Lucia Soreanu Şiugariu, în vîrstă de 96 de ani, care trăieşte la Aachen, Germania, i-a trimis o scrisoare ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, în care protestează faţă de atitudinea Ambasadei României în Slovacia, care l-a declarat pe soţul său „fascist”, deşi acesta a murit pe cîmpul de luptă împotriva armatei fasciste.
Presa a scris zilele acestea despre întîmplarea absurdă generată de secretarul II al Ambasadei noastre în Slovacia, un oarecare Radu Coantă, care, cu de la sine putere, fără a avea vreun document, a respins cererea autorităţilor slovace, care doreau să dea numele „Ion Şiugariu” podului din Brezno, după numele poetului român care a căzut pe cîmpul de luptă, chiar în acel loc, la 1 februarie 1945, cînd Armata Română a eliberat Slovacia.
Motivul invocat de Radu Coantă a fost că Ion Şiugariu ar fi fost legionar şi a sugerat slovacilor să găsească alt mort pe cîmpul de luptă şi să dea podului numele aceluia. Într-o discuţie pe care am avut-o cu cîţiva reprezentanţi ai Amabasadei Române în Slovacia şi ai Ministerului de Externe, aceştia mi-au sugerat că singurii care pot îndrepta greşeala secretarului Radu Coantă sînt cei din centrala MAE, deşi era foarte simplu să revină cu o adresă prin care să comunice situaţia reală, adică faptul că poetul-erou Ion Şiugariu este considerat de autorităţile din România un erou al luptei împotriva fascismului, nicidecum că ar fi făcut parte din vreo organizaţie fascistă. Prin amabilitatea colegului Victor Roncea, de la ziaristionline.ro, ne-a parvenit textul scrisorii doamnei Lucia Soreanu Şiugariu, soţia poetului-erou Ion Şiugariu, pe care o reproducem mai jos:
Excelenţei sale, Domnului Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe
Aachen, astăzi, 18.08.2015
Excelenţă,
Sînt Lucia Soreanu Şiugariu, soţia poetului erou Ion Soreanu Şiugariu, căzut pe cîmpul de luptă din Slovacia la 01 februarie 1945.
În scrisoarea pe care v-o adresez PROTESTEZ faţă de atitudinea Ambasadei României din Slovacia, cu privire la propunerea făcută de către Primăria din Brezno, de a onora memoria soţului meu, dînd numele său podului care se construia la intrarea în acel oraş. În „motivarea” Ambasadei exprimată prin secretarul doi (Radu Coantă) al Departamentului politic al Ambasadei, pe lîngă faptul că mesajul acestuia către Primăria din Brezno se bazează pe un neadevăr, modul de exprimare jigneşte bunăvoinţa acelora care, cu generozitate şi deosebită apreciere, au recunoscut meritele acestui ofiţer român-poet, care şi-a jertfit viaţa apărînd Slovacia. Prin acest răspuns oficial i se refuză această onoare de către propria lui ţară. Soţul meu nu a fost niciodată legionar şi nu a făcut parte din vreun partid politic. Preocupările sale şi viaţa sa se reflectă în fiecare rînd scris, în fiecare pagină a operei sale culturale, pe care eu am reuşit să o republic după anii 1985 în 9 cărţi, menţionate în continuare: „Sete de ceruri”, 1985 – München; „Ţara crinilor”, 1997 – Iaşi; „Bacovia, studiu critic 2002″ – Bucureşti; „Viata poeziei”, 1999 – Timişoara; „Scrieri”, 2006 – Bucureşti; „Iluzie şi destin”, 2002 – Bucureşti; „Poeme”, 2013 – Bucureşti; „Ceva despre noi”, 2013 – Bucureşti; Însemnări din Război”, 2014 – Baia Mare.
Pentru un om născut în anul 1920, crescut, educat şi respectat într-un regat civilizat, atitudinea Ambasadei României în Slovacia este nu numai de neînţeles, ruşinoasă sau o absurdă aberaţie, ci şi reflectă o permanentă ură în faţa logicii, a înţelegerii şi iubirii între oameni. A trebuit să umplu paharul acestei vieţi cu aceste nedreptăţi; ura nu a creat nimic niciodată. Soţul meu şi-a iubit ţara; venea din Ardealul atîta vreme subjugat, era refugiat ca mulţi alţii pe care a încercat să-i ocrotească, pe cît a putut, el fiind preşedintele studenţilor refugiaţi. Sînt şi rămîn Lucia Soreanu-Şiugariu, soţia poetului-erou Ion Şiugariu, pentru Iubire şi Adevăr.
Lucia Soreanu-Şiugariu
PS: Dorim ca Patriotismul să fie corect interpretat şi să nu fie nimeni pus la stîlpul infamiei pentru că lupta sa preţuieşte valorile naţiunii din care se trage.
Reamintim că, în ziua de 28 august, Slovacia sărbătoreşte insurecţia armată împotriva armatei fasciste şi dorea ca numele poetului-erou Ion Şiugariu să devină numele podului din oraşul Brezno, în semn de recunoştinţă faţă de Armata Română, care a contribuit decisiv la eliberarea Slovaciei, operaţiune în care şi-au pierdut viaţa peste 11.000 de soldaţi români. Iată cîteva date biografice ale acestui tînăr intelectual român care a refuzat o bursă la Universitatea Oxford pentru a se dedica literaturii în proaspăta Românie Mare, devenind, după Dictatul de la Viena, preşedintele studenţilor refugiaţi:
Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în data de 6 iunie 1914 la Băiţa, Maramureş, primul băiat din cei 6 ai familiei de mineri aurari Ion şi Floarea Şugar. Urmează şcoala primară în Valea Borcutului, apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier şi, dovedind aptitudini deosebite pentru fizică şi matematică, a obţinut prin concurs o bursă de studii la Universitatea Oxford din Marea Britanie, pe care o refuză, preferînd să se ocupe de literatură. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Şulutiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la Bucureşti în cadrul Facultătii de Litere şi Filozofie, specialitatea Filologie Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Meşterul Manole”, condusă de Vintilă Horia, colaborînd, totodată, cu alte reviste literare. În noiembrie 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În februarie 1942, susţine teza de licenţă cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă”, pentru care obţine calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătoreşte şi în acelaşi an este mobilizat şi pleacă pe front. Cade la datorie în data de 1 februarie 1945, în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub controlul armatei germane. În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, a primit post-mortem, din partea Statului Român, decoraţia „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară”, iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria: „Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Şiugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei”. În 1956, rămăşitele pămînteşti i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lîngă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soţiei sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieşte în Aachen, Germania, şi are în prezent 96 ani), Statul Român înfiinţează la Băiţa Casa Memorială a poetului Ion Şiugariu. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, mai are încă timp să îndrepte gafa Ambasadei Române din Slovacia, astfel încît jignirea faţă de un erou al Armatei Române să fie stopată. Ion Şiugariu a devenit, prin acea adresă stupidă semnată de secretarul ambasadei, Radu Coantă, prima victimă a Legii 217/2015, denumită antilegionară, care prevedea însă sancţiuni (dărîmarea de statui, interzicerea unor cărţi, denumirea unor străzi etc.) doar în baza unor hotărîri judecătoreşti. Ori, în privinţa poetului-erou Ion Şiugariu nu există nici o astfel de condamnare, din contră, Statul Român i-a acordat pînă acum numeroase onoruri, declarîndu-l erou-martir!
ION SPÂNU
tricolorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu