Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

vineri, 17 aprilie 2020

Olimpiada internațională de temeritate


Tinerețe, repetă-i acestei expirate clase politice și profund decăzute din oricare din drepturile cu care ne-a îngrozit, așa că spune-i perenitatea acelui „Ordin pe numaidecâta unitate de inimă”, reiterând, așadar, îndemnul cutreierării vindecătoare: (Cu cântec – înainte!): Lupta noastră-i doar din suflet înarmată / Vă trimite solii ei, de-a curcubeu / Dă-mi, prințesă, inima înfiorată / Prințul meu, dă-mi mâna unui dor mereu!” 

Un test de viață, o epopee pe viața trăită la maximum de început milenar... Cu gânduri de strajă binemeritată fiecăruia dintre voi! Suntem aici! De unde ne putem privi cum urcăm pe celălalt țărm al învolburatei albii a timpurilor cu care viitorului cel mai apropiat i-a plăcut să adie trecător de întristat pe lângă frunțile noastre, dar tocmai că trebuie să ne amintim felul în care deja am făcut asta, cum de-am reușit să ne cățărăm, cu speranțe - cu tot, mai hăt-de departe! Probabil că eram (suntem) atât de înduioșător de răniți încât vom deprinde felul cum se va impune să confecționăm nu doar măști pe chipurile de viață, nu numai combinezoane care să camufleze zăcămintele trupești ale aspirațiilor, ci sunt neapărat necesare și ambarcațiuni adecvate tot felului modern al devenirii pe rutele terestre, fluvial – maritime, aero-spațiale...
Sau poate că, întru început de mai bine, o stringentă consolidare a unor stații orbitale de universalitate a spiritualității inimilor oxigenate cu plămâni de neoprit. Înmuguriri! Peste tot. Exact și acum, când tinerețea rebelă va trebui să se încrengărească într-un florilegiu de rebeliune împotriva tuturor bolilor înconjurătoare. Și dintre care cele provocate de nepăsarea guvernatoare a cohortelor de concetățeni dedați la politica democrației de erbicidare a primăverilor ne cutremură, primăveri de fiecare dată parcă și mai nostalgice după simțămintele răsăririlor ingenue! Nu e de mirare că noi, cei din generațiile cu care viața a experimentat atâta prezentă durere a bucuriilor viitoare, n-am mai avea forța de a reconstrui ceea ce am abandonat dărâmării, dar, uite, măcar să ne autoblestemăm cu firavele desțeleniri și o veghere fie ea și atât de întârziată la post:
dar-ar Dumnezeu măcar să nu mai știm să îmbătrânim de câtă întinerire ne inundă în piepturi; fie-ne viața cum ne-o fi, lovi-ne-ar un încântător sacrificiu al penitenței între creneluri de iubire; molipsi-ne-am de bunăvoința civilității; rămâner-am în putere a minții și inimii, pentru a învăța renunțarea la puterea lumească, n-om crăpa din atât! Sătura-ne-am numai privindu-ne copii și nepoții cum de nu nimeresc gura înfometată tocmai de aleșii neamului ticălos cu care i-am condamnat de naivi ce ne-a mai plăcut să hăimănărim cu pandemia votului morbid (Și mângâia-le-am viețuitoarelor privirile alea cuvântătoare)! Dar admirare-am România, dintr-un reflex sănătos de încadențat cu destoinicia mărinimiei!
#TineriLaPutere, în marș(!): niciodată, niciodată-niciodată / Să nu mai fie Patria uitată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu