#ViitorulDeIdentitate („Hai-ho, hai-ho, suntem tineri mișto / Pe soare ori furtuni, purtăm insigne RO!”)

 

Acolo de frumos va ști tinerețea să instituie domiciliul #PatrieiTatuate pe filele istoriei de identitate! Pentru că tot doar acolo și pe al său frontispiciu de anvergură se va mai putea insera o de-a pururi ziuă de mâine, fulguită în brațele de o cea mai nerăbdătoare întâmpinare pe care viitorul o așteaptă prin intermediul zărilor de tinerețe a Omenirii întregi! Întrevedem, rămânând și interziși, cum partea otrăvită în apusul civilizației se tăvălește la trânta cu pubelele pline de niște trans-drepturi vărsate la pachet cu izul unui tupeu elistoid – prefăcut! Oamenii, care tot știu să rostească la rând-cuvenitele cuvinte încărcate de viață, trăiesc o sufocantă restrângere a respirației sociale de azi, sub asaltul neputincios (de expirat, însă) al unei pânde pedofil tupilate, parcă, pe la colțuri de întunecare grobiană a fandoselilor progresiv prestatoare de servicii corporatist – genocidare. Doar că exact atunci (dar numai atunci!) când tinerii vor hotărî să facă o schimbare privind actele lor de identitate (ghici cum vor evalua ei pertinența momentului?!), ei – bine, aflați că asta va fi una de o așa măsură viralizată, că vi se vor înmuia genunchii sclifosit decăzuți în imposibilitatea de a putea citi funcțional de zdravănul lor secret la vedere a viitorului de identitate, una întipărită pe numele de anvergură cu care se poartă cât să crăpați de o ciudă... mișto pentru noi! 

Fiindcă domiciliul ales va fi direct în #Patria-Mamă și din ce în ce mai frumoasă ce e...de formele de relief semețite pe arterele CNP-urilor rebranduite cu tatuaje în perechi de „1” (prinți) cu „2” (prințese) – cea mai deplin de frumoasă îmbrățișare cu locuri înrădăcinate prin dorul de naștere și aspirații de creștere spre propria lor devenire naturală! Așa că #TineriiLaPutere anunță tot mediul răpciugilor icnit de înconjurătoare că vor instaura Civilizația #PuteriiLaModă și se va ști, în sfârșit, cu ce brize de sărbători trebuie să semene, de-a pururi, #NouaTinerețeMondială, cum va fi de maiestuos făurită #EuropaUnită pe temeliile inexpugnabilelor #DemocrațiiNaționale și care, deodată cu împrimăvărarea înflorită spre zările Universale, vă vor da ghilotina virtuală: cum că #TinerețeaImperială a celor 18 ani alege să-și hotărască, forever, genul fiecăruia dintre cei ce-o compun cu sigiliul de spirit sănătos al chipului de neînvins-astfel...Se începe din România: „româncuțe-steluțe” și „românași-nărăvași”!

În continuare, înhață cuvântul de ordin dus la îndeplinire tinerețea de un ancestral drept al fiecăreia dintre nepieritoarele națiuni ale lumii...Dar (și doar că), da, genul eventualei nefericite neconformități dintre sex și creier se poate manifesta printr-o disforie cronicizată în disfuncționalitate socio-umană și căreia trebuie să-i fie asigurate terapii medicale de înaltă aplecare inclusiv psihologică / psihiatrică...asta tinerii o promit! Deși ei sunt înfiorați de tragediile bolilor cumva naturale și care se manifestă în adâncimile de durere tăcută prin trup și suflet, tinerii patriilor se surprind iritați de felul în care boala asta de gen mortal de contagios nu mai poate să fie exact ce și cum e, dacă nu-ți iese în drumul-mare și cu o fuduleală diformă de atâta prozelitism capitalistoid. Progresistoizii apuși peste germenii civilizației s-au gândit să folosească și aceste tragedii umane (cărora semenii le vor respecta, cu o compătimire veșnică, atacurile de deviații anatomice ori închipuite) – în scopul lor de amenințare a Omenirii cu bombele sexului sulfuros, așa că...praful și pulberea justiției denaturate într-o asemenea mondializare a legislației diabolicite la pedepsirea oricărui tânăr pe care îl mai ia valul petrecerilor eșuate pe arătura exhibiționării verbale (nefericite, dealtfel) a hormonilor naturali, dar mângâie, cu protecția directă a statalității pervertite, manifestările exhibiționismului pedofil prozelit de activat și legalizat într-un astfel de multisexualism legebiti-qurizat! Se învederează că și tinerii tuturor națiunilor respectă litera de bun-simț a oricărei incluziuni sociale pe arterele dăinuirii, chiar dacă democrația smintelii voastre practică o excluziune „pe față” a păturilor sociale pauperizate, a preșcolarilor și elevilor aruncați în clase / școli de sacrificiu, a studenților cărora le luați și ultimul bănuț cu care și-ar alege un noroc de îndrăgostire, a inteligențelor și vigorii celor care asudă din greu la productivitatea aia fără de care am deveni, cu toții, exact cum suntem la vârf: un munte de gunoaie!

Așa că mortăciunea de incluziune trans-sexogenocidară pentru perpetuarea naturală a umanității să fie la voi, acolo! Tot voi, cutrele imperialismului troian cu care, corporat-propagandiștilor ce sunteți, vă curg balele deznădăjduite că luminoasele națiuni ale Lumii nu vor mai pleca după fentele frustrărilor voastre care vă arată ruina goală pe care-o produceți, să ne arătați, exclusiv pe propria piele, cum se respectă diversitatea „alegerilor (rătăcirilor) de viață”, asigurându-vă (la vedere) o astfel de incluziune a pedofiliei în familii, sau populând multinaționalele și cu teroriști, criminali, canibali sexogeni (etc.), ce-i cu atâta...discriminare?! Or fi ele, genurile substantivale, trei și neutru-frumoase cum sunt, numai că specia umană a fost Creată doar prin cele două genuri ale ADN-ului sănătos...Tinerețea Omenirii să le spună și elitoizilor ăștia că pot să rămână (spălați pe cap/creier) cu eventualul lor gen sclifosistoid și care nu se poate număra altfel decât (pufnindu-te și râsul) cam așa: „un...femeie (?!) / doi (hmm!) femeți!?; o...bărbat (?!) / două (eeaaah!) bărbate!?”.

Reforma Democrației de pustiire a ideologiei putrefacte prin însăși morbida ei perversiune lătrătoare la Cer! O împotecire ingenuă și spre gurile de aer sănătos de curat, după care respirația tinereții se poartă cu aspirații de pace și împăcare procreativă a trupului - cu spiritul, plămâni visător de urcați pe rețelele de camaraderie către #NoiOrizonturi! Ca o Lume izvorâtor-decurgătoare din #EternaOrdineUniversală și care a fost și tot mai e impregnată în firea de fapt a trăirii, fiind însă mereu bombardat de otrăvită cu ciuperca hiroshimantă a monstruozității de drept așa-zis democratic! Răsară Civilizația #TineriiLaPutere – instaurați acest mirabil vaccin vindecător de înnăscut! #PatriaNatală e ultima redută-mamă de dragoste surâzător picurată de Dumnezeu pe singurul Pământ însuflețit de la Soare!

Vrem o țară-primăvară, de mioară!

  

Viitorul are un zbor absolut: nerăbdător să-ți iasă în cale; o parte a învăluirii lui plutind, jucăuș, să te ajungă din urmă! Pe aleile anotimpurilor, tinerețea tot își mai plimbă cearcănele de doruri peste care primăverilor parcă le e tot mai greu să se aștearnă așa cum le stă lor de frumoase, ca din văzduh... Dați drumul barajelor colmatate de gunoaiele financiare și de arivismul democrației interlop de capitalistoide, sau mult mai eficient se poate adeveri că sunteți nevoiți să le spargeți...astfel încât efluviile tinereții să împrimăvăreze afluența albiilor secate către Marea cea Mare a Națiunii! Împăduriți-i în propria Patrie pe tinerii decapitați de viitorul menit și expulzat dimpreună cu ei! Aruncați-vă privirile executorii cu care să fie îmbrățișat întreg Ținutul Defrișării Tinereții și reinstaurați emulația într-o călătorie a Vieții Naționale arborate sub stindardele crucișătoarei camaraderii și ale fiorului brut ca diamantul nepervertit! Să răsune ode-ciocârlii ale muzicilor pe notele purității cetelor de copii tăbărâți într-o bucurie fără de margini de timp! Faceți loc și feriți-vă din calea de tunet cu care trec tinerii încolonați în oștile de voluntari ce vor ocupa țara de sub dreptul Cerului ei!

Economia României să fie clădită pe piața liberă a educației în temeliile iubirii, să fie împânzită țara cu popasuri de înțelepciune din care să se răcorească, de caldă întâmpinare, copii și tineri cu o neostoită poftă de călătorie prin ani. Numai așa se va ști că ei au hotărât să „respecte tot ce e viu” pe Pământ, tot ce e veșnic de viu către Cer. Că vor alege să-și unească destinul comun cu al tuturor semințiilor Umanității și vor face asta înțelegându-se printr-o mirabilă conversație în limba glorios de intraductibilă a sufletelor purificate în literele focului de nestins. O magistrală ideologie #Exist a conviețuirii creative, nu batjocura familiilor câinos de întărâtate de atâta democrație primitiv de privată...Cu o baghetă nestăpânită a talentului de a inter-sărbători Omenirea, cineva să iște o melodie tradusă pe acordurile orchestrei naturii ospitaliere și să dăruiască acestor generații viața decuplat de salvată de la aparatele morbidei democrații mlăștinoase. Încălzirea globală e nimic pe lângă răcirea spirituală!

Trebuie să răsune în națiunile tinereții compendiul unor acorduri puse pe cheia sol – aer a portativului de zbor pe orbita speranțelor. Să se creeze o Stație orbitală de rarefiere în atmosferă a durerilor și deznădejdii. Până să dăm târcoalele nărăvite în cotrobăială pe Marte, e atât de la îndemână și precum se cuvine firii de a coborî cu picioarele pe adevăratul Pământ - urcând cu gândurile inimii către Cer. Însă ce versuri anume și pe ce note de muzicalitate a trăirii să le mai pui, când democrația asta expirată și nedreptatea violentă își sunt travestiri-pereche?! Să se audă șlagărele atâtor celebre singurătăți afluente și care visează portativul de pe care să răsune o melodie a tinereții ca o gașcă a victoriilor de neoprit! E necesar să asanăm lacurile de acumulare a energiilor prin care tinerețea să-și poată echilibra dorințele perpetuării. Tinere, doar având grijă de celălalt (oricum și orice ar fi el) vei reuși să ai, cu adevărat, grijă de tine! 

 

Reforma Democrației înseși... către Noi Orizonturi, spre o cu totul altfel de Lume (decât se tot vrea), via universuri încoronate în fiecare din noi! Fiindcă de azi și până hăt – înainte tinerii de pretutindeni sărbătoresc fiece clipă a trăirii, fluturând steagurile multicolore ale celei ce tocmai sosește și ea, îmbarcată în corăbiile ce alegem să fim! Salut de Patrie voioasă – Occupy the Power!

De-acasă vom lansa o melodie / Cum n-a mai fost cântată pe Pământ, / În tonul tinereții ce-o să fie / Rețea pe InterAni, încă o mie...: / „Salut voios al Patriei ce sunt!”.

#PatriaNatală nu se vinde (cu uitarea) niciodată!

 Motto: Nu e zare mai frumoasă / cum e...când te-ntorci acasă!

  

Și nu se părăsește definitiv nici de-ai tot vrea! Poate c-ar trebui să le mai spună cineva și tinerilor ce taină poartă, încă din pridvor, casa părintească...și de ce nu se cuvine s-o înstrăinezi, nicicând. Este aforismul înțelepciunii de o cea mai copleșitoare chintesență a îngrijorării cu care părinții nu mai au alte puteri. Și ți-au spus ție, tinere, că orice valuri te vor lovi cu legănarea vremurilor, să ai locul tău de refugiu sub acoperișul de soare al Patriei de limbă povestită a nașterii tale, acolo (și numai acolo) unde să poți prinde aripi din nou!

C-așa-i făcută ea, Patria natală, cu pridvor prea – străbun de înțelegătorul ei surâs stingherit câteodată...dar uite cu cât murmur de drept sclifosit al democrației sfruntate te-ai lăsat copilărește de alungat prin străini. Nevoit, poate, să încerci să mai uiți cine ești - de era să ajungi cum nici nu te bănuiai, neștiind că vei deveni însetat, cu adevărat, tot de acel strop de rămas-bun cum altul nu ți se va mai întipări în memoria sufletului! Fiindcă acolo, spre depărtările ce se purtau cu catifelatele mângâieri ale visării de-acasă, ai înțeles cât poate să doară atingerea lor exilată. Iar dacă nu poți reveni chiar acum, nu-i nimic, rămânem noi aici pentru a vă aștepta cu bucuria unui curând de poveste. Doar se știe prea-bine că voi sunteți emigranții condamnați de nepăsarea democrației sordide, noi nemaiavând altceva decât visul de a imigra, cu toții, în Patria noastră eliberată la dor!

Așa că n-are cum ști cineva mai adânc decât tine, tinere peregrin, dorul acela ajuns de nestins-înapoi către Țara ta! Dar știm că n-ai să recunoști asta prea curând. De ce?! Ai lotca ta de amintiri, lasă-le să alunece pe firul clipelor curgătoare și vei vedea cum de toate pâraiele nostalgiei se varsă numai în Mareele Iubirii de unde vii! Nu mă îndoiesc de felul în care te-ai îngrijit să-ți păstrezi tatuajul flotei de ambarcațiuni impregnate în odgonul de asigurare a inimii, pe oriunde-ar vâsli și ea. Să fii fericit pe oriunde de departe mai ești! Căci nimeni n-a mai fost așa de frumos dezarmat cum ești tu când te pornești să declari pace trecutului, doar-doar vom semna, împreună, Acordul pentru un viitor înnăscut...

Te tot așteptăm să ne povestești, la lumina green-căscat a surâsului reîntâlnit, cum a fost în aventura în care ai pornit doar cu sufletul-bocceluță și în care ai chitit și tu niște scrisorele dinspre infinit! Le vom da traducerea înțelesului de viitor după limba pământului de pe-aici. Și (dacă acceptați să facem un târg cavaleresc): noi promitem să primenim România cu tropotul visului vostru stăruitor, voi s-o colindați mângâind-o cu perechile zburdărilor în atâtea prietenii de altădat`!

Repatrie: eliberăm viitorul!

 

Se lasă cerul într-o odihnă desăvârșită pe turlele gândurilor și se face de ziuă a stelelor înrourate cu câte-o dulce meteahnă de dor! Atâția oameni – în buchete de rădăcini, altădată – sunt legați în snopi de popoare mânate cu drepturile azvârlite cu hingherirea dintre staulul vaccinării și abatoarele ATI. De-acum se poate vedea, cu ochii definitivi, decadența civilizației cârpite din toată monstruozitatea democrației croite pe principiile perversiunii. Copii și femei, tineri și vârstnici au fost îngroziți cu un nemaiîntâlnit desant împânzit de mercenarii infestați de cruzime. Toate profesiile democrației fanfaronade ne-au cotropit cu felia de atmosferă lugubră și față de care doar spiritul silei de conservare a respirației te mai poate proteja de faimoșii ei corifei de-o seamă cu tainul pompat în vederea premeditării acestei discriminări umane pe criterii de inimă vie. Viitorul e ștrangulat sub pâcla groasă a unei homoprefăcătorii ca o pătură mocirlită peste pleoapele sufletelor frânte în acest ghetou de civilizație sulemenită de-ți vine să...verși potirul mâniei descălecate. Nobilele popoare au fost ciopârțite în asemenea rudimentare triburi global de migratoare pe rețelele conturilor de profit al miliardarilor dezumanizați de curele de orgolii adăpate cu sânge nevinovat-curgător, triburi venetice de tot felul oportunist al parvenirii...Marile Națiuni sunt ponegrite și luate, la rărit, cu sapa libidinoasă a drepturilor sau libertăților fix-individuale și asigurate cu ascuțișul la rând! N-ar mai fi circulat nimeni cu valiza burdușită de așa drepturi asortate la liberul arbitru al slugărniciei poleit de traduse în limba înstrăinării - dacă prin asta nu se viza reușita matematică a otrăvirii țărilor și virtuților socio-umane.

Eu, unul, mă anunț (hodoronc-tronc și în eter) că, de azi, renunț la orice eventuală titulatură bezmetică de interes social sau financiar al oricăreia dintre profesiile orânduite în halul de-acum, declarându-mi, cu recunoștința involuntară spre Cer, doar o sperată calitate de om cu familie la Patria lui! Aaa...dar ce e Patria?! Păi, exact ce e ea, nu trebuie noi s-avem neapărat vreun habar împăunat public, fiți siguri că o strejăriți cu propria viață unduită printre colinele-i duioase! Doar că...azi ni se poate părea ca un prea-năzdrăvan luminiș pe care-l formează desișurile milenarelor trăiri privilegiat de apărate, în sfârșit, împotriva defrișărilor smintit de dezrădăcinate, conivența aceea de a ne fi plăcut ca (de ex.) Măria-Sa Ursul Arthur să fi avut și el măcar încă o primăvară, cu alți fragi cum îi știa el de gustoși! Durându-ne rebeliunea că, organizați în ditamai statul democrației mafiote, n-am fost capabili să-i asigurăm măcar o moarte cum se și cuvenea (de cât mai târziu) frumuseții sale imperturbabile, felului maiestuos cu care prefera să-și petreacă zilele rezervat în adâncul unei păduri de două ori milenare și să se poarte retras în candoarea naivității lui de a nu fi știut că purtătorii princiarei grupe de sânge negru-criminal nu păstrează niciodată distanța spirituală a rânduielilor, înfigându-și glonțul mișelesc al Covidului. Cu care se trage și...în atâția și atâția oameni, dragule rege carpatin Arthur! Nici tu n-ai ucis niciodată, pe nimeni, dar nu te puteau momi cu lișteava lor de liberă circulație spre sclavie și moarte, așa că, mârșavi precum le stau și trofeele vieții țesute din nepăsare și ură, s-au infiltrat până aproape de libertatea ta de nestrămutat și te-au extras cu cruzimea made in occident... 

Ți-a fost detronat trupul cu care întăreai ca o ancoră, de acolo, inima Țării și a fost batjocorit departe, deja! Dar ce insidioase minciuni cum că ai fi rămas aici (vor spune și că ai fi pierit de Covid) – n-au învățat nimic de la sufletul tău care doar el, da, știe a rămâne acasă și va crește printre alți și alți stejari milenari! Așa că iată ce-am înțeles noi chiar acum: regele Carpatin tot seamănă atât de mult și de curat cu Patria tinereții tale, oriunde de acasă vei fi! Îl vom repatria, măcar?! 

Mercenarii Covidismului (Tulpina SAR-CHIRĂIUCID 20 – 21)

 Conviețuim într-o tot mai nevindecabilă părere de rău, doar ce vedem cum mercenarii ăștia n-ar avea mamă, n-ar avea tată! Nici nu se putea să nu se înființeze și la oportunitatea de-acum. Să zicem că la noi nu sunt așa de mulți, însă dotați cu manipularea fiind, oastea lor a dospit într-un voluntariat nefericit de înrolat prin vocația șmecheriei de prost-gust al modei de a te deda cu banul găliganic (ehe și wow, doar n-oi fi vreun sărăntoc sau dizident de dus la abatorul învățării ATI de minte prin „care și-au căutat-o”?!). Oare își dau ei seama de felul în care o asemenea ferocitate a vieții partizanal-decredibilizate într-un civism de scop i-a aruncat de partea rea a baricadei ridicate în numele covidului?! Atunci, hai să vorbim pe litere răspicate dintr-un regret amar (fie și desconsiderat de toți de-ar fi el): chiar și un animal de l-ai tot maltrata constant și cu sperietura de orice fel, sau dacă torturezi, fie și cu bullying-ul, un om, sau mai mulți, ori, iată, un întreg popor și popoare de-a rândul – cu copii, adolescenți și tineri îmbrăcați în zdrențuitele zale cusute cu fir de spaime ale îngrijorării crescute în slăbitele inimi de părinți și bunici, acțiunile vieții tale de îndreptățire în Univers ar scădea dramatic! „Acțiunile” alea scad și mai urât dacă te sulemenești să susții tocmai cu neștiința profan de recunoscută, dealtfel, cum că, de fapt și mărinimos ce te afli în treaba asta murdar de bine plătită, le-ai ghici felul vindecării scăpate de covidismul orânduit tocmai de-aia! Așa că de ce nu ți-ar trece prin minte, dacă tot ai început cu salvarea, să le mai protejezi sănătatea și de fiecare dintre cele peste j`dă virusuri / boli contagioase cu care ne petrecem viețile pe-aici...Totul emanând (ce credeați?!) atât dintr-un formidabil de scăpat din controlul laboratorului de mercenariat spirit profitor, cât și dintr-o real de manipulată teamă că „de ce să mă contagiez și eu?!”. Dar tot de j`dă mii de ani, pentru d`alde d`ăștia ar însemna că Planeta, Universul chiar (dar ce zic eu aici – îl acuză de-a dreptul pe Dumnezeu, în direct!) au devenit cauzele permanentei contagiozități și doar prin nenumăratele alea de boli țintit de învirusate către cel cu dreptul privilegiului declamat că nu ai voie democratică să i-l afectezi cu viața ta ca o boală contagios de plimbată otova, pe ăla cu drepturile de a nu i se perturba îndreptățirea după profitul „mie ce-mi iese?”. Pandemii or fi existat și vor mai fi, negreșit! Însă cauza răspândirii rămâne și nivelul științei contemporane împânzirii lor (motiv care acum nu s-ar susține), dar, mai ales, modul bolnav al orânduirii căreia i-a prins perversiunea slăbiciunii (iată, democrația expirată în dictatura corporatismului cu care sunt terorizate organismele cultivate cu teama propice instalării oricăror boli, democrația asta expirată într-un profit cavernos și care nu se dă plecat fără a lăsa populații sfârtecate după înaltele-i tehnologii covidiste)! În viața reală, fauna asta sforăitoare de suflet nobil ce dă pe-afară (!) constituie tipologia celui care s-ar salva primul dintr-un prezumat tragism abătut asupra unui grup de toate vârstele și înrudirile căzute victime sub călcătura lui disperată (dar îți va spune că, o dată - pe vremuri, a cedat și el unei bătrâne locul pe scaunul din metrou, ba chiar a mai și aruncat un chiștoc la pubela de gunoi!). Numai că astfel sunt de superficial civilizați acum oamenii (nu în esența de cultură socio – umană a trăirii), te îmbolnăvești de îndurerarea adâncită că devii obligat să iei o așa atitudine și tocmai la un moment dat social al neridicării fuduliilor (impresiilor) menajere și al infestării în fiece matrice națională de orânduire a echilibrului psiho-emoțional. Tocmai de-aia, cei temerari (DEX-ul de cuvinte ale inimii te definește așa inclusiv în situația în care alegi să te și vaccinezi, dar numai și numai fiindcă așa o trebui, de bine ce probabil o fi!) trebuie să declanșeze, degrabă și în toate țările, măsurile necesare vindecării celor cuprinși de boala COMUCID 20 – 21, dar și de protejare a societății productive și ale cărei drepturi sunt grav perturbate, mortal de depresiv uneori, cu sonorul încărcat de bacteriile arivismului care nu păstrează deloc o distanță fizică, însă vedem cum o lăbărțește (de procedural ce mai e!) pe cea socială, nu-și coase botnițe la gurile obez de înfometate după globalizarea poftelor care sar la beregata inimii orișicui, sau avertizează (cu tot cu imaginile surprinse în toiul chiolhanelor publice) că nu respectă nici propriile restricții declanșate ideologic - protestând cu aroganța puterii împotriva celor ce i-ar afecta cu bun-simțul umanității și făcând asta în găștile bullying de organizate la guvernare, îmbolnăviții bubuiți la putere și care nici nu se mai pot spăla cu vreo apă de ploaie pe mâinile însângerate de secătura capitalului care și-a globalizat tupeul de a nu-și trece profitul prin vămile cu firave bariere de suflet!

 Ce vină avem noi că, de atâtea simbrii colmatate pe colul tainului intestinal, ați căpătat virusul mutant Sar-ChirăiUcid 6 (înțelegem că nu se moare din asta doar dacă deții o comorbiditate acutizată de jecmăniri stipendiate în conturile obeze), de ce nu respectați măsurile de distanțare fizică a veninului cu care vă purtați de-a nevaccinarea trădării și cu care să nu ne mai ucideți părinții și bunicii, că doar n-o să vă permitem, cu complicitatea, să ne virusați (cu degradare umană a mediului înconjurător) copiii și tinerii de a căror călătorie asigurată avem și noi datoria desțelenirii responsabilizate prin ADN-ul de naștere a acestor imperturbabili prinți ai sufletului național, răscolitoare configurări de care să ne mai agățăm și noi mâinile slăbite de speranțe tot mai dinamitate sub asaltul desfrânatelor porniri ale dezmembrării lui (pe calea secăturii ăleia de înrăire globalizată) ce sunteți! În aceste perpetue răsăriri ale glăscioarelor suite până în nervul brațelor oțelite mai apoi vă veți rupe voi (și definitiv) colții sfredelitori!

      Dar, uite cum ar putea arăta exercițiul împărtășit ca o tranșare a disputei lumești! Fiindcă sunt două tabere de convingeri plenar antagonizate și ne putem imagina că situația ar fi translatată în fondul Justiției, acolo unde, între reclamantul cu drepturile care nu vor să se murdărească de răsărirea celor râvnite de ceilalți și pârâtul cu drepturile supuse legilor însăilate doar de cei tot dintâi bârâcați la putere, nu s-ar putea administra nicio probă direct edificatoare și pe înțelesul conviețuirii spre mai departe. Totuși, un Magistrat pe care să nu-l poți bănui de vreo coruptă părtinire a corupției deține o menire apriorică de a formula o atitudine – cumva, fiindcă învederarea faptelor stă în împrejurările instituite după cum urmează și numai așa: pârâtul s-a supus regulilor și a îndurat cu speranța că va fi bine pentru toți, până când a început să murmure la anti-măsura de azi (față de măsura de ieri) și chiar a vociferat, deși în mod pașnic, să vă puneți creierele de acord, sau să schimbați măcar liniile la puterea legiferării (nicidecum să ia el puterea de a instaura regulile), în vreme ce reclamantul obișnuit să facă legea s-a tot răstit în direcția supușilor pârâți și a făcut-o cu sila specialistului nespecializat, oferindu-le doar orarul înfometării și tăierilor porționate zilnic, al suspendării vieții, al amenzilor, vânării și căsăpelii victimei pe propria respirație amenințată astfel: cum că de ce vor să-și recucerească libertatea aia care parcă e făcută să le încalce lor drepturile de a-și moșteni privilegiile și, până la urmă, ce tot e cu libertatea asta; că dacă rămânem așa, ca o grămadă de mulți, nu mai sunt locuri la firimiturile meselor îngrămădite de-a protipendada, molipsindu-li-se respirația scrobită cu tainul profitor și tocmai de virusul care deși nu-i crizează deloc cu asasinatul, le-a șoptit strict - secretul că sunt imunizați cu privilegii și să nu se crispeze?! Evident că un Judecător, cum altul nici nu-i, ar hotărî magistral de echilibrat: „Inversați rolurile, pârâtul să facă regulile și vom observa, dimpreună, unde zăcea adevărul și cum îi șade mai frumos dreptatea!” Iar în cazul da față, Motivarea se prezintă instantaneu: „părea să fie corect și ce susține cel care se preumblă cu o frică isterică, dar și continuitatea atitudinală a celui acuzat de inconștiență criminală, însă pentru că nu poate niciun muritor să abroge Starea de Dăinuire a Omenirii în vigoare, nu vom lăsa lucrurile așa și iată de ce: nu putem omite ca, la un oricând moment dat, un copil, un tânăr, sau un vârstnic să alunece într-o prăpastie a vieții de zi cu zi, să încerce să se agațe de-un fir de mână răsărit pe-acolo întâmplător (de nefericit) și care se va scutura cu toată forța ideologică a nemolipsirii de altul (fie necunoscut, fie drag de apropiat), abandonându-i ochii rugători în râpele întunecării imediate; de aici – până la prozelitismul de a pofti, eliminatoriu și cu toate consecințele arăturii ce ar decurge de aici, să rămâi doar tu pe Pământ (și Pământul pustiu, mai apoi), nu e decât un pas! Căile de atac se vor susține într-un termen lăsat la liberul arbitru al celui nemulțumit și presupun expertizarea unor noi probe statuate pe radiologia cosmică a inimii care mai e!

#ReformaDemocrației făurite pe temelii ale tinereții spiritelor de pretutindeni! Putreziciunile lozincard - expirate ale liberalismului progresistoid au eșuat în cea mai utopică minciună a orânduirii Covidismului. Nu se știe cine și cum de miraculos va salva Lumea (chiar așa!), dar Europa cea frumos de la Atlantic – la Urali de nepieritoare va fi eliberată din Uniunea Lagărelor Naționale! Mai adineaori, nici românii nu prea puteau ieși din țară și pentru asta nu erau liberi deloc! Pe cale de consecință și fix acum, oamenii nu mai au voie să iasă nici din case și sunt liberi...doar să se elibereze încântător!

ProceduraVieții!

     „Viața noastră unde e / Viața noastră ce-ați făcut cu ea?!”

Sub Protocolul de restricționări multilateral dezvoltate spre Covidism, tot felul de minți desperecheate de inimă, cu o asemenea desprindere fabricată în laboratorul pandemic al Globalismului găligan, impun felul în care viața să se mai înscrie doar între bornele disperării preplătite cu suferință calificată și asediere prin concertarea puzderiei de atacuri panicarde...„Nu știm nimic despre acest virus”...dar tare bine se știe, cu găselnițele scopului sfruntat, numai felul în care să se atingă mandatul cincinalului plan capital de realizat prin tratamentul democratismului cu o corporatizare umană în cele patru vaccinuri și jumătate de condamnare procedurală. Foștii (regretații?!) pacienți trebuie să aibă semnătura depusă pe un acord privitor la administrarea unui „tratament” (?!) de afacere obligatoriu de scumpită! Odată ștampilat cu testarea, vei fi imediat îmberegățit cu tuburile progresiste de oxigen dedat la o mutantă mortalitate, oamenii uitați în intubare nici nu mai pot să exclame o ultim de legitimă dorință de a respira gura de oxigenare deprinsă din felul vieții de a fi trăită și pe care s-o poarte, ca alinare, în primii pași cu care se respiră o sugrumare. E momentul de la care sistemul medical va trebui să fie terapeutic de reformulat: fără niciun Jurământ ca la un acord global, dar cu nașteri ale medicilor predestinat dedicați! Da, din păcate nu pot fi salvați toți bolnavii de bolile lor, dar chiar și cu malpraxisul neintenționat de-ai mai greși uneori, numai dacă arzi de o vâlvătaie profesională de a vindeca rămâi curat ca lacrima ta încununată în buchetele de timp meteoric al Universului! Felicitări acelor oameni care tot probează că au rămas cum au învățat să se nască și medici! A venit vremea instaurării modestiei caracteristice omului cuvenit într-un astfel de diagnostic cosmogonic, deci și a celui care să asigure servicii de aplecare medicală asezonată cu o înarmare științifică de nestrămutat dintre cuvintele pline de sintaxa mângâierilor inimos-rezidente!

Fiindcă procentul s-a contrabalansat spre teroare...Reiterez deconspirarea istorică a degradării absolut nepăsătoare și care să fie înscrisă cu alfabetul de mână al îndurerării către acest viitor încă netipărit: „copiii și tinerii își omoară părinții și bunicii”, sau (ca într-o odă a bucuriei sataniste) „iată că și copiii și tinerii mor!” – ceea ce nu poate fi altceva decât o bătălie pornită pe arterele profitului nebun și al puterii ieșite din mințile oricărui preț, înloc de reflexul uman al îngrijorărilor și setei de a căuta, propune și găsi o cale care să te califice în astfel de eventuale împrejurări tragice. Asta neînsemnând nici că ești naivul de serviciu, ci doar că îți faci datoria vertebrată de om și de profan ce te-ai afla în domeniu...Vieți carantinat de măcelărite își instituie galaxia refugiului înălțat într-o Patrie de unde să protesteze, totuși, împotriva puterii așa de automulțumite pe acest pământ și o vor spulbera cu privirea tăcerii lor imposibil de restricționat cu ultimul drum ordonat guvernamental! Se va întâmpla cam pe la prânzul copios din joia găunoșeniei lor de lenevire lascivă și derbedeu de lăbărțită pe căile de respirație sfârșită a celor nesupuși. Suspectăm democratismul devorator de sacrilegiul de a fi știut prea-bine fie inutilitatea, fie profitabilitatea cortegiilor spitalicești care sufocau întoarcerea dorului în patul speranței de-acasă, măcar! De ce i-ați îngrozit până și-n „moartea cu care oricum erau datori” sub o așa condamnare predestinată să-i ucidă protocolar?! E un genocid imprescriptibil de pornit cu năvălirile asupra sufletelor cu trupurile lor, cu tot - și are modul de operare politic al comiterii premeditate, ideologia mârșavei democrații totalitar de vinovate fiind asasin de cumplită! Astronomii spiritului să cerceteze dârele de probe indubitabil de scrijelite în universul de găuri înnegrite la zvâcnetul tragediilor alungate de cotrobăiala guvernărilor cotoșmănite pe-aici! La urma-urmei, vedetismul de orice fel ar fi fost sau mai e nu-i va scăpa (de ex.) pe oameni de pandemii, vedetismul le amplifică doar! 

      Cine nu mai știe (de secătură științifică ce e!) și nu mai suportă (cu intestinul corporatist de operat ce se fudulește!) să trăiască între oameni, acela să plece degrabă (...pe Marte?)! Aici Pământul (către oamenii cu care formează ținutul duios al îmbrățișării care transcende): reînvățați felul cum m-ați colorat cu literele pe care se respiră taina de nemaiuitat a bucuriei de a trăi pe cea de-a treia și cea mai în sfârșit de frumoasă Planetă menită de la Soare!

      „Viața nu poate avea proceduri” s-ar cuveni să fie chiar și noul jurământ al medicilor de viitor - #Respect!  

Ea deține autoimunizarea asigurată prin plenaritatea indextructibilă a Creației și pe care, da, virusul deșteptăciunii psihotice o tot bombardează cu frustrările infectoare! La viață, deci, și cu toate anotimpurile vârstelor visătoare! Există Cineva care să decidă felul în care să binemeritați Premiul Nobilei salvgardări.

Democrația Creației orânduite de Inteligența Universală

Nu există acolo vreo urmă de capital nebun de corporatism acaparator și despotism intestinal de atâta ofertă a cererii, prevalează doar ruga tăcută a celor aruncați în nevoie și binefacerea curată a oamenilor cu brațe harnice, minți scăpărătoare și inimi înflăcărate astfel!

E un fel de tărâm al imanenței fiecăruia și parcă atât de fermecător de încă neexplorat, unul care arde nerăbdarea de a se răzvrăti numaidecât să răsară de-am vrea și…ce poveste pașnică de rebeliune frumoasă a vieții ar fi! O statuare sui generis, Înalturi din care se asigură imunizare la o simplă programare din inimă!   

Creație a unei Democrații imaterializate în compozitul Pământului în care iată cum a fost de prefăcută de râgâielile după o putere izmenită și acumulările ei genocidar de infracționale! Deși ea s-ar așterne aici, sau și pe orice planetă suveran de maiestuoasă ar fi (după cum se dăruiește și autonomia spiritului explorator), ca o tulburător de apropiată Uniune Umană dezvoltată prin Schimburile Spirituale care să se realizeze în moneda virtuozității sufletelor decolate, la apelul numărului unic de S.O.S., cu navetele gândurilor dotate cu asemenea altruism de prim-ajutor și care să nu greșească niciodată adresa intervenției salvator de intersectate cu norul ridicat ca un semnal tras pe trăgaciul ultim al durerii! Așa este totul de orânduit prin Inteligența Universală!

Numai că, pe aceste artere de conviețuire instituită ca o bună-cuviință vindecătoare, intervine egoismul extra-împământenitei democrații totalitare care deturnează mereu echipajele civilizației – îndreptându-le spre acolo unde membrii speciali ai protipendadei suferă de nazuri perverse, filfizoneală a îndestulării nepăsătoare, ori frică de ziua de…ieri și propagată din pofta nesătulă după înlesnita acaparare de mâine! Pandemia de putere expirată prozelitează exact în cei care cred că așa ceva seamănă cu aspirații ale inimii și care să-i departajeze în ființări superioare ale oamenilor ce sunt și trăiesc doar pentru a mânca pe oricine…   

Planul arbitrar de resetare, redresare și reziliență a democrației mondial de sălbăticite hotărăște că 99% din Omenire s-ar hrăni (cum se hrănește) pentru a trăi, restul de 1% să se globalizeze și mai vârtos - pentru a profita unilateral! Așadar, cine să facă ceva din atribuție pe propriul teren, dacă nu doar cei ce, totuși, trăiesc condamnați la un preț derizoriu?! Ieșiți în scânteia spațiului și cercetați, de acolo, peisajul timpului! Veți vedea cât de mișto vă pricepeți și ce boli guvernatoare ați suferit cu viețile înjosite pe Pământ! Oricine are de scris vreo poveste nenăscuților încă s-o scrie! Vor fi citite în toate limbile de flăcări materne ale focului de tabără a Umanității…

Liber la dor! „Visul unei nopți de Țară...”

 

Simptomul definitoriu al oricărui Covid este frica prin care se manifestă și cu a cărei epidemie propovăduită boala asta îi poate îmbolnăvi, decisiv – din păcate, și pe alții! Iar dorul rămâne cea mai adâncă dintre legile spiritului...singura putere în trupul deplin ca Democrația Creației! Ce-ar fi să fie alegerea ținutului acelei libertăți care transcende oricărei democrații ruginite de profit corporat! Dar mai există un asemenea zăcământ sau, mai degrabă, orologii care să-l contragă prin ancorele de zbor? Ori, de s-ar fi ascuns în pânza freatică a trecutului, ar mai deține resortul dereticării prezentului de a răsări către ceva-viitor?! Hei-hei, tinerețe, declară-le tu cum de năvălitor ți-au suspendat cursele de raliuri ale dorului împins în surghiun, crezând ei că-i pot tăia decolările cu care se poartă așa de colindător și să le arunce la fierul ăla vechi de prăselele orânduirii lor ariviste! Doar că rețeta de dor nu se poate uita și nici tipări cu maghernițele banilor sângeroși...Ea rămâne ADN-ul suveran al fiecărui trup spiritualizat și cu elixirul vaccinului antiapocalipsă, anticorpii încărcați de tăietura dulce a dorului vor traversa Omenirea tot pe atât de departe – precum va fi el de nestins. Așadar, ridicați-vă ca din rădăcini ale stindardelor pornite din trecutul care tot își mai flutură cărările visurilor către viitorul olărit cu mângâieri dizidente!

Dați mâna unul cu altul de să nu vă mai despărțiți din trunchiul națiunii pe limba căreia ați învățat să nu mai puteți uita cum viața e ca o sete de căprioară ce se tot reîntoarce să mai bea din izvorul cu bucurii; dați tonul răscolitor al muzicilor pe care să se încingă o horă internațională a popoarelor blajin de eterne! Iar dacă Inteligența Universală tot v-a programat în pereche...habar de muritori să n-aveți când vi se întâlnesc adoratele gânduri de a fi și voi împreună de fericiți, cum mărșăluiți doi-câte-doi, chiar și cu lacrimi dinadins mai trecătoare pentru așa eroi cotidieni ai Umanității ce sunteți! Eliberăm zâmbetul coborât din aula privirii, ce dacă rănile tinereții durează mai mult cu încă fiece clipă râvnită la maximum, dac-ar ști ei cum poate fi de maiestuos un stindard zdrențuit de atâta exil!? Ca pâraie curgătoare de pe creștet de munți sunt #Tinerii LaPutere când va să-și aștearnă #ReformaDemocrației ca pe o modă de primăvară-vară-toamnă a tinereții în care se va preface până și iarna cea înmugurind sub colindele unui perpetuu anotimp asemenea întreit! Și bine-ați reveni pentru totdeauna, elevi! Dar unde a fost înlănțuită studențimea?! Abia când ei, cu toții, se vor elibera de sub măștile Balului mondial de organizat (pentru a nu se mai ști cine sunt jefuitorii), Patria va reveni, și ea, la viață!

Fiecare să ia România în palme, se poate – v-o jur!, și să rostească vreo parolă – ceva (măiestria lui!), astfel încât să nu poți fi uitat de cum ai învățat și tu o țară... să se înalțe ca o atmosferă de nemaipărăsit!

Celei (celui) care pleacă

                                (Ion Minulescu)

„Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări.
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...
.......
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!”

 

 

Cotropească-ne renumele tău!

 „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Țara mea de glorii, țara mea de dor...,/...Căci rămâne stânca, deși moare valul,/Dulce Românie, asta ți-o doresc...” 

Rețeaua național-eminesciană de socializare inter-generații pe aripi de idealuri...Acesta e singurul și pe atât de fiabilul sens de circulație pe drumeția Istoriei unui popor ale cărui autostrăzi modernizate spre viitor se pot construi doar ca tuneluri de la inimă-la-inimă. Creatorul nepereche de Spirit național a fost alesul să zboare de la trambulina pe care a copilărit abia 39 de ani și să se piardă cu imnurile veșniciei, cu tot, sfâșierea lui ricoșând direct în sufletele noastre, pereche de-acum! Era tânărul scânteietor de rebel și care, pierind de unul-singur, zi-după-zi, a făcut ca până și ura să se îngrozească în cei pe care „norocul (trădării) îi petrece”.                              

Atunci ca și azi: tot un stat derbedeu și protipendadă cu ADN de lacheu infractor – ce se feresc de vaccinul anti-trădare; tot oaspeți care scot degrabă hangerul jefuirii și anatemele zădărâte fudul; tot această tipologie de crimă transnațional de organizată pentru sufocarea truditorului productiv. Așa că numai samavolnicia firii le este propriul blestem, „Doina” curge din oftatul cu care se cuprind mamele ca o lumină a ochilor ce n-au altă putere să-și apere pruncii...„Doina” a fost și rămâne cântată de rana nimerită în ascuțișul pumnalului nesătul, ea nu-i decât rugăciunea către cerul speranței cât mai degrabă!

De aceea, vlăstarele Umanității care sălășluiește în Parcul național îngrijit de români vor putea deprinde mereu meșteșugul învățămintelor pe care poetul-stindard le-a lăsat ca izvor, tinerii nemaiuitând că Țara e familia lor de limbă, cultură și tărâm de o integritate roditoare. Acolo unde oricine poate fi camarad de viață onestă, având dreptul de a rosti bucuria pe literele propriei limbi de pace cusută pe portul de tradiții, obiceiuri, iubiri...și iubiri de iubiri, și iubiri de-amintiri...!

„Sara pe deal buciumul sună cu jale,/Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,/Apele plâng, clar izvorând din fântâne;/Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine./ ...Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.../Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.../...Ne-om răzima capetele-unul de altul /Și surâzând vom adormi sub înaltul,/Vechiul salcâm.-Astfel de noapte bogată,/Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

Noul 2021 – va veni, vine iar primăvara!

Motto: Trec ei anii, darămite o pandemie! 

Din anul ce tocmai trece definitiv, nici n-ar trebui să învățăm, neapărat, ceva, nici măcar să ne învățăm minte...! Dar să luăm aminte ar însemna întrucâtva, sau doar să ne readucem aminte ce știam cu alfabetul de ancore ale nașterii cuvântate pe o drumeție de viitor! Si nicidecum să ne prefacem cum că suntem, deodată, mai buni, dar să ne prefacem într-o consecvență reflexă a omeniei...oh – da!  

De n-am mai uita că Umanitatea are eroii ei de strajă neștiută a primenirii rândurilor ce se trec ridicând falnice metereze perpetuu consolidate de cei ce vin și tot vin...Eroii sunt din aluatul răscolitor al celor ce tac asurzitor și nici nu prea oftează, de răni – voi sunteți aceia, de ce-i tot căutați în prea-plinul pălăvrăgelilor care le țin loc de profesie, ocupație, demnitate publică?! De-ar fi și timpul să aflăm că libertatea constituite misterul fiecărui om! Nu ne-o poate lua nimeni, tot așa precum e ea Îndumnezeită în bunul-simț de conviețuire care nu trebuie să se oprească în loc.

Dar, da, iată că ne pot, totuși, înlănțui! Doar că nu vor mai putea ei să crucifice națiunile cu piroane de legi bătute în malurile albiei înrourate de sângele care curge ca o viață călătorită imprescriptibil! „Trăiesc în dreptul frumos al vieții mele!” va să constituie singura orânduire instaurată de la individual, către social. Fiindcă Patria e oriunde inima aleargă ca o naturală dimpreunare cu detașamentele fluturilor într-un zbor voluntar. Să ningă cu fulgi de gânduri, așadar!  Căci și adevăratul eroism rămâne cel precum de involuntară se manifestă empatia din care să izvorască. Rămânem vii ca o iederă cățărată pe ziduri – acolo unde ne amintim cum mai obosesc, din când în când, chiar și speranțele...„La mulți ani!”, ca o nouă poartă ce să dea spre grădinile alea interioare și pe care ne vom îndeletnici să le explorăm cu plivirea!

Și, a propos, de ce vă mirați, încă, de felul în care vă surprindeți bucurându-vă că mai avem, totuși, o țară pe care s-o putem cutreiera demult și cât vom merita de mult?! Chiar nu cred să nu fi băgat noi de seamă cum toate iubirile s-au conturat în Patria pe numele căreia să ne fie mai ușor să nu le uităm niciodată?! Asta, da, splendoare-ntre ani! 

1 Decembrie de România

Dați sfară-n țară că Ziua națională a Patriei noastre se ține, anul acesta, într-o deplinătate de sărbătoare scrijelită pe piepturile deschise către inimile păstrate în altarele gândurilor tatuate pe orizontul fiecărei clipe care bate din aripile fermecător de apropiate de noi! E Marea Unire a pribegiilor în afara sau înlăuntrul acestui stat golit, în negura deceniilor – ca hoții, de tot conținutul acestei democrații fanfaronade și perorate troian, dar apele își întorc undele aspirațiilor către matca perenă, horele atâtor și atâtor buchete de oameni vor aluneca pe muzici susurate în lotcile amintirilor care au dospit într-atât... cât de calde rămân regretele așternute peste necoaptele îmbrățișări de altădat`! 

Să răsune din corn că Țara ta te așteaptă retrasă, precum s-a simțit de uitată, în desișurile ei cu dram de noroc visător pe care ți l-a păstrat încă de când tot privește după tine, năzărindu-i-se stoluri ale bucuriei în zări; de atunci de când s-a gătit cu surâsuri urcate din brațele-i frânte, dar așa-înduioșător deschise de îngrijorarea că tot nu mai vii de departe spre unde te-ai fi rătăcit peste mări și țări, că tot nu te poți ridica de pe patul de viață care ți-a slăbit puterea princiară de a colinda, fie și în zadar, pe acasă...

Dați-vă aproape să ne împărtășim ce-am auzit de-un secret: că pe cocardele tricolore pe care România le poartă cu piepturile noastre, cu tot, adie impregnatele bilețele de dragoste nețărmurită de vremea cînd eram, odinioară, poezii de copii. Și uite cum am crescut - că nu putem uita să ne purtăm cu neprihănirea zâmbetelor nepieritoare, cu respirația însetată după cultura universală a concordiei și a păcii! Poate fiindcă tocmai ce-am luat aminte, din generație – în generație, cu ce triste sisteme politice ni s-a priponit libertatea aceea care numai ea e capabilă să-ți oxigeneze plămânii de neoprit și că orânduirea țării tale, tinere, e singura cale – precum tot așa e și rondul Soarelui pe bolta cerească... 

Dar veniți cu toții, nimic nu e mai tainic și durabil pe lume decât încrederea semețită în pașii voștri, atunci când calcă pe tărâmul Patriei ce tresaltă...O viață avem, și o țară mai avem, așa se trăiește pe limba de bună-înțelegere Dumnezeiască a omenirii! Evadați spre voi înșivă!, nu există alt leac (nicidecum – vreun vaccin) la împietrirea sufletelor, în afara călătoriei către propria maiestate și un viitor străbun! Un aprig „La mulți ani” de descurajare să fie! Hai cu România!

Diego – de la ultimul dribling...la primul!?

Sau ultimul fault, ori și primul dribling cu care ai pornit un altfel de meci, pe un altfel de teren, cu o durată sferică a timpului cronometrat prin în sfârșita îngăduire de a se lăsa marcat de însemnătatea bulinelor alea pe care știe că le-ai iubit cu călătorii în care urmele bucuriilor izbucnite de-a valma reprezentau anotimpul care ți-a guvernat viața, de la miezul primului fluier de naștere – până la acest minut! Când ai fost eliminat, decisiv! Dar măcar știi de ce ai fost, ești și vei rămâne atât de drag atâtor miliarde de oameni, cum nimeni nu cred să mai fi fost, ori să fie! Doar noi nu ne putem explica, și asta fiindcă nu am stăpâni schepsis-ul vieții adevărate. Căci viața ta a fost, totuși, una de pomina frumuseții, deși modernitatea cu care se însoțește gloria de pe pământ a năvălit prea brusc peste diamantul ăla de argentinian sărac și amărât, de copil ce era! N-ai rezistat, și ai recunoscut mereu, și numai inima trupului tău știe ce-a pătimit – uite cum a tăcut! 

Pentru că tu nu erai pregătit de vreun război, așa că pe porțile larg-deschise de sufletul tău de copil năzdrăvan au pătruns, care - cum a vrut, licorile cu care scorpiile profitului îți batjocoreau sudoarea fără de care n-ai fi putut să devii cine a fost să fii! N-ai primit nimic – niciodată, vreun premiu sau titlu oficiat de forurile spetit de organizate în industria aia a lor. Pentru că toate victoriile tale au fost repurtate pe teren, sub legea regulamentului sportiv (și pe care ție ți-a mai și plăcut să-l mângâi uneori!). Însă oricum ai fi trăit totul la maximum, abia acum înțelegem și noi ce copilărie de 60 de ani ai avut! Și n-ai reușit să rămâi doar rădăcina fericirii tale de a fi argentinian, precum îți era bunătatea strălucitoare. Ești al tuturor celor ce îți seamănă în felul de a nu cere niciodată – nimic. Nu te-a auzit cineva cerșind vreo funcție în lumea lor ghiftuită de rănile adânci ale unor așa sportivi colosali. Ai fost singurul fotbalist de câmp sălbăticit, indiferent pe ce terenuri capitalist de ornamentate a fost nevoie să te întreci. Cred că la Barcelona împânzită de moda profiturilor nu era mediul tău.

Dar pentru nimeni nu se potrivește mai adânc sentința „Vedi Napoli e poi muori!”...Și felicităm Argentina ta natală pentru faptul că s-a îngrijit să-i fii antrenorul de spirit al naționalei de fotbal! Știm, bănuim că ți-ar părea rău tocmai fiindcă nu știi de vei găsi prieteni de copilărie și pe acolo pe unde – ai să treci! Dar și pentru că, de-ai mai fi așteptat cumva, poate că și pe planeta noastră se putea făuri o lume cum ți-o doreai de curată la suflet și sportiv de frumoasă! Deoarece nu vom uita mărinimia cu care mulțumeai pentru pasele primite și pe care tu le prefăceai într-o deplinătate a bucuriei de a te juca, îți vom trimite și noi tot atâtea gânduri câte bucurii ne-ai făcut...Cu regretul că nu e totuna, te vom iubi mereu! 

America-America, dac-ai ști și tu...!

...că poți doar să devii, în sfârșit, măreață! Numai de-ai vrea să accepți că e timpul să-i dărâmi pe cei ce te-au reprezentat în lumea largă și pe care au redus-o la halul acela de profit cu orice preț. Dar și că poți redeveni tot așa precum ai fost o democrație boroboață!  Să tot fie vreun centenar de când constitui un fel de reper nou al Lumii care avea nevoie și de așa ceva, însă n-ai prea înțeles cum de nu e suficientă simpla percepție cu care celelalte națiuni se raportau la tine, necesar fiind să fi dovedit că te ridici la înălțimea unui far călăuzitor nu neapărat prin scrâșnetele de PIB-uri, ci către pacea mult-vindecătoare de atâta război! Ar trebui să regreți cum de nu s-a putut să fii și tu vreodată asociată cu play-ul unei gândiri pe atât de îngrijorate de urmele șenilate cu fanfara capitalismului, încât să mai și renunți la nesocotitele pofte din care îți tot trăgeai seva energiei disproporționate! Câtă șansă ai ratat nedevenind, deloc, o civilizație spre „zgârie-norii” potecilor dintre inimile pretutindenilor de oameni, între porturile speranțelor cochet de înmănunchiate – fiindcă pentru asta era nevoie să recuperezi la cultura mustind de profituri și care să-ți strige, astfel, că durerea unei aripi frânte continuă să zboară Înalt și doar ca să se Pogoare cândva de vindecător! Milioane și milioane de victime ale sărăciei și bolilor, indiferenței sau războiului au tot sperat să te înțelepțești cu adevărul după care aveai posibilitatea să forezi în adâncimile de Istorie a Umanității.   

                                                                                                  

                                                 Așa că nu numai tu, Americă, porți vina că ai fost înarmată cu sofisticăriile conjuncturale post-războaielor și n-ai înțeles că toate aceste fiare de luptă nu-ți pot propaga puterea planetară, decât dacă vei fi știut să le utilizezi protejând instaurarea minimei dreptăți sociale pe lumea asta. Și tot respectul dacă ai fi ales să-ți aperi (cu tot cu înarmarea prădătoare) convingerile propriei statalități moderne...Nicidecum să disloci, să descinzi ori să te infiltrezi sub acoperișurile popoarelor pe care să le arunci, cu tot cu pereți și adâncurile podelelor, în aerul sclaviei și morții; să pedepsești lanuri de spirite care nu s-au plecat ori  colportau cu alte viziuni de conviețuire „verificată”, dealtfel, în secole și chiar milenii de cultură a vieții pe Terra! America-America, te-ai complăcut în fandoseala vremurilor, înloc să-ți fi clădit o faimă cu renumele neuitării, recunoașterii și recunoștinței, deopotrivă! Iartă-ne dacă ni se pare că nu e deloc ceea ce trebuia și putea să fie – devreme ce ai fi ales calea ușoară a lozincilor perorate cu impresii de nedescris...! Sau pe când le asigurai cetățenilor tăi un trai de îmbelșugare falsă, lustruită pe rețelele importului de inteligențe și exploatată din durerile celor expropriați de demnitate și chiar existență, din tragediile rostogolite (în haitele imperialismului) asupra sărăciei și amărăciunilor dăinuind, cum-necum, în tihnă națională și exercițiul unui sănătos efort social. Dintre grânele de spirit al atâtor națiuni, tu, Americă, ai preferat să alegi toate neghina rudimentarităților trădătoare, le-ai urcat în creștetul celebrității murdare și ai promovat răul pe o lungă perioadă de timp al generațiilor nerăbdătoare...Cine vrei să te fi crezut?!

                                      Și, America atât de frumoasă ce răsărit-ai cândva de demult, tot noi suntem cei ce încearcă să înțeleagă ceva, poate că exact capitalismul scelerat și ale cărui guri nesătule le-ai tot îndestulat (de bine ce-ți cădea la socoteală) e cel care ți-a năruit credibilitatea de viitor. Armele - ca armele, dar tragediile pe care le provoacă acest tip de capitalism blestemat de însăși natura firii lui samavolnice de a nu lăsa ceva și altora și a pustii totul în cale sunt din ce în ce mai de neacceptat! De ce, America?! În ce chingi credeai că poți îngrădi lumea, fiindcă iată cum tot acolo se ajunge, întotdeauna! La ceasul acela în care hai să zicem că măcar întrucâtva și tot trebuie să plătești pe lume! Profitul cu orice preț are un cost teribil...Dar ar însemna ceva dacă ai rămâne un exemplu de cum nu trebuie să fii, în veci, un Jandarm al Omenirii! O civilizație va fi grandioasă doar dacă se însoțește cu minunatele sedimentări ale unei culturi sănătoase. Totuși...La revedere, America-America! Și învață de la miliarde de oameni care se hrănesc cu speranțe de zi-cu-zi, dar tot îți doresc „Succes!”- pentru a ne întâlni mai departe...

Scrisoare întredeschisă cumva!

 Motto: „Nu contează cât de lung e drumul, ci contează cum nu te oprești!”

Dragi copii, prinți adolescentini, tineri maiestuoși, suflete neînfricate – adăpostiți în palmele vieților voastre câte o buburuză de timp și veți înțelege cum de niciodată nu poți rămâne prea-trist!                                                                                    
      Și dacă cerurile gândurilor devin uneori mohorâte, luați-vă din tolba avântului câte un tril din zâmbetele voastre care pot dilua orice mască a vremurilor politizate imund! Ca să mai puteți respira cu întreg pieptul deprins să trăiască imponderabilitatea bucuriei de a zbura cu aripile de siguranță a unor ancore înrădăcinate prin trupurile de reîntregire a minții - cu inima. Chemați-vă toate fricile cu care vă jucați pe acest Pământ și veți vedea cât de frumos călăuzitoare sunt ele – pe lângă grobianismul insidios al celor ieșite din mințile pandemiei!

Pe astea, crescute cu drojdia scopurilor, să le alungați! Dar așa ceva se face cu bățul privirilor de o naivitate imperială cum doar voi mai sunteți înarmați, cu alura prezenței voastre inexpugnabile, în baricadele camaraderiei ridicate împotriva asaltului care v-a surprins cu o știință nebună, obligându-vă să vă retrageți din câmpii, văi și munți, din străzi și bulevarde pe care mai copilăreau și orașele patriei, de pe malurile apelor lângă care vă întindeați setea de libertate la soare, din băncile școlilor sau amfitreatelor unde ați început să vă mirați cum de vi se maltratează aceste cele mai contradictoriu de frumoase amintiri viitoare și de care vă e un dor atât de încă netrăit! De ce v-au acoperit chipurile care ne luminau, pe toți, în candela anilor mereu?! Care ne invadau la fiece chemare din septembrii de toamnă, retrezind la viață sate, orașe, cu oameni și natură cu tot, reamintindu-ne ce pustie ar fi o lume întruchipată într-o vacanță de vară a voastră, întrucâtva! Nu uitați că nimeni și nimic nu vă poate lovi atât de decisiv încât să nu se mai audă arcușul vibrărilor voastre alunecând pe viorile vremurilor...   

Numai că este pentru prima oară, din istoria Omenirii, când se încearcă una dintre acele aproape inexplicabile monstruozități, una la care s-au dedat transfuzații cu profit al capitalului scelerat din toți rărunchii răutății în care au prefăcut democrația: „copiii și tinerii doar transmit virusul și-și vor omorî părinții și bunicii!!!?”, sau (ca într-o ideologie apoteotică): „iată că și copiii și tinerii mor!” Așa-ceva! ! Oh...dar nu!
 

                                        

Hai să nu ne despărțim de stolul alături de care să înfiripăm firul frumos și limpede curgător al unei democrații cum se cuvine de upgradate! Și să le spunem acelor făcături politice expirate precum de adevărat și e că tocmai tinerețea ne stă de strajă tuturor, apărându-ne pe cele mai recente frontiere de naștere care să-și întindă teritoriul înviorat de mărinimia ce va domni, de-a pururi, peste respingătoarele uragane decrepit de născocite. Tinerii constituie avangarda crucișătoare în miezul cleios al oricăror învolburări sălbăticite, doar lângă umărul lor mai poate fi Omenirea salvată in integrum și pe atât de mai departe! Mi se pare că măcar noi, nedreptățiți de o atâta împroșcare a drepturilor și libertăților surogate, trebuie să învățăm și iată de ce (pe o băncuță așezată în Cișmigiu, o fată la 21 de ani pe care credeam că-i pot povesti cu tot, cu  naștere, îmi spune așa): „generația noastră este interesată de ceea ce ați făcut voi și ne documentăm chiar și despre trecutul generațiilor îndepărtate, dar pe voi nu vă interesează ce credem, cum trăim sau visăm și ce vom deveni noi; doar spuneți „tinerii ăștia”! 

Va trebui să spunem cu totul altceva și să adresăm clasei politice acest ultimatum: predați contractele democrației batjocoritoare prin care ne prefaceți în măști și ne furați ultimele borne de țară! Iar nouă, tuturor: frunțile sus, doar pe aceste creneluri se vor mai așeza anotimpurile, la rând!