Patria ne este sufocată, în primul rând, de vechiul, noul şi eternul imperiu al capitalului cotropitor, nepăsător şi ucigaş. El se propagă din vestul a cărui civilizaţie rămâne incompatibilă cu una culturală, constituindu-se într-una demolator de anti-umană. Tehnologia euroatlantică este, permanent, utilizată în scopuri îndepărtate de asanarea trăirii umane, principiile pe care se tot clădeşte acum nu numai că pervertesc acel modus vivendi de temelie a omenirii, cel care a tot împins dăinuirea ei înainte şi în pofida rudimentarităţii războinice care a trecut secolele prin sabia însângerării Planetei, ci se dovedeşte a fi o civilizaţie ale cărei limite transpar din îngrăşarea nemeritată a conturilor, din pustiirea teritoriilor unor populaţii pe care le condamnă la moarte şi înfometare…Mai este, apoi, imperiul prostituării moralei care ne califica în fiinţe superioare, cel cu democraţia care a demonetizat statul modern şi atât de greu înfăptuit – cucerire a umanităţii care se dovedeşte a fi beneficiat doar de anumita conjunctură istorică şi de spiritele înalte ale clasicismului, fiind supus adversităţii politicului care l-a urât întotdeauna. De această prostituţie cu democraţia are nevoie Vestul pentru a transforma popoarele în turme supuse psihozelor inventate în laboratoarele duhnind de tehnologie ucigaşă. Şi ce spirite curate construiesc toată această impresionantă tehnologie, ce frumoşi sunt tinerii inteligenţi, sărăciţi şi uşor de răpit din ţările lor complet demolate, puşi să urce cuceririle ştiinţifice pe noile culmi de pe care, într-o bună – zi, să le fie ucişi proprii copii ! Nu în ultimul rând se iţeşte, mârşav şi subversiv, cel de-al treilea imperiu, unul ameninţător şi războinic, un imperiu din cauza efectivă a căruia se nasc toate celelalte dihonii ale terorismului de toate felurile. De el beneficiază un şi mai restrâns număr de haite / grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii diavoleşti: exterminarea populaţiilor, dar să fie un „spectacol” care să le sature intestinele şi să le satisfacă unsuroasele distracţii morbide. Trei într-unul, moarte sigură a Omenirii ! De aici, s-ar putea să se creadă că Estul ar fi mai breaz, or’ nu e cazul, el doar că nu deţine tehnologia necesară revanşelor…Şi atunci, ce-i de făcut ?! Ei, bine, e mai mult decât evident: „Tinerii la Putere!”, dar este necesară o instantanee mişcare planetară, o mutare pe care doar înalte spirite cu experienţă, altruism şi vizionarism o pot iniţia. Numai astfel vor fi eliberate, implicit, toate domeniile prin care îmbătrâniţii în rele se susţin şi se trag unul după altul. Iar tinerii ar preda mandatul, de la o generaţie - la alta, răsădind, din nou, germenii pereni ai adevăratelor trăiri…
Răsărită de la Apus, această Democraţie pe invers ucide Omenirea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu