Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

marți, 18 august 2015

Petrecerile suprarealiste ale Mariei-Héléne de Rothschild: aderarea la societatea secretă Illuminati, la care participau Salvador Dali şi Audrey Hepburn

Petrecerile private ale Mariei-Héléne de Rothschild, membră a uneia dintre cele mai puternice dinastii europene, obişnuiau să nască de fiecare dată controverse. Fotografiile unui bal suprarealist organizat de aceasta în 1972, în stilul societăţii secrete Illuminati, despre care se zice că dirijează chiar şi astăzi lumea, au ieşit recent la iveală. Pe 12 decembrie 1972, Mariei-Héléne de Rothschild, membră a dinastiei europene de origine iudaico-germană Rothschild, una din cele mai puternice elite din lume începînd cu Secolul al XVIII-lea, a organizat un bal suprarealist într-unul din palatele înstăritei sale familii, Château de Ferriéres, din Franţa. Petrecerile femeii, despre care se spune că făcea parte din controversata societate secretă Illuminati, erau deosebit de private. La balul organizat în reşedinţa franţuzească, petrecăreţilor, care se învîrteau, de asemenea, în cercuri înalte, li s-a impus un cod vestimentar avangardist: „costume negre, rochii lungi şi pălării suprarealiste”. Dovadă că evenimentul nu era pentru oricine, invitaţiile de intrare erau scrise invers şi puteau fi citite doar în oglindă, scrie publicaţia online „Hang the bankers”. Inversiunea este, potrivit teoreticienilor conspiraţionişti, un element comun în practicile satanice. La astfel de chermeze participau persoane importante din sfera politică, sau din domeniul afacerilor, care îşi doreau să intre în societatea Illuminati, despre care scriitori moderni precum Mark Dice sau David Icke spun că a supravieţuit pînă în zilele noastre. Potrivit mai multor teorii ale conspiraţiei, evenimentele importante din lume sînt controlate şi manipulate de această societate secretă de origine bavareză. Mai mulţi oameni de seamă au fost şi sînt şi astăzi membri Illuminati, printre care Winston Churchill, Familia Rothschild, David Rockefeller, familia Bush şi Barack Obama. Evenimentele organizate în acest scop erau desfăşurate în mare secret, motiv pentru care abia la mai bine de 40 de ani de la balul lui Marie-Héléne de Rothschild fotografiile incredibile au început să împînzească Internetul. În imagini, gazda petrecerii apare purtînd un cap uriaş cu coarne, ai cărui ochi lăcrimează diamante autentice. Doi dintre invitaţi zîmbesc în faţa unui manechin-cadavru, în timp ce alţii apar machiaţi sau costumaţi, purtînd măşti demonice şi bizare, cu coarne. Decoraţiunile sînt de-a dreptul înspăimîntătoare: capete găurite ale unor bebeluşi de jucărie zac aruncate pe mese, printre lumînări aprinse, iar o pereche de ţestoase se urcă una peste cealaltă, pe ceea ce pare o grămadă de pămînt. Printre invitaţi s-au numărat şi faimosul pictor spaniol Salvador Dali, fotografiat în compania unei femei care poartă pe cap un spectaculos acoperămînt din flori, dar şi legendara actriţă Audrey Hepburn, o prietenă apropiată a Mariei-Héléne.

tricolorul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu