Politică şi moralitate în era nucleară

Peste sute de ani, cînd istoricii vor lua iarăşi la puricat ciudatul Secol XX, încheiat cu „globalizarea” omului, confruntări ideologice şi religioase existenţiale, fără precedent în Istorie, puteri mondiale metastazate şi răsturnări fundamentale de echilibre geo-politice, cu siguranţă că un nume va rămîne pe lista primilor doi, sau trei oameni care au făurit suta de ani menţionată. Va rămîne, spre esenţială deosebire de cei de alături, ca omul care a adus acelui veac – cu un număr de morţi în războaie mai mare decît al celor căzuţi în toate conflictele deschise din cele două milenii anterioare – Pacea. Este Mihail Gorbaciov. Ultimul conducător al fostei lumi comuniste şi, pentru cîţiva ani, primul lider al unei lumi absolut noi, de el inaugurată, s-o numim lumea transideologică. Pentru aceste pricini, de fiecare dată cînd aud sau citesc numele lui mă rog Celui de Sus să-l mai ţină printre noi ani mulţi. M-am bucurat recent, cînd am văzut că, iarăşi, nu după multă vreme, a dat încă un interviu cunoscutei reviste „Spiegel”. Că ne-a oferit încă o ocazie să-i ascultăm cuvintele înţelepte.
Astfel, de la prima întrebarea a editorului german, dacă, în primul său discurs, ca lider al fostei Uniuni Sovietice, în 1985, a cerut în mod serios „distrugerea completă a armelor nucleare şi eliminarea lor permanentă”, Gorbaciov a spus ceva inedit, anume că discuţiile de decenii despre arma atomică au fost zadarnice, că în tot acel răstimp escaladarea a avut un curs permanent ascendent, că, după anii ’80, rachetele nucleare ale Vestului au fost mutate tot mai aproape de frontierele Rusiei, că ele au devenit tot mai precise şi au ţintit tot mai clar centrele ruseşti strategice şi decizionale, că planurile pentru folosirea lor sînt, în momentul de faţă, foarte concrete, condiţii în care o eroare tehnică ar fi îngrozitoare. În acelaşi timp, a adăugat el, negocierile de dezarmare sînt zero. La Geneva, diplomaţii cară de colo-colo munţi de hîrtii, beau vin şi alte tării cu kilogramele, dar nu mişcă înainte nimic. A explicat, apoi, de ce încă din 1986 dezarmarea nucleară a devenit prioritatea nr. 1 a politicii sale externe şi a relaţiei cu America. A admis că, pe atunci, fosta Uniune Sovietică era într-o poziţie economică foarte proastă, dar că accidentul de la Cernobîl, din acel an, i-a deschis complet ochii şi a înţeles că mai importantă decît redresarea, salvarea economică a Uniunii Sovietice, este salvarea de la extincţia atomică a întregii omeniri. A repetat, şi în cursul acestui interviu, că s-a înţeles bine cu fostul preşedinte american Ronald Reagan şi a rostit, de astă dată, o frază simplă, din două propoziţii, ce va deveni, sigur, faimoasă – o frază combinînd perfect moralitatea cu politica: „Războiul nuclear nu poate fi cîştigat, şi nu trebuie să fie declanşat niciodată”. Întrebat dacă este dezamăgit de americani, a răspuns că, de la fostul preşedinte Eisenhower încoace, deci de aproape 60 de ani, complexul militar-industrial a preluat, practic, puterea în SUA şi nu o mai lasă din mînă. Acest complex, a adăugat el, a fost mai puternic decît Reagan şi Gorbaciov împreună, a zădărnicit propunerea făcută de însuşi preşedintele american la Summitul de la Reykjavik, în 1986 – Opţiunea Zero – adică eliminarea completă a rachetelor americane şi sovietice cu rază medie de acţiune din Europa. Crede Mihail Gorbaciov, în interviul amintit, că, împreună cu Reagan, au făcut enorm în privinţa tuturor armamentelor nucleare, chimice şi convenţionale, dar că preşedintele american, îndeosebi în ceea ce priveşte reducerea numărului rachetelor nucleare intercontinentale, a fost învins de rezistenţa acerbă a „uliilor” războiului din administraţia sa, şi mai crede că aceştia şi-au impus, în continuare, punctul de vedere sub următorii preşedinţi de la Casa Albă. Totuşi, a spus el, liderii de astăzi ai lumii, Obama, Putin şi Merkel, ar trebui să urmeze pilda celor mai vechi şi să reia stăruitor tema unei lumi libere de ameninţarea atomică pentru că azi, ca şi în anii ’80, holocaustul nuclear este inacceptabil. În sfîrşit, criza din Ucraina îl face pe fostul lider rus să aprecieze că, în prezent, s-a ajuns la o răscruce în relaţiile dintre America şi Rusia, că mulţi vorbesc deja de un nou război rece. Convorbirile dintre cei doi mari au fost îngheţate, inclusiv cele privind dezarmarea nucleară, adaugă el. La întrebarea de la sfîrşit, „Credeţi că există pericolul unui război nuclear?”, Mihail Sergheevici a răspuns: „Sînt foarte temător. Starea de lucruri actuală este foarte periculoasă. Armele nucleare mai staţionează şi acum în Europa, reducerea numărului lor a încetinit foarte mult. Militarizarea spaţiului cosmic este şi ea extrem de periculoasă, primejdia proliferării nucleare este mai mare ca oricînd”. Am citit şi răscitit ultima ieşire în mass-media internaţională a lui Mihail Gorbaciov. Nu e bine ce se întîmplă.

P.S. Am constatat că unii cititori ai comentariilor mele stăruie în ideea că fie iau partea Rusiei şi a preşedintelui ei, Vladimir Putin, fie critic Vestul şi, îndeosebi, Statele Unite. Le mulţumesc sincer pentru că irosesc o părticică din timpul preţios al domniilor lor pentru a-mi citi şi comenta scrisul. Le dau, aici şi acum, asigurări definitive că nu este aşa. Adevărat, însă, în ceea ce spun aceşti oameni este că, într-adevăr, iau partea cuiva. În acest sens, voi parafraza un dicton celebru din Grecia de acum 2.500 de ani, a lui Platon şi Socrate, şi zic: mi-s dragi Statele Unite, ţara mea adoptivă, şi România, ţara Neamului meu, pe veci vecină a atotputernicei Rusii, dar mai drag îmi este Adevărul. Din aceste pricini, astăzi am scris despre Mihail Sergheevici Gorbaciov, iar curînd voi evoca un alt mare şi fascinant personaj al Secolului XX, fostul preşedinte american Dwight David „Ike” Eisenhower.
RADU TOMA
tricolorul