#ReformaDemocratiei in milioane de softuri/ #TineriiLaPutere
au de dat batalii / #PatriaSuverana te tot cheama sa fii / #Stindardul din
sufletele atator copii / Sa scrii tatuaje catre #Noi Orizonturi. // V-au luat
tot si va urasc cu invidia mortii / Au crezut ca va pot umili decisiv / Ca va
pot folosi doar c-un sfat subversiv / Dar ca nu pot domni peste legile sortii.
// Ca inca va nasteti tot mai multi si frumosi / Ca nu va stapanesc cu programe
de inimi / Va urasc pentru izvoare, fie ele de lacrimi / Ca pe fruntile voastre
tot sta scris: norocosi. // Au totul de la tine, #Tinerete / Dar tocmai pentru
asta mai mult vor: / “Sa fiu stapan si tocmai eu sa mor? / Atunci, sa vindem
pandemii in piete!” // Dar nu va intristati, idealul e-n tineri / Asa precum
soarele tot rasare o zi / Si ramaneti in viata, fie ce-o fi / Doar prin voi se
va naste o lume de lideri. // Pretuiti-va gandul, respectati-va trupul / Dati-i
tot ce-i curat si ce costa iubiri / Rezemati-va tristetea in povesti de -
amintiri / Instaurand pe Pamant uniuni cu Olimpul. // Cautati libertatea doar
din minte si trup / Doar acolo mai tac diamantele vietii / E o lume a lor, se
vopsesc doar peretii / Si garduri ghimpate care nu se mai rup. // Capitalul
calareste cu aripi de moarte / Ori iubirile voastre nu au cursuri de schimb / Au
doar cosmice conturi cu parole de nimb / Si portaluri pe care se intra in
soapte. //
#PrinteseFrumoase si #FrumosilorPrinti / Sunteti cea mai adanca
bogatie din lume / Dac-ar fi dupa ei ati avea doar un nume / Si acela pierdut
prin off-shor-ruri anume / Dar de-ar fi pe dreptate: ei - gunoaie, voi – munti!
// #EuVoiLupta pentru o alta lume / Vino si tu, atat de dezarmant / Si visator, si generos, si nobil / Cu pas de defilare, si sarmant / Incat sa
scrii cu litere de stele / Ca #Pacea are acolo frontiere / Si #Tineretea freamata
prin vene / Iar #Omenirea dainuie vibrant.
duminică, 4 februarie 2018
duminică, 28 ianuarie 2018
#StatulCoincident cu #PatriaSuverana
Un ideal care nu poate fi decat al #TinerilorLaPutere!
Fiindca doar trairile lor mai pot ramane izvorator de frumos curgatoare, din
piepturile lor, asa cum tot sunt de curat - stiutoare, trebuie ca se va fi
format, deopotriva, tarana si atmosfera taramurilor strabun de natale. Patria
lor nu mai are nimic in comun cu vorbele politicii goale, statutul lor social
si national isi invedereaza viabilitatea autonomiei de spirit si teluri.
Democratia expirata si-a demascat, din fericire, incompatibilitatea cu
generatiile devenite, iata, stindardul modernizarii albiilor adanci ale
colonizarii oranduielilor Omenirii. E atat de evident faptul ca Europa Unita cu
adevarat si de durata nu poate exista fara de uniunea de spirit si civilizatie
a patriilor care s-o constituie. Pasnici si generosi precum trairile varstei,
tinerii mai intai reclama, dar apoi vor impune #ReformaDemocratiei fara de care
principiile ei vlaguite, aclamate cu teoria surlelor si trambitelor nimicniciei
in practica, ne vor intoarce pe cararile spre o aceeasi, insa mult prea
disimulat de perfida sclavie individuala sau nationala. #Tinerii nu abjura de
la regulile de acuratete si forta principiala ale democratiei, ei contesta
numai si numai jocurile diabolice ale atator nedreptati care se impletesc, de-a
pururi, pana in vagaunile in care sunt indesate anumite natiuni si popoare,
anumite istorii nationale, doar viitorul anumitor patrii ale tinerilor
condamnati la un viitor sumbru. #Tineretea nu permite parghiile oculte prin
care democratia esuata de-a dreptul insista sa se perpetueze la pupitrul de
mondializare a imperialismului. #TineriiLaPutere nu pot fiinta, realmente,
intr-o asemenea atmosfera expirata a democratiei dominatoare, tocmai de aceea
ei vor faurirea unei democratii reformat de intinerite. Ei vor sa faca echipa
de generatie cu serviciile lor de inteligenta si in a carei intransigenta
atitudine contrainformativa sa aiba o deplina incredere nationala. Generatiile (Alfa)
X,Y,Z… nu pot trai fara democratie, de aceea divulga stringenta ei instaurare
veritabila, visul fiecaruia din tinerii natural de prea - frumosi si niciodata
liberi pana acum nu poate fi altul decat #ReformaDemocratiei catre Noi
Orizonturi – un ideal social care se inalta deodata cu spiritul tineretii
purificatoare, un tel national chiar neconstientizat, de multe ori si pe moment.
Si tot ei, tinerii, striga printr-o formidabila voce a intelepciunii prin care
avertizeaza ca inca de maine poate incepe sa fie prea tarziu! Dar catre cine sa
strige, cui sa-i impartaseasca alegerile de viata – devreme ce tropotul capitalului
a calcat, cu o innoptare definitiva, mugurii Omenirii de viitor?! Traiasca
#RepublicaTineretii si #PatriaSuverana! #TineriiLaPutere pentru #ReformaDemocratiei
catre Noi Orizonturi!
Produsul Intern Brut e dat de tineri / Rasuna imnul “Erdeneo”
in eter / Si tatuaje cu Noi Orizonturi / Sunt permanentele insigne de mister!
sâmbătă, 20 ianuarie 2018
#Protestez!
Impotriva asasinatelor din decembrie ’89, puse la cale de
interese straine, autorizate de fortele reactionare si comise de arme oculte; destabilizarii
Romaniei - dezindustrializarii progresive a Patriei construite, anterior, cu
efortul national depus de-a lungul a 25 de ani de cladire sociala si economica
(dar sub o condamnabila umbrela politica); a transformarii teritoriului vietii
cotidiene intr-o tragica sfasiere interetnica (Tg. Mures), ori sociala
(mineriade); vanzarii patrimoniului economiei nationale catre entitatile
multinationale care fie l-au falimentat, fie l-au exploatat in exclusiv interes
propriu si al tarilor de origine; a decaderii institutiei de educatie nationala,
impotriva crearii unui sistem medical de cele mai multe ori criminal, a
monstruozitatii sistemice care a dus la izgonirea romanilor din propria tara si
tragice pierderi de vieti ale atator copii si tineri nevinovati; protestez
impotriva unui asasinat #Colectiv asupra tinerilor de orice nationalitate ar fi
fost, crime comise sub imperiul diformelor interese ale clasei politice,
subordonarii totale a acesteia si atragerea ei in marile jocuri internationale,
pline de o statalitate paralela cu drepturile si libertatile de viata a cetatenilor;
a desfiintarii Institutului de imunologie “Cantacuzino”; impotriva manipularii
devenite, iata, interminabila; a transformarii democratiei intr-o oranduire
expirata de-a dreptul, popularii ei cu partide, ONG-uri, atitudini elitiste,
proteste civice care nu fac altceva decat sa sfasie popoarele de care se
rusineaza si sa serveasca marele si eternul interes al #capitalului devorator;
impotriva coruptiei endemice si fara nationalitate de orice fel; a noii
oranduiri a #Statului-Mondial-Paralel, pervers de ideologizata…dar #Protestez
si pentru: renasterea economica a unei Patrii independente si suverane, in spiritul
modernitatii; revigorarea statalitatii – marea cucerire a epocii moderne;
lustrarea intregii clase politice care a prefacut prezentul si viitorul tarii
intr-o ruina; responsabilizare penala a actului politic de guvernare /
administrare, raspundere imediata a magistratilor – devreme ce adevarul se
intrevede doar cu un simplu bun-simt; o recladire economica si sociala pentru
generatiile tinerilor de azi si de maine, un efort asiduu (in acest sens) si
concertat indiferent de modul cum ar fi calificat; invatamant de vocatie
profesorala, sistem medical asisderea – profesii “construite” intr-o
formidabila viziune nationala si cu un vizionarism redutabil;
protestez in
numele #Tineretii induiosatoare, pentru #TineriiLaPutere care sa ne vindece, in
sfarsit, de tradare si subjugare manipulatorie, a lor sa fie
#RepublicaTineretii ! Protestez impotriva atator tragedii asa-zis democratice
si in numele asa de multor tristeti nationale ca nici nu-mi mai vin
in mintea imediata... Stiu doar ca e timpul pentru “Erdeneo” (Reforma
Democratiei catre Noi Orizonturi). Traiasca
tinerele printese si tinerii printi ai Patriei suverane! Si ramane cum ne-am inteles: #TineriiLaPutere!
duminică, 14 ianuarie 2018
#Statul-Mondial-Paralel cu viata
Numai ca #TinereteParalela nu exista! Noul imperialism a
inventat gaselnita prin care economia popoarelor sa fie acaparata printr-o
talharire subtila, aceea a instituirii mondializarii cu guvernarea ei paralela,
cu tot si prin care statul si democratia oranduirii sunt substituite in folosul
dominatiei grupurilor infractionale organizate paralel si mai presus de lege.
Este evident misticismul capitalului si a acestei formidabile organizatii
secrete ocult de nemiloase si infernal de absconse. Orice ai intreprinde -
oriunde in lume, fii sigur ca la acest demers vor participa si caii troieni
introdusi acolo de te miri unde, gata sa tradeze la ordinul momentului oportun.
E vorba de cea mai puternica si paralela armata secreta, una care asfixiaza
natiunile, popoarele, statele, democratiile, inabusindu-le viata sociala,
economica si politica, strivindu-le viitorul. De aceea nu vor mai rezista decat
Patriile care vor putea fi salvate doar de propriile servicii secrete - norocos
de populate cu spiritele de anvergura ale unui patriotism novator si care, prin
toate actiunile personale sa se raporteze la generatiile urmatoare.
Sau si (mai
ales, chiar!) natiunile care vor fi binecuvantate cu un lider providential,
unul care sa-si asume ca, mai devreme sau mai tarziu, va fi asasinat de arme
straine, dar pe al caror tragaci vor apasa tot ai lui. E simplu si pentru ca
doar asa se scrie istoria, nefiind nimic nou sub soare! Insa duhnind numai prin
tenebrele umbrelor, doar tradarea nu se stie ce manifestari monstruoase mai
are! Iar #Tinerii-La-Putere nu vor constitui doar un simplu vaccin, ci o
colosala imunizare prin renasterea vietii. Tineretea la vedere si serviciile ei
secrete trebuie sa fie necrutatoare cu cangrena ocultismului labartit paralel
cu atmosfera si respiratia cetatenilor. Cineva, undeva, sa creeze o elita, o
natiune a tinerilor pe care sa-i respectam cu orice sacrificiu si vom trai
bucuria suprema: va invinge doar #Viata!
duminică, 31 decembrie 2017
Revelion #TineriiLaPutere!
Tinerii traverseaza in Noul An cu un deopotriva de tacut si triumfal
pas de defilare aflata in ilegalitatea impusa, arbitrar, de acest stat al
interesului multinational, un stat paralel cu nazuintele lor. Democratia
expirata constituie una dintre cele mai superficiale oranduiri din cate asemenea
incercari nemeritate le-au fost date generatiilor de tineri sa traiasca. Sub
imensa panza de paianjen imperialist, tesuta cu principii lozincarde -
transpare un motto lafait de dominator: “Totul pentru capital!”, dar “totul pentru gastile imbatranite obscur si
pricepute la papusarit” am traduce noi! Numai ca, fratilor, apele s-au
despartit demult, o atat de decisiva incompatibilitate intre generatii nici ca
s-a mai vazut! Vechile generatii au ramas incremenite intr-o profunda
inferioritate a trairii si spiritualitatii – crezand, in continuare, ca mersul
la biserica si permanenta exercitare a inchinaciunii inseamna sa existi suveran
si impreuna cu Dumnezeu, deopotriva! Insa nu stiu cum se face ca tinerii au
dobandit acea seriozitate care pe mine, unul, ma doare la gandul sa nu-i doara
pe ei, elitele tinerilor de azi arboreaza o gravitate inaltatoare, te intampina
cu un verb adecvat si matur – simti cum decurg prin sufletele lor visurile
lovite naprasnic de barda politicii banului disperat de cotropitor…(si atunci,
fara sa vrei, te rusinezi cu bascalia endemica, barfa si nepasarea celor din
generatia ta). Iar daca nu recunoastem ca altruismul tinerilor este fermecator
si eroic, atunci ar insemna ca-i uram de-a binelea si ca, nestiind sa
imbatranim, ramanem pierduti definitiv! Doar ca #TineriiLaPutere tac – asa se
cheama generatia care pregateste imnul renasterii convietuirii pe Terra! Postmodernismul
statalitatii de azi ni se infatiseaza intr-o profunda desfigurare a
modernitatii autentice, ni se livreaza (si cu cata emfaza principiala a
expirarilor democratice) o creatie capitalistoida si murdara de naravul de a le
spune tinerilor din lumea intreaga in ce mod sa traiasca, ce sa viseze, cat si
cum sa manance, daca si ce sa invete, sau cu ce sentimente sa iubeasca si,
doamne, pe cine! Noi le spunem tinerilor ca sunt atat de frumosi si chiar
frumos de ingandurati mai-mereu, ca detin o asa noblete de a-si purta tristetea
in priviri, ca formidabila lor camaraderie induiosatoare este o calitate ale
carei strafunduri purificatoare multi nu le vor cunoaste nicicand, ca
altruismul lor eroic de cotidian asigura bataile din inima pieptului milenar al
Omenirii… Se apropie clipa marii inclestari dintre capital si o naturala
nazuinta a tineretii. Si imi e teama de monstrozitatea adevaratei infatisari pe
care ne-o va arata, abia atunci, iuresul inarmat al banului imperialist.
#TineriiLaPutere constituie filonul trairii care va impune singura oranduire
care garanteaza pacea si prosperitatea reala a oamenilor. Numai ei, tinerii,
pot si trebuie sa infaptuiasca marea cale a devenirii si salvarii Umanitatii:
Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi (Erdeneo). E vorba de taramul pe
care-l viseaza dintotdeauna – unul al pacii si iubirii, activitatii si
creatiei, solidaritatii si bucuriei. Pana atunci cand balaurul hidos al
desfraului dominatiei imbatranit de inumane se va ofili de invidie, va doresc
un Revelion de poveste a tineretii, un An Nou de bucurie a vietii si luptei de
zi-cu-zi! Tinere printese si tineri
printi – voi reprezentati o adevarata #Casa Princiara a Romaniei, veti domni
ca niste imperturbabili #TineriLaPutere!,
a voastra sa fie #RepublicaTineretii si #La multi ani!
sâmbătă, 16 decembrie 2017
#TineriilaPutere! nu dau Republica pentru un cal!
Pentru ca e iarasi decembrie dintre ani si vom adauga inca un
an la poveste, pentru ca se va fi incheiat o era cu plecarea fostului rege al
Romaniei unificate si sfartecate dupa bunul plac imperialist, pentru ca mai
vedem tineretea in voia ei buna si colindatoare pe strazi, dar mai ales pentru
ca…Ne amagim. Se vede ca ne place. Adoram si sa fim amagiti, o, da! Ne dam in
vant dupa ralierea cu orice “curent” fabricat in culisele informatiilor
dominatoare, ne fandosim ca suntem de aceeasi parte a baricadei cu potentii
zilelor pe care ei binevoiesc sa ni le amarasca democratic. Am devenit pleava
luata de vantul inselaciunii. Picam toate examenele nationale, pana cand e
nevoie ca o mana strabatatoare sa ne salveze pe marginea de demnitate a
prapastiei, de cate un om providential si pe care, bineinteles, il vom omori la
indemnul celor care ne tot iubesc… Asta e istoria noastra, vesnicilor subjugati
s-a ajuns sa li se inoculeze searbada impresie ca sunt liberi. Si da, se spune,
din talcul manipularii, ca oamenii au nevoie de idoli – desi unul ca mine nu
intelege de ce! Asa ca ni se si servesc idolii, care-i problema?! De aproape 30
de ani ni se darama tara instrainata definitiv. Cohortele de secaturi ale
propagandei democratice sesizeaza prapadul si, pentru atunci cand minciuna se
va sfarsi, nu-si imagineaza ce-ar putea fi pus in loc, cu ce s-ar mai putea
duce de nas poporul. Sunt atat de goi acesti oameni prinsi in gasti de tot
soiul diversiunii, incat nu-ti vine sa crezi cine ne-a hotarat atata timp
vietile, cui am fost in stare sa le dam viitorul copiilor pe mana! Iar azi,
cand vorbele lor jefuitoare de tara se lovesc de pereti, au intrat in
trepidatie: “daca li se nazare astora reintoarcerea la comunism, daca vine,
asa, o laba de urs peste Evropa si-o prinde pe nepregatitelea, tocmai cand
infuleca, si ea, ce-a mai biruit de pe solurile si subsolurile “eliberate” de
ceausism?! Doar ca nu revine niciun comunism, fie vorba intre noi, oameni cu
scaun la cap si care dorm fara de frici. Agitatorii astia simt ca nu mai au
forta sa-si prezerve viitorul conturilor obeze, vad cum tinerii fara de seaman
nici nu ia seama la elitistii etilisti ai neamului, vad ca bataielile lor
culturale / memorative au devenit incompatibile cu judecatile de valoare ale
acestor generatii, ca semetia tineretii nu cunoaste ce-i aceea inferioritate,
nefiind deloc impresionata de balivernele lor diversioniste.
Tinerii stiu, cu
simturile unui evident bun-simt, ca fiecare om trebuie, daca tot aduceti vorba
asta, sa se configureze ca idol intre camarazii de suferinta si ideal, ei stiu ca mormintele celor ce nu jefuiesc sunt
saracacioase si ca in unele nestiute sunt pravaliti, de multe ori, marii oameni
care au preferat sa le consolideze celor ce vor urma fie Patria din Ceruri
(Isus Cristos), fie Patria de pe Pamant. #Tinerii raman printii si printesele
care sa domneasca peste Republica Tineretii! Gandul lor este departe de voi, spre acolo unde scrasnetul de roti franate brusc si neaparat in statia metroului a frant aripile de zbor al unei inimi nepieritor de visatoare, spre atunci cand tineretea tocmai ce si-a pierdut o printesa atat de nevinovat de frumoasa!
vineri, 1 decembrie 2017
#1Decembrie 2017 – ziua paralela cu statul national
Mi-e dor sa fi fost, in oricare zi am alege sa
fie, Ziua Nationala a Romaniei, a romanilor intr-un stat al lor, national! A
fost odata, demult nu mai e! Ati vazut cumva defiland undeva clase si grupuri
de copii, formatii ale elevilor si detasamente de studenti, batalioane de
adolescentina ucenicie si armatele tinerilor fauritori ?! Nu veti vedea asta
niciodata intr-un stat paralel, inarmat pana-n coltii institutiilor de forta
sfredelitoare cu care tot izgoneste aceste gasti cu uniforme periculoase de
idealuri umane si nationale. Si chiar daca le-ar veni populismul unor astfel de
defilari, totuna va fi! De fapt, e vorba de o efectiva democratie paralela cu
interesul national, un fel de oranduire cum am avut de cele mai multe ori: nu
al romanilor a fost statul hacuit monarhic, nici cel cu sangele stors de
comunismul sovietic, nici aceasta democratie expirata nu poate reprezenta un
real stat al romanilor…Civilizatia occidentala e una, sistemul toparlanesc al
democratiei cu care partea ei de imperialism capitalistoid ne jefuieste e alta!
Multi se intreaba, pe buna dreptate doar dinspre partea tinerilor, ce-avem de
ni se intampla mereu numai asa, de ce, iata, altii (poate mai putin insemnati,
priceputi, merituosi) se descurca mai demn, au realizari, devin radicali daca
le sunt violate onoarea, mandria, sufletul ?! Fiindca ne-am invatat cu tradarea
si devenim capabili sa-i si respectam pe tradatorii care ne vand ca la talcioc,
care isi tot umfla conturile si cefele elitiste cu peroratii despre singurul
viitor al copiilor nostrii, garantandu-ni-l chiar ei si in numele celor ce-i
platesc! E atat de simplu pentru a intelege cu totii, dintr-odata! Din pacate
pentru copiii, adolescentii si tinerii carora nu stiu cum sa fac sa le
povestesc ce tara frumoasa ar putea avea ei, cu puterea lor frumos de
infloritoare si daca ar reusi sa scape de manipularile generatiilor stricate de
atata imbatranire la puterea care ne-a secat Patria, va fi prea dificil sa
darame statul paralel, cel pus sa pazeasca democratia pervertita si care isi
aroga dreptul imoralitatii de a-i organiza, tocmai el, pe tineri (?!).
La
urma-urmei, e treaba fiecaruia cum stie sa fie de liber. Insa de #1 Decembrie,
imi permit sa sarbatoresc divulgand, in eter, ca democratia nereformat de
expirata ne falsifica, zi de zi, testamentul national dintre generatii: Nu ne putem
desmosteni singuri copiii de Tara lor, doar ei au drept de proprietate asupra
Patriei asa cum a fost ?!
La multi ani tanara si frumoasa printesa, la umar idealurile, tinere print!
joi, 30 noiembrie 2017
#Nu mai rezist!
Ei, bine, de la unii ca ei Patria nu se mai poate elibera, nicicand, de stratul de capital care o va ingropa sleita de puteri, in schimb – de la prafuitii astia de la guvernare, din ghearele mirositor de corupte ale acestor nedusi la “bisericutele” de-afara, sa stiti ca marea schimbare care se prefigureaza la orizonturile Omenirii se mai poate alege cu ceva intr-o forma viabila de Stat national. De fapt, voi hotarati, daca mai sunteti tineri si daca vreti puterea in casa voastra…Si ramanem, orice-ar fi, pe drumul civilizatiei occidentale, insa vom fi atat de autentici, ca vom contribui, efectiv, la marea ei reformare. Si da, #nu mai rezist! Protestele sunt numai de / o forma. Visez si vreau fondul #Tineretii la Putere !
duminică, 19 noiembrie 2017
#Statul paralel cu cel de-al 6-lea (bun-) simt
Orice oranduire sistematizata, exclusiv, pe banul
capitalistoid nu are limita in a domina populatia, nu se poate infrana de la
acapararea imperialista a productivitatii mainilor ieftine de lucru,
democratiei colonialiste ii lipseste bunul simt al masurii, corporatismul n-are
mila, n-are timp de procesarea democratica a alegerilor, de transformarea
cetatenilor saraciti in simpatizanti si propangandisti definitivi ai afacerilor
carabanite in tarile-mama… Asa ca urmareste, de la bun inceput, sa se asigure
de un stat paralel la administrarea complice a statelor poreclite “de drept”,
isi construieste miscari inveninate cu fonduri off-soros, inventeaza preocupari
sau motive, masluieste adevaruri, se inhaiteaza cu oricine are tradarea in
sangele mustind de parvenire, “spala” toate nulitatile nationale si satanizeaza
oricare incercare de verticalizare a dreptului de a exista, capitalismul e
singura entitate incompatibila cu spiritualitatea, el nu are cum sa fie decat
un eventual partener mut si orb in preajma durerii, dar pe atat de nesatul.
Conchizand, democratia pervertit de nereformata reprezinta doar un stat paralel
cu vointa si viata popoarelor care tind spre o libertate care este, invariabil,
incatusata, ea nu risca sa-si lase afacerile la cheremul electoral al
natiunilor. De aceea isi extrage ea acolitii din randurile serviciilor secrete,
ale institutiilor coercitive si ale clasei politice prefabricate in mereu alte
grupari si denumiri mincinoase. Toti acesti astfel de servitori ai banului pot
fi, insa si intr-o anumita conjunctura temporala, trasi la raspundere.
Verificand doar atributiilor pe care le aveau si pe care le-au incalcat. Lucru
valabil si in cazul politicienilor. Numai ca
exista o categorie odioasa, una care sta la baza raului, il declanseaza
(la ordin, ce-i drept!), il sustine si asmute pe oricine – impotriva oricui, e
vorba de agentii de influenta politica, economica, financiar-bancara,
jurnalistica…Daca li se indeasa bine de tot conturile, ei sunt de neoprit:
astern cearceafuri (mai nou pagini FB) de otrava, ocupa in haita ecranele.
Josnicia lor deriva din faptul ca, fiind datatori din gura, nu le poti lua vreo
atributie la purecat si, daca le bati obrazul, sar ca arsi de libera
exprimare…duminică, 12 noiembrie 2017
Romania a devenit un stat democratic, de drept – un stat paralel
Asa se impune
democratia popoarelor lumii: prin instaurarea unui stat paralel, unul
securistoid pana-n plaselele economiei, o inlantuire sistemic de baracata la
conducerea institutiilor strategice si care sa raspunda, din toata recunostinta
parvenirii, la comenzile nemilos de nationale (?!). Pe scurt si ca sa se
inteleaga, o data pentru totdeauna, cat de simplu e, de fapt, totul: se
pregateste, masonic de ciaistic, o legislatie cat de cat, in timp ce se
pregatesc si cei care vor accede (prin vot democratic, n’asa?!) la conducerea
politica a institutiilor principale. Iar daca te-ai asigurat de ocuparea
presedintiei (Basescu, Iohanis), de aici totul se aranjeaza: SRI subjugat de
spionii serviciilor secrete straine,
procurori – cheie, culoare de justitie, partide politice umplute cu
oamenii santajabili sau de nulitati acoperite ale sistemului, parlamentul
devenind, astfel, organul de legiferare pentru statul paralel si multilateral
democratic, fiind atat de naturala deductia conform careia, din acest punct al
marsaviei, guvernele se vor insaila in cabinet secrete, prin viile lui Ghita,
la taiatul porcului ori in WC-ul DNA-ului… Asta in vreme ce statul paralel a
beneficiat, dintotdeauna, de politica monetara a BNR-ului antinational si de o
mass-media cum rar s-a putut vedea de urata (de-a dreptul!) si incardasita, pe
paliere orare de interventie, cu tot felul de agenti analitici de influenta sau
tot felul de alea ale elitelor gaunoase. O fi atat de greu de priceput?! O
mizerie de democratie! Ce popor (sunt prea multi)? Ce tara (p-ahhh!)? Ce
drepturi, ce libertati, ce democratie – cand banul capitalistoid vorbeste?! Cu
1000 de tradatori care sug de 30 de ani din sponsorizarile statului, ale
ONG-urilor de tot neamul si de la tata masoneriei, democratia e gata
instaurata. Dar sa ne gandim ce bine le-a mai fost acestor mafoamea elitistici:
neica-nimeni erau, precum le era si mintea usor alfabetizata de Ceausescu si au
ajuns sa modernizeze tradarea de tara, devenind ingalviti de conturi si
sindrofii pretioase, itindu-ne cu gulere albe peste gusile cu care seamana cu
vorbetii sfatuitori ai populatiei infometate si tot taiate la salarii, pensii,
somaj, deranjati c-ar mai avea si copiii nostri nevoie de-o farama de stea
norocoasa cat s-o putea… Ce caracter inspaimantator de abdominal (nici macar
abominabil) au avut si au capatat aceste triste omniprezente care ne-au
intunecat vietile?! In alta ordine de idei, nu se va intampla nimic prea bun, vom
intelege prea tarziu (iarasi!) ca sunt doar vorbele goale ale politicii unei
democratii esuate si care nu mai stie cum sa se reinventeze ca stat paralel cu
putere revigorata. E doar o plata a politelor scadente intre ei, tradatorii
tuturor sanselor noastre irosite prin prostia cu votul care n-a contat
niciodata! Privim cum protesteaza cativa antreprenori parlit de dezorientati si
cativa angajati obositi de-ai lor.
Unde sunt tinerii, ce fac ei chiar acum?!
Privesc, asculta, inteleg (o, fiti siguri de asta!) si vor decide, daca nu
cumva au decis mai demult. De fapt, nu-i mai intrebati nimic, cu microfonul,
despre politica, nu-i veti umple voi de rusinea abordarii unui asa subiect discreditat
in abjectia democratiei pervertite. “Tinerii la Putere!” sunt o sarbatoare
nemaitrecatoare si fac ce stiu ei mai bine: #Tineretea ia totul! Ii salut!
sâmbătă, 11 noiembrie 2017
Cele 7 guverne răsturnate de operaţiunile clandestine ale CIA
Mai mulţi lideri ale statelor Lumii a III a, atât dictatori cât şi democraţi, au ajuns să fie prinşi în mijlocul confruntărilor ideologice ale Războiului Rece dintre SUA şi URSS . Lupta pentru influenţă la nivelul sistemului internaţional a celor două superputeri, i-a costat pe unii dintre ei funcţia, iar pe alţii chiar viaţa. O parte din acţiunile secrete ale CIA au fost recunoscute public de către Administraţia americană, dar există încă numeroase evenimente politice majore la nivel internaţional în care este suspectată în continuare implicarea serviciilor secrete americane.Implicările secrete ale CIA în şapte lovituri de stat(fără să mai menţionăm intervenţiile militare americane împotriva regimurilor ostile, sprijinirea insurgenţilor cu o poziţie pro-americană sau tentativele de asasinat) a transformat SUA într-o „sperietoare” în actualele tensiuni politice de pe plan internaţional. O poziţie care de altfel nu este una incomodă pentru Administraţia americană .
Lovitura de stat din Iran (1953)
Era loviturilor de stat sprijinite de CIA a debutat într-un mod dramatic:Un general american ajunge în Iran pentru a se întâlni cu “vechi prieteni”;în următoarea perioadă, Şahul ordonă prim ministrului Mohammed Mossadegh să-şi dea demisia. Atunci când armata iraniană a ezitat să acţioneze, milioane de dolari sunt introduse în Teheran pentru a cumpăra vechii susţinători ai lui Mossadegh şi pentu a finanţa protestele de stradă. O dată ce armata a recunoscut schimbarea balanţei de putere, premierul Mossadegh este capturat şi pus sub arest la domiciliu pe viaţă. În cei doi ani în funcţia de premier al Iranului, Mohammed Mossadegh a subminat autoritatea şahului şi a naţionalizat industria petrolieră iraniană controlată anterior de companiile americane. Operaţiunea clandestină a CIA în Iran, cu numele de cod TPAJAX, a avut obiectivul de a întări autoritatea Şahului şi prevenirea unei eventuale agresiuni a URSS în Iran în perioada de debut al Războiului Rece, marcată de implicarea sovieticilor, americanilor şi chinezilor în Războiul din Coreea.
A fost de la început şi până la sfârşit o operaţiune CIA menită să răstoarne guvernul iranian. Lovitura de stat iraniană din 1953, a fost una dintre multele acţiuni clandestine ale CIA din a doua jumătate a secolului al XX lea, care au avut obiectivul de a înlătura guvernele ostile Statelor Unite.
Operaţiunea clandestină a CIA din Guatemala(1954)
Cu toate că iniţial SUA a sprijinit regimul preşedintelui Guatemalei, Jacobo Arbenz, totul s-a schimbat o dată cu reforma agrară care ameninţa compania americană United Fruit Company.
Lovitura de stat orchestrată de CIA în 1954, îl înlătură pe Arbenz de la putere şi instaurează un regim de dictatură militară în Guatemala.Operaţiunile CIA au inclus înarmarea rebelilor şi a unor trupe paramilitare guatemaleze şi instituirea unei blocade a US Navy asupra coastei guatemaleze.
Lovitura de stat din Congo(1960)
Patrice Lumumba, primul ministru al Congo (ulterior R.D. Congo) a fost îndepărtat de preşedintele Joseph Kasavubu în timpul intervenţiei armatei belgiene sprijinite de SUA, care urmărea apărarea intereselor de afaceri belgiene după decolonizarea Congo. Lumumba a organizat însă o grupare paramilitară împotriva armatei belgiene şi a fost ulterior localizat de agenţii CIA, după ce Administraţia SUA a considerat că este o ameninţare pentru noul regim al lui Joseph Mobutu
Comisia Church alcătuită din 11 senatori americani a fost însărcinată în 1975 cu studiul operaţiunilor clandestine desfăşurate de CIA . În cercetările sale, Comisia Church a descoperit cum a organizat CIA asasinatul lui Lumumba. După tentativa eşuată cu şerveţelul otrăvit, CIA alertează trupele congoleze care în 1960 reuşesc să-l captureze şi să-l ucidă .
Republica Dominicană, 1961
Dictatura brutală a lui Rafael Trujillo, care a organizat epurarea etnică a mii de haitieni în Republica Dominicană şi a încercat asasinarea preşedintelui Venezuelei, a luat sfârşit atunci când a fost asasinat de dizidenţi politici înarmaţi. Comisia Church, în cercetările sale din 1975, a descoperit că asasinul lui Trujillo a beneficiat de sprijinul CIA, care l-a înarmat cu 3 pistoale şi 3 carabine.
Implicarea CIA în Vietnamul de Sud(1963)
În 1963, SUA era deja adânc implicată în Vietnamul de Sud, când relaţia sa cu liderul sud-vietnamez Ngo Dinh Diem a început să fie din ce în ce mai tensionată pe fondul represiunii sale organizate împotriva disidenţilor budişti.
Conform documentelor din cancelaria Pentagonului, pe 23 august 1963, generalii sud-vietnamezi au apelat la oficialii CIA pentru a organiza un complot împotriva lui , Ngo Dinh Diem. După ce au fost sprijiniţi finaciar de CIA cu 40000 de dolarii, complotiştii reuşesc să-l ucidă pe Diem pe 1 noiembrie 1963.
Aşa cum menţionează documentele Pentagonului, pentru organizarea loviturii de stat împotriva lui Ngo Dinh Diem, SUA trebuie să-şi recunoască întreaga responsabilitate. După ce a contribuit la succesul loviturii de stat, SUA a participat şi la organizarea noului guvern sud-vietnamez.
Lovitura de stat din Brazilia(1964)
Temându-se de faptul că regimul preşedintelui brazilian Joao Goulard, va transforma Brazilia într-o Chină a anilor’ 60, SUA a pus la cale o lovitură de stat condusă de Humberto Castello Branco, şeful Statului Major al armatei braziliene. În zilele premergătoare loviturii de stat, CIA a încurajat protestele de stradă împotriva guvernului şi a furnizat arme de provenientă non-americană trupelor fidele lui Branco.
Conform unor documente declasificate de National Security Archive, preşedintele Lyndon Johnson a plănuit lovitura de stat împreună cu grupul său de consilieri. Regimul de dictatură militară a supravieţuit în Brazilia până în 1985.
Organizarea de către CIA a loviturii de stat din Chile(1973)
SUA nu l-a agreat niciodată pe Salvador Allende, candidatul socialist ales în funcţia de preşedinte al Chile . Preşedintele Richard Nixon a cerut CIA să întreprindă acţiuni pentru a submina economia din Chile. CIA a lucrat cu 3 grupuri de opoziţie pentru al înlătura de la putere pe Salvador Allende încă din 1970. CIA a furnizat arme opozanţilor lui Allende, dar tentativa de lovitura de stat din 1970 a eşuat datorită lipsei de încredere manifestate de SUA faţă de opoziţia chiliană. Războiul economic al SUA în Chile a continuat până când a adus economia chiliană în pragul colapsului.
Pe fondul situaţiei economice dezastruoase din Chile, generalul Augusto Pinochet preia puterea prin lovitura de stat pusă la cale de trupele sale fidele pe 11 septembrie 1973. După preluarea puterii de către Pinochet, CIA a desfăşurat o campanie de propagandă pentru a sprijini noua conducere din Chile, în ciuda faptului că regimul lui Pinochet era vinovat de încălcări grave ale Drepturilor Omului şi de uciderea disidenţilor politici.
Ataşamentul SUA faţă de operaţiunile clandestine ale CIA
Chiar dacă vrea să demonstreze faptul că are o politică externă transparentă, Administraţia americană a devenit prea ataşatăde operaţiunile clandestine pentru a mai renunţa la ele. CIA a devenit un factor de decizie în planificarea politicii externe americane şi a început să beneficieze de o independenţă prea mare faţă de Administraţia SUA, creatoarea sa.
SUA continuă să fie suspectată de diferite tipuri de acţiuni sub acoperire organizate de CIA:subvenţii pentru grupurile de opozanţi ale guvernelor ostile politicii SUA, şantaje politice, propagandă, război psihologic şi economic, sprijin militar pentru diferite grupuri de rebeli din statele ostile politicii americane, operaţiuni paramilitare, lovituri de stat, asasinate. Scandalul internaţional al centrelor de detenţie a SUA destinate suspecţilor de terorism a lăsat o umbră de îndoială asupra întregii diplomaţii americane, având în vedere că în aceste închisori nu se respectau drepturile prizonierilor prevăzute în Convenţia de la Geneva.
Toate aceste acţiuni clandestine ale CIA sunt justificate sub pretextul protejării securităţii naţionale, în faţa ameninţărilor teroriste.
Alexandru Danilov
www.historia.ro
Lovitura de stat din Iran (1953)
Era loviturilor de stat sprijinite de CIA a debutat într-un mod dramatic:Un general american ajunge în Iran pentru a se întâlni cu “vechi prieteni”;în următoarea perioadă, Şahul ordonă prim ministrului Mohammed Mossadegh să-şi dea demisia. Atunci când armata iraniană a ezitat să acţioneze, milioane de dolari sunt introduse în Teheran pentru a cumpăra vechii susţinători ai lui Mossadegh şi pentu a finanţa protestele de stradă. O dată ce armata a recunoscut schimbarea balanţei de putere, premierul Mossadegh este capturat şi pus sub arest la domiciliu pe viaţă. În cei doi ani în funcţia de premier al Iranului, Mohammed Mossadegh a subminat autoritatea şahului şi a naţionalizat industria petrolieră iraniană controlată anterior de companiile americane. Operaţiunea clandestină a CIA în Iran, cu numele de cod TPAJAX, a avut obiectivul de a întări autoritatea Şahului şi prevenirea unei eventuale agresiuni a URSS în Iran în perioada de debut al Războiului Rece, marcată de implicarea sovieticilor, americanilor şi chinezilor în Războiul din Coreea.
A fost de la început şi până la sfârşit o operaţiune CIA menită să răstoarne guvernul iranian. Lovitura de stat iraniană din 1953, a fost una dintre multele acţiuni clandestine ale CIA din a doua jumătate a secolului al XX lea, care au avut obiectivul de a înlătura guvernele ostile Statelor Unite.
Operaţiunea clandestină a CIA din Guatemala(1954)
Cu toate că iniţial SUA a sprijinit regimul preşedintelui Guatemalei, Jacobo Arbenz, totul s-a schimbat o dată cu reforma agrară care ameninţa compania americană United Fruit Company.
Lovitura de stat orchestrată de CIA în 1954, îl înlătură pe Arbenz de la putere şi instaurează un regim de dictatură militară în Guatemala.Operaţiunile CIA au inclus înarmarea rebelilor şi a unor trupe paramilitare guatemaleze şi instituirea unei blocade a US Navy asupra coastei guatemaleze.
Lovitura de stat din Congo(1960)
Patrice Lumumba, primul ministru al Congo (ulterior R.D. Congo) a fost îndepărtat de preşedintele Joseph Kasavubu în timpul intervenţiei armatei belgiene sprijinite de SUA, care urmărea apărarea intereselor de afaceri belgiene după decolonizarea Congo. Lumumba a organizat însă o grupare paramilitară împotriva armatei belgiene şi a fost ulterior localizat de agenţii CIA, după ce Administraţia SUA a considerat că este o ameninţare pentru noul regim al lui Joseph Mobutu
Comisia Church alcătuită din 11 senatori americani a fost însărcinată în 1975 cu studiul operaţiunilor clandestine desfăşurate de CIA . În cercetările sale, Comisia Church a descoperit cum a organizat CIA asasinatul lui Lumumba. După tentativa eşuată cu şerveţelul otrăvit, CIA alertează trupele congoleze care în 1960 reuşesc să-l captureze şi să-l ucidă .
Republica Dominicană, 1961
Dictatura brutală a lui Rafael Trujillo, care a organizat epurarea etnică a mii de haitieni în Republica Dominicană şi a încercat asasinarea preşedintelui Venezuelei, a luat sfârşit atunci când a fost asasinat de dizidenţi politici înarmaţi. Comisia Church, în cercetările sale din 1975, a descoperit că asasinul lui Trujillo a beneficiat de sprijinul CIA, care l-a înarmat cu 3 pistoale şi 3 carabine.
Implicarea CIA în Vietnamul de Sud(1963)
În 1963, SUA era deja adânc implicată în Vietnamul de Sud, când relaţia sa cu liderul sud-vietnamez Ngo Dinh Diem a început să fie din ce în ce mai tensionată pe fondul represiunii sale organizate împotriva disidenţilor budişti.
Conform documentelor din cancelaria Pentagonului, pe 23 august 1963, generalii sud-vietnamezi au apelat la oficialii CIA pentru a organiza un complot împotriva lui , Ngo Dinh Diem. După ce au fost sprijiniţi finaciar de CIA cu 40000 de dolarii, complotiştii reuşesc să-l ucidă pe Diem pe 1 noiembrie 1963.
Aşa cum menţionează documentele Pentagonului, pentru organizarea loviturii de stat împotriva lui Ngo Dinh Diem, SUA trebuie să-şi recunoască întreaga responsabilitate. După ce a contribuit la succesul loviturii de stat, SUA a participat şi la organizarea noului guvern sud-vietnamez.
Lovitura de stat din Brazilia(1964)
Temându-se de faptul că regimul preşedintelui brazilian Joao Goulard, va transforma Brazilia într-o Chină a anilor’ 60, SUA a pus la cale o lovitură de stat condusă de Humberto Castello Branco, şeful Statului Major al armatei braziliene. În zilele premergătoare loviturii de stat, CIA a încurajat protestele de stradă împotriva guvernului şi a furnizat arme de provenientă non-americană trupelor fidele lui Branco.
Conform unor documente declasificate de National Security Archive, preşedintele Lyndon Johnson a plănuit lovitura de stat împreună cu grupul său de consilieri. Regimul de dictatură militară a supravieţuit în Brazilia până în 1985.
Organizarea de către CIA a loviturii de stat din Chile(1973)
SUA nu l-a agreat niciodată pe Salvador Allende, candidatul socialist ales în funcţia de preşedinte al Chile . Preşedintele Richard Nixon a cerut CIA să întreprindă acţiuni pentru a submina economia din Chile. CIA a lucrat cu 3 grupuri de opoziţie pentru al înlătura de la putere pe Salvador Allende încă din 1970. CIA a furnizat arme opozanţilor lui Allende, dar tentativa de lovitura de stat din 1970 a eşuat datorită lipsei de încredere manifestate de SUA faţă de opoziţia chiliană. Războiul economic al SUA în Chile a continuat până când a adus economia chiliană în pragul colapsului.
Pe fondul situaţiei economice dezastruoase din Chile, generalul Augusto Pinochet preia puterea prin lovitura de stat pusă la cale de trupele sale fidele pe 11 septembrie 1973. După preluarea puterii de către Pinochet, CIA a desfăşurat o campanie de propagandă pentru a sprijini noua conducere din Chile, în ciuda faptului că regimul lui Pinochet era vinovat de încălcări grave ale Drepturilor Omului şi de uciderea disidenţilor politici.
Ataşamentul SUA faţă de operaţiunile clandestine ale CIA
Chiar dacă vrea să demonstreze faptul că are o politică externă transparentă, Administraţia americană a devenit prea ataşatăde operaţiunile clandestine pentru a mai renunţa la ele. CIA a devenit un factor de decizie în planificarea politicii externe americane şi a început să beneficieze de o independenţă prea mare faţă de Administraţia SUA, creatoarea sa.
SUA continuă să fie suspectată de diferite tipuri de acţiuni sub acoperire organizate de CIA:subvenţii pentru grupurile de opozanţi ale guvernelor ostile politicii SUA, şantaje politice, propagandă, război psihologic şi economic, sprijin militar pentru diferite grupuri de rebeli din statele ostile politicii americane, operaţiuni paramilitare, lovituri de stat, asasinate. Scandalul internaţional al centrelor de detenţie a SUA destinate suspecţilor de terorism a lăsat o umbră de îndoială asupra întregii diplomaţii americane, având în vedere că în aceste închisori nu se respectau drepturile prizonierilor prevăzute în Convenţia de la Geneva.
Toate aceste acţiuni clandestine ale CIA sunt justificate sub pretextul protejării securităţii naţionale, în faţa ameninţărilor teroriste.
Alexandru Danilov
www.historia.ro
Procesul Maniu, cea mai mare înscenare din istoria României: ''Sunt terorizat''
La 11 noiembrie 1947 se dă sentinţa în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viaţă împreună cu vicepreşedintele PNŢ, Ion Mihalache.
După 23 august 1944, Iuliu Maniu, fost deputat, fost prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933) şi preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc (1926-1933, 1937-1947), a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale.
La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareşalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ. Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la Bucureşti (John Le Rougetel) într-o telegramă strict confidenţială că înţelegerea dintre Churchill şi Stalin privind Grecia şi România orientează politica britanică.
S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democraţiei, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obţinut, alături de PNŢ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comunişti.
Operaţiunea Tămădău
La 14 iulie 1947, vicepreşedintele PNŢ, Ion Mihalache, împreună cu alţi lideri ţărănişti (Nicolae Penescu - secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino - director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr - membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) au fost atraşi în aşa-numita „capcană de la Tămădău” ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Grupul de conducători ţărănişti a fost arestaţi în dimineaţa de zilei de 14 iulie când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău.
La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a demnitarilor ţărănişti, pentru a putea fi arestaţi. La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri s-a decis dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc. În aceeaşi zi a fost convocată Adunarea Deputaţilor, în cadrul căreia, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu, s-a aprobat dizolvarea cu 294 de voturi pentru şi unul împotrivă. Jurnalul stabilea: „Partidul Naţional-Ţărănesc de sub preşedinţia domnului Iuliu Maniu este şi rămâne dizolvat pe data publicării în Monitorul oficial a prezentului Jurnal. Aceeaşi decizie de dizolvare include şi toate organizaţiile judeţene, de plasă şi comunale ale sus menţionatului partid, organizaţiile militare, de tineret, de femei şi orice alte organizaţii sau asociaţii conduse de acest partid”.
Hotărârea de dizolvare a fost urmată de o înverşunată campanie de presă împotriva Partidului Naţional Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu. Lucreţiu Pătrăşcanu a încercat să atenueze atitudinea generală de denigrare a Partidului Naţional-Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu. Într-o discuţie avută cu Gheorghiu-Dej, referitoare la cele publicate în „Scânteia” şi „România liberă”, el a apreciat: „Asta-i falsificarea istoriei” şi a insistat asupra faptului că Partidul Naţional „jucase un rol primordial în crearea României Mari în 1918, şi ca atare ar fi fost în detrimentul ţării ca el să fie prezentat acum drept o oficină de spionaj”. Receptiv la „glasul poporului”, guvernul a trecut la arestarea fruntaşilor naţional-ţărănişti. Iuliu Maniu a fost luat din sanatoriul doctorului Ion Jovin, aflat la Bucureşti, pe bulevardul Dacia nr. 19 şi depus în secret la închisoarea Malmaison din Calea Plevnei.
Sentinţa, dinainte stabilită
În timpul detenţiei, Iuliu Maniu a adoptat o atitudine demnă, nelăsându-se intimidat de presiunile prin care anchetatorii încercau să obţină mărturii că ar fi complotat împotriva statului român. El a respins categoric acuzaţia că ar fi intenţionat să înlăture prin forţă armată guvernul Groza, susţinând că lupta sa avea un caracter eminamente politic. Acuzaţiile aduse lui Maniu au vizat, în fond, condamnarea întregii sale activităţi politice: de la cea desfăşurată în timpul dominaţiei ungare asupra Transilvaniei, când a fost un „colaborator” al autorităţilor de la Viena şi Budapesta în politica de oprimare a poporului român, la unirea din 1918, când a căutat să „împiedice” acest act istoric punând tot felul de condiţii, la perioada interbelică, în care s-a dovedit un „reacţionar şi un sprijinitor al fascismului”. Acuzaţiile au continuat cu anii războiului, când a fost un un „susţinător” al lui Antonescu şi al luptei armate împotriva Uniunii Sovietice, până la perioada de după 23 august, când a adunat în jurul său pe toţi „fasciştii şi reacţionarii”, pe „trădătorii de ţară” şi „agenţii imperialismului”. În timpul procesului, Iuliu Maniu şi-a asumat răspunderea pentru actele sale politice şi a respins cu hotărâre acuzaţiile false. Deşi era principalul acuzat în procesul intentat conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu a fost interogat printre ultimii. Pe 1 noiembrie 1947, a avut loc confruntarea acuzaţiilor după interogatorii, întrebările referindu-se la colaboratorii săi şi la diverse aspecte din activitatea proprie din ultimii ani .
La fel ca în cazul procesului intentat mareşalului Antonescu în urmă cu un an şi jumătate, sentinţa era dinainte stabilită, pe baza unor acuzaţii fără acoperire materială, având la bază nu probe, ci indicaţii politice venite de la Moscova şi prezentate în haină juridică la Bucureşti. Rechizitoriul procurorului militar începea astfel: „Acţiunea trădătoare şi criminală a acuzatului Maniu, a acuzatului Mihalache şi a celorlalţi acuzaţi nu este decât o încoronare a trădării naţionale, care caracterizează întreaga activitate politică a Partidului Naţional-Ţărănesc”. Maniu era acuzat de trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei. Sentinţa de condamnare a fost pronunţată pe 11 noiembrie 1947: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Apoi erau enumerate pedepsele. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost singurii condamnaţi la temniţă grea pe viaţă.
Detenţia şi moartea lui Maniu şi Mihalache
Iuliu Maniu a fost trimis la penitenciarul din Galaţi, unde a fost adus şi Ion Mihalache. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.
Ion Mihalache a fost dus în toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul. A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit.
Într-o comunicare prezentată în martie 1993 la simpozionul Ion Mihalache în faţa istoriei, Ion Diaconescu relata cum în 1957, când a ajuns la închisoarea Râmnicu Sărat împreună cu un lot de ţărănişti, l-a auzit pe Ion Mihalache care din celula în care era închis striga: „Aici Ion Mihalache. Sunt terorizat că nu vreau să dau declaraţiile mincinoase ce mi se cer. Sunt bolnav şi mi se refuză medicamentele”.Diaconescu declara că la Râmnicu Sărat, şase ani aproape zilnic l-a auzit pe Mihalache cum gemea când era lovit de gardieni şi era aruncat jos pe ciment pentru că nu se mai putea scula din pat. Regulamentul închisorii prevedea că între orele 5 dimineaţa şi 10 seara deţinuţii nu aveau voie să se atingă de pat.
În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat. Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie. Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor fi niciodată recuperate”.
www.descopera.ro
După 23 august 1944, Iuliu Maniu, fost deputat, fost prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933) şi preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc (1926-1933, 1937-1947), a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale.
La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareşalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ. Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la Bucureşti (John Le Rougetel) într-o telegramă strict confidenţială că înţelegerea dintre Churchill şi Stalin privind Grecia şi România orientează politica britanică.
S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democraţiei, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obţinut, alături de PNŢ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comunişti.
Operaţiunea Tămădău
La 14 iulie 1947, vicepreşedintele PNŢ, Ion Mihalache, împreună cu alţi lideri ţărănişti (Nicolae Penescu - secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino - director al ziarului Dreptatea, Ilie Lazăr - membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ.) au fost atraşi în aşa-numita „capcană de la Tămădău” ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Grupul de conducători ţărănişti a fost arestaţi în dimineaţa de zilei de 14 iulie când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău.
La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a demnitarilor ţărănişti, pentru a putea fi arestaţi. La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri s-a decis dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc. În aceeaşi zi a fost convocată Adunarea Deputaţilor, în cadrul căreia, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu, s-a aprobat dizolvarea cu 294 de voturi pentru şi unul împotrivă. Jurnalul stabilea: „Partidul Naţional-Ţărănesc de sub preşedinţia domnului Iuliu Maniu este şi rămâne dizolvat pe data publicării în Monitorul oficial a prezentului Jurnal. Aceeaşi decizie de dizolvare include şi toate organizaţiile judeţene, de plasă şi comunale ale sus menţionatului partid, organizaţiile militare, de tineret, de femei şi orice alte organizaţii sau asociaţii conduse de acest partid”.
Hotărârea de dizolvare a fost urmată de o înverşunată campanie de presă împotriva Partidului Naţional Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu. Lucreţiu Pătrăşcanu a încercat să atenueze atitudinea generală de denigrare a Partidului Naţional-Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu. Într-o discuţie avută cu Gheorghiu-Dej, referitoare la cele publicate în „Scânteia” şi „România liberă”, el a apreciat: „Asta-i falsificarea istoriei” şi a insistat asupra faptului că Partidul Naţional „jucase un rol primordial în crearea României Mari în 1918, şi ca atare ar fi fost în detrimentul ţării ca el să fie prezentat acum drept o oficină de spionaj”. Receptiv la „glasul poporului”, guvernul a trecut la arestarea fruntaşilor naţional-ţărănişti. Iuliu Maniu a fost luat din sanatoriul doctorului Ion Jovin, aflat la Bucureşti, pe bulevardul Dacia nr. 19 şi depus în secret la închisoarea Malmaison din Calea Plevnei.
Sentinţa, dinainte stabilită
În timpul detenţiei, Iuliu Maniu a adoptat o atitudine demnă, nelăsându-se intimidat de presiunile prin care anchetatorii încercau să obţină mărturii că ar fi complotat împotriva statului român. El a respins categoric acuzaţia că ar fi intenţionat să înlăture prin forţă armată guvernul Groza, susţinând că lupta sa avea un caracter eminamente politic. Acuzaţiile aduse lui Maniu au vizat, în fond, condamnarea întregii sale activităţi politice: de la cea desfăşurată în timpul dominaţiei ungare asupra Transilvaniei, când a fost un „colaborator” al autorităţilor de la Viena şi Budapesta în politica de oprimare a poporului român, la unirea din 1918, când a căutat să „împiedice” acest act istoric punând tot felul de condiţii, la perioada interbelică, în care s-a dovedit un „reacţionar şi un sprijinitor al fascismului”. Acuzaţiile au continuat cu anii războiului, când a fost un un „susţinător” al lui Antonescu şi al luptei armate împotriva Uniunii Sovietice, până la perioada de după 23 august, când a adunat în jurul său pe toţi „fasciştii şi reacţionarii”, pe „trădătorii de ţară” şi „agenţii imperialismului”. În timpul procesului, Iuliu Maniu şi-a asumat răspunderea pentru actele sale politice şi a respins cu hotărâre acuzaţiile false. Deşi era principalul acuzat în procesul intentat conducătorilor Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu a fost interogat printre ultimii. Pe 1 noiembrie 1947, a avut loc confruntarea acuzaţiilor după interogatorii, întrebările referindu-se la colaboratorii săi şi la diverse aspecte din activitatea proprie din ultimii ani .
La fel ca în cazul procesului intentat mareşalului Antonescu în urmă cu un an şi jumătate, sentinţa era dinainte stabilită, pe baza unor acuzaţii fără acoperire materială, având la bază nu probe, ci indicaţii politice venite de la Moscova şi prezentate în haină juridică la Bucureşti. Rechizitoriul procurorului militar începea astfel: „Acţiunea trădătoare şi criminală a acuzatului Maniu, a acuzatului Mihalache şi a celorlalţi acuzaţi nu este decât o încoronare a trădării naţionale, care caracterizează întreaga activitate politică a Partidului Naţional-Ţărănesc”. Maniu era acuzat de trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei. Sentinţa de condamnare a fost pronunţată pe 11 noiembrie 1947: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Apoi erau enumerate pedepsele. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost singurii condamnaţi la temniţă grea pe viaţă.
Detenţia şi moartea lui Maniu şi Mihalache
Iuliu Maniu a fost trimis la penitenciarul din Galaţi, unde a fost adus şi Ion Mihalache. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.
Ion Mihalache a fost dus în toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne unde timp de un an jumătate s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul. A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inuman, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, lipsa unei asistenţe medicale şi a medicamentelor, condiţii de igienă precare, lipsa căldurii în celule în perioada iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit.
Într-o comunicare prezentată în martie 1993 la simpozionul Ion Mihalache în faţa istoriei, Ion Diaconescu relata cum în 1957, când a ajuns la închisoarea Râmnicu Sărat împreună cu un lot de ţărănişti, l-a auzit pe Ion Mihalache care din celula în care era închis striga: „Aici Ion Mihalache. Sunt terorizat că nu vreau să dau declaraţiile mincinoase ce mi se cer. Sunt bolnav şi mi se refuză medicamentele”.Diaconescu declara că la Râmnicu Sărat, şase ani aproape zilnic l-a auzit pe Mihalache cum gemea când era lovit de gardieni şi era aruncat jos pe ciment pentru că nu se mai putea scula din pat. Regulamentul închisorii prevedea că între orele 5 dimineaţa şi 10 seara deţinuţii nu aveau voie să se atingă de pat.
În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat. Într-una din mărturisirile sale despre perioada de detenţie de la Râmnicu Sărat, Corneliu Coposu se referea la condiţiile în care a murit Mihalache: „Ion Mihalache a murit în anul 1963 în închisoarea de la Râmnicu Sărat, unde nu se acorda niciun fel de asistenţă medicală. Sigur, la starea lui a contribuit şi regimul de detenţie şi de alimentaţie. Încetul cu încetul, datorită inaniţiei şi brutalităţii inumane la care a fost supus, a murit. Ca şi ceilalţi deţinuţi decedaţi, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor fi niciodată recuperate”.
www.descopera.ro
Cum ține China în viață comunismul așa cum nici Lenin nu visa
Comunismul s-a născut și a murit în mai puțin de un secol, dar mai puțin în China care are succesul chiar și în prezent.
China și-a construit deja o identitate digitală foarte bună, cu aplicații pentru iPhone și Android prin care membrii partidului să fie ținuți aproape. Mai mult, nivelul de supraveghere ajunge la un nivel la care KGB, de exemplu, putea doar să viseze în timpul de glorie al URSS. Mai este și o altă față a digitalizării, așa cum a fost descrisă de specialiști străini. Numele pe care l-a primit este „leninism digital“ și termenul a fost încropit la 100 de ani de la revoluția lui Lenin din Rusia.
Wall Street Journal, publicație americană, a descris demersurile drept o dictatură a megadatelor, unde totul poate fi supravegheat și ținut sub control. Mai mult, Xi Jinping, preşedintele Chinei, a ajuns să aibă mai multă putere decât predecesorii săi și, implicit, să-și dorească să consolideze autoritatea din stat. Inteligența artificială și metadatele pot fi soluția pe care comunismul o căuta pentru a conduce totul și să nu aibă rivali.
Termenul „leninism digital“ a fost introdus de Sebastian Heilmann, teoretician politic german, și astfel descrie el programul complex al lui Jinping. Direcția ar fi dezvoltarea unui nivel de creştere economică bazat pe tehnologii avansate: robotizare, sisteme de printare 3D, vehicule autonome, profilare precisă a cetățenilor și multe altele. De asemenea, monitorizarea economiei presupune că totul este știut fără să fie așteptate date de la oameni. Fiind eliminată eroarea umană, precizia predicțiilor este mai mare.
Fluxurile de date despre companii le vor oferi autorităţilor de reglementare capacitatea de a observa în timp real circulaţia fondurilor de credit şi investiţii, precum şi a fraudelor. Poți adăuga aici algoritmi care analizează datele și vin cu soluții de optimizarea a diferitelor procese din stat.
Supravegherea digitală aduce în China un comunism mai puțin invaziv, dar care știe (aproape) totul
Sunt însă și teoreticieni susţin că, în era digitală, sistemele autoritare sunt preocupate mai puţin de datele private şi că acestea ar putea stimula inovaţia. Ingineri IT educaţi la Universitatea Stanford şi la Institutul tehnologic din Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology, MIT) se alătură firmelor din China în sectoare medicale şi computerizate, unde accesul la baze mari de date poate stimula progresele ştiinţifice. În contextul în care statul este cel mai bun client, astfel de activităţi pot avea un impact uriaş asupra societăţii chineze, după cum detalia Mediafax în urmă cu câteva săptămâni.
Spre exemplu, o companie cu sediul în Shanghai încearcă să dezvolte o bază de date pentru un sistem de recunoaştere facială în colaborare cu Ministerul chinez al Siguranţei Publice. Oricare dintre cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei ar urma să fie identificat în trei secunde. Iar un sistem de „credite sociale” va colecta date despre toţi cetăţenii, inclusiv din postările pe platforme sociale online, pentru evaluarea gradului de încredere al unei persoane.
Ce-i concret e că China va trece prin schimbări masive și acestea pot influența și alte țări în aceeași direcție. Iar, din cum a fost condusă țara până acum, se pare că vom vorbi de supraveghere în masă, de înaltă precizie, și control extrem pentru toate elementele economiei, fie că e macro, fie că e micro. Dacă aceste lucruri reușesc, alimentează și mai mult credința că, în ciuda parcursului, comunismul a fost bun, dar prost implementat, ceea ce îl va mai ține în viață o vreme.
Răzvan Băltărețu
www.playtech.ro
China și-a construit deja o identitate digitală foarte bună, cu aplicații pentru iPhone și Android prin care membrii partidului să fie ținuți aproape. Mai mult, nivelul de supraveghere ajunge la un nivel la care KGB, de exemplu, putea doar să viseze în timpul de glorie al URSS. Mai este și o altă față a digitalizării, așa cum a fost descrisă de specialiști străini. Numele pe care l-a primit este „leninism digital“ și termenul a fost încropit la 100 de ani de la revoluția lui Lenin din Rusia.
Wall Street Journal, publicație americană, a descris demersurile drept o dictatură a megadatelor, unde totul poate fi supravegheat și ținut sub control. Mai mult, Xi Jinping, preşedintele Chinei, a ajuns să aibă mai multă putere decât predecesorii săi și, implicit, să-și dorească să consolideze autoritatea din stat. Inteligența artificială și metadatele pot fi soluția pe care comunismul o căuta pentru a conduce totul și să nu aibă rivali.
Termenul „leninism digital“ a fost introdus de Sebastian Heilmann, teoretician politic german, și astfel descrie el programul complex al lui Jinping. Direcția ar fi dezvoltarea unui nivel de creştere economică bazat pe tehnologii avansate: robotizare, sisteme de printare 3D, vehicule autonome, profilare precisă a cetățenilor și multe altele. De asemenea, monitorizarea economiei presupune că totul este știut fără să fie așteptate date de la oameni. Fiind eliminată eroarea umană, precizia predicțiilor este mai mare.
Fluxurile de date despre companii le vor oferi autorităţilor de reglementare capacitatea de a observa în timp real circulaţia fondurilor de credit şi investiţii, precum şi a fraudelor. Poți adăuga aici algoritmi care analizează datele și vin cu soluții de optimizarea a diferitelor procese din stat.
Supravegherea digitală aduce în China un comunism mai puțin invaziv, dar care știe (aproape) totul
Sunt însă și teoreticieni susţin că, în era digitală, sistemele autoritare sunt preocupate mai puţin de datele private şi că acestea ar putea stimula inovaţia. Ingineri IT educaţi la Universitatea Stanford şi la Institutul tehnologic din Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology, MIT) se alătură firmelor din China în sectoare medicale şi computerizate, unde accesul la baze mari de date poate stimula progresele ştiinţifice. În contextul în care statul este cel mai bun client, astfel de activităţi pot avea un impact uriaş asupra societăţii chineze, după cum detalia Mediafax în urmă cu câteva săptămâni.
Spre exemplu, o companie cu sediul în Shanghai încearcă să dezvolte o bază de date pentru un sistem de recunoaştere facială în colaborare cu Ministerul chinez al Siguranţei Publice. Oricare dintre cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei ar urma să fie identificat în trei secunde. Iar un sistem de „credite sociale” va colecta date despre toţi cetăţenii, inclusiv din postările pe platforme sociale online, pentru evaluarea gradului de încredere al unei persoane.
Ce-i concret e că China va trece prin schimbări masive și acestea pot influența și alte țări în aceeași direcție. Iar, din cum a fost condusă țara până acum, se pare că vom vorbi de supraveghere în masă, de înaltă precizie, și control extrem pentru toate elementele economiei, fie că e macro, fie că e micro. Dacă aceste lucruri reușesc, alimentează și mai mult credința că, în ciuda parcursului, comunismul a fost bun, dar prost implementat, ceea ce îl va mai ține în viață o vreme.
Răzvan Băltărețu
www.playtech.ro
vineri, 10 noiembrie 2017
Giganții internetului și „relația” lor cu propaganda rusă
În contextul anchetei despre influențarea campaniei electorale din SUA prin rețelele sociale de către grupuri din Rusia, oficiali ai Facebook, Google, Twitter și alții au recunoscut că „nu au făcut destule” pentru a combate fenomenul, dar au și încercat să dea vina unii pe alții.
Deocamdată știm că au fost două componente esențiale care au influențat campania electorală americană. Întâi, celebrele fake news, știri de genul „Papa a declarat că orice bun catolic trebuie să voteze cu Trump” și altele similare. Inițial, o anchetă superficială a stabilit că erau făcute de site-uri ale unor amărâți care voiau și ei să câștige un ban din reclame. Aceștia au fost găsiți prin Albania sau Macedonia.
A doua componentă a fost însă amplificarea acestor mesaje false atât pe rețelele sociale, ca Facebook sau Twitter, cât și pe Google sau YouTube, prin ranking organic și prin reclame. Se estimează că peste 126 de milioane de alegători americani au fost expuși acestui tip de conținut. Acest lucru a contrabalansat mult mass-media tradițională a cărei retorică a fost tot timpul contra-Trump. Surpriza a fost pentru toată lumea: Trump chiar a câștigat alegerile.
Nici legăturile lui Trump cu Rusia n-au dispărut, indiferent de Facebook și Google
Discuția a trecut de faza de divertisment politic și sunt mai multe anchete în derulare. Oficiali ai campaniei lui Trump au avut legături cu Rusia, unii sunt chiar arestați. Iar comisia juridică din Senatul american i-a audiat pe oficiali ai Google, Facebook și Twitter în legătură cu această problemă. Devine tot mai clar că ceva s-a întâmplat.
Toate trei companiile insistă că habar nu aveau că acele conturi fake care făceau cele mai virale știri pro-Trump aveau, de fapt, legătură cu Rusia. Toți oficialii au arătat cât de surprinși sunt că site-urile lor au avut influență. Toți au descris diverse soluții pe care le-au implementat sau le vor implementa, dar nu prea au soluții clare. Deși se pot rezolva multe lucruri, acest lucru ar dăuna fie traficului, fie divertismentului oferit pentru utilizatori, iar niciunul dintre giganții din online nu este pregătit pentru așa ceva.
Culmea este că atât Facebook, cât și cei de la Google, păreau de partea democraților și erau foarte vocali în campanie despre Trump și istoricul lui de crize și gafe. Dar, după ce s-a tras linie, nu numai că nu a existat un echilibru în comunicare, dar pare acum că balanța a fost înclinată mult spre Trump, ceea ce ar fi putut contribui chiar la victoria acestuia.
Ce acuzații anti-Facebook există
Cei de la Facebook au fost principala țintă, deși nu a fost singura platformă implicată. Le-a luat 11 luni să scoată la iveală niște informații concrete, după ce au ignorat problema în loc să lucreze de atunci pentru eliminarea ei, spun oficialii americani. Reclamele erau plătite de o companie rusă cu relații clare la Kremlin, lucru care ar fi fost observabil din prima clipă. De asemenea, natura reclamei fiind clar adresată campaniei electorale, se putea verifica.
Totuși, oamenii au preferat să încaseze și să termine anul cu venituri record. Câte dintre profilurile Facebook, dintre cele mai active, sunt, de fapt, conturi reale? Câte dintre conturi sunt doar roboți care preiau și dau mai departe știri false din anumite surse? „Noi nu am înțeles de la început că aceste platforme pot fi folosite pentru a manipula opinia publică, într-un mod inconsistent cu ceea ce noi denumim democrație”, a spus Eric Schimidt, într-un interviu recent.
„Cu Rusia ca exemplu, câte alte guverne ale lumii nu ar putea face asta pe viitor? Cum v-ați simți dacă acest fenomen ar deveni și mai puternic?”, a întrebat el. Au existat și apeluri pentru ca guvernul american să intervină și să reglementeze cumva situația, dar este practic imposibil. Întâi ar dura foarte mult, ar trebui discutat fiecare aspect, dat fiind dreptul la liberă exprimare, apoi avocații ar trebui să stabilească dacă reglmentările sunt în limita legii. Așa că totul cade înapoi în sarcina companiilor online.
Inițiative contra fake news și propagandei de pe Facebook, Google și altele
Două-trei inițiative au ieșit la iveală, iar, în cadrul audierilor oficiale, toți responsabilii rețelelor de socializare au declarat că „se vor lua măsuri” pentru a reduce informațiile false, propaganda și alte activități similare. Practic, nu știm cum.
Atât Google, cât și Facebook au introdus sisteme de raportare a știrilor fake, dar aceste mecanisme sunt exploatate acum chiar de către cei contra cărora au fost date. Practic, de câte ori o anchetă scoate la iveală lucruri neplăcute, ea poate fi raportată de fanii celeilalte părți ca fiind fake. Apoi, cine poate stabili cu adevărat dacă rezultatul era corect sau era o știre fake. De multe ori nici oamenii nu știu cu adevărat.
De asemenea, conturile unor propagandiști au fost raportate. Apoi ei au început la rândul lor să raporteze conturile legitime, blocând accesul unor oameni.
Google a lansat o actualizare de algoritm care să limiteze site-urile raportate pentru fake news. De asemenea, pentru Google News, a lansat o unealtă de raportare și marcare a știrilor false. Cei la Facebook permit acum și ei marcarea ca știre falsă a unui post, fără a lua măsuri speciale. De asemenea, la reclamele Facebook spune că, dacă au natură politică, vor fi verificate mai în amănunt. Dar, la fel, nu știm cum și dacă are loc această verificare, pare mai mult un mesaj standard.
Ce proiect ar putea funcționa pentru Facebook și Google?
„Trebuie să avem o parte din mecanismele de control aplicate către mass-media și în cazul social media”, a declarat unul dintre senatorii implicați în anchetă. Deși este dificil, audiența imensă a Facebook sau YouTube permite calificarea lor ca mass-media. Deși nu produc ei conținutul respectiv.
Cea mai bună idee a fost dată în cadrul unui articol New York Times, unde oamenii au discutat cu experți despre ce s-ar putea face. Păi, e simplu, ar putea începe crearea de conturi verificate pentru utilizatori, cu scopul de a ajunge la 100% utilizatori verificați. Astfel, oamenii și-ar asuma greu comentarii violente, rasiste sau ilegale, iar răspândirea știrilor false ar dispărea. Este adevărat, dar atât utilizatorii deranjați de asta, cât și cei care profită, s-ar muta pe alte platforme care ar rămâne deschise. Ar găsi căi să își verifice conturile cu datele altora. Sau, pur și simplu, ar continua să creeze alte conturi, cât va fi permis acest lucru. Ideea e bună, dar este dificil de implementat.
O altă idee ar fi fost opțiunea de a sorta cronologic orice apare în News Feed, nu după algoritm. Aici intervine altă discuție deja consumată. Pe măsură ce un utilizator are minimum 150 de prieteni și urmărește sute de pagini, ordonarea cronologică ar aduce pe prima pagină sute de mesaje și nu ar putea vedea niciodată ceea ce-l interesează.
Pe scurt, atât timp cât platformele social media sunt deschise, oricine poate profita de asta fie pentru a câștiga bani, fie pentru a face propagandă. Sunt convins că există și alt tip de conținut la limita legii, nu doar propagandă politică. Pentru că grupurile secrete nu pot fi accesate decât de către membri. Iar multe dintre situații sunt similare și pe YouTube sau Twitter. Mai ales pe Twitter americanii au tot felul de roboți ușor de programat și care dau mai departe mesaje de propagandă. La final, algoritmii sunt păcăliți și utilizatorii sunt tranși într-o direcție sau alta.
DAN DRAGOMIR
www.playtech.ro
Deocamdată știm că au fost două componente esențiale care au influențat campania electorală americană. Întâi, celebrele fake news, știri de genul „Papa a declarat că orice bun catolic trebuie să voteze cu Trump” și altele similare. Inițial, o anchetă superficială a stabilit că erau făcute de site-uri ale unor amărâți care voiau și ei să câștige un ban din reclame. Aceștia au fost găsiți prin Albania sau Macedonia.
A doua componentă a fost însă amplificarea acestor mesaje false atât pe rețelele sociale, ca Facebook sau Twitter, cât și pe Google sau YouTube, prin ranking organic și prin reclame. Se estimează că peste 126 de milioane de alegători americani au fost expuși acestui tip de conținut. Acest lucru a contrabalansat mult mass-media tradițională a cărei retorică a fost tot timpul contra-Trump. Surpriza a fost pentru toată lumea: Trump chiar a câștigat alegerile.
Nici legăturile lui Trump cu Rusia n-au dispărut, indiferent de Facebook și Google
Discuția a trecut de faza de divertisment politic și sunt mai multe anchete în derulare. Oficiali ai campaniei lui Trump au avut legături cu Rusia, unii sunt chiar arestați. Iar comisia juridică din Senatul american i-a audiat pe oficiali ai Google, Facebook și Twitter în legătură cu această problemă. Devine tot mai clar că ceva s-a întâmplat.
Toate trei companiile insistă că habar nu aveau că acele conturi fake care făceau cele mai virale știri pro-Trump aveau, de fapt, legătură cu Rusia. Toți oficialii au arătat cât de surprinși sunt că site-urile lor au avut influență. Toți au descris diverse soluții pe care le-au implementat sau le vor implementa, dar nu prea au soluții clare. Deși se pot rezolva multe lucruri, acest lucru ar dăuna fie traficului, fie divertismentului oferit pentru utilizatori, iar niciunul dintre giganții din online nu este pregătit pentru așa ceva.
Culmea este că atât Facebook, cât și cei de la Google, păreau de partea democraților și erau foarte vocali în campanie despre Trump și istoricul lui de crize și gafe. Dar, după ce s-a tras linie, nu numai că nu a existat un echilibru în comunicare, dar pare acum că balanța a fost înclinată mult spre Trump, ceea ce ar fi putut contribui chiar la victoria acestuia.
Ce acuzații anti-Facebook există
Cei de la Facebook au fost principala țintă, deși nu a fost singura platformă implicată. Le-a luat 11 luni să scoată la iveală niște informații concrete, după ce au ignorat problema în loc să lucreze de atunci pentru eliminarea ei, spun oficialii americani. Reclamele erau plătite de o companie rusă cu relații clare la Kremlin, lucru care ar fi fost observabil din prima clipă. De asemenea, natura reclamei fiind clar adresată campaniei electorale, se putea verifica.
Totuși, oamenii au preferat să încaseze și să termine anul cu venituri record. Câte dintre profilurile Facebook, dintre cele mai active, sunt, de fapt, conturi reale? Câte dintre conturi sunt doar roboți care preiau și dau mai departe știri false din anumite surse? „Noi nu am înțeles de la început că aceste platforme pot fi folosite pentru a manipula opinia publică, într-un mod inconsistent cu ceea ce noi denumim democrație”, a spus Eric Schimidt, într-un interviu recent.
„Cu Rusia ca exemplu, câte alte guverne ale lumii nu ar putea face asta pe viitor? Cum v-ați simți dacă acest fenomen ar deveni și mai puternic?”, a întrebat el. Au existat și apeluri pentru ca guvernul american să intervină și să reglementeze cumva situația, dar este practic imposibil. Întâi ar dura foarte mult, ar trebui discutat fiecare aspect, dat fiind dreptul la liberă exprimare, apoi avocații ar trebui să stabilească dacă reglmentările sunt în limita legii. Așa că totul cade înapoi în sarcina companiilor online.
Inițiative contra fake news și propagandei de pe Facebook, Google și altele
Două-trei inițiative au ieșit la iveală, iar, în cadrul audierilor oficiale, toți responsabilii rețelelor de socializare au declarat că „se vor lua măsuri” pentru a reduce informațiile false, propaganda și alte activități similare. Practic, nu știm cum.
Atât Google, cât și Facebook au introdus sisteme de raportare a știrilor fake, dar aceste mecanisme sunt exploatate acum chiar de către cei contra cărora au fost date. Practic, de câte ori o anchetă scoate la iveală lucruri neplăcute, ea poate fi raportată de fanii celeilalte părți ca fiind fake. Apoi, cine poate stabili cu adevărat dacă rezultatul era corect sau era o știre fake. De multe ori nici oamenii nu știu cu adevărat.
De asemenea, conturile unor propagandiști au fost raportate. Apoi ei au început la rândul lor să raporteze conturile legitime, blocând accesul unor oameni.
Google a lansat o actualizare de algoritm care să limiteze site-urile raportate pentru fake news. De asemenea, pentru Google News, a lansat o unealtă de raportare și marcare a știrilor false. Cei la Facebook permit acum și ei marcarea ca știre falsă a unui post, fără a lua măsuri speciale. De asemenea, la reclamele Facebook spune că, dacă au natură politică, vor fi verificate mai în amănunt. Dar, la fel, nu știm cum și dacă are loc această verificare, pare mai mult un mesaj standard.
Ce proiect ar putea funcționa pentru Facebook și Google?
„Trebuie să avem o parte din mecanismele de control aplicate către mass-media și în cazul social media”, a declarat unul dintre senatorii implicați în anchetă. Deși este dificil, audiența imensă a Facebook sau YouTube permite calificarea lor ca mass-media. Deși nu produc ei conținutul respectiv.
Cea mai bună idee a fost dată în cadrul unui articol New York Times, unde oamenii au discutat cu experți despre ce s-ar putea face. Păi, e simplu, ar putea începe crearea de conturi verificate pentru utilizatori, cu scopul de a ajunge la 100% utilizatori verificați. Astfel, oamenii și-ar asuma greu comentarii violente, rasiste sau ilegale, iar răspândirea știrilor false ar dispărea. Este adevărat, dar atât utilizatorii deranjați de asta, cât și cei care profită, s-ar muta pe alte platforme care ar rămâne deschise. Ar găsi căi să își verifice conturile cu datele altora. Sau, pur și simplu, ar continua să creeze alte conturi, cât va fi permis acest lucru. Ideea e bună, dar este dificil de implementat.
O altă idee ar fi fost opțiunea de a sorta cronologic orice apare în News Feed, nu după algoritm. Aici intervine altă discuție deja consumată. Pe măsură ce un utilizator are minimum 150 de prieteni și urmărește sute de pagini, ordonarea cronologică ar aduce pe prima pagină sute de mesaje și nu ar putea vedea niciodată ceea ce-l interesează.
Pe scurt, atât timp cât platformele social media sunt deschise, oricine poate profita de asta fie pentru a câștiga bani, fie pentru a face propagandă. Sunt convins că există și alt tip de conținut la limita legii, nu doar propagandă politică. Pentru că grupurile secrete nu pot fi accesate decât de către membri. Iar multe dintre situații sunt similare și pe YouTube sau Twitter. Mai ales pe Twitter americanii au tot felul de roboți ușor de programat și care dau mai departe mesaje de propagandă. La final, algoritmii sunt păcăliți și utilizatorii sunt tranși într-o direcție sau alta.
DAN DRAGOMIR
www.playtech.ro
#CentenarulRosu: Dispariţia mărcilor româneşti, de la ţigările “Carpaţi” şi “Mărăşeşti”, până la ciocolata Kandia
Cele mai multe mărci din perioada comunistă nu au trecut proba timpului. Şi putem vorbi aici de fabrica de ţigarete care producea “Carpaţi” şi “Mărăşeşti”, sau de fabrica de pălării Paltim. În graba de a închide tot, la fabrica de pălării au rămas cutii întregi cu produse. Urmează #CentenarulRosu.
Istoria fabricii din Tg-Jiu unde să făceau ţigările ”Carpaţi” şi ”Mărăşeşti”
Fabrica de Ţigarete din Tg- Jiu era una dintre cele mai renumite. Aici se produceau mărcile “Carpaţi”, “Mărăşeşti” sau “Snagov”. De la colosul economic, azi nu a mai rămas mare lucru. Închiderea fabricilor comuniste a făcut ca în Târgu Jiu să se ajungă şi la glorioasa rată a şomajului de 14%, scrie Mediafax.
„În 1957, când m-am angajat la Fabrica de Ţigarete, eram 900 de salariaţi. În 1990, când am ieşit la pensie, erau 1200. Reparaţia capitală s-a făcut când încă eram acolo, prin 1985-1986, atunci s-au făcut din nou drumurile, instalaţia electrică, au fost aduse utilaje noi din Cehoslovacia. Mergea extraordinar de bine şi aveam cerinţe mari. Era o fabrică foarte frumoasă, vestită pentru mărcile autohtone. Nu-mi vine să cred că s-a ales praful”, povesteşte Elena Diaconescu, fostă contabilă la fabrica de ţigări din Târgu-Jiu.
Fabrica de Ţigarete şi-a deschis porţile, la Târgu-Jiu, în 1940, iar timp de aproape 65 de ani a fost singura sursă de venit pentru mii de oameni. Declinul a venit după anul 2000, când a început privatizarea. În 2004, Societatea Naţională Tutunul Românesc SA a devenit Galaxy Tobacco. Deşi cifrele arătau succesul, în 2006 fabrica îşi închide porţile, pentru ca la începutul anului 2016, New Century Development, deţinută majoritar de firma Galaxy Tobacco, controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, să intre în insolvenţă.
Galaxy Tobacco a început să se confrunte cu probleme la toate sucursalele din ţară, în perioada aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind legate de modificarea reglementărilor fiscale în domeniul tutunului, precum şi introducerea taxei pe viciu.
”Firma se numeşte New Century Development şi este în insolvenţă din 28 ianuarie 2016. Trebuie să fie un plan de reorganizare, fiind în insolvenţă. La noi au achitat, în urmă cu ceva timp, în primul trimestru, o sumă destul de importantă de bani, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Tot ce funcţionează acolo se află în chirie la această societate şi pentru tot ce se strânge ca şi chirie, lichidatorul judiciar este cel care dispune plăţile. În primul trimestru, a achitat aproximativ 20.000 de lei. Planul de reorganizare implică şi obligaţiile pe care le are societatea”, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu.
Doar clădirile au mai rămas dintr-o industrie care număra cândva peste o mie de angajaţi. Câteva dintre acestea au fost închiriate. În unul din spaţiile aflate în proprietatea societăţii New Century Development, a fost amenajat, din 2007, sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj. Într-o altă clădire se află câteva firme de mici dimensiuni. Paznicul avertizează, încă de la intrare, că fotografierea este interzisă, din motivul cunoscut: ”Este proprietate privată”.
”A fost o fabrică foarte bine organizată. Am început cu Carpaţi, Plugarul, Mărăşeşti, până la Amiral, Snagov. Eu nu fumam, iar mirosul m-a afectat şi pe mine, am făcut un fel de astm din cauza inhalării mirosului”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Elena Diaconescu, în vârstă de 78 de ani, fosta contabilă a uzinei de tutun.
Numărul şomerilor a crescut spectaculos, după închiderea fabricilor importante din Târgu-Jiu. Dacă în 1996 erau înregistraţi 4708 şomeri, începând cu 1997 au început concedierile colective de personal, cu preponderenţă din sectorul minier, punctul culminant fiind atins în 1999, când erau 25.307 şomeri şi o rată a şomajului de 14 %.
În prezent, Gorjul figurează, în evidenţele AJOFM cu 11.339 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. ”Aveam fabrica de sticlă, fabrica de mobilă, care se numea combinatul de prelucrare a lemnului, Unirea- fabrica de cărămidă, fabrica de ţigarete, combinatul de liant şi azbociment Bârseşti şi exemplele pot continua. Judeţul Gorj a avut printre cele mai diversificate fabrici, fabrică de cauciuc, de mobilă, de cărămidă, de bere. Eram unul dintre cele mai industrializate judeţe, aveam foarte diversificat totul. În prezent, avem 11.339 de şomeri, iar rata şomajului este 8,24%”, a declarat pentru MEDIAFAX, Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.
Timişoara: Clădirea în care funcţiona Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată, demolată
Clădirea în care a funcţionat fabrica de ciocolată Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată din România, a fost demolată în anul 2015. Fabrica a fost înfiinţată în anul 1890, iar în 2003, după ce a fost absorbită de o companie din Bucureşti, fabrica din Timişoara s-a închis. A rămas doar brandul.
Kandia a fost înfiinţată în anul 1890 ca atelier de zaharicale, de către Latter Mor, în care lucrau în jur de opt muncitori. Latter Mor a numit-o “Fabrica de bomboane şi ciocolată”, iar micul atelier a crescut de la an la an. Abia din anul 1895 putem vorbi de o adevărată fabrică pentru producerea celor mai simple bomboane, cu scopul satisfacerii cererii din Timişoara şi din apropiere, proprietari fiind Latter Mihai şi fratele său, Mor.
În anul 1909, fabrica, în care lucrau 70 de muncitori, a fost preluată de o societate anonimă pe acţiuni sub conducerea Băncii Timişoara şi Societăţii Comerciale de acţiuni Timişoara şi este denumită Prima Fabrică de Bomboane cu fierbere aburi din Austro-Ungaria. Numele de “Kandia” l-a primit în anul 1917 şi este prima fabrică de ciocolată de pe teritoriul României de astăzi.
Kandia a cunoscut o dezvoltare formidabilă în perioada interbelică, când a început să livreze produse în Banat, în Transilvania, dar şi în Bucovina şi Basarabia. Numărul muncitorilor ajunsese la 300, fabrica producând vagoane întregi de bomboane şi ciocolată. În scurt timp, Kandia a ajuns să producă bomboane de ciocolată din ce în ce mai fine, rivalizând cu bomboanele din celelalte ţări europene.
După naţionalizarea din anul 1948, a fost înfiinţată Întreprinderea de Produse Zaharoase Bucureşti, care a inclus mai multe fabrici de ciocolată din ţară, dar cea din Timişoara şi-a păstrat renumele, aici lucrând peste 800 de oameni.
Înainte de Revoluţia din Decembrie 1989, fabrica de ciocolată Kandia avea în jur de 1.500 de angajaţi, însă, în anii postdecembrişti, fabrica a fost împinsă spre faliment. Privatizarea fabricii de ciocolată Kandia a început în anul 1998. În 2003, Excelent Bucureşti preia 60% din capitalul fabricii de ciocolată Kandia din Timişoara, iar brandul Kandia este relansat printr-o amplă campanie de informare. În anul 2004, Kandia a fost absorbită de compania din Capitală, iar proprietarul a hotărât închiderea fabricii din Timişoara şi transferarea la Bucureşti a principalelor mărci fabricate în Banat.
În anul 2007, Kandia-Excelent a devenit parte a grupului Cadbury-Schweppes, cel mai mare producător de dulciuri la nivel mondial, devenind astfel Cadbury România. În 2010, Cadbury România este vândut fondului de investiţii Oryxa Capital, iar compania de dulciuri adoptă numele de Kandia Dulce. În 2012, Kandia Dulce devine cel mai mare producător de dulciuri din România, după ce achiziţionează compania locală Supreme Chocolat.
După anul 2007, terenul pe care se afla fosta fabrică de ciocolată Kandia a ajuns în posesia unei firme din Oradea, iar în anul 2015, clădirea construită în 1924, aflată pe B-dul 16 Decembrie 1989, monument de arhitectură industrială, neclasat, a fost demolată.
Paltim, prima fabrică de pălării din sud-estul Europei, lăsată în paragină
Fabrica de pălării Paltim a fost prima întreprindere de profil din sud-estul Europei, fondată în 1896. Pălăriile realizate la Timişoara au ajuns peste tot, inclusiv la armata Austro-Ungară. În graba de a închide fabrica, în 2007, proprietarii au abandonat în clădire cutii cu pălării.
Fabrica de pălării Paltim a reprezentat un brand al Timişoarei. Întreprinderea a fost înfiinţată în anul 1896, pe locul în care funcţiona atelierul de pălării deţinut de Filip Lenstein. Acesta a reuşit să atragă fonduri din partea unor mari proprietari din Austria şi a realizat noua fabrică, investiţia ridicându-se la suma de 600.000 de coroane. Filip Lenstein a continuat să realizeze pălării în vechiul atelier până în anul 1990, când îşi începe activitatea, într-o clădire nouă, “Prima Societate Bănăţeană de Pălării”, fiind şi prima fabrică de pălării ca societate pe acţiuni din sud-estul Europei. Clădirea principală a fabricii a fost realizată pe malul drept al râului Bega, pe actualul splai Nicolae Titulescu.
Industriaşul Filip Lenstein a început producţia de pălării cu maşini şi specialişti din vestul Europei. În scurt timp, Paltim a devenit o fabrică renumită în ţările din Europa Centrală şi de Vest. Cei 80 de muncitori produceau zilnic aproximativ 60 de duzini de pălării de fetru, de bună calitate, fiind căutate de pătura înstărită a societăţii din întreaga Europă, dar şi din Statele Unite ale Americii sau America de Sud. De altfel, au fost deschise reprezentanţe în capitale europene precum Bucureşti, Budapesta, Paris, Londra sau Viena.
La Timişoara se confecţionau pălării de damă şi bărbăteşti, din diferite materiale, iar modelele erau realizate în pas cu cerinţele pieţei, fiind printre cele mai căutate timp de zeci de ani. În timpul primului război mondial, Paltim a realizat şepci pentru armata Austro-Ungară şi pâslă pentru cizmele militare.
În anul 1938, fabrica de pălării din Timişoara număra 240 de angajaţi şi producea, în special, cloşuri şi pălării din lână şi din păr de iepure, care erau vândute în Europa şi în America. În anul 1948, Paltim a intrat în proprietatea statului, cu denumirea de “Fabrica de Pălării Timişoara”, iar după anul 1952, a produs, în exclusivitate pentru piaţa românească, berete civile, militare şi diferite pălării pe suport termoplastic.
În anul 1990, începe procesul de privatizare, care este finalizat în 1995. În anul 2006, o parte din acţiuni sunt preluate de o firmă din Bucureşti şi a început un scandal între sindicat şi conducerea fabricii. Un an mai târziu, Paltim îşi încetează activitatea.
Europarlamentul Maria Grapini, om de afaceri din Timişoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut parte din consiliul de administraţie al fabricii timp de patru ani, după 1989, şi a avut 1.000 de acţiuni la Paltim.
“Am ţinut foarte mult la fabrică, era una dintre cele mai renumite fabrici din estul Europei, făcea mult export înainte de 1989. Imediat după 1989, am fost numită de minister în consiliul de administraţie şi am stat timp de patru ani, după care fabrica s-a privatizat, cu metoda MEBO. Eu am luat foarte puţine acţiuni atunci, pentru că am spus că este mai corect ca cei care lucrează acolo să fie cumva legaţi de fabrică, aveam 1.000 de acţiuni. Practic, era nimic din sutele de mii de acţiuni de acolo. Dar eram un acţionar şi am aflat din presă de vânzarea Paltim-ului. Oamenii din fabrică au contestat decizia, pentru că trebuia făcută o adunare generală. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, Paltim-ul a fost vândut şi tradiţia nu s-a mai păstrat”, povesteşte Maria Grapini.
Aceasta îşi aminteşte că, la un moment dat, fabrica de pălării Paltim avea atât de multe comenzi încât de abia reuşea să facă faţă. “Făcea pentru armata din România pălării, dar exporta foarte mult chiar în ţările arabe, în Irak, pentru armată, basca aceea de militar. Se făceau pălării pentru vânători, pentru armată, bascuri pentru armată, erau de calitate. Pe mine m-a surprins că fabrica a fost vândută cuiva care nu a mai continuat activitatea. Eu, dacă vreodată voi renunţa la fabrica de textile, cu siguranţă voi vrea să continue cineva”.
Paltim a murit în plină glorie. Începând cu anul 2004, pălăriile fabricate la Timişoara au fost prezentate în expoziţii organizate în Europa, dar şi la New York sau Los Angeles.
Aurel Mihuţ, preşedintele Filialei Timiş a Blocului Naţional Sindical, este cel care a condus negocierea contractului colectiv de muncă la fabrica de pălării Paltim, negociere în timpul căreia a izbucnit scandalul între sindicalişti şi conducere. Aurel Mihuţ a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fabrica timişoreană s-a închis pentru că au fost “interese şi orgolii”, mai ales că Paltim era pe profit.
“Eu am condus negocierea contractului colectiv de muncă la Paltim şi patronul a încercat asupra mea diferite presiuni să cedez în ceea ce priveşte negocierea, să iese cum vor ei, lucru pe care nu l-am acceptat. Şi finalul a fost pentru el destul de simplu: că nu mai are nevoie de fabrica de pălării, singura din ţară, şi ca dovadă este că a închis-o. Motivul a fost contractul colectiv de muncă, unde sindicatul s-a menţinut pe poziţie şi n-a cedat la negocieri. Fabrica mergea bine, era pe profit, nu au fost probleme. Singurele probleme au fost la negocierea contractului colectiv de muncă, nu s-a dorit să se facă o adevărată negociere: mai las şi eu, mai laşi şi tu şi în final ajungem la un rezultat. Eu m-am luptat pentru acei oameni, pentru că lucrau în nişte condiţii foarte precare, salarii mici”, a povestit Aurel Mihuţ.
Sindicalistul îşi aminteşte că în anul 2007, în momentul în care fabrica de pălării a fost închisă, la Paltim erau angajate circa 200 de persoane. În prezent, clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea fosta fabrică a rămas în paragină. De altfel, în anul 2014, Primăria Timişoara a somat proprietarii să înceapă lucrări de reparaţie, pentru că imobilele au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. În ultimii zece ani, mai multe spaţii aflate la parter au fost închiriate, iar aici a fost deschis şi un club.
În prezent, în fosta secţie de design şi prototipuri din cadrul fabricii de pălării Paltim funcţionează Ambasada, un centru cultural independent. “Noi am găsit destul de dezolant totul, ce am putut salva sunt nişte mulaje de pălării. Există o cameră în care mai sunt cutii cu pălării şi am propus să le expunem, să facem un mic muzeu cu ce a rămas acolo, dar am fost refuzaţi. Este mare păcat că fabrica s-a închis, pentru că era un brand care avea valoare internaţională şi care era specific locului”, ne-a spus Andreea Iager-Tako, fondator Ambasada.
Istoria fabricii din Tg-Jiu unde să făceau ţigările ”Carpaţi” şi ”Mărăşeşti”
Fabrica de Ţigarete din Tg- Jiu era una dintre cele mai renumite. Aici se produceau mărcile “Carpaţi”, “Mărăşeşti” sau “Snagov”. De la colosul economic, azi nu a mai rămas mare lucru. Închiderea fabricilor comuniste a făcut ca în Târgu Jiu să se ajungă şi la glorioasa rată a şomajului de 14%, scrie Mediafax.
„În 1957, când m-am angajat la Fabrica de Ţigarete, eram 900 de salariaţi. În 1990, când am ieşit la pensie, erau 1200. Reparaţia capitală s-a făcut când încă eram acolo, prin 1985-1986, atunci s-au făcut din nou drumurile, instalaţia electrică, au fost aduse utilaje noi din Cehoslovacia. Mergea extraordinar de bine şi aveam cerinţe mari. Era o fabrică foarte frumoasă, vestită pentru mărcile autohtone. Nu-mi vine să cred că s-a ales praful”, povesteşte Elena Diaconescu, fostă contabilă la fabrica de ţigări din Târgu-Jiu.
Fabrica de Ţigarete şi-a deschis porţile, la Târgu-Jiu, în 1940, iar timp de aproape 65 de ani a fost singura sursă de venit pentru mii de oameni. Declinul a venit după anul 2000, când a început privatizarea. În 2004, Societatea Naţională Tutunul Românesc SA a devenit Galaxy Tobacco. Deşi cifrele arătau succesul, în 2006 fabrica îşi închide porţile, pentru ca la începutul anului 2016, New Century Development, deţinută majoritar de firma Galaxy Tobacco, controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, să intre în insolvenţă.
Galaxy Tobacco a început să se confrunte cu probleme la toate sucursalele din ţară, în perioada aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind legate de modificarea reglementărilor fiscale în domeniul tutunului, precum şi introducerea taxei pe viciu.
”Firma se numeşte New Century Development şi este în insolvenţă din 28 ianuarie 2016. Trebuie să fie un plan de reorganizare, fiind în insolvenţă. La noi au achitat, în urmă cu ceva timp, în primul trimestru, o sumă destul de importantă de bani, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Tot ce funcţionează acolo se află în chirie la această societate şi pentru tot ce se strânge ca şi chirie, lichidatorul judiciar este cel care dispune plăţile. În primul trimestru, a achitat aproximativ 20.000 de lei. Planul de reorganizare implică şi obligaţiile pe care le are societatea”, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu.
Doar clădirile au mai rămas dintr-o industrie care număra cândva peste o mie de angajaţi. Câteva dintre acestea au fost închiriate. În unul din spaţiile aflate în proprietatea societăţii New Century Development, a fost amenajat, din 2007, sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj. Într-o altă clădire se află câteva firme de mici dimensiuni. Paznicul avertizează, încă de la intrare, că fotografierea este interzisă, din motivul cunoscut: ”Este proprietate privată”.
”A fost o fabrică foarte bine organizată. Am început cu Carpaţi, Plugarul, Mărăşeşti, până la Amiral, Snagov. Eu nu fumam, iar mirosul m-a afectat şi pe mine, am făcut un fel de astm din cauza inhalării mirosului”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Elena Diaconescu, în vârstă de 78 de ani, fosta contabilă a uzinei de tutun.
Numărul şomerilor a crescut spectaculos, după închiderea fabricilor importante din Târgu-Jiu. Dacă în 1996 erau înregistraţi 4708 şomeri, începând cu 1997 au început concedierile colective de personal, cu preponderenţă din sectorul minier, punctul culminant fiind atins în 1999, când erau 25.307 şomeri şi o rată a şomajului de 14 %.
În prezent, Gorjul figurează, în evidenţele AJOFM cu 11.339 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. ”Aveam fabrica de sticlă, fabrica de mobilă, care se numea combinatul de prelucrare a lemnului, Unirea- fabrica de cărămidă, fabrica de ţigarete, combinatul de liant şi azbociment Bârseşti şi exemplele pot continua. Judeţul Gorj a avut printre cele mai diversificate fabrici, fabrică de cauciuc, de mobilă, de cărămidă, de bere. Eram unul dintre cele mai industrializate judeţe, aveam foarte diversificat totul. În prezent, avem 11.339 de şomeri, iar rata şomajului este 8,24%”, a declarat pentru MEDIAFAX, Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.
Timişoara: Clădirea în care funcţiona Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată, demolată
Clădirea în care a funcţionat fabrica de ciocolată Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată din România, a fost demolată în anul 2015. Fabrica a fost înfiinţată în anul 1890, iar în 2003, după ce a fost absorbită de o companie din Bucureşti, fabrica din Timişoara s-a închis. A rămas doar brandul.
Kandia a fost înfiinţată în anul 1890 ca atelier de zaharicale, de către Latter Mor, în care lucrau în jur de opt muncitori. Latter Mor a numit-o “Fabrica de bomboane şi ciocolată”, iar micul atelier a crescut de la an la an. Abia din anul 1895 putem vorbi de o adevărată fabrică pentru producerea celor mai simple bomboane, cu scopul satisfacerii cererii din Timişoara şi din apropiere, proprietari fiind Latter Mihai şi fratele său, Mor.
În anul 1909, fabrica, în care lucrau 70 de muncitori, a fost preluată de o societate anonimă pe acţiuni sub conducerea Băncii Timişoara şi Societăţii Comerciale de acţiuni Timişoara şi este denumită Prima Fabrică de Bomboane cu fierbere aburi din Austro-Ungaria. Numele de “Kandia” l-a primit în anul 1917 şi este prima fabrică de ciocolată de pe teritoriul României de astăzi.
Kandia a cunoscut o dezvoltare formidabilă în perioada interbelică, când a început să livreze produse în Banat, în Transilvania, dar şi în Bucovina şi Basarabia. Numărul muncitorilor ajunsese la 300, fabrica producând vagoane întregi de bomboane şi ciocolată. În scurt timp, Kandia a ajuns să producă bomboane de ciocolată din ce în ce mai fine, rivalizând cu bomboanele din celelalte ţări europene.
După naţionalizarea din anul 1948, a fost înfiinţată Întreprinderea de Produse Zaharoase Bucureşti, care a inclus mai multe fabrici de ciocolată din ţară, dar cea din Timişoara şi-a păstrat renumele, aici lucrând peste 800 de oameni.
Înainte de Revoluţia din Decembrie 1989, fabrica de ciocolată Kandia avea în jur de 1.500 de angajaţi, însă, în anii postdecembrişti, fabrica a fost împinsă spre faliment. Privatizarea fabricii de ciocolată Kandia a început în anul 1998. În 2003, Excelent Bucureşti preia 60% din capitalul fabricii de ciocolată Kandia din Timişoara, iar brandul Kandia este relansat printr-o amplă campanie de informare. În anul 2004, Kandia a fost absorbită de compania din Capitală, iar proprietarul a hotărât închiderea fabricii din Timişoara şi transferarea la Bucureşti a principalelor mărci fabricate în Banat.
În anul 2007, Kandia-Excelent a devenit parte a grupului Cadbury-Schweppes, cel mai mare producător de dulciuri la nivel mondial, devenind astfel Cadbury România. În 2010, Cadbury România este vândut fondului de investiţii Oryxa Capital, iar compania de dulciuri adoptă numele de Kandia Dulce. În 2012, Kandia Dulce devine cel mai mare producător de dulciuri din România, după ce achiziţionează compania locală Supreme Chocolat.
După anul 2007, terenul pe care se afla fosta fabrică de ciocolată Kandia a ajuns în posesia unei firme din Oradea, iar în anul 2015, clădirea construită în 1924, aflată pe B-dul 16 Decembrie 1989, monument de arhitectură industrială, neclasat, a fost demolată.
Paltim, prima fabrică de pălării din sud-estul Europei, lăsată în paragină
Fabrica de pălării Paltim a fost prima întreprindere de profil din sud-estul Europei, fondată în 1896. Pălăriile realizate la Timişoara au ajuns peste tot, inclusiv la armata Austro-Ungară. În graba de a închide fabrica, în 2007, proprietarii au abandonat în clădire cutii cu pălării.
Fabrica de pălării Paltim a reprezentat un brand al Timişoarei. Întreprinderea a fost înfiinţată în anul 1896, pe locul în care funcţiona atelierul de pălării deţinut de Filip Lenstein. Acesta a reuşit să atragă fonduri din partea unor mari proprietari din Austria şi a realizat noua fabrică, investiţia ridicându-se la suma de 600.000 de coroane. Filip Lenstein a continuat să realizeze pălării în vechiul atelier până în anul 1990, când îşi începe activitatea, într-o clădire nouă, “Prima Societate Bănăţeană de Pălării”, fiind şi prima fabrică de pălării ca societate pe acţiuni din sud-estul Europei. Clădirea principală a fabricii a fost realizată pe malul drept al râului Bega, pe actualul splai Nicolae Titulescu.
Industriaşul Filip Lenstein a început producţia de pălării cu maşini şi specialişti din vestul Europei. În scurt timp, Paltim a devenit o fabrică renumită în ţările din Europa Centrală şi de Vest. Cei 80 de muncitori produceau zilnic aproximativ 60 de duzini de pălării de fetru, de bună calitate, fiind căutate de pătura înstărită a societăţii din întreaga Europă, dar şi din Statele Unite ale Americii sau America de Sud. De altfel, au fost deschise reprezentanţe în capitale europene precum Bucureşti, Budapesta, Paris, Londra sau Viena.
La Timişoara se confecţionau pălării de damă şi bărbăteşti, din diferite materiale, iar modelele erau realizate în pas cu cerinţele pieţei, fiind printre cele mai căutate timp de zeci de ani. În timpul primului război mondial, Paltim a realizat şepci pentru armata Austro-Ungară şi pâslă pentru cizmele militare.
În anul 1938, fabrica de pălării din Timişoara număra 240 de angajaţi şi producea, în special, cloşuri şi pălării din lână şi din păr de iepure, care erau vândute în Europa şi în America. În anul 1948, Paltim a intrat în proprietatea statului, cu denumirea de “Fabrica de Pălării Timişoara”, iar după anul 1952, a produs, în exclusivitate pentru piaţa românească, berete civile, militare şi diferite pălării pe suport termoplastic.
În anul 1990, începe procesul de privatizare, care este finalizat în 1995. În anul 2006, o parte din acţiuni sunt preluate de o firmă din Bucureşti şi a început un scandal între sindicat şi conducerea fabricii. Un an mai târziu, Paltim îşi încetează activitatea.
Europarlamentul Maria Grapini, om de afaceri din Timişoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut parte din consiliul de administraţie al fabricii timp de patru ani, după 1989, şi a avut 1.000 de acţiuni la Paltim.
“Am ţinut foarte mult la fabrică, era una dintre cele mai renumite fabrici din estul Europei, făcea mult export înainte de 1989. Imediat după 1989, am fost numită de minister în consiliul de administraţie şi am stat timp de patru ani, după care fabrica s-a privatizat, cu metoda MEBO. Eu am luat foarte puţine acţiuni atunci, pentru că am spus că este mai corect ca cei care lucrează acolo să fie cumva legaţi de fabrică, aveam 1.000 de acţiuni. Practic, era nimic din sutele de mii de acţiuni de acolo. Dar eram un acţionar şi am aflat din presă de vânzarea Paltim-ului. Oamenii din fabrică au contestat decizia, pentru că trebuia făcută o adunare generală. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, Paltim-ul a fost vândut şi tradiţia nu s-a mai păstrat”, povesteşte Maria Grapini.
Aceasta îşi aminteşte că, la un moment dat, fabrica de pălării Paltim avea atât de multe comenzi încât de abia reuşea să facă faţă. “Făcea pentru armata din România pălării, dar exporta foarte mult chiar în ţările arabe, în Irak, pentru armată, basca aceea de militar. Se făceau pălării pentru vânători, pentru armată, bascuri pentru armată, erau de calitate. Pe mine m-a surprins că fabrica a fost vândută cuiva care nu a mai continuat activitatea. Eu, dacă vreodată voi renunţa la fabrica de textile, cu siguranţă voi vrea să continue cineva”.
Paltim a murit în plină glorie. Începând cu anul 2004, pălăriile fabricate la Timişoara au fost prezentate în expoziţii organizate în Europa, dar şi la New York sau Los Angeles.
Aurel Mihuţ, preşedintele Filialei Timiş a Blocului Naţional Sindical, este cel care a condus negocierea contractului colectiv de muncă la fabrica de pălării Paltim, negociere în timpul căreia a izbucnit scandalul între sindicalişti şi conducere. Aurel Mihuţ a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fabrica timişoreană s-a închis pentru că au fost “interese şi orgolii”, mai ales că Paltim era pe profit.
“Eu am condus negocierea contractului colectiv de muncă la Paltim şi patronul a încercat asupra mea diferite presiuni să cedez în ceea ce priveşte negocierea, să iese cum vor ei, lucru pe care nu l-am acceptat. Şi finalul a fost pentru el destul de simplu: că nu mai are nevoie de fabrica de pălării, singura din ţară, şi ca dovadă este că a închis-o. Motivul a fost contractul colectiv de muncă, unde sindicatul s-a menţinut pe poziţie şi n-a cedat la negocieri. Fabrica mergea bine, era pe profit, nu au fost probleme. Singurele probleme au fost la negocierea contractului colectiv de muncă, nu s-a dorit să se facă o adevărată negociere: mai las şi eu, mai laşi şi tu şi în final ajungem la un rezultat. Eu m-am luptat pentru acei oameni, pentru că lucrau în nişte condiţii foarte precare, salarii mici”, a povestit Aurel Mihuţ.
Sindicalistul îşi aminteşte că în anul 2007, în momentul în care fabrica de pălării a fost închisă, la Paltim erau angajate circa 200 de persoane. În prezent, clădirea în care şi-a desfăşurat activitatea fosta fabrică a rămas în paragină. De altfel, în anul 2014, Primăria Timişoara a somat proprietarii să înceapă lucrări de reparaţie, pentru că imobilele au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. În ultimii zece ani, mai multe spaţii aflate la parter au fost închiriate, iar aici a fost deschis şi un club.
În prezent, în fosta secţie de design şi prototipuri din cadrul fabricii de pălării Paltim funcţionează Ambasada, un centru cultural independent. “Noi am găsit destul de dezolant totul, ce am putut salva sunt nişte mulaje de pălării. Există o cameră în care mai sunt cutii cu pălării şi am propus să le expunem, să facem un mic muzeu cu ce a rămas acolo, dar am fost refuzaţi. Este mare păcat că fabrica s-a închis, pentru că era un brand care avea valoare internaţională şi care era specific locului”, ne-a spus Andreea Iager-Tako, fondator Ambasada.
Moartea lui Carol al II-lea, povestită de soția sa. De ce a refuzat Regele Mihai să vină la înmormântare
Carol al II-lea s-a stins brusc din viaţă, la 4 aprilie 1953, în reşedinţa sa din Estoril, Portugalia. În „Memoriile“ sale, Elena Lupescu descrie cum a decurs ultima zi din viaţa fostului suveran, precum şi refuzul fiului său, Regele Mihai I, de a-l vizita pe patul de moarte.
Carol al II-lea şi Elena Lupescu s-au căsătorit în exil, pe 3 iulie 1947, informează Adevărul.
”Carol scria, se ocupa de corespondenţă, notam şi eu câte ceva pe câte o filă de caiet, zile şi nopţi de oameni care se iubesc. Era 4 aprilie 1953, ne întorseserăm din oraş, unde luasem masa. Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare, înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a spus să chem un doctor”, spunea Elena Lupescu.
Carol al II-lea a fost înmormântat în capela regilor portughezi - Pantheon of the House of Braganza din Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Fiul său legitim Mihai nu a venit să-l vadă nici pe ultimul drum. Duduia notează amărăciunea alintându-l „Mihăiţă“ pe acela căruia-i dezbinase familia: „Mihăiţă n-a venit să-şi vadă pentru ultima data tatăl, nici la înmormântare n-a participat. Din întreaga familie regală, doar Prinţul Nicolae a participat.
”Cu Mihăiţă, stabilit în Elveţia, Carol nu se vede, doar felicitări prin poştă de zilele onomastice. Nici când Mihăiţă l-a făcut bunic, Carol n-a fost invitat. Carol, suferă şi speră să spargă odată răceala de gheaţă a lui Mihăiţă. El explică că totul se datorează Reginei Elena, care aşa l-a educat încă de mic pe Mihăiţă, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el, Mihăiţă era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influenţa nocivă a Reginei“, nota Elena Lupescu în „Memoriile“ sale, publicate la Editura Teşu din Bucureşti.
Carol al II-lea şi Elena Lupescu s-au căsătorit în exil, pe 3 iulie 1947, informează Adevărul.
”Carol scria, se ocupa de corespondenţă, notam şi eu câte ceva pe câte o filă de caiet, zile şi nopţi de oameni care se iubesc. Era 4 aprilie 1953, ne întorseserăm din oraş, unde luasem masa. Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare, înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a spus să chem un doctor”, spunea Elena Lupescu.
Carol al II-lea a fost înmormântat în capela regilor portughezi - Pantheon of the House of Braganza din Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Fiul său legitim Mihai nu a venit să-l vadă nici pe ultimul drum. Duduia notează amărăciunea alintându-l „Mihăiţă“ pe acela căruia-i dezbinase familia: „Mihăiţă n-a venit să-şi vadă pentru ultima data tatăl, nici la înmormântare n-a participat. Din întreaga familie regală, doar Prinţul Nicolae a participat.
”Cu Mihăiţă, stabilit în Elveţia, Carol nu se vede, doar felicitări prin poştă de zilele onomastice. Nici când Mihăiţă l-a făcut bunic, Carol n-a fost invitat. Carol, suferă şi speră să spargă odată răceala de gheaţă a lui Mihăiţă. El explică că totul se datorează Reginei Elena, care aşa l-a educat încă de mic pe Mihăiţă, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el, Mihăiţă era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influenţa nocivă a Reginei“, nota Elena Lupescu în „Memoriile“ sale, publicate la Editura Teşu din Bucureşti.
joi, 9 noiembrie 2017
Cum funcționa economia României în perioada în care Regele Mihai a condus destinele țării
Perioada premergătoare celui de al Doilea Război Mondial a fost considerată una din cele mai dinamice pentru economia României care a recuperat din pierderile perioadei de criză din anii `30, însă după 1944 a cunoscut din nou un regres destul de pronunțat.
Dacă facem o paralelă între economia României din perioada domniilor regelui Mihai și a tatălui său, Carol al II-lea, și perioada actuală observăm mai multe asemănări. La acea vreme, România era cunoscută pentru resursele sale, în principal cele petroliere.
În acea perioadă, România se afla în condițiile unei economii de piață. Statul controla căile ferate și industria de armament, însă restul industriei era sub controlul sectorului privat.
Împrumuturile României erau și ele considerabile, iar resursele și agricultura susțineau exporturile țării. Fiind pe deficit, una din marile probleme ale României interbelice era dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Perioada premergătoare celui de al Doilea Război Mondial găsește România într-o legătură economică destul de puternică cu Germania lui Hitler, însă de pe urma acestui gen de comerț economia nu a cunoscut salturi extraordinare.
Prima domnie (1927 – 1930)
Prima prezență a Regelui Mihai la cârma țării a fost de ordin conjunctural, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930. Avea doar șase ani în 1927 și i-a succedat la tron bunicului său, Regele Ferdinand.
Citiți și: Povestea industriașului Dumitru Mociorniță, de la copilul desculț la unul dintre cei mai bogați români din perioada interbelică
Mihai nu putea guverna, la cei doar șase ani, fapt pentru care a fost formată o regență din principele Nicolae (al doilea fiu al lui Ferdinand și unchi al lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan.
România era lovită în plin de criza economică de la sfârșitul anilor `20 și începutul anilor `30. Efectele nu au fost simțite pe loc, la preluarea domniei, însă la începutul anilor `30 salariile sectorului de stat erau reduse, iar cumului salariu-pensie a fost redus, potrivit Business 24.
În acea perioadă 90% din exporturile României rau reprezentate de grâne, animale, lemn și petrol. În acea perioadă au fost încurajate împrumuturile externe, însă prin 1933, România ajunsese în situația de a nu-și mai putea plăti aceste datorii către băncile străine.
După venirea la putere a Regelui Carol al II-lea, dar și cu un guvern liberal alături, pe la jumătatea anilor `30 economia României începea să dea din nou semne de viață.
A doua domnie (1940 – 1947)
În septembrie 1940 generalul Ion Antonescu i-a impus lui Carol al II-lea să abdice și să lase locul fiului săi Mihai. Una dintre condițiile puse de Antonescu a fost ca Regele să-i lase puterea la discreție.
Asta face ca Mihai, care avea doar 18 ani în acel moment, să fie proclamat rege fără a depune jurământ pe Constituție, aceasta fiind abrogată și ea la acea vreme. În aceste condiții, Mihai nu avea prea multă autoritate. Era însă șeful suprem al armatei și putea desemna primul ministru care avea puteri depline și rol „conducător”.
La preluarea tronului de către Regele Mihai, România avea rezultate economice destul de bune după ce anul 1938 a reprezentat vârful dezvoltării din perioada interbelică.
Asta face ca în 1940, Banca Națională (BNR) să aibă una dintre cele mai mari rezerve de aur din istorie, circa 140 de tone de aur. La acea vreme se situa pe locul al 12-lea în lume la rezervele de aur.
BNR avea mai mult aur in rezerva decat bancile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, si usor mai putin decat Japonia, conform datelor World Gold Council, citate de Business 24.
În perioada în care la conducerea țării erau generalul Antonescu și Regele Mihai, schimburile dintre România și Germania s-au intensificat. La 4 decembrie 1940, s-a semnat un acord economic romano-german pe zece ani, care a prevăzut intensificarea exportului de produse petroliere, agricole și forestiere din România în Germania, arată scritube.com.
Potrivit aceleiași surse, „ca expresie a sporirii dependenței economice de Reich, pot fi citate și pagubele provocate economiei românești prin schimburile comerciale neechivalente cu Germania și care s-au cifrat la 446 milioane de dolari, în cursul anului 1938. Naziștii au preluat din România, cu precădere, mari cantități de petrol, în condiții ce dezavantajau net statul român, între 1 octombrie 1940 și 23 august 1944 Germania a ridicat din țara noastră peste 10 milioane tone produse petroliere, dar abia în 1943 a acceptat plata în aur, la un preț unic, al petrolului românesc”.
Mai mult, în perioada 1940-1944, în România au fucționat 325 de companii germane. Exploatările petroliere erau operate de filiala locală a trustului KontinentalOelA.G.
Valoarea capitalului german investit în economia romanească ear estimat în 1944 la 11 miliarde de lei. Schimbul de mărfuri între cele doua state era efectuat în regim de clearing, mai scrie Business 24. Acest sistem presupunea un aranjament de plăți reciproce între cele două state, pe o perioada determinata de timp și era bazat pe principiul compensației globale a creanțelor rezultate din prestații reciproce, dar fără transfer efectiv de valută.
Sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial găsește economia României într-o stare precară. Rezervele petroliere erau afectate de război, la fel și exploatările, în urma bombardamentelor aliaților. Agricultura nu mai avea nici ea forță, iar motoarele exportului românesc din acea vreme erau practic la pământ.
www.historia.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


























