1 Decembrie de România

Dați sfară-n țară că Ziua națională a Patriei noastre se ține, anul acesta, într-o deplinătate de sărbătoare scrijelită pe piepturile deschise către inimile păstrate în altarele gândurilor tatuate pe orizontul fiecărei clipe care bate din aripile fermecător de apropiate de noi! E Marea Unire a pribegiilor în afara sau înlăuntrul acestui stat golit, în negura deceniilor – ca hoții, de tot conținutul acestei democrații fanfaronade și perorate troian, dar apele își întorc undele aspirațiilor către matca perenă, horele atâtor și atâtor buchete de oameni vor aluneca pe muzici susurate în lotcile amintirilor care au dospit într-atât... cât de calde rămân regretele așternute peste necoaptele îmbrățișări de altădat`! 

Să răsune din corn că Țara ta te așteaptă retrasă, precum s-a simțit de uitată, în desișurile ei cu dram de noroc visător pe care ți l-a păstrat încă de când tot privește după tine, năzărindu-i-se stoluri ale bucuriei în zări; de atunci de când s-a gătit cu surâsuri urcate din brațele-i frânte, dar așa-înduioșător deschise de îngrijorarea că tot nu mai vii de departe spre unde te-ai fi rătăcit peste mări și țări, că tot nu te poți ridica de pe patul de viață care ți-a slăbit puterea princiară de a colinda, fie și în zadar, pe acasă...

Dați-vă aproape să ne împărtășim ce-am auzit de-un secret: că pe cocardele tricolore pe care România le poartă cu piepturile noastre, cu tot, adie impregnatele bilețele de dragoste nețărmurită de vremea cînd eram, odinioară, poezii de copii. Și uite cum am crescut - că nu putem uita să ne purtăm cu neprihănirea zâmbetelor nepieritoare, cu respirația însetată după cultura universală a concordiei și a păcii! Poate fiindcă tocmai ce-am luat aminte, din generație – în generație, cu ce triste sisteme politice ni s-a priponit libertatea aceea care numai ea e capabilă să-ți oxigeneze plămânii de neoprit și că orânduirea țării tale, tinere, e singura cale – precum tot așa e și rondul Soarelui pe bolta cerească... 

Dar veniți cu toții, nimic nu e mai tainic și durabil pe lume decât încrederea semețită în pașii voștri, atunci când calcă pe tărâmul Patriei ce tresaltă...O viață avem, și o țară mai avem, așa se trăiește pe limba de bună-înțelegere Dumnezeiască a omenirii! Evadați spre voi înșivă!, nu există alt leac (nicidecum – vreun vaccin) la împietrirea sufletelor, în afara călătoriei către propria maiestate și un viitor străbun! Un aprig „La mulți ani” de descurajare să fie! Hai cu România!