Ministerul Sănătăţii a făcut publice noi rezultate ale produselor Hexi Pharma analizate la laboratorul ICECHIM, la toate cele 18 probe fiind găsite nereguli în ceea ce priveşte concentraţia de substanţe dezinfectante raportat la etichetă, într-un caz diferenţa fiind şi de 4.200 de ori mai mică.
Date fiind rezultatele analizelor efectuate în ultimele două zile cu privire la concentraţia dezinfectanţilor Hexi Pharma, Ministerul Sănătăţii a decis sistarea efectuării de teste suplimentare de concentraţie la ICECHIM.
Mai departe, ancheta administrativă va continuat conform Planului de Măsuri dispus de premierul Dacian Cioloș, ministru interimar al Sănătăţii.
Reprezentanții unităților sanitare din țară au anunțat că au luat măsuri pentru verificarea și înlocuirea dezinfectanților furnizați de compania Hexi Pharma aflați pe stoc.
În unele cazuri, lipsa pe stoc a unor dezinfectanți care să fie conformi din punct de vedere al concentrației a determinat chiar amânarea unor operații.
Pe de altă parte, în spitalele care își procură dezinfectanții din alte surse nu au fost semnalate probleme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu