Ministrul Justiției, Raluca Prună, ar putea cere revocarea din funcție a Procurorului General al României, Tiberiu Nițu, după ce numele acestuia apare în comunicatul DNA în care se cere urmărirea penală a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea.
Șefa de la Justiție a spus că nu a vorbit până acum cu procurorul Nițu, dar va face acest lucru astăzi.
Întrebată dacă va cere revocarea din funcție a procurorului Tiberiu Nițu, ministrul Prună a răspuns că va lua această decizie după ce va vorbi miercuri cu el.
Procurorul General al României, Tiberiu Nițu, era condus de antemergător şi în afara Bucureştiului, respectiv în judeţul Prahova, de unde face naveta.
Poliţiştii de la Capitală îl conduceau pe Niţu până la limita de judeţ, de unde acesta era preluat de cei de la Prahova. Şi invers, atunci când venea la serviciu.
Surse: Procurorul General Tiberiu Nițu a folosit coloana oficială de peste 500 de ori
Procurorul General era însoţit zilnic de SPP pe drumul dintre casă şi sediul Parchetului. De asemenea, Tiberiu Nițu era însoțit de coloane și pe drumuri care erau făcute de la gară la Parchetul General și înapoi.
Niţu a beneficiat ilegal de coloane oficiale, în baza unui protocol semnat cu Ministerul de Interne, condus atunci de Oprea.
Procurorii îl acuză pe liderul UNPR Gabriel Oprea că ar fi folosit coloanele oficiale de cel puţin 1600 de ori, indiferent dacă deplasările pe care le făcea erau în interesul sau în cel propriu.
Procurorul general ar fi fost şi el escortat personal, tot cu ajutorul lui Oprea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu