Stimate domnule ambasador,
În calitate de cetăţean român şi de iniţiator al parteneriatului strategic dintre SUA şi România, vă urez bun venit în ţara mea. Sînt convins că mulţi dintre compatrioţii mei se alătură acestei urări.
Sînteţi cu atît mai binevenit cu cît aţi fost mult aşteptat. Vă aşteptăm nu numai de cei cîţiva ani de cînd ţara dvs. – pentru motive care nu pot constitui o scuză – a decis să reducă la nivel de însărcinat cu afaceri reprezentarea ei diplomatică într-un stat care oficial îi este (încă) partener strategic (în plan bilateral) şi aliat (în NATO). Vă aşteptăm încă de cînd predecesorii dvs. au ales să abandoneze rolul de ambasador spre a şi-l asuma pe cel de „vicerege”. Sînteţi binevenit şi pentru că, fiind diplomat de carieră, se speră că veţi reprezenta cu profesionalism interesele americane, iar nu interesele de afaceri ale vreunui lup moralist din jungla politică a ţării dvs., obligat să recompenseze prin acreditări ambasadoriale donaţiile primite în campania electorală. Românii s-au săturat de ambasadorii „politici” paraşutaţi aici, care, fără să le cunoască şi să le respecte Istoria, cultura şi tradiţiile, în timp ce le ţin predici şi le dau instrucţiuni – cu încălcarea patentă a normelor diplomatice – asupra felului în care trebuie să combată corupţia şi să separe afacerile de politică, îşi amortizează, fără ruşine, din sudoarea românească, „investiţiile” făcute prin finanţarea clanurilor politice de acasă. Pe timpul Imperiului Roman, provincia Dacia, aflată aproximativ pe teritoriul actual al României, era provincie imperială; adică o provincie atît de importantă din punct de vedere strategic încît, în contrast cu provinciile senatoriale, de coordonarea administrării ei se ocupa însuşi împăratul. Sperăm că „Imperiul (democratic) american”, odată cu venirea dvs., ne va onora măcar prin ridicarea României la rangul de „provincie prezidenţială”, după ce, în ultimul deceniu, a fost tratată ca un fel de sucursală a firmei „Biden, Nuland & Co.”, avîndu-l pe domnul Mark Gitenstein ca administrator. De aceea, salutăm în dvs. pe reprezentantul Administraţiei Obama, ajuns aici pe magistrala diplomaţiei americane, iar nu săltat din Consiliul de Administraţie al vreunei transnaţionale de pe Wall Street, cu gîndul de a se întoarce mai bogat în acelaşi consiliu sau într-altul similar, ţinînd în manşetă ceva active româneşti.
Descindeţi la Bucureşti, domnule ambasador, într-un moment foarte dificil pentru interesele americane în România. Este momentul în care se poate conchide fără dubiu că toate ţintele politice declarate ale SUA în România au fost ratate şi principalele demersuri politice americane de aici au eşuat. Pe linia tradiţională a celei mai bune politici externe americane, SUA au dorit ca şi în cazul României să pună în echilibru legitimitatea cu puterea, valorile cu strategia, morala cu pragmatismul. Astfel, ţara dvs. şi-a fixat ca ţinte consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a bunei guvernări în România, după model american, în aşa fel încît aceasta să constituie un stîlp de rezistenţă durabil al arhitecturii de securitate în Europa de Est şi de Sud-Est, la Marea Neagră şi la gurile Dunării; arhitectură concepută, proiectată şi realizată de puterile euro-atlantice după încetarea războiului rece, dispariţia URSS şi prăbuşirea sistemului mondial bipolar. Ce s-a ales din această intenţie politică? În urmărirea ţintelor amintite, diplomaţia americană a făcut cel puţin două greşeli. În primul rînd, a uitat că „democraţia, statul de drept şi drepturile omului” constituie o treime unică şi nedespărţită. De aceea, a crezut că cele trei se pot dezvolta separat şi în ritmuri diferite, fără a se sprijini una pe alta şi fără a se pondera una pe alta. În al doilea rînd, a socotit în mod eronat că toţi cei care se opun celor vinovaţi de derapaje democratice, corupţie şi violarea drepturilor omului sînt, automat, democraţi, cinstiţi şi dedicaţi libertăţilor fundamentale. În consecinţă, a trecut de la susţinerea generală a valorilor la susţinerea unor cercuri politice româneşti, în realitate corupte şi cu instincte autoritare, pentru simplul motiv că retorica acestora denunţa corupţia şi autoritarismul politicienilor din tabăra adversă. Astfel, pe de o parte, SUA au acordat prioritate absolută luptei împotriva corupţiei, încurajînd sau măcar acceptînd decuplarea statului de drept de dinamica sistemului democratic. Atacurile Ambasadei SUA la adresa Parlamentului României – formulate public cu încălcarea grosolană a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice dintre state – au contribuit masiv la decredibilizarea parlamentarismului şi pluripartidismului în ochii românilor şi prin aceasta la decredibilizarea democraţiei în ansamblul ei. Pe de altă parte, SUA au intervenit, poate fără să o dorească şi cu siguranţă fără să îşi dea seama de urmări, în lupta politică internă din România, fiind împinse în cele din urmă să facă, împotriva propriilor valori, a propriei filozofii de politică externă şi a propriilor interese, aplicarea zicalei „our bastards are better than their bastards” („ticăloşii noştri sînt mai buni decît ticăloşii lor”); „ticăloşii noştri” fiind, în speţă, „yesmenii” Washingtonului, care au trădat şi România, neapărîndu-i interesele, şi SUA, încurajîndu-i nebuniile. În primul caz, efectul pervers a fost acela că puterea judecătorească a fost delegitimată (o Justiţie în afara controlului democratic este nelegitmă), autoritatea judiciară s-a transformat în regim politic autoritar-justiţiarist (coruptibil şi corupt ca orice putere fără limite), iar „statul de drept” a devenit „stat poliţienesc” (condus de acea parte a Serviciilor Secrete care a acceptat să redevină poliţie politică). În cazul din urmă, implicarea partizană în competiţia internă românească a decredibilizat în ochii românilor politica externă americană faţă de România şi, totodată, a fragmentat acţiunea americană referitoare la România în funcţie de percepţia diferitelor instituţii americane asupra diferiţilor actori politici români şi de jocul aleatoriu al relaţiilor lor cu aceştia. Aşa se explică de ce strategia românească a SUA a devenit incoerentă, iar demersurile politice concrete ale SUA în România au devenit ineficiente, cînd nu au fost, pur şi simplu, contraproductive.
Odată cu izbucnirea conflictului geo-strategic dintre Rusia şi Occidentul euro-atlantic, conflict care pune în discuţie arhitectura de securitate la frontiera spaţiului euro-atlantic cu cel ruso-asiatic, erorile amintite mai sus au căpătat dimensiuni dramatice.
Domnul Joseph Biden a venit în România să ne explice cum corupţia trebuie combătută cu orice preţ – se subînţelegea, inclusiv cu preţul sacrificării democraţiei şi libertăţilor individuale – întrucît ea joacă în favoarea geo-politicii ruseşti. Aceasta în timp ce membri ai familiei domnului Biden făceau afaceri nu tocmai impecabile cu oligarhii corupţi din Ucraina. Un discurs similar l-a ţinut doamna Victoria Nuland. Găsim aici cea mai clară expresie a coruperii echilibrului dintre putere şi legitimitate, dintre strategie şi valori. Debilitarea democraţiei în favoarea unui regim autoritar-justiţiarist nu a omorît corupţia, ci libertatea. Nu există autoritarism favorabil libertăţii; în schimb, toate regimurile autoritare au sfîrşit prin a fi corupte. Arbitrariul şi abuzul, caracteristice unui asemenea regim, au făcut cinstea nerentabilă şi au „scumpit” corupţia. Cîtă vreme Justiţia politizată nu a mai distins între cinstiţi şi corupţi, ci numai între politicienii Puterii şi cei ai Opoziţiei, între suveranişti şi internaţionalişti, între pro-occidentali şi pro-ruşi, între europenişti şi atlanticişti, respectul legii a rămas fără motivare. Totodată, creşterea riscului celor corupţi de a fi condamnaţi pentru infracţiuni pe care nu le comiseseră, chiar dacă scăpaseră de pedeapsă pentru infracţiunile comise, a făcut ca amploarea şi viteza transferului ilegal de bani publici în buzunare private să crească. Aşa se face că, în ultimii ani, în ciuda unei impresionante coreografii justiţiare şi a unei telejustiţii agresive, corupţia a crescut. Aceasta a afectat şi buna guvernare. Stricarea echilibrului puterilor şi a sistemului de „checks and balancies” în favoarea (pseudo)justiţiei, transformată în „dictatură a procurorilor”, nu i-a speriat şi nu i-a gonit pe politicienii corupţi, ci pe cei competenţi. Astfel, politica americană în România a realizat contraperformanţa maximă de a rata şi ţinta bunei guvernări, odată cu ratarea celei privind eradicarea corupţiei şi a celei referitoare la democratizare. Dacă în anii din urmă Administraţia americană nu a mai putut identifica lideri politici români care să îi inspire încredere şi să garanteze că parteneriatul strategic româno-american rămîne funcţional, este nu atît pentru că politicienii români corupţi s-au înmulţit, ci pentru că politicienii români competenţi au dispărut – goniţi de frică, de silă, de Justiţia politizată sau de mafiile locale, dar şi transnaţionale tot mai active. Sosiţi la Bucureşti, aşadar, domnule ambasador, într-un moment în care evoluţia crizelor regionale face din România o entitate geografică avînd importanţă strategică sporită pentru SUA, în timp ce evoluţiile politice interne, direcţionate pe căi greşite inclusiv de diplomaţia americană, au făcut din România o entitate politică fără utilitate strategică; respectiv fără capacitatea de a-şi mai asuma cu succes misiuni strategice.
Mandatul dvs., domnule ambasador, într-unul dintre statele europene cu cele mai pro-occidentale şi mai americanofile tradiţii, începe în atmosfera sumbră a virajului tot mai accentuat al românilor către euroscepticism, antioccidentalism şi americanofobie.
Dacă faţă de eşecul politicii americane în România pe terenul valorilor şi faţă de realitatea descurajantă a unei prezenţe americane extrem de modeste în economia românească, vă gîndiţi că ne mai rămîne la dispoziţie totuşi perspectiva promiţătoare a cooperării pe terenul securităţii, respectiv al alianţei militare, vă atrag atenţia că vă înşelaţi. Bazele militare americane de pe teritoriul României sau scutul anti-rachetă în curs de instalare la Deveselu nu valorează doi bani cîtă vreme SUA pierd minţile şi sufletele românilor. Ceea ce este tocmai pe punctul de a se desăvîrşi. Zadarnică este desemnarea formală a României ca avanpost american pe frontul luptei cu „neo-imperialismul” rus, cu „neo-otomanismul” turc, cu „fundamentalismul islamic” sau cu „expansionismul” euro-asiatic, dacă mamele românce nu vor înţelege de ce viaţa copiilor lor trebuie pusă în pericol spre a promova agenda geopolitică a unei Americi care umileşte şi devitalizează naţiunea română. Pentru toţi cei care credem în valoarea şi chiar în caracterul indispensabil al parteneriatului strategic româno-american, este cutremurător să vedem cum românii, care au aşteptat totdeauna cu un entuziasm aproape naiv „venirea americanilor” pe meleagurile lor, ajung să fie tot mai convinşi că apropierea de Rusia este acum soluţia optimă pentru supravieţuirea lor ca naţiune liberă, adică pentru evitarea statutului de protectorat (american).
4.1. În vara anului 2012, un număr de 7,4 milioane de români, reprezentînd aproximativ 85% din electoratul prezent la urne (acesta, la rîndu-i, ridicîndu-se la aprox 50% din totalul cetăţenilor cu drept de vot), s-a pronunţat prin referendum pentru demiterea preşedintelui României. În acest context, a sosit la Bucureşti asistentul secretarului de Stat al SUA, dl. Philip H. Gordon, care a afirmat public sprijinul american pentru cel pe care majoritatea zdrobitoare a românilor îl voia demis. Această voinţă – nu are nici o importanţă dacă justificată sau nu – îl lipsea pe şeful Statului Român de legitimitate democratică. Prin vocea trimisului său, America arăta că pentru ea asta nu contează. În final, voinţa Americii a prevalat împotriva voinţei Poporului Român. Lucru făcut posibil prin intervenţia abuzivă şi suspectele speculaţii neconstituţionale ale Curţii Constituţionale a României. Abuzuri şi forţări de situaţie încurajate din afara ţării (inclusiv din SUA) şi înghiţite de un Parlament şi un Guvern puse sub evidentă presiune externă. Se poate susţine că, acceptînd şi chiar împingînd la această ruptură între putere şi legitimitate, SUA au dorit să salveze stabilitatea lăuntrică a partenerului strategic român, în condiţiile în care oferta forţelor opuse preşedintelui (practic) demis nu era convingătoare sau cel puţin nu era clară. Un proverb american spune, însă, că „proba plăcintei este mîncatul plăcintei”. Or, presupusele bune intenţii americane nu au făcut decît să paveze drumul spre iadul instabilităţii politice interne şi al dezbinării naţionale, care şi astăzi afectează cumplit România. În condiţiile păstrării la putere a unui şef de stat nelegitim şi al adîncirii dezechilibrului dintre instituţiile statului în favoarea celor de forţă (în special Justiţia şi Serviciile Secrete), impusă de nevoia consacrării unei asemenea formule nedemocrate, nimeni nu a reuşit să mănînce „plăcinta” promisă a stabilităţii politice. În schimb, mîncăm cu toţii şi astăzi fructele otrăvite ale autoritar-justiţiarismului. Mulţumim, America!
4.2. Recent, o instituţie academică din România a găsit cu cale să îl omagieze pe fostul adjunct al ambasadorului american la Bucureşti şi pentru o vreme şef de misiune interimar, domnul Duane Butcher (un adevărat „măcelar”/butcher/ al democraţiei româneşti şi al parteneriatului româno-american), pentru opera ştiinţifică pe care urmează să o realizeze (sic!), cu titlul de Doctor Honoris Causa. Laudatio a fost rostit de către domnul George Maior, pînă de curînd director al SRI (Serviciul Român de Contrainformaţii). La ceremonie a şocat prezenţa masivă în sală a reprezentanţilor SRI şi DNA, în frunte cu şefa procurorilor anticorupţie, d-na Laura-Codruţa Kövesi – cea pe care, cu prilejul audierii dvs. în Senatul SUA, domnule ambasador, un distins senator acuzat de fapte de corupţie v-a recomandat în mod expres să o sprijiniţi. (Este desigur emoţionant să vedem cu presupuşii corupţi din SUA îi susţin pe presupuşii luptători împotriva corupţiei din România!!!) Pentru un ochi avizat, dar nu numai, aceasta spune multe. Faptul atestă relaţia privilegiată dintre reprezentanţii Administraţiei SUA în România şi instituţiile amintite, care nu sînt deloc cele mai reprezentatitve pentru un stat democratic. Aş spune, dimpotrivă. Acest schematism relaţional reflectă schematismul păgubos al unei gîndiri strategice deficitare. O gîndire care, în încercarea de a concilia expeditiv idealismul şi realismul american printr-o abordare reducţionistă, insensibilă faţă de contextul cultural şi geopolitic românesc dat, le compromite pe amîndouă.
4.3. Mulţi români au putut urmări la televizor anul acesta scene transmise de la recepţia oferită de Ambasada Americană la Bucureşti cu prilejul Zilei Naţionale a SUA. Un distins intelectual român mi-a împărtăşit cu acest prilej tristeţea profundă produsă lui de constatarea că masa invitaţilor era evident dominată de reprezentanţii Procuraturii şi Justiţiei, alături de cei ai unor ONG-uri justiţiar-populiste şi de cîţiva politicieni de reputaţie îndoielnică. Aceştia, asemenea senatorului american înainte pomenit, „sprijină” Justiţia politizată tocmai spre a nu-i fi clienţi. Dintre aceştia, în centrul atenţiei respectuoase a gazdelor se aflau şefii ÎCCJ şi DNA, ale căror abuzuri fuseseră cu puţin înainte devoalate de cîţiva judecători, imediat supuşi persecuţiei structurilor oligarhice ale sistemului judiciar. Abuzurile în discuţie se referă la violarea drepturilor fundamentale – procesuale şi nu numai – ale unui cetăţean de rînd, pensionara Mariana Rarinca – implicată fără vină într-un proces penal şi ţinută în arest preventiv timp de mai multe luni, fără motiv şi dincolo de limitele legale. Pornind de aici, mass-media, dar mai ales organizaţiile profesionale ale magistraţilor, făcîndu-se ecoul indignării publice, au cerut – din păcate zadarnic – demisia sau demiterea făptaşilor. Afişarea aproape ostentativă a reprezentanţilor diplomatici americani în compania unor astfel de persoane constituie un afront adus românilor de rînd şi un abandon declarat al luptei tradiţionale duse de SUA pentru apărarea drepturilor omului. Altădată – inclusiv în timpul regimului comunist – Ambasada SUA era deschisă pentru toţi marii intelectuali români – şi mai ales pentru cei care aveau curajul de a exprima opinii critice la adresa puterii oficiale, pentru oamenii politici de toate orientările, pentru activiştii societăţii civile din toate domeniile. Se pare că opţiunea diplomaţilor americani acreditaţi la Bucureşti de a face dintr-o Justiţie selectivă instrumentul selectării oamenilor politici români susceptibili a accepta necritic exigenţele geopolitice americane a dus către izolarea Ambasadei SUA de mari segmente ale societăţii româneşti. Aceasta explică viziunea deformată a diplomaţiei americane actuale asupra realităţii româneşti. Vă revine dvs., domnule ambasador Klemm, datoria de a redeschide larg porţile ambasadei pentru toţi românii, de a restabili contactele SUA cu întreg universul românesc – cu bunele şi cu relele lui – de a reda caracter integral percepţiei americane asupra României, debarsîndu-o de prejudecăţi şi de lipsa de înţelegere a spiritului acestui popor, care admiră sincer valorile americane, dar nu poate accepta nici ca ele să îi fie impuse, nici ca preţul prieteniei americane să fie renunţarea la demnitatea naţională, pierderea respectului de sine. În acest demers puteţi apela cu folos la excelentul Raport asupra stării deplorabile a diplomaţiei americane de azi, redactat de o echipă de eminenţi diplomaţi americani, sub coordonarea distinsului ambasador Thomas R. Pickering şi dat publicităţii cu doar cîteva luni în urmă.
4.4. Fără îndoială, că domeniul Justiţiei este şi el unul în care cooperarea americano-română este binevenită. Cooperarea este una, dar tutelarea este alta. Or, din păcate, despre tutelă este vorba; precum şi despre folosirea unei Justiţii abuzive şi selective în scopuri (geo)politice. În chiar sediul DNA – o instituţie care şi-a pus la punct un sistem cvasineconstituţional pentru colectarea de informaţii cu valoare strategică – funcţionează un birou al FBI. (Unii spun – se pare, fără temei – că ar fi o reprezentanţă a doamnei Victoria Nuland.) O totală lipsă de transparenţă caracterizează relaţia dintre acest birou şi DNA. Dacă totul s-ar limita la combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, părţile lucrînd împreună pentru a schimba informaţii referitoare la fapte ilegale comise în România cu impact negativ în SUA şi invers, totul ar fi în regulă. Se pare, însă, că reprezentanţii FBI ghidează şi activităţi ale DNA menite a-i „sancţiona” pe oamenii politici, oamenii de afaceri sau oamenii de cultură români care nu adoptă convingător agenda geo-politică a SUA ori, prin preocupările lor, îi stînjenesc promovarea. Există nenumărate informaţii cu un grad înalt de credibilitate potrivit cărora urmărirea penală a persoanelor aparţinînd elitelor româneşti de tot felul (cu precădere a celor politice) pentru fapte comise exclusiv în România, cu impact patrimonial eminamente naţional şi care nu încalcă legislaţia americană, dar eventual deranjează geopolitca americană, are loc sub supravegherea şi îndrumarea reprezentantului SUA. Dacă o atare informaţie nu este convingător infirmată, percepţia românilor asupra ingerinţelor americane în actul de Justiţie românesc – cu efectele cunoscute constînd în distrugerea capitalului naţional, în compromiterea elitelor naţionale şi blocarea administraţiei de stat – va săpa adînc şi durabil la fundamentul parteneriatului strategic româno-american.
Ar fi, de asemenea, urgent, stimate domnule ambasador, ca reprezentantul FBI să părăsească sediul DNA şi să se mute în frumoasa clădire a ambasadei SUA, acolo unde îi este, de fapt, locul.
4.5. Circulă tot mai intens informaţia că un număr semnificativ de procurori DNA au primit cetăţenia americană. Pînă acum, această informaţie nu a fost nici verificată, nici infirmată. Tăcerea care o înconjoară sugerează confirmarea ei. Dacă este aşa, înseamnă că urmărirea penală a unor cetăţeni români se realizează de către cetăţeni americani. Faptul ar echivala cu o cedare de suveranitate inadmisibilă, atît din punct de vedere constituţional, cît şi din punct de vedere principial. Situaţia devine cu deosebire gravă atunci cînd cercetarea penală se referă la liderii politici români. Este în interesul SUA să clarifice urgent acest aspect. În eventualitatea în care magistraţii români au cetăţenie americană, este imperios necesar ca ei să părăsească imediat magistratura. (Va urma)
ADRIAN SEVERIN, 11 august 2015
