A studiat la Şcoala Politehnică (1892) şi la Facultatea de Drept, unde a şi obţinut doctoratul în ştiinţe juridice, după ce a susţinut lucrarea cu titlul Militarism şi industrialism, regimul de statu şi de contractu (1901). Din cauza dificultăţilor financiare nu a absolvit Şcoala Politehnică.
Avocatul care visa să zboare
Totuși, marele său vis a fost să zboare, drept pentru care a început să efectueze calcule pentru planurile unei maşini de zbor. “Mă duc, mamă, departe, la Paris. Dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău, pentru că am să vin de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată”, sunt cuvintele pe care le spunea Vuia în 1902, atunci când pleca în capitala Franţei pentru a găsi finanţare pentru aparatul său de zbor.
La 16 februarie 1903 a înaintat Academiei de Ştiinţe din Paris un memoriu despre “aeroplanul-automobil” pe care îl proiectase, dar proiectul său a fost respins de forul ştiinţific francez pentru că acesta din urmă considera că aparatele de zbor mai grele decât aerul nu puteau să zboare, potrivit Enciclopediei României.
Mai mult, aparatul conceput de Vuia avea câteva caracteristici care nu au fost înţelese, la început, de către contemporanii săi: avea o singură elice în loc de două, cum se credea că e absolut necesar, iar motorul proiectat părea de nerealizat cu mijloacele tehnice ale vremii. În ciuda acestor oprelişti, sfătuit de Coriolan Brediceanu, prietenul său din liceu, Vuia şi-a brevetat totuşi invenţia, obţinând brevetul francez nr. 332.106 din 15 mai 1903.
Cu sprijinul familiei sale, care a contribuit semnificativ financiar, Traian Vuia a început construcţia avionului său. La sfârşitul anului 1905, avionul era gata şi a fost testat pentru prima oară. În timpul acestui test, avionul a rulat pe sol o distanţă destul de lungă. Acest prim test a fost urmat de altele, la care au asistat cunoscuţi specialişti, ca şi G. Besançon, Victor Tatin şi alţii.
La 5 februarie 1906, Vuia a mai făcut un test cu avionul său, dar nu s-au obţinut rezultate din cauza vremii nefavorabile. La 6 martie a fost o nouă tentativă de ridicare de la sol a avionului, dar aceasta nu a funcționat.
Primul zbor cu un avion cu propulsie proprie
Totuși, ziua de 18 martie 1906 va înregistra primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum şi primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Avionul lui Vuia era realizat dintr-un cadru de ţevi de oţel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac. Motorul funcţiona cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din patru roţi cu pneuri.
Acest prim zbor cu mijloace proprii s-a efectuat în Franţa, la Montesson. Aparatul de zbor al lui Traian Vuia a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a rulat circa 50 metri, apoi s-a desprins de la sol şi a zburat 12 metri la o înălţime de un metru. Un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit.
Prioritatea unui astfel de zbor îi este atribuită în mod eronat francezului Santos-Dumont, care a obţinut această realizare la 13 septembrie, acelaşi an 1906. De altfel, după primul său zbor reuşit, cel din 18 martie 1906, Traian Vuia a mai efectuat şi alte zboruri, în timpul celui din 19 august 1906 avionul său zburând 20 metri, la o înălţime de doi metri şi jumătate.
Vuia şi-a perfecţionat în continuare avioanele, primul motor folosit fiind înlocuit cu altul, de 24 cai-putere, astfel că aparatul Vuia nr. 1 a devenit Vuia nr. 1 bis, apoi Vuia nr. 2. La 17 iulie 1907, Traian Vuia a reuşit să zboare cu aparatul său pe o distanţă de 60 metri, dar la aterizare şi-a deteriorat avionul.
Și-a continuat cercetările în domeniul tehnicii şi după anul 1907. El a organizat un atelier-laborator pentru cercetarea elicelor, iar împreună cu Marcel Yvonneau a conceput câteva modele originale de elicoptere, care au fost prezentate în demonstraţii publice (modelele realizate în anii 1918 şi 1921). Revistele La Technique Aeronautique şi L’Atmosphere i-au publicat studiile teoretice. Pe lângă alte invenţii, Vuia a mai conceput şi un generator cu aburi, brevetat în mai multe state ale lumii în perioada interbelică.
În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare. În primăvara anului 1918, a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a şaptezeci de ani de la revoluţia de la 1848.
Mult mai târziu, în 1923, când deja oamenii învăţaseră să zboare, Vuia i-a lăsat un mesaj unui amic. “Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul”, a spus Vuia.
După terminarea Primului Război Mondial a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934. Abia după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România, unde va muri la data de 2 septembrie 1950, la Bucureşti. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Andrada Bonea
www.playtech.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu