La 6 iulie 2015 se împlinesc 66 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35.000 de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan.
Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operaţiune denumită conspirativ 'IUG', s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 ''Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus''.
Conform documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4.496 de 'lucrători operativi' ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4.705 de activişti de partid din Moldova. Pentru asigurarea transportului intern al celor ce au fost ridicaţi au fost mobilizate 4.069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eşaloane de tren, respectiv 1.573 de vagoane de vite.
La 66 de ani de la acea noapte neagră, foşti deportaţi şi rudele acestora, dar şi oficiali au fost prezenţi luni la Monumentul victimelor deportărilor regimului comunist, situat în faţa gării feroviare din Chişinău, pentru a comemora victimele deportărilor din 1949.
''Aveam 15 ani când am fost deportată. Eu, sora, fratele de 6 ani şi părinţii. Am fost ridicaţi la 6 iulie 1949. Am stat acolo şase ani după care am revenit acasă. Am 84 de ani, dar nu am să uit până la moarte ziua asta, cum ne-au ridicat. Fără pâine, fără nimic, ne-au luat în trenuri de vite şi ne-au dus''. Sunt amintirile încă foarte vii, exprimate cu lacrimi în ohci, ale Claudiei Dunicichina, deportată pe 6 iulie 1949, împreună cu întreaga familie, după cum relatează Radio Chişinău.
Premierul interimar Natalia Gherman a transmis cu această ocazie un mesaj în care aduce un omagiu victimelor deportărilor staliniste. ''Este o zi de mare tristeţe, cea mai neagră şi tragică filă din istoria noastră. Astăzi aducem un omagiu celor care nu au supravieţuit vremurilor groaznice, dar şi celor care au trecut prin calvarul acestor deportări şi s-au întors acasă. Au fost deportate familii întregi care, ajunse în Siberia, erau dezbinate şi repartizate în lagăre de concentrare şi muncă silnică. Tragedia acestor oameni — părinţi, bunici, rude, copii şi maturi — va rămâne pentru totdeauna cea mai mare durere a noastră'', se subliniază în mesajul Nataliei Gherman, potrivit agenţiei IPN.
Prezent la eveniment, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a solicitat crearea unui grup reprezentativ care să analizeze problemele nerezolvate ale foştilor deportaţi. ''Astăzi ne întâlnim în faţa Monumentului, într-un mod demn, aşa cum trebuie să fie. Între timp s-au mai rezolvat o serie de dosare. Din câte cunosc nu a fost rezolvată problema legată de egalarea în drepturi a deportaţilor cu veteranii de război. Ştiu că aceasta a fost una dintre solicitările dumneavoastră'', a declarat Dorin Chirtoacă, citat de Radio Chişinău.
Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice. Primul val a fost cel din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când au fost deportate peste 25.000 de persoane. Au urmat alte două valuri, în 1949 şi 1951, în urma cărora au avut de suferit alte peste 40.000 de persoane. Date neoficiale arată, însă, că numărul celor deportaţi ar fi cu mult mai mare.
WWW.DESCOPERA.RO
luni, 6 iulie 2015
Acest exoschelet inteligent e salvarea oamenilor care nu pot merge
Exoscheleții nu sunt o soluție-minune doar pentru persoanele cu dizabilități. Aceștia, grație capacității de protecție combinată cu flexibilitatea, s-ar putea dovedi foarte utili și în industrie.
Cei de la Ars Technica au încercat un astfel de exoschelet și au descris experiența ca fiind “probabil cel mai aproape mod în care ne vom afla de a avea o super-putere reală”. Exoscheletul Ekso Bionics cântărește 18 kilograme, dar odată ce îl pui pe tine, devine complet lipsit de greutate. Costumul va intra pe piață începând cu 2016, iar Jeffrey Cohen, analist financiar, crede că va costa în jur de 12.000 de dolari.
Cei de la Ekso Bionics speră că uimitorul exoschelet va fi la ordinea zilei în marile fabrici și firme de construcție. Ținând cont de construcția atât de atentă, compania are toate șansele să i se îndeplinească dorințele. Cercetările se desfășoară de 10 ani, iar Ekso Bionics nu este primul exoschelet al companiei. Întâi a fost HULC (Human Universal Load Carrier), creat pentru soldați, apoi, în 2010, au lansat eLEGS, un exoschelet bionic, inteligent, care permite persoanelor imobilizate în scaunul cu rotile să stea în picioare și să meargă.
Ekso a văzut lumina zilei în 2012, iar inițial avea scopul de a reda mobilitatea persoanelor cu dizabilități. Văzând dincolo de această utilitate, dezvoltatorii nu s-au oprit aici. Totuși, aceștia spun că scopul a rămas același, și anume de a ajuta oamenii, de a le da forță adițională, mobilitate și siguranță. Desigur, industriașii sunt încă reticenți, dar Jeffrey Cogen este convins că Ekso va începe să genereze profit considerabil la sfârșitul anului 2018.
ANDRADA BONEA
WWW.PLAYTECH.RO

Ziua în care un savant francez a realizat primul vaccin antirabic din lume
Pe 6 iulie 1885, savantul Louis Pasteur a realizat pentru prima dată vaccinul antirabic, împotriva turbării.
1860. Pasteur şi microbii
În ciuda convingerii, generale pe atunci, că viaţa se iveşte în mod spontan din materie moartă (de exemplu, din carne putrezită), chimistul francez Louis Pasteur credea mai degrabă că acest fapt se datorează microbilor invizibili - germenilor - din aer.
Pentru a-şi demonstra teoria, el a introdus bucăţi de carne fiartă în mai multe sticle etanşe, cu gâtul în formă de S. Conform vechii teorii, în cateva zile, formele de viaţă ar fi trebuit să apară în mod miraculos din carnea astfel depozitată. Totuşi, după luni de aşteptare, nu se întâmplase nimic, iar pentru Pasteur devenise clar că fierberea cărnii avusese drept efect distrugerea germenilor prezenţi în aceasta.
Susţinătorii apariţiei spontane a materiei vii au încercat să dea vina pe fierberea prealabilă a cărnii, care ar fi distrus misterioasa "forţă vitală" necesară apariţiei vieţii.
Pasteur a tăiat gâturile câtorva sticle şi a aşteptat. Conform vechii teorii, nimic nu ar fi trebuit să se întâmple din moment ce, prin fierbere, "forţa vitală" dispăruse. Curând, însă, carnea a putrezit, deoarece microbii din aer primiseră cale liberă spre aceasta.

Merkel: Referendumul grec nu lasă nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare
Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma respingerii decisive a reformei şi tăierilor bugetare prin referendumul de duminică, a declarat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează DPA în pagina electronică.
"În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare", a declarat Steffen Seibert
Merkel consideră plebiscitul drept "o clarificare" a poziţiei elene, a precizat el.
"Uşa negocierilor rămâne deschisă", a mai declarat Seibert, dar a minimizat şansele unui acord rapid cu Atena, insistând asupra faptului că aprobarea unui plan de salvare este un proces de durată.
Comisia Europeană: Grecia TREBUIE să rămână în zona euro
Referendumul reprezintă o respingere a principiului ajutorării europene, care are la bază solidaritatea şi efortul individual, a subliniat purtătorul de cuvânt al Berlinului.

Grecia trebuie să rămână în zona euro, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Valdis Dombrovskis (foto), care adaugă că stabilitatea zonei euro nu este periclitată.
"Locul Greciei este în această zonă europeană. Criza din această ţară nu ameninţă stabilitatea fincanciară a întregii zone euro. Avem la dispoziţie toate instrumentele necesare să asigurăm echilibrul, inclusiv un fond de peste 500 de miliarde de euro", spune Dombrovskis.
Cu toate acestea, oficialul recunopaşte că abisul dintre Grecia şi celelalte ţări euro s-a adâncit şi mai mult, după ce elenii au votat împotriva adoptării propunerilor înaintate de creditorii internaţionali.
Rezultatul referendumului de ieri va slăbi poziţia de negociere a Atenei în faţa forurilor de credit, sunt de părere reprezentanţii CE.
Membrii zonei euro se vor întruni de urgenţă mâine, când vor analiza situaţia provocată de referendumul din Grecia. Preşedintele Uniunii Europene, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sunt aşteptaţi să ţină un discurs în faţa Parlamentului European de la Strasbourg.
Dombrovskis a refuzat să comenteze demisia ministrului de Finanţe grec, Yanis Varoufakis.
"Demisia ministrului grec de Finanţe şi desemnarea succesorului său reprezintă strict o problemă internă a Greciei", a punctat oficialul CE.

Rebelii separatişti acuză: Forţele ucrainene că au folosit bombe chimice. "Numeroase persoane au fost otrăvite"
Serghei Şamberin, adjunctul ministrului Apărării din republica separatistă ucraineană Doneţk, a acuzat forţele de securitate ucrainene că au folosit bombe chimice când au bombardat satul Semenovka din Donbas, relatează Sputnik, potrivit Mediafax.
Şamberin declară că, după bombardarea satului cu bombe chimice, mai mulţi locuitori au fost otrăviţi, fiind trataţi în spitale.
"În unele cazuri, când aceste bombe chimice au fost lansate spre obiectivele noastre, au ars asfaltul şi au format gropi de 1,5 metri adâncime (...). De asemenea, numeroase persoane au fost otrăvite", a precizat el.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că Moscova este îngrijorată de afirmaţiile potrivit cărora forţele ucrainene au folosit bombe incendiare.
Cel puţin 6.500 de persoane au murit în conflictul armat din estul Ucrainei, de la începutul anului trecut şi până în prezent, potrivit estimărilor ONU.

UCRAINA A DEVENIT O COLONIE A F.M.I.
Speranţa – versus Neoliberalism – o Odă pentru Solidaritate
Excentricii care au formulat politicile Consensului de la Washington erau ocupaţi să inventeze noi instrumente ca să ajute doctrina neoliberalistă să se extindă rapid.
Pentru că băncile Statelor Unite erau „libere”, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), controlată de elita occidentală, cea de-a treia instituţie financiar-economică abjectă din grupul celor trei (FMI, Banca Mondială şi OMC) a decis că orice ţară care dorea să devină membră a OMC trebuia să „anuleze” propriul sistem bancar – permiţînd o fuziune globalizată şi nelimitată a băncilor, care putea da naştere unei crize financiare necesare pentru ca sistemul să supravieţuiască. Dezastrul economic european „fabricat”, din anii 2007/2008, nu ar fi fost posibil fără liberalizarea băncilor. Desigur, aşa cum ştim azi, totul este controlat de amalgamul anglo-saxon-sionist condus de Banca Federală şi Wall Street. Între timp, Banca Mondială şi FMI – şi alte aşa-numite instituţii de dezvoltare din aceeaşi alianţă – erau ocupate să-i „cumpere” pe conducătorii Lumii a III-a, distribuind guvernelor trilioane (de dolari) în cecuri albe sub forma unor ajustări structurale, sprijin bugetar, sau împrumuturi pentru politica de dezvoltare – şi orice alte eufemisme au fost folosite pentru instrumentele financiare necesare impunerii austerităţii, pentru înrobirea ţărilor şi pentru sărăcirea populaţiei. Pe lîngă propriile lor datorii, care produc imense prejudicii, acestea au un efect de pîrghie asupra băncilor comerciale sau asupra altor instituţii de creditare, datoriile crescînd de 10 ori, sau chiar mai mult, faţă de propriile împrumuturi. Dacă o ţară este viabilă pentru Banca Mondială şi pentru banii FMI, atunci trebuie să fie mai mult decît aptă pentru împrumuturile comerciale. Ulterior, acestui detestabil trio i s-au alăturat Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană (CE), marionetele distrugătorului şi vînzătorului de războaie – imperiul american. Nu uitaţi – Banca Centrală Europeană este condusă de un fost director de la Goldman – Sachs, care personifică simbolul de pe Wall Street. Cu alte cuvinte, întreaga economie europeană şi întregul sistem financiar european se află în mîinile lorzilor banilor sionişti-anglo-saxoni. Banca Centrală Europeană. FMI şi Comisia Europeană, împuternicite de Banca Federală şi de Wall Street, au devenit o „troică” infamă care distruge, fără scrupule, ţări întregi – condamnînd popoarele la sărăcie. Aceasta este doctrina neoliberalismului – distrugere, greutăţi şi mizerie pentru populaţie, astfel încît doar cîţiva să poată trăi, într-un lux abject. Unde este Speranţa? Solidaritatea s-a estompat şi a devenit o mică pată neclară, care se stinge la orizont. Îndatorarea neruşinată a fost şi este lovitura de graţie cu care puterile occidentale zdrobesc resursele ţărilor bogate în curs de dezvoltare – încercînd să se extindă foarte mult spre Est – şi neîncetinind pentru a-şi proteja fraţii, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia, Grecia şi Ucraina fiind cazuri extreme, unde austeritatea amplifică cifrele şomajului, care a ajuns pînă la o treime din forţa de muncă sau chiar mai mult, închizînd spitale şi şcoli, privatizînd serviciile publice, astfel că mortalitatea copiilor şi a bătrînilor a crescut la proporţii astronomice – acesta este neoliberalismul. „Ucraina a devenit un stat eşuat cu datorii uriaşe care s-a transformat într-o colonie a FMI” cum bine a spus Pepe Escobar. Nu a mai rămas nici un sentiment de solidaritate (dacă a existat vreodată) în Uniunea Europeană – aşa cum a remarcat, recent, preşedintele Elveţiei. (Va urma)
PETER KOENIG

Europa de Est spune emigranţilor ilegali: staţi la voi acasă!
Motivul pentru care reiau imediat, după ultimul editorial de săptămîna trecută, tema migraţiei ilegale din Africa şi Orientul Mijlociu către Europa, este unul exploziv: numărul uriaş al celor care forţează frontierele europene iese rapid din toate proporţiile, s-a ridicat în Grecia şi Italia la peste 60.000 de persoane, alte zeci de mii asediază graniţele est-europene, iar soluţia discutată la Bruxelles – distribuirea proporţională a celor ajunşi în cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene – a primit refuzul mînios al unor ţări din Est, ca Ungaria şi Lituania. Această stare de lucruri riscă să devină tema politică Nr. 1 a anului 2015, cu consecinţele cele mai serioase asupra evoluţiei politice şi sociale a Uniunii Europene, în anii următori.
Este evident că drama celor din Eritreea, care îşi riscă viaţa pentru a trece Mediterana în ambarcaţiuni improvizate, sau din Siria, care înfruntă distanţe uriaşe şi autorităţi şi frontiere ostile, pentru a ajunge dincolo de Sofia şi Belgrad, că drama lor, repet, se transferă, în aceste zile, şi devine drama populaţiei şi guvernelor din ţările potenţial azilante, care REFUZĂ să-i primească, înspăimîntate că se vor scufunda sub acest val uriaş de străini, şi sînt decise să facă totul pentru a scăpa de ei. Despre zidul de 4 metri pe care ungurii vor să-l ridice la frontiera cu Serbia am amintit. Guvernul lui Viktor Orban a respins, în bloc, toate acuzaţiile de xenofobie şi discriminări, venite de la Londra, sau Geneva (ONU) şi a refuzat, pur şi simplu, să discute, sau să dea vreun pas înapoi. Între timp, sentimentul anti-migraţionist se răspîndeşte cu repeziciune în alte părţi din centrul şi estul Europei. Republica Cehia, Polonia şi Slovacia au respins şi ele planul de instalare, pe bază de cote, a emigranţilor ilegali pe teritoriul lor. În acelaşi timp, un val de anti-islamism se ridică în Cehia, un grup intitulat „Nu vrem Islam în Republica Cehă” a pus pe Facebook o petiţie semnată de 145.000 de cetăţeni cehi, care se opun integrării refugiaţilor. Petiţia a fost prezentată de către autorii ei şi în Parlamenul ceh, acolo aceştia au făcut comentarii rasiste şi xenofobe. Dar nu numai la Praga, ci pretutindeni în Europa de Est opinia publică, o parte din mass-media şi diferite grupuri iau poziţie deschisă şi cer măsuri energice pentru remedierea situaţiei. Opiniile exprimate sînt toate, în aceste sensuri, elocvente. Se spune deschis că fiecare ţară europeană are dreptul să-şi apere frontierele împotriva unor emigranţi ilegali, că ei ar trebui deportaţi înapoi în lumea arabă, sau în Africa. Se aud voci îndrăzneţe, care spun că Europa ar trebui să înceteze orice formă de colaborare economică sau asistenţă pentru guvernele din ţările de origine ale emigranţilor ilegali, guverne care, incapabile să asigure normalitatea socială, mersul satisfăcător al economiei etc. În acele locuri, încurajează tacit propria populaţie să invadeze, literalmente, alte ţări. Alţi europeni se întreabă de ce emigranţii sirieni, irakieni sau kurzi vin în Europa şi nu rămîn la ei acasă, în Orientul Mijolociu, de ce nu merg în ţări arabe, ca Arabia Saudită, Qatar, Oman sau Kuwait, mult mai bogate decît Ungaria, Slovacia, Bulgaria, sau Serbia? Unii atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de ciocnirea culturală, civilizaţională ce va urma, dacă aceşti indivizi vor fi acceptaţi în Europa. Emigranţii ilegali sînt, de asemenea, suspectaţi că, odată cu ei, vor aduce aici şi viitori terorişti, aşa cum s-a dovedit recent, cînd mii de islamici europeni din a doua generaţie s-au întors în Siria şi Irak şi s-au alăturat lui ISIS. În sfîrşit, se afirmă, răspicat, că nimeni nu poate fi forţat, de nici un Bruxelles, de nimeni altcineva, să-i accepte pe cei care au năvălit în ţările lor sub un motiv sau altul. Spun asta, şi au dreptate.
RADU TOMA
TRICOLORUL

Băsescu, despre proiectul construirii celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti: ''Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară''. Cum îl caracterizează fostul preşedinte pe Ponta
Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat duminică proiectul de construire a celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, considerând că aducerea studenţilor musulmani în ţară reprezintă "cel mai mare risc".
"Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. Şchiop, dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică (...) Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu chiar antinaţionale. Avem o minoritate de 60-70.000 de musulmani, avem moschei la Constanţa, dar să faci cea mai mare moschee din Europa si sa aduci 600.000 de studenţi mulsulmani.(...) Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară", a spus fostul preşedinte, la o întrunire a PMP, care s-a desfăşurat la Piteşti.
Fostul preşedinte consideră că această decizie trebuia discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi că proiectul trebuie respins.
ANA MARIA LAZAR, FLORENTINA MARDALE
WWW.GANDUL.INFO

Victor Ponta, analiză a situației din Grecia
"OPINIA MEA DESPRE GRECIA:
- Sunt o democrație funcțională și asta trebuie respectat și chiar admirat. Îi detest pe "talibanii" sau "măcelarii sociali" care demonizează un popor doar pentru că uneori îndrăznește acel popor să aibă altă parere decât ei.
- Grecia este parte esențială a Europei. Grecii au nevoie de UE, dar și UE are nevoie de greci. Soluția este doar împreună și doar prin dialog și respect, nu prin decizii unilaterale.
- Indiferent de calea aleasă de Grecia vor fi necesari ani lungi de reforme care implică sacrificii și suferințe. Când România a fost în criză nimănui nu i-a păsat. Aș vrea de data asta să fim toți mai solidari.
- România nu seamănă DELOC cu Grecia - nici în bune, nici în rele. Avem o istorie diferită, mentalitate diferită, condiții naturale, sociale, politice și economice diferite. Trebuie ca cineva să fie foarte ignorant sau foarte manipulator ca să facă niște comparații forțate acolo unde logica spune că nu poți compara mere cu pere.
- Independent de situația de mai sus, România a trecut cu bine de o criză cumplită (2009-2011), se află în al patrulea an consecutiv de creștere economică sustenabilă (locul 1 în Europa pe ultimul trimestru), șomaj sub media europeană, pace socială și stabilitate guvernamentală, o Agenție fiscală în modernizare și eficientă, sistem bancar puternic și bine supravegheat de BNR, potențial economic de creștere și dezvoltare care se pune în valoare prin ultimele măsuri adoptate (în special Codul Fiscal)!
Nici situația din Grecia, nici cea din Ucraina, nici războiul din Siria sau alte evenimente externe nu pot perturba direcția noastră pozitivă. Există însă și un pericol uriaș care poate strica tot, în buna tradiție a Meșterului nostru național Manole: bătălia haotică și irațională a unor români contra altor români, foamea oarbă de "ciolan" a celor care au mai fost la putere și au folosit-o rău sau a celor care au primit deja mult pe degeaba și vor și mai mult neavând habar ce să facă cu acea putere!
O să vedem în curând dacă și de data asta vom strica tot când este bine sau putem să rupem acest blestem național", a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Traian Băsescu, atac la guvernul Ponta: Nu ne permitem relaxarea fiscală
Situația financiară a României nu poate susține politica de relaxare fiscală promovată de guvernul condus de Victor Ponta, prin măsuri precum reducerea TVA, a afirmat duminică fostul președinte Traian Băsescu, scrie agerpres.ro.
"Vedem Guvernul care face iar risipă de bani, a trecut la politicile pro-ciclice din timpul lui Tăriceanu, ceea ce, vă asigur, ne va costa enorm în doi-trei ani, la fel cum ne-au costat aventurile lui Tăriceanu. (...) Reducerea TVA-ului de la 1 ianuarie, eu nu spun că nu trebuie redus, dar dacă poți. Eu vă asigur că finanțele României nu-și permit luxul relaxării fiscale pe care o generează Guvernul Ponta, din dorința de a cumpăra voturi cu bani din bugetul de stat", a spus Băsescu în discursul ținut la ședința reprezentanților organizațiilor județene ale PMP din regiunea Sud Muntenia, desfășurată în localitatea argeșeană Budeasa.

Adomniței anunță că nu va candida la localele de anul viitor
Liberalul Cristian Adomniţei, care s-a suspendat de la şefia PNL Iaşi în urma problemelor cu justiţia, el fiind cercetat sub control judiciar pentru favorizarea făptuitorului, a anunţat, duminică, într-o şedinţă a liberalilor ieşeni, că nu va candida la alegerile locale de anul viitor, scrie mediafax.ro.
Cristian Adomniţei a participat, duminică, la şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL Iaşi, la care au fost prezenţi 200 de liberali din judeţ, el anunţând că nu va mai candida la alegerile locale de anul viitor.
Potrivit unor surse liberale, Adomniţei le-ar fi spus colegilor de partid că nu crede că până în iunie 2016 îşi va clarifica problemele sale cu justiţia, astfel că nu va candida la alegerile locale.
”PNL Iaşi trebuie să-şi caute candidat la Primăria Iaşi”, a spus Adomniţei, potrivit aceloraşi surse.

„The Guardian”: Lanţurile Lidl şi Kaufland şi-au extins afacerile din România pe banii BERD şi ai Băncii Mondiale
O investigaţie „The Guardian” publicată recent dezvăluie faptul că lanţurile de supermarketuri Lidl şi Kaufland şi-au extins afacerile în România cu ajutorul unor bani primiţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale. Pentru toată Europa de Est, cele două lanţuri comerciale germane, care au acelaşi patron, au atras sume uriaşe de la cei doi creditori internaţionali.
Cum BERD şi IFC sînt patronate de guvernele care cotizează, creditele acordate companiilor pot fi considerate finanţare publică. O formă controversată de finanţare publică, pentru că există voci care spun că scopul acordării acestor finanţări, şi anume combaterea sărăciei, nu este îndeplinit. Potrivit datelor obţinute de ziarul britanic „The Guardian”, finanţările pe care Lidl şi Kaufland le-au luat de la BERD şi IFC pe parcursul unui deceniu se ridică la 900 de milioane de dolari. Banii au fost folosiţi inclusiv în România. Potrivit publicaţiei britanice, în 2009, Lidl a primit de la creditorii internaţionali 66 de milioane de dolari pentru extinderea în România, iar Kaufland a primit 75 de milioane de dolari atît pentru operaţiunile româneşti, cît şi pentru cele din Bulgaria. Magazinele Kaufland şi Lidl sînt patronate de Dieter Schwarz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Cele două lanţuri comerciale sînt doar două dintre companiile private din întreaga lume care beneficiază de creditare pe termen lung din partea unor instituţii financiare care au la bază bani publici. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată cu scopul de a ajuta ţările est-europene după prăbuşirea comunismului. Membrii BERD sînt împărţiţi în două mari categorii: finanţatori, în mare parte ţări occidentale, şi beneficiari, cum ar fi România. De cealaltă parte, IFC este divizia de investiţii a Băncii Mondiale şi este controlată de guvernele ţărilor membre. România a devenit membru în 1990. Atît BERD, cît şi IFC au ca obiectiv combaterea sărăciei şi a şomajului, inclusiv prin acordarea de finanţări directe companiilor private. În România, cu ajutorul banilor primiţi de la creditorii internaţionali, Kaufland a ajuns cel mai mare angajator. Are peste 20.000 de salariaţi, însă aceştia sînt remuneraţi în general cu mai puţin de 1.500 de lei pe lună. Aceasta este una dintre criticile aduse relaţiei dintre lanţurile comerciale şi creditorii internaţionali. În Polonia, o altă ţară în care extinderea operaţiunilor a fost finanţată de BERD şi IFC, angajaţii Lidl au protestat faţă de condiţiile de lucru. Polonezii s-au plîns că lucrează mult pe salarii mici. Cei de la Lidl au fost însă lăudaţi de divizia agricolă a BERD, care spune că lanţul comercial german a schimbat viaţa oamenilor. Le-a oferit persoanelor sărace posibilitatea de a cumpăra produse pe care altfel nu şi le-ar fi permis. Iar cei de la IFC spun că atît Lidl, cît şi Kafuland au creat noi canale de distribuţie pentru fermierii locali, iar consumatorii au cîştigat acces la produse alimentare de calitate. Însă jurnaliştii de la „The Guardian” au remarcat faptul că, în România, Lidl şi-a deschis magazinele foarte aproape de pieţele de zarzavaturi, iar vînzătorii de acolo se plîng că nu fac faţă concurenţei cu supermarketurile germane. Criticii finanţărilor private pe care le oferă BERD şi divizia de investiţii a Băncii Mondiale spun că aceaste legături financiare ar trebui să fie mai transparente şi că impactul social al împrumuturilor ar trebui analizat mai atent.

Vocea care vrea „să transmită un mesaj clar şi puternic”: „Pentru Ţinutul Secuiesc au venit încă o dată vremuri întunecate”
Fostul primar din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, cercetat pentru abuz în serviciu, a declarat, la Festivalul „O mie de fete secuience”, că „pentru Ţinutul Secuiesc au venit încă o dată, după 1918, vremuri întunecate”, susţinînd că acţiunile mascaţilor au devenit „un fel de politică de stat”. Fostul primar Raduly Robert-Kalman a susţinut un discurs, sîmbătă, cu prilejul Festivalului „O mie de fete secuience”, el spunînd că este „vocea Ţinutului Secuiesc”, în condiţiile în care „terorismul şi intimidarea nu au ce căuta în viaţa de zi cu zi”. „Aici sînt vocea Ţinutului Secuiesc! În anul 1931, iniţiatorul festivalului „O mie de fete secuience.” (etnograful Domokos Pal Peter – n.r.) a vorbit în calitate de voce a pămîntului. Acum, cînd pentru Ţinutul Secuiesc au venit încă o dată, după 1918, vremuri întunecate, trebuie ca vocea Ţinutul Secuiesc să transmită un mesaj clar şi puternic”, a spus Raduly Robert. El a adăugat că acţiunile în forţă ale „mascaţilor” au devenit „un fel de politică de stat”, pentru că „pruncii se scoală dimineaţa cu mascaţii lîngă patul lor”. Cîteva mii de persoane participă, sîmbătă, la Festivalul „O mie de fete secuience”, sărbătoare anuală a portului popular şi a obiceiurilor specifice maghiarilor care trăiesc în Transilvania, desfăşurat în şaua dintre Şumuleul Mic şi şumuleul Mare, în judeţul Harghita. Fostul primar al Municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, este judecat în libertate în procesul în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce, în 18 iunie, Tribunalul Harghita a revocat măsura arestului la domiciliu şi a respins cererea procurorului de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar. În acelaşi dosar, este judecat sub control judiciar şi viceprimarul suspendat Szoke Domokos.
TRICOLORUL
TRICOLORUL
Baschetbalistul plagiator Victor Ponta vrea s-o faulteze pe baschetbalista plagiatoare Laura Codruţa Kövesi!!!
„Se ascute lupta dintre clase” – vorba poetului proletcultist A.E. Baconschi. Victor Ponta a aflat că duşmanca sa, L.C. Kövesi, a plagiat, masiv, în lucrarea ei de doctorat, susţinută în 2011, la Universitatea din Timişoara, cu titlul „Combaterea crimei organizate prin dispoziţiile de Drept Penal”. Numai că ginerele lui Ilie Sîrbu (Răspopitul fiind din Timişoara!) a aflat că acolo sînt pasaje ample, furate dintr-o lucrare apărută în 2007, sub semnăturile lui Ion Dragoman şi Aurel Mihail Ciorobea. Şefa DNA a luat foc, mai ales că şi-a făcut nişte inamici redutabili în mass-media, care abia aşteaptă s-o sfîşie: Antena 3, România TV, Realitatea TV. Ea a pus pe cineva să-i dea telefon, duminică, unui prieten al lui Victor Ponta, astfel încît acesta să-l avertizeze pe convalescent „să termine, că va fi rău” (?!). Ne aducem aminte că aşa l-a ameninţat baschetbalista, recent, şi pe Traian Băsescu – nu-i un limbaj de înalt magistrat. Mai mult decît atît, dar nişte apropiaţi ai lui Victor Ponta au zburat, ieri, cu avionul la Istanbul, pentru a-i transmite mai multe.
TRICOLORUL
TRICOLORUL
„ROMÂNIA ESTE UNA DINTRE RUTELE TERORIŞTILOR JIHADIŞTI!” Este avertismentul specialiştilor Institutului pentru Studierea Războiului din Statele Unite
Aceştia pretind că au analizat evoluţia atacurilor din ultimele luni, dar sînt contrazişi ferm de foştii şefi ai Securităţii din ţara noastră. România este ţară de tranzit pentru suspecţii de terorism din întreaga lume, spun ei, dar în nici un caz ţintă. O hartă a terorii este desenată de specialiştii Institutului pentru Studierea Războiului din Statele Unite. Pe de o parte, ţările controlate de gruparea Statul Islamic. Irak, Siria şi Afganistan sînt doar cîteva dintre ele.
Pe de altă parte, zonele vulnerabile din Europa. Aici România figurează ca ţară vulnerabilă în faţa unor eventuale atacuri teroriste, alături de Franţa, Marea Britanie, Italia şi Bulgaria. „România este una dintre rutele de tranzit, de transfer al acestor voluntari jihadişti către teatrele de operaţiuni. Dar nu este exclus să fie şi ruta de întoarcere pentru ei”, a declarat un ofiţer SRI. Ofiţerii Serviciilor de Informaţii din România sînt în gardă. Activitatea lor a crescut în ultimii an. În urmă cu două luni, SRI expulza din ţara noastră 7 suspecţi de terorism. Printre ei şi un tînăr care era gata să devină martir. Majoritatea acţiunilor suspecţilor de terorism din România sînt cele de racolare şi îndoctrinare. „Îndoctrinarea tinerilor, motive religioase sînt folosite şi nu numai”, a declarat Costin Georgescu, fost şef al SRI. Serviciile Secrete europene au avertizat că peste 4.000 de europeni s-au alăturat mişcării ISIS. O piatră de încercare pentru ofiţerii de informaţii în ceea ce priveşte monitorizarea lor. Tunisia, Paris, Kuweit sînt doar 3 dintre cele mai recente motive de îngrijorare în ceea ce priveşte atacurile ISIS. Teroriştii au atacat aici printr-una dintre cele mai dificile metode de depistat pentru Serviciile Secrete din întreaga lume – atacuri de tip lup singuratic. Jihadiştii se antrenează în Orientul Mijlociu, apoi se întorc singuri în ţările europene şi plănuiesc atentatele. În 2012, teroriştii au lovit inclusiv lîngă România, la Burgas, Bulgaria. Un atentat îndreptat atunci împotriva unor turişti israelieni. 7 oameni au murit. Atacul a fost revendicat de o grupare teroristă afiliată Al Qaeda, iar atacatorul ar fi intrat în Bulgaria prin vama Ruse, din România.

Klaus Iohannis l-a dat afară din birou pe Gabriel Oprea
Situaţia premierului nu este deloc roză. Sînt destui cei care susţin că, de fapt, plecarea lui la Istanbul are legătură cu ancheta de la DNA. Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că Ponta ar fi fugit pentru a preveni o eventuală ducere cu mandat la DNA. Surse politice susţin, însă, că s-a mers mult mai departe. „Omul zilei” în politică ar fi încercat o mediere şi o intervenţie la preşedintele României, dar s-a ales cu un refuz ferm. Este vorba despre premierul interimar Gabriel Oprea, care ar fi încercat o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis pentru condiţii mai favorabile pentru premierul Victor Ponta. „A mers la preşedinte şi l-a rugat pentru iertarea lui Ponta. Iohannis l-a dat afară din birou”, susţine, sub protecţia anonimatului, un important lider politic. Totul ar ţine şi de bătălia de la vîrful PSD. Premierul insistă cu Rovana Plumb, în timp ce Liviu Dragnea merge pe mîna lui Valeriu Zgonea.
Ori premierul interimar are tot interesul ca Victor Ponta să îşi impună punctul de vedere în PSD, pentru că de asta ar ţine şi puterea UNPR în actul guvernării. Se pare, însă, că, în continuare, este ignorată strategia preşedintelui de a nu negocia nici un act politic. Nu a negociat în cazul Serviciilor Secrete şi nu o va face în continuare în nici o situaţie care ar mirosi a şantaj, susţin surse apropiate zonei prezidenţiale.

Întîlnire secretă, duminică, a lui Gabriel Oprea cu Marian Oprişan
Ieri după-amiază, la Restaurantul Casa di David, din Bucureşti, au luat masa (feriţi de ochii lumii, cred ei) Gabriel Oprea şi Marian Oprişan. Gabriel Oprea era însoţit de nevastă. La masă au mai participat 7 persoane. Nu ştim, cu exactitate, ce s-a discutat, dar putem bănui că au fost negociate nişte dezertări. Cei doi zmecheri s-au pupat de zor, plini de importanţă. Întîlnirea a durat pînă la orele 16, cînd şeful UNPR şi soţia au plecat şi s-a spart gaşca. Culmea este că cei doi „politicieni“ au luat masa împreună, cu 4 zile înainte, şi la Restaurantul Pescăruş, unde a participat şi proaspătul eliberat din puşcărie S. R. Stănescu (?!).
TRICOLORUL
TRICOLORUL
duminică, 5 iulie 2015
Prima clonă din istoria ştiinţei ar fi împlinit 19 ani
În februarie 1997, cercetătorii scoţieni au prezentat lumii prima clonă a unui mamifer adult, pe faimoasa oaie Dolly, şocând întreaga lume.
Reacţiile nu au întârziat să apară. Mulţi i-au acuzat pe oamenii de ştiinţă că “se joacă de-a Dumnezeu”, în timp ce alţii au văzut avantajele pe care le-ar putea aduce utilizarea unei astfel de tehnologii, precum repopularea unor zone cu animale aflate pe cale de dispariţie.
Oaia Dolly a fost primul mamifer clonat cu succes dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Ea s-a născut pe 5 iulie 1996 şi a avut trei mame, cu roluri diferite. Una dintre oile folosite în cadrul experimentului a furnizat ovulul, o altă oaie ADN-ul şi cea de-a treia fiind “mama surogat”.
Cercetătorii care au iniţiat acest experiment revoluţionar au fost embriologul Ian Wilmut şi biologul Keith Campbell. Ei au lucrat la acest proiect alături de colegii lor de la Universitatea din Edinburgh, Scoţia.
Prima clonă a primit numele de “Dolly”, după cântăreaţa de muzică country Dolly Parton, la sugestia unui membru al echipei care a ajutat la naşterea ei. Ideea i-a venit aflând că oaia a fost clonată dintr-o celulă mamară, Parton fiind cunoscută pentru bustul său generos, scriu cei de la Descoperă.
Oamenii de ştiinţă au aşteptat şapte luni înainte să facă public rezultatul experimentului lor, considerat a fi una dintre cele mai mari descoperiri ale deceniului. Dolly a trăit întreaga viaţă la Institutul Roslin din Midlothian.
Ea a fost împerecheată cu un berbec numit David şi a fătat şase miei. Dolly a fătat prima oară în aprilie 1998, primului ei miel fiind botezat Bonny. Un an mai târziu a fătat gemenii Sally şi Rosie, iar în 2000 tripleţii Lucy, Darcy şi Cotton.
În 2001, prima oaie clonată a fost diagnosticată cu o formă de artrită. Ea a fost tratată cu medicamente antiinflamatorii, dar, la vârsta de şase ani, a fost eutanasiată, după ce s-a descoperit că suferea şi de cancer pulmonar. Ulterior, Dolly a fost împăiată. Oaia este expusă şi astăzi la Muzeul Regal al Scoţiei.
Experimentul scoţienilor a deschis o nouă cale în lumea oamenilor de ştiinţă. De atunci, au fost clonate numeroase specii de animale, atât domestice, cât şi sălbatice. Printre acestea s-au numărat capre, căprioare şi un câine. În ciuda temerilor apărute în urma anunţului primei clonări încununate de succes, clonarea umană nu se află, 19 ani mai târziu, mai aproape de a deveni o realitate.
Andrada Bonea
www.playtech.ro

Oamenii de ştiinţă susţin că ar putea să readucă mamuţii la viaţă
Au trecut mii de ani de la dispariţia mamutului lânos, însă oamenii de ştiinţă susţin că sunt aproape de a-i readuce la viaţă, dar ar putea să aleagă să nu o facă.
Cercetătorii au analizat genetica mamuţilor în cadrul unui studiu care şi-a propus să identifice diferenţele dintre aceştia şi elefanţii africani sau asiatici, mamifere înrudite cu legendara specie.
Oamenii de ştiinţă au reuşit să izoleze genele care sunt responsabile de diferenţele dintre aceste mamifere care locuiau în regiuni cu temperaturi scăzute, spre deosebire de elefanţi, care preferă o climă caldă. Gena, numită TRPV3, produce o proteină care îi făcea să răspundă mai puţin la căldură. Când gena a fost ”dezactivată” la şoarecii de laborator aceştia au început să prefere temperaturile mai scăzute, iar părut le-a crescut mai ondulat.
Studiul este cea mai comprehensivă analiză cu privire la diferenţele genetice ale mamuţilor lânoşi. Singura metodă de a stabili dacă această genă este singura diferenţă dintre mamuţi şi elefanţi ar fi să readucem la viaţă această specie, lucru pe care cercetătorii cred că îl vor putea realiza în viitor.
Specialiştii s-au arătat însă împotriva readucerii la viaţă a unor animale care au dispărut. Motivul principal ar fi că mediul actual este cu mult diferit faţă de cel în care au prosperat acestea.
Mamuţii au dispărut în urmă cu circa 4.300 de ani. Aceste animale erau extrem de mari şi cântăreau până la 12 tone.
www.descopera.ro

Trenurile din China vor circula în curând cu viteze de 500 de kilometri pe oră
China a anunţat că a dezvoltat o tehnologie care le va permite construirea unor trenuri rapide care să circule cu viteze de circa 500 de kilometri pe oră.
Viteza se apropie de viteza record reuşită de trenurile Maglev ale japonezilor, care anul acesta au circulat cu 590 de kilometri pe oră. Tehnologia chineză ar permite transportul feroviar la o viteză de două ori mai mare decât cea a majorităţii trenurilor din Statelor Unite.
”Acum avem propriul sistem de tracţiune sincronă cu magnet permanent, cu drepturi depline de proprietate intelectuală, care marchează un nou capitol în istoria căilor ferate de mare viteză din China”, a precizat Ding Rongjun, şeful institutului de cercetare care a dezvoltat tehnologia.
Sistemul are la bază un motor care foloseşti magneţi permanenţi pentru propulsarea trenurilor. Prin urmare, acest nou sistem de tracţiune de 690 de kilowaţi are semnificativ mai puţine părţi, este mai uşor şi mai eficient, ceea ce permite trenurilor chineze de mare viteză să circule cu 50% mai repede.
Spre deosebire de sistemul folosit de trenurile Maglev, sistemul chinez presupune rămânerea în contact cu şina, ceea ce înseamnă că acesta se supune efectelor de frecare.
Noua tehnologie a fost dezvoltată de CRRC Corp, cel mai mare producător de trenuri din China, pe o perioadă de circa 12 ani.

Ce s-a întâmplat cu fostul comandant al lagărului Auschwitz. Cum a fost judecat pentru milioane de crime
Rudolf Hoss a fost comandantul celui mai înfiorător lagăr din istorie, Auschwitz. El s-a aflat la conducerea lui timp de trei ani şi jumătate, perioadă în care a testat numeroase tehnici de ucidere în masă pe prizonieri.
El a fost cel care a ordonat construirea camerelor de gazare prin intermediul cărora a făcut tot felul de experimente. Iniţial, el folosea filtre din bumbac înmuiate în acid sulfuric, ulterior acid cianhidric. Victimele mureau în câteva minute în chinuri groaznice, scrie rarehistoricalphotos.com.
Spre finele războiului, Hoss a fost sfătuit de însuşi Heinrich Himmler, şeful SS, să se degizeze şi să se ascundă în rândul personalului Marinei germane. El a reuşit să evite arestarea aproape un an.
În cele din urmă, Hoss a fost prins de trupele britanice, pe 11 martie 1946, după ce soţia sa le-a spus unde îl pot găsi. Era deghizat, spunea că este fermier şi că numele său era Franz Lang.
După ce a fost supus unui interogatoriu dur şi bătut, Rudolf Hoss şi-a recunoscut adevărata identitate. El a fost adus apoi în faţa Justiţiei. În timpul procesului, fostul comandant de la Auschwitz nu a negat niciodată crimele de care era acuzat, dar a menţionat mereu că nu făcuse altceva decât să urmeze ordine.
În cele din urmă, Hoss a calculat că aproape 1,5 milioane de persoane au murit la Auschwitz, nu 5-6 milioane aşa cum arătau estimările oficiale.
El a fost condamnat la moarte pe 2 aprilie 1947 şi spânzurat în apropierea crematoriului fostului lagăr de concentrare Auschwitz.
Totul s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 16 aprilie. La execuţie a participat şi un preot, la cererea lui Hoss. La ora 10:21, era deja mort. Cadavrul său a fost, cel mai probabil, incinerat.
www.gandul.info

Ce scriu principalele publicaţii ale lumii despre referendumul din Grecia: "Votul pune în joc soarta ţării"
Referendumul din Grecia domină, cum era de aşteptat, primele pagini ale ziarelor şi site-urilor de ştiri din toată lumea.
Editorialiştii încearcă să prevadă care va fi viitorul Greciei - cu sau fără euro - iar trimişii speciali la Atena descriu atmosfera tensionată dinaintea marelui vot.
Votul pune în joc soarta Greciei şi viitorul său în Europa, spun cei de la cotidianul american Washington Post.
"Deşi buletinul de vot nu o spune, viitorul Greciei în Europa, supravieţuirea guvernului său şi bunăstarea unei populaţii care a îndurat cea mai grea prăbuşire economică a unei ţări dezvoltate, toate acestea ar putea fi în joc".
Agenţia Reuters notează, la rândul său, că referendumul va decide dacă Grecia va părăsi zona euro după şapte ani de "dureri economice".
"Pus în scenă în decorul băncilor închise şi al ameninţărilor cu apocalipsa financiară, referendumul cu rezultat imposibil de anticipat ar putea să nu producă mandatul clar de negociere pe care îl doresc creditorii Atenei", susţine Reuters.
O altă mare agenţie de ştiri, Associated Press, evidenţiează şi ea divizarea profundă a electoratului.
"Sondajele arată că grecii sunt egal divizaţi între cei ce acceptă propunerile: mai multă austeritate contra împrumuturi de salvare, şi cei ce resping sfidători acest acord şi trimit mesajul că, pur şi simplu, s-au săturat, după ani de austeritate severă", spun cei de la Associated Press.
Referendumul din Grecia va aduce o clarificare necesară, susţine cotidianul francez Le Monde, chiar dacă organizarea sa urmăreşte un scop politic.
"Este un referendum de luptă, organizat pentru a contracara propunerile europenilor. El va dramatiza şi va acutiza o situaţie deja profund tulburată de criza economică, socială şi financiară din Grecia", scrie Le Monde.
Iar corespondentul ziarului britanic Guardian observă că străzile Greciei sunt liniştite, dar ţara este bântuită de teama unor confruntări violente. Grecii şi-au dat, astăzi, întâlnire cu istoria, dar se tem că vor trăi, decenii la rând, cu moştenirea amară a acestui vot, adaugă ziaristul.

Zi crucială în Grecia, unde oamenii sunt aşteptaţi să voteze la referendumul în care vor spune "da" sau "nu" austerităţii
În Grecia s-au deschis urnele pentru referendumul în urma căruia statul elen ar putea părăsi zona euro.
Cetăţenii au de ales între continuarea ajutorului financiar extern, cu preţul unor noi măsuri de austeritate, şi o posibilă renunţare la Uniunea Europeană, sau doar la moneda comunitară, variante care prezintă, de asemenea, riscuri uriaşe.
Guvernul promite că va obţine un acord cu creditorii externi în cel mult 48 de ore după încheierea mult aşteptatului referendum, indiferent de rezultatul votului.
Fondul Monetar Internaţional a avertizat că, pentru a evita colapsul financiar, Grecia are nevoie de o reducere a datoriei, dar şi un ajutor suplimentar în valoare de 50 de miliarde de euro.
Acum, întreaga Europă aşteaptă primele indicaţii asupra opţiunii grecilor, care vor fi anunţate în această seară, după închiderea secţiilor de vot.

Șase femei-kamikaze au ucis în Nigeria: "Aveau ataşate de corp dispozitive explozive, apoi s-au ARUNCAT în AER"
Șase femei-kamikaze au ucis numeroase persoane în nord-estul Nigeriei, în apropiere de Maiduguri, capitala statului Borno, într-un val de atacuri comise de presupuși membri ai grupării Boko Haram care a provocat în ultimele zile peste 200 de victime în nordul țării, informează AGERPRES.
"Șase femei sinucigașe, care aveau atașate de corp dispozitive explozive, s-au aruncat în aer pe când încercau să ajungă la Maiduguri", a explicat comisarul de poliție din Borno, Aderemi Opadokun, citat de ziarul local This Day. "Toate (cele șase femei) și-au pierdut viața și au ucis numeroase persoane", a adăugat el, care nu a precizat numărul victimelor acestor atacuri comise vineri seara. Se crede totuși că numărul victimelor este ridicat, dat fiind că zeci de persoane au fost grav rănite.

Statul Islamic difuzează o înregistrare video a unei execuții în masă în orașul antic Palmira
Gruparea extremistă sunită Statul Islamic (SI) a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care se poate observa cum sunt executați zeci de militari ai regimului sirian de către adolescenți în teatrul roman din orașul antic Palmira (centru), informează AGERPRES.
Înregistrarea video, care durează ceva mai mult de 10 minute, prezintă o execuție care ar fi avut loc la scurt timp după capturarea orașului de către jihadiști. Statul Islamic a pus stăpânire pe orașul antic Palmira, din centrul Siriei, în data de 21 mai, după un asalt sângeros care a durat nouă zile.
Palmira (Cetatea Palmierilor) este celebră pentru colonadele sale romane, templele și turnurile funerare. Situată la 210 kilometri nord-est de Damasc, 'perla deșertului', înscrisă în Patrimoniul Mondial al UNESCO, este o oază al cărei nume apare prima oară pe o tabletă din secolul al XIX-lea î.e.n. ca punct de trecere a caravanelor între Golf și Marea Mediterană și o etapă pe Drumul Mătăsii.

Rusia ar putea impune sancţiuni unor state occidentale: "Nu negociem suveranitatea, chiar dacă unora nu le place acest lucru"
Rusia va analiza posibilitatea impunerii de sancţiuni împotriva unor state occidentale, prima vizată fiind Finlanda, afirmă Nikolai Patruşev, şeful Consiliului rus pentru Securitatea Naţională, informează MEDIAFAX.
Patruşev a făcut aceste declaraţii după o reuniune a Consiliului pentru Securitatea Naţională la care a participat şi preşedintele Vladimir Putin.
Printre măsurile luate în considerare de Moscova se numără modificarea condiţiilor favorabile destinate companiilor de cherestea din Finlanda ca reacţie la refuzul Guvernului de la Helsinki de a acorda viză unui oficial rus.
În discursul rostit la reuniune, Vladimir Putin a declarat că Occidentul vrea să pedepsească Rusia, pe fondul crizei din Ucraina.
"Rusia are politici interne şi externe independente. Nu negociem suveranitatea, chiar dacă unora nu le place acest lucru", a spus Putin.
Referindu-se la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană şi Statele Unite, Putin a adăugat: "Nu ar trebui să ne aşteptăm ca unii dintre oponenţii noştri geopolitici să revizuiască atitudinea neprietenoasă în viitorul apropiat".
"Rusia va trebui să răspundă prin măsuri sistemice suplimentare în zonele esenţiale", a adăugat Putin, fără a intra în detalii.

Cetăţenii Republicii Moldova sunt aşteptaţi să voteze UNIREA cu România: "Toţi cei care o consideră unica salvare, ies în stradă pentru un viitor mai bun"
Cetăţenii R. Moldova sunt aşteptaţi, duminică, să voteze unirea cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, organizată la Chişinău, urmată de un marş pe jos spre Prut, potrivit unui comunicat al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, preluat de MEDIAFAX.
"Cetăţenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Chişinău. Duminică, 5 iulie, toţi cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice şi sociale interne, dar şi în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun", se arată în comunicat.
Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS.
Blocul Unităţii Naţionale este format din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Represiunilor din Moldova.
"După Marile Adunări Naţionale din 1989, 1990 şi 1991, anul 2015 este momentul cel mai oportun pentru a cere într-un glas Unirea şi pentru a forma o majoritate pregătită să participe la un referendum decisiv", precizează sursa citată.
"Marea Adunare Naţională reprezintă expresia voinţei populare şi dovada faptului că populaţia din satele, oraşele şi raioanele Republicii Moldova au un cuvânt de spus cu privire la deciziile pe care le iau politicienii şi care îi vizează pe ei în mod direct."
"Îi chemăm pe toţi oamenii din raioanele Republicii Moldova să se organizeze în echipe şi să vină la Chişinău, la Marea Adunare Naţională, pentru a contribui la schimbare, pentru a demonstra că împreună suntem o forţă", a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul BUN, citat în comunicat.
Reprezentanţii tuturor categoriilor sociale vor ţine discursuri pe scena special amenajată în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Marea Adunare Naţională începe duminică la ora 14:00, după care mii de participanţi vor porni în marş pe jos, spre Prut, unde pe 11 iulie va avea loc Podul de Flori de la Ungheni.

Decizie importantă pentru românii cu credite în franci elvețieni
Tribunalul Bucureşti a decis ca o româncă să îşi plătească creditul în franci elveţieni la cursul de schimb de la momentul semnării contractului, respectiv 1,8894 lei/CHF, decizia nefiind definitivă, scrie mediafax.ro.
Instanţa a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele stipulate în convenţia de credit bancar şi a dispus "îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus menţionat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 1,8894 lei/CHF". Conform deciziei luate pe 1 iulie, care nu este definitivă, banca în cauză - OTP Bank - este obligată să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit în funcţie de valoarea leu/CHF de la momentul semnării contractului, aceste rate urmând să fie recalculate de la data semnării contractului şi până la sfârşitul perioadei de contractare, respectiv, 01.07.2037.
Reclamanta, Maria Apostol, ar urma să achite ratele aferente creditului contractat la valoarea de 1,8894 lei/CHF.

Jurnaliști agresați la Timișoara
Incident în stradă! O echipă de jurnalişti a fost agresată, vineri dimineaţă, în centrul Timişoarei, scrie Gazeta de Vest. Ei filmau şantierul din Piaţa Unirii, când au fost atacaţi de către unul dintre muncitorii din zonă. Individul, dirigintele de şantier de la Romprest, a fost deranjat de faptul că cei doi filmau lucrările din zonă.
Nadia Iucu și Florin Bădăi, de la Televiziunea Europa Nova, au solicitat sprijinul poliţiştilor locali pentru aplanarea conflictului. Bărbatul le-a spart un microfon și i-a insultat, chiar dacă cei doi jurnaliști nu au fost recalcitranți.
Incidentul a ajuns și la urechile primarului Nicolae Robu care a condamnat gestul dirigintelui de șantier.

Nuntă mare în PSD. Valeriu Zgonea se însoară pentru a doua oară
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se căsătoreşte astăzi, pentru a doua oară. Aleasa este Laura Bumb, care a lucrat o perioadă chiar la cabinetul parlamentarului. Nunta va avea loc la Palatul Snagov.
La eveniment sunt aşteptate peste 300 de persoane. Marele absent va fi premierul Victor Ponta, aflat în Turcia. Viitoarea soţie a şefului Camerei Deputaţilor este Laura Bumb, care a lucrat 7 luni la cabinetul lui Zgonea, după care a fost consilieră a secretarului de stat de la Transporturi, Dragoş Titea.
Nunta trebuia să aibă loc anul trecut, în vară, şi naş trebuia să fie Viorel Hrebenciuc. Acesta a fost,însă, arestat în dosarul retrocedărilor. Aşa că, în cele din urmă, naş a fost ales Stelian Nistor, un asociat al reprezentantului oligarhilor ruşi, Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin. Deripaska este preşedintele celei mai mare companii din lume din industria aluminiului şi este printre cei mai bogaţi 20 de oameni din Rusia. Igor Ziuzin deţine grupul siderurgic Mechel care a intrat şi pe piata romanească în 2002 si detine mai multe combinate, la Campia Turzii, Targoviste, Buzau, Brăila.

Audiere surpriză la DNA. Procurorii au extins urmărirea penală pe numele lui Marian Vanghelie
Audiere surpriză la Direcţia Naţională Anticorupţie. Marian Vanghelie este audiat de procurorii DNA.
Audierea este una ieşită din comun, Marian Vanghelie fiind scos din arestul preventiv şi adus sâmbăta în faţa procurorilor.
Toţi cei vizaţi în acestă anchetă au fost chemaţi la DNA astăzi de procurorul de caz la sediul Direcţiei Naţinală Anticorupţie.
Există mai multe variante pentru chemarea acestora la DNA: fie acuzaţiile în cazul unora dintre ei au fost extinse, ori dosarul se aporpie de finalul cercetărilor, urmând să fie trimis în judecată.
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Procurorii DNA au decis extinderea urmăririi penale în cazul primarului suspendat al Sectorului 5.
sâmbătă, 4 iulie 2015
CODEX ALIMENTARIUS: o tentativă mascată de genocid
Aţi auzit vreodată de Codex Alimentarius? Dacă nu, să nu fiţi surprinşi. Este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise” ale guvernanţilor din umbră. “Codex Alimentarius” a intrat în vigoare la 31 decembrie 2009. Comisia de comerţ Codex Alimentarius este finanţată şi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS, ce aparţine Naţiunilor Unite, ONU) şi FAO (Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a SUA).
România este prima ţară din UE care a aprobat aşa ceva, prin bunăvoinţa guvernului Boc. Ne este interzis pur şi simplu dreptul la sănătate şi la viaţă! Am ajuns cobaii marilor corporaţii de produse chimico-farmaceutice!
“Codex Alimentarius”, pe baza căruia se stabilesc aceste reglementări cuprinde multe alte prevederi care sunt de-a dreptul odioase.
Nu numai plantele medicinale vor fi interzise, dar şi multe altele folosite în alimentaţie. Vor fi interzise practic toate suplimentele naturale şi produsele alimentare naturale. Mai mult decât atât, România a fost prima ţară din lume care foloseste în agricultură un fungicid pe baza de Initium (ametoctradin). Acest produs este foarte toxic, se elimină foarte greu din organism şi favorizează apariţia cancerului de colon.
Iată, câteva din consecinţele :
Eliminarea suplimentelor naturale, a mineralelor şi a vitaminelor.
Animalele vor fi tratate cu hormoni şi iradiate, iar plantele vor fi modificate genetic.
Cine va folosi produse naturale va face închisoare.
O serie de plante alimentare precum menta, usturoiul sau pătrunjelul, vor fi considerate droguri de categoria a 4-a şi se vor distribui numai pe bază de reţetă.
Medicina naturistă şi terapiile alternative vor fi eliminate treptat.
Suplimentele naturale vor fi înlocuite cu 28 de produşi de sinteză farmaceutică, care vor fi dozaţi şi vor fi disponibili numai în farmacii, pe bază de prescripţie medicală.
Politicienii cu putere de decizie din România cunosc toate aceste lucruri, dar le tratează cu discreţie şi lucrează în ascuns la punerea lor în practică. Doar voci răzleţe încearcă să atragă atenţia dar sunt înghiţite rapid de zecile de scandaluri şi circul mass-media, care aruncă zi de zi “perdele de fum” asupra populaţiei, mascând adevăratele probleme şi amneninţări cu care ne confruntăm.
Folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, din cauza naturii cancerigene a substanţei. Spre exemplificare, 1 mg de initium intrat în organism o singura dată, se elimină în aproape un an, iar daca acest produs este folosit zilnic, nu mai este eliminat niciodată din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea vertiginoasă a celulelor leguminoase, în acelaşi ritm va conduce la mărirea tumorilor maligne. Numele provizoriu al produsului initium este ametoctradin. Produsul este foarte toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv şi dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate şi toxicitate acută.
Organisme modificate genetic am văzut personal pe un drum naţional. Suprafeţe întinse de teren erau acoperite de culturi experimentale de porumb modificat genetic, la fiecare soi din această plantă fiind ataşate panouri de identificare, unde scria clar că este vorba de plante modificate genetic.Aceste soiuri sunt obţinute în laborator prin combinarea materialului genetic al porumbului natural cu cel al unor bacterii sau alte microorganisme, pentru creşte mai repede.
Terorismul alimentar este practicat de corporaţii
Fluorura de sodiu (silicofluorura), este un material industrial din clasa deşeurilor periculoase, rezultat în cursul producţiei de îngrăşăminte. Istoria sa trecută include brevete în care este utilizat ca otravă pentru şobolani şi insecticid. Dr. Paul Connett este lider în lupta împotriva fluorizării obligatorii a apei. Oamenii au conştientizat în cele din urmă pericolele şi cer acum ca guvernele să elimine din apă această otravă mortală. Reţineţi că a fost pusă acolo în deplină cunoştinţă a toxicităţii sale şi a condus la efecte negative masive asupra sănătaţii populaţiei. Dr. Connett explică toate acestea.
În ambele sale forme, organică şi anorganică, mercurul face ravagii în sistemul nervos – în special sistemul nervos în curs de dezvoltare al unui fetus. El pătrunde în toate celulele vii ale corpului uman, şi a fost documentat faptul că în cele mai multe cazuri creşte riscul de autism. Acest lucru necesită punerea în discuţie a utilizării mercurului la plombele dentare, vaccinuri, şi practic tot ce conţine sirop de porumb foarte bogat în fructoză – ingredient aproape nelipsit în dieta americană… inclusiv la alimentele pentru bebeluşi. Este de asemenea cunoscut de ani de zile faptul că vaporii de mercur de la becurile fluorescente compacte (CFL) reprezintă o ameninţare gravă, care depăşeşte cu mult oboseala ochilor, migrenele, şi depresia, dar totuşi ele au fost puse în prim-plan pe “agenda verde” şi sunt programate să le înlocuiască progesiv pe cele de tip vechi până în 2014.
Monsanto deţine aproape 90% din culturile OMG de bază, cum ar fi porumb, soia, şi bumbac. Monsanto a început ca o companie de produse chimice care a adus în lume otrăvuri cum ar fi “Agent Orange”. Dintre aditivii alimentari cei mai periculoşi, care contaminează alimentaţia modernă, Aspartamul este unul dintre cele mai răspândite şi toxice. Aspartamul este o neurotoxină care interacţionează cu organismele naturale, precum şi cu medicamentele de sinteză, producând o gamă largă de afecţiuni.
Lista de mai sus este doar vârful iceberg-ului, care nu include şi otrăvirea corporatistă- militară a planetei prin dezastre de mediu, precum cel de la Fukushima, dezastrul petrolier de la BP din Golful Mexic, geo-inginerie, sau utilizarea crescândă a uraniului sărăcit. În timp ce ştirile despre teroarea alimentară sunt folosite garantat pentru a arunca suspiciunea pe o reţea mai largă de potenţiale grupuri teroriste obscure sau psihopaţi singuratici, cu scopul de a introduce controlul total al produselor alimentare, ne-ar prinde mai bine să ne amintim de milioanele de oameni care deja au murit din cauza rea-voinţei corporatisto-guvernamentale… şi exact de unde a fost pronunţată condamnarea lor la moarte. Teroriştii atacă sistemul alimentar de zeci de ani. Dar nu sunt acei locuitori ai peşterilor de care am fost programaţi să ne temem.
Surse articol
1, http://dantanasescu.ro/2011/01/30/codex-alimentarius-legifereaza-genocidul-alimentar.html
2, http://dantanasescu.ro/2011/06/12/terorismul-alimentar-este-practicat-de-corporatii.html

Operaţiunea “Gladio” – terorismul european finanţat de SUA
Pentru că se tot vorbeşte în ultimul timp despre atentate teroriste în Europa,terorismul din Europa,este finanţat şi instrumentat de serviciile secrete americane. O armată secretă de extremă-dreaptă, operată de către CIA şi MI6 prin intermediul NATO, care a ucis sute de oameni nevinovaţi.
Cunoscute sub numele de “cele care stau în spate” aceste armate au avut acces la echipament militar, care trebuia sa fie utilizat pentru sabotaj . În schimb ele au fost folosite pentru masacre în Europa , ca parte a unei strategii CIA de menţinere a tensiunii. Asasinatele „Gladio” au fost efectuate în scopul de a teroriza clasele naţionale în scopul adoptării unor politici ale SUA.
În afară de marea armată oficială internaţională, NATO mai are şi alte “armate secrete”, care acţionează în diverse ţări, cu acordul tacit al guvernelor respective. Unul dintre scopurile acestor mici armate “de culise” este provocarea de atentate teroriste, în primul rând, pentru a menţine o atmosferă de tensiune şi de teamă, iar apoi - pentru a arăta cu degetul înspre alţi “vinovaţi”. Această informaţie şocantă a fost dezbătută pe larg de către Daniele Ganser, un profesor de istorie, în cartea sa intitulată chiar “Armatele secrete ale NATO”. Volumul a suscitat deja vehemente polemici la nivel internaţional.
Operaţiunea “Steaguri false”
Astfel, profesorul susţine că, la puţin timp de la terminarea celui de-al doilea război mondial, şi în special în perioada Războiului Rece, au fost înfiinţate mai multe structuri secrete ale NATO, echipate, finanţate şi antrenate de CIA şi de serviciul secret britanic MI6. Iniţial, aceste structuri au avut rolul de a combate forţele armate ale Uniunii Sovietice în caz de război. Mai târziu, însă, activitatea lor s-a diversificat, astfel că au ajuns să organizeze atentate teroriste chiar pe teritoriul ţărilor aliate din Europa, beneficiind de tăcerea complice a autorităţilor. Scopul principal al acestor atacuri a fost acuzarea organizaţiilor de stânga din statele respective, ştiut fiind faptul că Statele Unite au respins întotdeauna orice idee de socialism sau comunism.
“Strategia tensiunii”, dar şi operaţiunea “Steaguri false”, au fost sintagmele folosite de NATO pentru a descrie şi a justifica actele teroriste puse în practică. Tensiunea şi teama întreţinute la nivel mondial au fost şi sunt nişte arme redutabile, susţine Ganser, pentru că permit manipularea fără probleme a cetăţenilor oricărei ţări.
Numele generic al “armatei secrete” NATO a fost “Stay Behind”, dar cele mai importante structuri clandestine au fost ceea ce s-au numit “Clandestine Planning Committee” (CCP) şi “Allied Clandestine Committee”, care au acţionat pe teritoriul unor ţări europene, printre care s-au numărat Italia, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Luxemburg, Germania. Spre exemplu, în Italia, la sfârşitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de “armata din culise” NATO cu numele de cod “Gladio”, pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mişcarea socialistă.
Judecătorul Felice Casson, care ancheta circumstanţele producerii unui atentat (la Peteano), a descoperit adevărul: acesta nu fusese comis de militanti extremişti de stânga, aşa cum se susţinea oficial, ci de un anume Vincenzo Vinciguerra, un extremist de dreapta, membru al Gladio. Deşi la începutul anilor `90 oficiali ai NATO şi diverşi lideri politici au anunţat că aceste structuri au fost dezactivate, profesorul Ganser este de părere că ele îşi continuă nestingherite activitatea şi astăzi, cel mult cu titulatură schimbată.
Acuzaţii reciproce în Germania
Pe tema structurilor secrete NATO, în Germania a avut loc un adevarat duel în anii `90 şi creştin-democraţi (CDU). Când primii au strigat în gura mare că este un “ruşinos scandal national”, creştin-democraţii au răspuns că şi ei pot dovedi faptul că socialiştii, în frunte cu Willy Brandt, au luat parte la această “conspiraţie a armatelor secrete”. De acuzaţii mascate a avut parte, mai recent, şi actualul cancelar german Angela Merkel. Când a vrut să reproşeze Statelor Unite că închisorile secrete, dar şi tratamentul prizonierilor de la Guantanamo, sunt ilegale, administraţia Bush i-a răspuns imediat că este mai bine să păstreze tăcerea asupra acestor subiecte delicate, cu atât mai mult cu cât serviciile secrete germane au contribuit la declanşarea războiului din Irak.
Atentate regizate la cel mai înalt nivel
În lucrarea profesorului Ganser un loc aparte îl deţin unele atentate din Iran şi Egipt, care au fost atribuite, în varianta oficială, comuniştilor iranieni şi, respectiv, musulmanilor. Adevărul a fost cu totul altul: în 1953, premierul iranian Mohammed Mossadeq a fost înlăturat de la putere cu ajutorul agenţilor MI6 si CIA. Ulterior s-a aflat că lovitura de stat a fost orchestrată de agentul CIA Kermit Roosevelt, nepotul fostului preşedinte american Theodore Roosevelt. Miza acestor războaie de culise a fost, de fapt, controlul rezervelor de petrol. Cât priveşte atacurile comise în Egipt şi atribuite musulmanilor, în ceea ce s-a numit “afacerea Lavon”, s-a dovedit că autorii lor au fost agenţi ai Mossadului, care urmăreau ca trupele britanice să nu plece din Egipt, garantând astfel securitatea Israelului.
În fine, istoricul elveţian mai este de părere că pretinsele războaie împotriva terorismului pornesc, de fapt, de la dorinţa de a controla cele mai importante rezerve de petrol şi gaz. În această sfidare reciprocă geostrategică,Europa va pierde în faţa Statelor Unite și Anglia,tocmai pentru că acestea controlează (neoficial) structurile Europene și NATO, inclusiv pe cele secrete.
Dacă America pune mâna pe aceste rezerve, este de presupus că nu le va da pe gratis unor ţări europene, ci chiar la un preţ piperat. Şi atunci, prin mijloace mai mult sau mai puţin oficiale şi legale, America îşi va impune propriile condiţii.
Atentatele teroriste sunt facute pentru a justifica "masuri de crestere a securitatii"
„Operaţiunea Gladio", a avut mottoul „În tăcere, servesc libertatea", a fost coordonată de Loja P2 şi a beneficiat de sprijinul Supremului Comandor al NATO - Alexander Haig, cel care ulterior a devenit şeful Statului Major al Armatei Americane. Roberto Calvi, preşedintele Băncii Ambrosiano – ce avea grijă şi de conturile Vaticanului-, membru al P2, contribuia şi el cu bani.
Lojile masonice NATO din cadrul „Operaţiunii Gladio" s-au numit „Glaive" în Franţa, în Austria – „Schwert", în Suedia – „Sveaborg", în Turcia şi Grecia - „Lâna roşie", în Elveţia - „P26", în Marea Britanie - „Stay Behind". Au existat loji similare în Olanda, Belgia, Portugalia, Germania, Norvegia, Luxemburg, Danemarca. Acestea s-au dizolvat până în 1990.
După înfiinţarea NATO (1949), fondarea „lojilor" era coordonată de Comitetul Cartierelor Supreme ale Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE), braţul militar al NATO. „Celulele Gladio" – denumite astfel după sabia scurtă a legionarilor romani - au ajuns la 15.000 de membri până în 1972.
Operatiunea Gladio: echipele teroriste ale NATO, echipate, finantate si antrenate de catre CIA si serviciul secret britanic MI6
In timp ce conducatori de paie defileaza prin fata televizoarelor, pe la tot felul de conferinte si summit-uri, fluturand virtualele amenintari teroriste ale unor presupuse grupuscule si clamand ca fac razboaie pentru a aduce pace (oare oamenii realizeaza aberatia asta?), armatele marilor puteri dezvolta tot mai multe tehnologii de control si manipulare ce sunt aplicate mai ales in domeniul civil. Sub masca unor "aparatori ai pacii si securitatii" adevaratii teroristi ai planetei se ascund probabil undeva nestiuti de nimeni, pentru ca nimeni sa nu-i poata acuza ori ataca. Ei reusesc insa sa manevreze economic, politic, militar, social, mediatic, spiritual, cultural si educational, o multitudine de guverne, corporatii, organizatii mondiale sau locale, popoare sau tari.
Am semnalat modul in care ele sunt folosite ca arme in "razboiul modern". In ultima vreme noi si noi cercetari descopera nocivitatea acestei tehnologii. Insa exista si un alt pericol, mult mai mare si mai perfid, pe care il reprezinta acest domeniu al undelor electromagnetice.
Putini sunt cei care stiu ca cei care conduc lumea, in goana lor dupa putere si control, urmaresc sa puna stapanire si pe mintile noastre. Exista tehnologii psihotronice care se aplica deja.
Si mai putini sunt cei care stiu ca prin modularea semnalului electromagnetic utilizat in scopuri civile, precum semnalul radio, cel TV si mai ales cel al telefoniei mobile se poate obtine o forma de influentare a creierului uman. Actiunea fiind subtila si adresandu-se unor niveluri subconstiente, de profunzime ale mentalului, influenta este aproape nedetectabila, subiectul manipulat astfel, preluand si atribuindu-si in totalitate informatia transmisa, ori starea pe care o resimte.
Autor : Andrew Gavin Marshall
Sursa online : globalresearch.ca
http://www.globalresearch.ca/operation-gladio-cia-network-of-stay-behind-secret-armies/9556

Oameni buni, terminaţi cu fanteziile, vremea copilăriei a trecut!
Vă agitaţi degeaba cu susţinerea grecilor la referendumul de mâine. Rezultatul va fi DA, mai mult ca sigur. Întâi s-a creat o isterie generală în Grecia şi un haos, menite să sperie populaţia. Pe urmă au fost scoase din burtă nişte sondaje care arată că majoritatea cetăţenilor şi-a schimbat opinia şi va vota DA, fiind conştientă de consecinţele dezastruoase ale unei eventuale ieşiri din zona euro. În final vor ignora rezultatul votului şi vor anunţa rezultatul impus din afară, adică DA, după aceeaşi reţetă care a fost aplicată şi la noi pe 16 noiembrie 2014 sau pe 29 iulie 2012. Nu mai fiţi naivi, că de aia luaţi mereu ţeapă !
Opusul austerităţii înseamnă noi împrumuturi şi creşterea datoriei naţionale.
Sursa :
https://www.facebook.com/dan.tanasescu/posts/10205224620078323?fref=nf
Proteste împotriva austerităţii pe naiba!
De fiecare dată însă mass-media manipulează și dezinformează,atunci când prezintă știri și relatări despre mișcări sociale. Ni se spune constant aceeași poezie propagandistică și anume că “cetățenii protestează împotriva măsurilor de austeritate” . Formula asta șireată am auzit-o nu numai în cazul protestelor din Grecia,Spania,Italia sau Franța,ci inclusiv în cazul protestelor din România.
Presa străină titra constant că cetățenii din România sunt revoltați de măsurile de austeritate impuse de regimul Băsescu. Prezența cuvântului “austeritate” alături de “măsuri” are ca scop să dea un aer de sobrietate și seriozitate,adică guvernele încearcă să impună niște măsuri de disciplină, “dure dar necesare” pentru a corecta “derapajale” economice și pentru a tempera apetitul populației pentru “consum excesiv pe datorie”.
Dar asta e doar o minciună și o manipulare ordinară,practicate la nivel mondial. Oamenii nu se revoltă împotriva măsurilor de austeritate , ci împotriva corupției,împotriva fraudei și furtișagurilor făcute de Marea Finanța Mondială în complicitate cu guvernele,care transferă costurile acestor hoții fără măsură pe seama populației,tot mai sărăcite și tot mai frustrate de nevoile de ei bază.
De pe http://dantanasescu.ro/2012/09/26/proteste-impotriva-austeritatii-pe-naiba.html

COMUNICAT DE PRESA: PARTIDUL NOI ORIZONTURI FELICITA SUA CU OCAZIA CELEBRARII ZILEI INDEPENDENTEI
Ii felicitam sincer pe acesti titani ai democratiei! Poporul roman si american trebuie sa continue consolidarea relatiilor bilaterale, in special in domeniul militar si economic. Locul Romaniei este in NATO si speram ca vom juca un rol mult mai important in viitor. La multi ani SUA!
BIROUL DE PRESA AL PARTIDULUI NOI ORIZONTURI

Microcipul care imită corpul uman va reduce necesitatea testelor pe animale
Una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de sănătate este să creeze medicamente eficiente. În ciuda investițiilor din ce în ce mai mari în cercetare și dezvoltare, numărul medicamentelor care capătă aprobarea clinică a scăzut considerabil în ultimii 50 de ani.
Pe lângă faptul că testele pe animale sunt crude, deseori nu sunt veridice. Motivul este evident: un porcușor de guineea nu e om. Pentru a scăpa de această limitare, companiile farmaceutice au încercat să folosească culturi de celule umane pentru a testa medicamentele. Dar și acestea sunt slabe din punct de vedere predictiv, pentru că rareori pot replica eficient complexitatea organelor umane, potrivit The Conversation.
În ceea ce privește aceste celule, o parte din problemă e reprezentată de faptul că sunt, de obicei, crescute în recipiente de plastic, în medii sterile, izolate. În contrast, organele reale sunt compuse din mai multe tipuri de țesut, care interacționează unul cu celălalt fizic și chimic. De asemenea, depinde de circulația sanguină și de alte fluide pentru supraviețuire și funcționare.
Acestea fiind cunoscute, esența designului organelor depinde de trei principii fundamentale: stabilirea unei interfețe țesut-țesut, unde celulele specifice și vasele de sânge se întâlnesc, apoi asigurarea circulației fluidelor care imită circulația sângelui și reconstruirea interacțiunilor mecanice, precum expansiunea ritmică și contracția sacilor de aer din plămâni.
Inspirați de aceste principii, oamenii de știință de la Wyss Institute at Harvard au reușit să adapteze microcipurile, astfel încât să creeze caracteristici ale celulelor umane. De exemplu, pentru a face un cip care se comportă precum un plămân, trebuie prelevate celule din sacii de aer și implantați în membrană, iar celulele prelevate de la capilarele de sânge sunt plasate dedesupt. Astfel, este replicată interfața țesut-țesut, care mediază schimbul de gaze și răspunsul inflamator la infecțiile din plămâni.
De asemenea, cipul a fost utilizat și pentru a mima boli, precum edemul pulmonar sau apa la plămâni și pentru a identifica posibile medicamente eficiente în tratarea acestor probleme. Acum este posibil să creezi în laborator celule stem, cu ajutorul celulelor normale, iar avansarea medicinei și tehnologiei în această direcție nu numai că ar trebui să anuleze definitiv testele pe animale, dar și să ne dea medicamente mai eficiente și noi tratamente pentru diverse boli.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)