Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie menţionează în rechizitoriul prin care Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, şi Gheorghe Nicolae, fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), au fost trimişi în judecată, că după demisia Guvernului Ponta au fost distruse documente privind cheltuielile DIPI.
În rechizitoriul prin care fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi fostul şef al DIPI, Gheorghe Nicolae, au fost trimişi în judecată, unul dintre martori precizează că „aproximativ în luna octombrie 2015, după demisia Guvernului în funcţie şi, în consecinţă, a ministrului Oprea Gabriel, a fost chemat în biroul secretarului de stat Nicolae Gheorghe, care i-a cerut să găsească de urgenţă o soluţie pentru a proceda la distrugerea documentelor justificative privind cheltuielile din fondurile operative ale DIPI, pentru perioada de sfârşit a anului 2014 şi, respectiv, pentru perioada ianuarie-octombrie 2015”.
Potrivit DNA, denunţătorul i-ar fi explicat acestuia că pentru a fi respectată procedura de distrugere a documentelor trebuie să fie respectate mai multe condiţii şi anume un control operativ efectuat de Comisia de Control nominalizată de ministru şi controlul economico-financiar efectuat de Comisia de Audit a Ministerului Afacerilor Interne, condiţii care erau îndeplinite doar pentru anul 2014.
Ulterior, la cererea lui Nicolae Gheorghe, s-a constituit Comisia de control a DIPI, compusă din aceiaşi membri ca şi în anul 2014, iar comisarului şef i s-a cerut de către secretarul de stat să ia legătura cu şeful auditului, în vederea constituirii Comisiei de audit.
„Totodată, chestorul Nicolae Gheorghe a întocmit o notă raport prin care a propus distrugerea documentelor justificative a cheltuielilor operative ale D.I.P.I. pentru perioada 2014-2015, nota fiind semnată de către secretarul de stat, de către „(.....)”, în calitate de împuternicit al preşedintelui Comisia de control operativ (a semnat „cu bară” pentru „(.....)”, aflat în concediul de odihnă), de preşedintele Comisiei de audit şi de un reprezentant al Compartimentul Juridic al DIPI”, se mai arată în rechizitoriu.
Procurorii menţionează că la acel moment Gabriel Oprea nu mai semna documente în calitate de ministru, astfel că nota-raport a fost aprobată în numele ministrului de o altă persoană.
„Într-o perioadă de aproximativ două săptămâni de la demisia Guvernului şi până la nominalizarea noului ministru de Interne s-a procedat la distrugerea documentelor justificative privind cheltuielile operative ale DIPI, pentru anul 2014, în condiţiile în care exista atât controlul operativ, cât şi controlul financiar, aferent acelei perioade" însă trei denunţători au precizat că "procedura de sesizare şi prezentarea generală a obiectului cauzei trebuie îndeplinită o altă condiţie prevăzută de Hotărârea CSAT, respectiv avizul Comisiei de Control Operativ, această Comisie nesemnând niciun document prin care să avizeze favorabil distrugerea”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii spun că, în final, au fost distruse documente justificative pentru anul 2014, distrugerea vizând doar documentele privind cheltuielile operative ale conducerii DIPI.
Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, în prezent senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.
În acelaşi dosar vor fi judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.
„În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor”, susţin procurorii.
Achiziţionarea autoturismului s-ar fi realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie, arată DNA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu