Scandalul se adaugă celui mai vechi, legat de prea multele vacanţe şi deplasări externe fără rost efectuate de cuplul prezidenţial după alegeri. Surpriză neplăcută e acest comportament doar pentru cei care nu au urmărit, însă, activitatea primarului Iohannis. Personaj arhi-cunoscut pe plan local pentru nenumăratele vizite făcute peste hotare, cel mai adesea sub pretexte de-a dreptul jenante. Să luăm un exemplu la întîmplare: în primăvara anului 2010, fix cînd guvernul Boc anunţa marile tăieri de pensii, sporuri şi salarii, spre disperarea românilor şi în numele dorinţei de economie pe fond de criză, primarul Klaus Iohannis pleca 10 zile în Germania în interes de serviciu. Avea probleme grave de rezolvat: în oraşul Regensburg, o sesiune de prelegeri organizată de un institut anonim, iar în oraşul Landshut, participa la Festivalul intitulat „Europa Fest der Städtepartnerschaften”. Ambele oraşe, la distanţă de vreo oră pe autostradă de Wurzburg, unde locuiesc părinţii edilului. Să te mai miri că azi pleacă, preşedinte fiind, la expoziţia universală de la Milano, la Vatican şi la Festivalul de la Salzburg, topind în juma de an tot bugetul Preşedinţiei? Alţi români se declară dezamăgiţi că preşedintele a salutat majorarea propriului salariu, lăsînd „pălmaşii” la urmă. Altă nedreptate. Iohannis îşi expusese în clar acest punct de vedere, ţineţi-vă bine, încă din septembrie 2009. La acea vreme, Guvernul Boc vorbea public despre noua lege unitară a salarizării, a cărei formă îl nemulţumea, însă, pe edilul sibian. „Legea unică de salarizare este binevenită pentru că ea există în toate ţările cu apă caldă, depinde cum este ea concepută”, spunea el, adăugînd că nu consideră bun principiul de la baza legii şi raportul de numai 1 la 12 pentru salariul preşedintelui, care ar trebui să fie mult mai mare. „Nu cred că este un principiu bun după care se lucrează. Dacă se ajunge la un raport de 1 la 12, nu cred că acesta poate să reflecte obiectiv importanţa muncii pentru societate. Dacă cel mai mic salariu este 1, iar preşedintele ţării cîştigă 12, mi se pare o eroare de principiu. Importanţa muncii trebuie să se reflecte şi în salarizare. Ar trebui ca raportul să fie mult mai mare decît 1 la 12″, mai spunea Iohannis. A ajuns preşedinte şi a reuşit, deocamdată, să mărească substanţial acest raport, evident, în favoarea preşedintelui. Printre cele mai grave cazuri, însă, este unul despre a cărui finalitate am aflat abia azi. Să reamintim: în luna septembrie 2014, înainte de alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis a depus o plîngere penală la DNA împotriva lui Liviu Dragnea, vicepremier la acea dată, pentru iniţierea Ordonanţei de Urgenţă 55/2014, care permitea migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile. În plîngerea penală, Liviu Dragnea era acuzat de „abuz în serviciu”. Iohannis reclama faptul că „au fost aduse vătămări” prin OUG 55/2014 tuturor candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate. „Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unor persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, se mai preciza în plîngerea penală. „Prin fapta descrisă au fost aduse vătămări tuturor celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate. Totodată, în speţă este îndeplinită condiţia obţinerii unui folos necuvenit, cerută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care, prin adoptarea actului normativ iniţiat de către numitul Dragnea Liviu Nicolae, a fost afectată egalitatea de şanse a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, fiind favorizat în această manieră unul dintre candidaţi, cu consecinţa afectării rezultatului alegerilor”, se mai arăta în plîngere. Să o luăm metodic. Plîngerea la adresa lui Liviu Dragnea nu era un gest de imagine ori de circumstanţă, ea era depusă într-un moment foarte fierbinte, exact înaintea campaniei prezidenţiale. Liviu Dragnea era unul dintre primele personaje în stat: preşedinte executiv al partidului de guvernămînt, vicepremier şi, totodată, şef al campaniei prezidenţiale a lui Victor Ponta. Un atac la un politician de asemenea calibru presupune bună credinţă totală, seriozitate şi, mai ales, deplină acoperire în fapte. Dacă acuzaţiile era cît de cît reale, Dragnea îşi pierdea postul în guvern şi, foarte probabil, implicarea în campania electorală a lui Ponta. Dacă erau total reale, el înfunda puşcăria. Liviu Dragnea nu a fost condamnat definitiv la închisoare în acest caz. Nu a fost condamnat nici într-o primă instanţă. În fapt, nici măcar nu a fost trimis în judecată, dintr-un motiv foarte simplu: aşa cum arată procurorii DNA drept răspuns la o solicitare a postului România TV, fapta incriminată de Iohannis „nu există”. Şi nu există pentru că toate verificările efectuate au dovedit că Liviu Dragnea respectase absolut toate procedurile prevăzute de lege în elaborarea acelei ordonanţe. Discutabilă în plan moral, dar absolut corectă, legal. „Din verificările efectuate la Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Justiţiei a rezultat faptul că din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de adoptare a acestei ordonanţe, au fost respectate toate condiţiile de formă şi fond şi au fost obţinute avizele necesare din partea autorităţilor abilitate să avizeze acest act, respectiv au fost obţinute avize din partea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Consiliului Legislativ şi al Ministerului Justiţiei. Faţă de cele constatate în cauză nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei, deoarece fapta nu există”, se arată în răspunsul DNA. De aici decurg doar două ipoteze, una mai terifiantă ca alta. Prima: candidatul Iohannis, cu o excelentă experienţă administrativă, înconjurat de consilieri de campanie din care avea să-şi facă echipa prezidenţială şi nu numai, precum Dan Mihalache, Eduard Hellvig, Mihai Răzvan Ungureanu, George Scutaru ş.a.m.d., la care se adaugă juriştii de forţă ai PNL, cu Alina Gorghiu în frunte, nu a fost în stare să procedeze corect în cazul unei amărîte de Ordonanţe de Guvern, recurgînd la un veritabil denunţ calomnios împotriva unui adversar politic şi electoral. Cum am putea avea încredere, azi, că acelaşi personaj şi aceeaşi echipă, în mare, sînt capabili să asimileze principiile necesare elaborării unor documente complexe precum Strategia de Apărare, ori să înţeleagă efectele pe termen mediu şi lung ale Codului Fiscal? A doua ipoteză, mult mai plauzibilă, e că, în realitate, Klaus Iohannis a ştiut cu precizie că plîngerea sa e doar calomnioasă, nu şi acoperită în fapte, dar a depus-o, totuşi, pentru a-i atîrna lui Ponta, prin intermediul lui Dragnea, o piatră de gît care să-l îngreuneze în campanie, adică ceea ce s-ar numi joc balcanic murdar la extrem. În nici un caz „altfel de politică”. În acest caz, numai naivii s-ar mai putea mira că, ajuns preşedinte, Iohannis continuînd să facă exact acelaşi lucru: să-şi execute adversarii murdar, prin intermediul plîngerilor penale, mai mult sau mai puţin justificate.
BOGDAN TIBERIU IACOB
tricolorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu