vineri, 12 august 2016
PARTIDUL NOI ORIZONTURI: Îndoctrinarea democraţiei imperialiste
Numai poftele dominatoare ale imperialismului aruncă, întotdeauna, Omenirea în ghearele războaielor nimicitoare. Vedem cum şi astăzi într-acolo ne îndreptăm. Democraţia este profitabilă doar celor ce subjugă alte popoare şi state. Dar are nevoie de o îndoctrinare mârşavă, una pregătită de ani şi ani, demarată prin uluitoarea minciună a libertăţii totale, cea prin care statele vizate nu se pot apăra de eşafodajul agenţilor de influenţă plantaţi în poziţiile cheie ale propriilor servicii secrete, guverne, economii, justiţii, ONG-uri etc. Şi nu poţi să te eliberezi de aceste căpuşe decât încălcând (n’aşa?) drepturile şi libertăţile fundamentale ale tuturor acestor trădători care şi-au găsit cea mai bănoasă profesie. Fiindcă oamenii cinstiţi şi productivi ai popoarelor nici nu au nevoie, dar nici nu vor primi vreodată sprijin pentru a e fi apărate aceste drepturi şi libertăţi de care nu au, efectiv, nevoie. Sau ale căror adevărate drepturi le pot fi (şi sunt) apărate doar de statele naţionale. Turcia încearcă să se elibereze de formidabilul stat paralel şi trădător subvenţionat de ce mai josnic imperialism colonialist – democraţia euro-atlantistă. Cea care ne-a şi aruncat în aer frumosul vis al oamenilor oneşti: Europa Unită. Atâtea tragedii, atâţia oameni ucişi fie de făcătura terorismului, fie de bumerangul propovăduirii atâtor non-valori cancerigene: pederastia homofobă, incestuoasa pedofilie, osanalele ridicate înşelăciunilor de afaceri, mângâierea secăturilor manipulatoare, a politicienilor târâtori, a judecătorilor care să administreze dreptatea, privarea tinerilor de îndreptăţitul lor viitor, transformarea vieţii naţionale într-o vastă şi eternizată închisoare - în care să ţi se prescrie un tratament (din import) către moarte…Vedem, pe faţă, ce era în Turcia unui Erdogan căruia nu i se permite să ia măsuri, după ce lovitura imperialistă a ucis în masă. Asta e noaptea minţii, de aceea cred eu că nebunia războiului nu mai poate fi evitată ! Să facem, însă, un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim ce este în România, cum de 26 de ani suntem conduşi de agenţii americanismului dominator, nicidecum civilizator. Ce încrengături urâte ni se ascund, ce nemernici ne conduc şi ne mint, ce secături criminale ne-am tot înghesuit să votăm, cu câtă fudulie a reuşit hănţăneala imperialistă să ne batjocorească partea dreaptă a votului aducător de sărăcie ! Brexit, ai ? Lovituri NATO de stat NATO, ai ? Atentate teroristoide, ai ? Copii însângeraţi, ai mă? E limpede care e singura cale: „Tinerii la Putere!” şi luaţi-vă Omenirea înapoi !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu