Diego – de la ultimul dribling...la primul!?

Sau ultimul fault, ori și primul dribling cu care ai pornit un altfel de meci, pe un altfel de teren, cu o durată sferică a timpului cronometrat prin în sfârșita îngăduire de a se lăsa marcat de însemnătatea bulinelor alea pe care știe că le-ai iubit cu călătorii în care urmele bucuriilor izbucnite de-a valma reprezentau anotimpul care ți-a guvernat viața, de la miezul primului fluier de naștere – până la acest minut! Când ai fost eliminat, decisiv! Dar măcar știi de ce ai fost, ești și vei rămâne atât de drag atâtor miliarde de oameni, cum nimeni nu cred să mai fi fost, ori să fie! Doar noi nu ne putem explica, și asta fiindcă nu am stăpâni schepsis-ul vieții adevărate. Căci viața ta a fost, totuși, una de pomina frumuseții, deși modernitatea cu care se însoțește gloria de pe pământ a năvălit prea brusc peste diamantul ăla de argentinian sărac și amărât, de copil ce era! N-ai rezistat, și ai recunoscut mereu, și numai inima trupului tău știe ce-a pătimit – uite cum a tăcut! 

Pentru că tu nu erai pregătit de vreun război, așa că pe porțile larg-deschise de sufletul tău de copil năzdrăvan au pătruns, care - cum a vrut, licorile cu care scorpiile profitului îți batjocoreau sudoarea fără de care n-ai fi putut să devii cine a fost să fii! N-ai primit nimic – niciodată, vreun premiu sau titlu oficiat de forurile spetit de organizate în industria aia a lor. Pentru că toate victoriile tale au fost repurtate pe teren, sub legea regulamentului sportiv (și pe care ție ți-a mai și plăcut să-l mângâi uneori!). Însă oricum ai fi trăit totul la maximum, abia acum înțelegem și noi ce copilărie de 60 de ani ai avut! Și n-ai reușit să rămâi doar rădăcina fericirii tale de a fi argentinian, precum îți era bunătatea strălucitoare. Ești al tuturor celor ce îți seamănă în felul de a nu cere niciodată – nimic. Nu te-a auzit cineva cerșind vreo funcție în lumea lor ghiftuită de rănile adânci ale unor așa sportivi colosali. Ai fost singurul fotbalist de câmp sălbăticit, indiferent pe ce terenuri capitalist de ornamentate a fost nevoie să te întreci. Cred că la Barcelona împânzită de moda profiturilor nu era mediul tău.

Dar pentru nimeni nu se potrivește mai adânc sentința „Vedi Napoli e poi muori!”...Și felicităm Argentina ta natală pentru faptul că s-a îngrijit să-i fii antrenorul de spirit al naționalei de fotbal! Știm, bănuim că ți-ar părea rău tocmai fiindcă nu știi de vei găsi prieteni de copilărie și pe acolo pe unde – ai să treci! Dar și pentru că, de-ai mai fi așteptat cumva, poate că și pe planeta noastră se putea făuri o lume cum ți-o doreai de curată la suflet și sportiv de frumoasă! Deoarece nu vom uita mărinimia cu care mulțumeai pentru pasele primite și pe care tu le prefăceai într-o deplinătate a bucuriei de a te juca, îți vom trimite și noi tot atâtea gânduri câte bucurii ne-ai făcut...Cu regretul că nu e totuna, te vom iubi mereu!