţial de faptul că „specialiştii din IGR s-au trezit brusc că trebuie să suporte salariile unui desant alcătuit din 4 nespecialişti, care pe deasupra s-au pus pe tăiat şi spînzurat mai ceva ca în propria lor casă, împărţind funcţii în dreapta şi în stînga. Lucrurile sînt foarte grave. Se prevede ca dacă mai apar probleme de genul celor de la Roşia Montană sau de genul gazelor de şist să existe o „botniţă” foarte bine aplicată institutului”, spune domnul Ţicleanu. „A fost o mutare prin care şi-au bătut joc de instituţie şi de experţii noştri. Eu şi ceilalţi colegi din conducere am fost înlocuiţi de persoane fără pregătire profesională adecvată şi fără experienţă administrativă corespunzătoare. Este o catastrofă şi un atac de neimaginat la adresa instituţiei, prin care s-a dorit anihilarea Institutului Geologic”. Să mai spunem că în cadrul schimbărilor recente în conducerea IGR (fără concurs!), a fost adus şi numit purtător de cuvînt al IGR, domnul Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvînt al SRI, asta ca să ni se sugereze probabil cine semnează tabloul.



Mai amintim că:

IGR (Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei) (www.igr.ro) funcţionează în coordonarea ANCSI. Iar ANCSI (Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare) este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării. ANCSI este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul MECS. Prin legile post-decembriste ale minelor şi petrolului, taie şi spînzură în domeniu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), înfiinţată în 1995, în subordinea primului-ministru; ANRM este autoritatea competentă pentru gestionarea resurselor naturale; ea emite licenţe de explorare sau de exploatare şi acorduri petroliere – şi tot ea şi controlează! Mai are rol foarte mic Ministerul Economiei şi Comerţului. IGR nu are nici un rol. Prin celebra Lege a minelor, din 1924, se ocupau de mine Institutul Geologic al României, Consiliul Superior de mine (alcătuit din 17 membri (Art. 148): „Doi magistraţi, dintre care unul de la Înalta Curte de Casaţie, iar celălalt de la Curtea de Apel din Bucureşti. Directorul Institutului Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un senator, aleşi de fiecare adunare pe toată durata legislaturii. Un delegat al Consiliului superior de control şi îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de Consiliul Superior al Energiei. Un membru din Consiliul Societăţii Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine şi 4 jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor conexe, cîte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine metalifere, cariere şi ape minerale; d) siderurgia şi metalurgia în genere şi Ministerul Economiei şi Comerţului. Corupţia era astfel imposibilă.



În concluzie:

Apreciem ca revoltătoare schimbările abuzive exercitate la nivelul conducerii IGR pentru opiniile ştiinţifice exprimate. Se încalcă astfel Art. 1, alin. (1) din Legea nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare-dezvoltare legat de „asigurarea libertăţii demersurilor ştiinţifice”:

Art. 1. (1) „Statutul personalului de cercetare-dezvoltare constituie cadrul prin care se promovează formarea continuă, dezvoltarea şi motivarea resurselor umane, pentru asigurarea competenţei şi eticii profesionale în activităţile de cercetare-dezvoltare, a libertăţii demersurilor ştiinţifice şi pentru participarea personalului din domeniu la promovarea şi evaluarea activităţilor ce îi revin. „

Este inadmisibil că Statul Român (ANRM) ia de bune rapoartele companiilor interesate în exploatarea resurselor naturale ale României, fără a le compara cu rapoarte ale unor experţi independenţi, cum sînt cei de la IGR. Cui servesc toate aceste manevre? În nici un caz interesului naţional!



Dr. AFRODITA IORGULESCU

27 aprilie 2015

tricolorul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu