Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 1 mai 2020

Vaccinul total: ne luăm viețile înapoi!


Asta chiar că e natural și fără subversivitatea profiturilor induse în lanțul de tragedii ale reacțiilor adverse! Așa că, virus de profesie, probabil că ești astfel precum toate ce vin mai și trec, dar cel mai bine e să pleci cât de curând! Poate c-am și înțeles de ce-ai fi apărut exact acum, neomițând că erai, cum s-ar zice, chiar în noi...Ei spun că te-ai fi format dintr-un neobrăzat strigăt la cerul Umanității, o mult prea nerecunoscătoare invocare a lui (devreme ce oamenii dețineau atâtea locuri de sclavie remunerată din greu), de-aia trebuia să fie, cu virusul, sfârtecate temeliile unor asemenea impertinente trebuințe purtătoare de pandemii ale aspirațiilor! Și, pe cale de consecință, te-or fi prefăcut în această mutație a democratismului de scop scelerat, în laboratoarele lui de mondializare expirată. Configurându-te ca pe un organism al morții administrate de o clasă politică înhăitată cu abjecția nepăsării și a individualismului ridicate la rangul unei contagiuni non-profit de sponsorizate. Multinaționalizarea a prelevat, aleatoriu, câteva molecule de tragedie umană și le-a combinat cu ezoteria preinfectată a elitismului de gardă înarmată cu zgărzi, rezultând ceva ce nicicând nu le-ar fi trecut prin tărtăcuțele conturilor neoliberal de obeze: un monstru asmuțit de atâta inconștiență și insensibilitate la parcă prea-înveșnicitul statut (social, economic, politic) al castelor devoratoare...Deși e posibil ca tu, virusule de profesie, să fii o apariție inofensiv de naturală și de care, întreg la capul democrației - cum se prezumă a fi, ai putea să te protejezi, pregătindu-ți, din timp, viața cu adevărurile ei neîntrecut de armonizate statal. Dar cât poate rămâne și ea, natura, de răbdătoare, când de la firul ierbii de răsărire a ei se tot aud vaiere și gemete sugrumate încă de pe căile de respirație a fiecărui cetățean onest (și nu numai!) – asta în vreme ce bocancii capitalismului totalitar de înspăimântător calcă pe cadavrele profanate cu mânjeala de rating televizat al intestinului guvernator. De aceea ne-am gândit noi să jurăm ca într-un cor de rugă a Omenirii și să pleci! Nici nu mai vrem viețuirile artificial înarmate cu bumerangul secăturii ăleia de vot liber doar el, poate vă și nimerim când vă vom înapoia insignele haștagiei cu închipuirea democrației cârmuite de infecția corporatismului căruia (ba bine că nu se permite!) nu i-ar ajunge întreaga Cale Lactee pentru a-și sătura poftele de cotropiri invadatoare. Dar cel mai mult și fără de iertare e felul în care se infiltrase manipularea de a hăimănări cu țonțoroiul neproductivității îndestulate pe tot mai firavele trupuri ce compuneau, încă, Patria.
Așa s-a ajuns să descoperim o formidabilă replică la toate pandemiile capitalului căruia nici prin cont nu-i trece profitul de a respecta vămile inimii: nu vom cruța această mutație a democrației expirat de pervertite prin ea însăși și o condamnăm la uitare veșnică – făurind #ReformaDemocrației, una de o perpetuă profunzime a înlănțuirii cu moda generațiilor ei creative; ne distanțăm social și oricum de politicianismul pe care #TineriiLaPutere îl vor rări de-o să-i mergă pib-ul hărtănit al averilor. Autoimunizarea e ca și trăită, din greu. Covid-19, nu! Valid-20, da: o altă Conviețuire, o integral de iubită Uniune Europeană, o de-a pururi reîntregire a Păcii în Lumea întreagă! Respect fiecărui trup înarmat cu o inimă vie și din care să se constituie civilitatea virilității fiecărui stat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu