Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

miercuri, 30 septembrie 2015

Procurorul penal Emilian Eva a fost trimis în judecată. Cum și-a târât fiica și nepotul în afaceri murdare

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată marți, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite și fals în declarații, scrie agerpres.ro.

Fiica acestuia, Mădălina Eva și nepotul acestuia, Ioan Eva, au fost și ei trimiși în judecată pentru mărturie mincinoasă, aceștia aflându-se în stare de libertate.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunilor mai - iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, inculpatul Eva Emilian i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.
Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian.

După soluționarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 – ianuarie 2015, inculpatul Eva Emilian a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată.

Astfel, în perioada respectivă, medicul i-a furnizat inculpatului Eva Emilian, în scopul menționat mai sus, diverse bunuri, sub forma unor opere de artă, evaluate la suma de 16.900 de euro (constând într-un număr de 13 picturi), sume de bani, sub forma unor pretinse împrumuturi, în cuantum de 3.900 de euro și foloase necuvenite (sub forma unui comision de 13.000 de euro perceput de inculpat cu ocazia unei tranzacții perfectate de martorul denunțător), toate în cuantum de 33.800 euro.

În perioada ianuarie-februarie 2015, beneficiind de ajutorul fiicei sale, inculpata Eva Bianca Mădălina, inculpatul a obținut de la Ministerul Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Iași, un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii un număr de 3 tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații aflate pe teritoriul statului mai sus menționat, una dintre aceste picturi fiind pretinsă și primită cu titlu de mită. Procedând în această manieră, inculpatul Eva Emilian a disimulat natura ilicită a picturii primită cu titlu de mită.

În intervalul august 2014 - iunie 2015, inculpatul Eva Emilian a achiziționat, în vederea revânzării în scopul obținerii de profituri materiale, a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacțiilor intermediate unui număr de peste 200 de picturi, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Concret, în intervalul noiembrie 2014 – aprilie 2015, inculpatul Eva Emilian a achiziționat de la diverse persoane fizice un număr de 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la o casă de licitație din București.

În perioada ianuarie – februarie 2015, inculpatul Eva Emilian a postat prin intermediari, spre vânzare, pe un site de anunțuri un număr de 34 de tablouri presupus a fi semnate sau executate de către pictori renumiți.

În intervalul august 2014 - iunie 2015, inculpatul a achiziționat sau a dus tratative în vederea achiziționării de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverși pictori/restauratori și a valorificat sau a încercat să valorifice un număr de aproximativ 97 de tablouri.

Din analiza declarației de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că, inculpatul Eva Emilian a făcut în cuprinsul ei mențiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicție cu situația de fapt descrisă mai sus.

În vederea realizării operațiunilor comerciale descrise mai sus, inculpatul Eva Emilian i-a implicat și pe ceilalți doi inculpați, care cu ocazia audierilor realizate în prezenta cauză au făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care au fost întrebați, în sensul că nu au recunoscut ajutorul dat inculpatului în tranzacționarea tablourilor.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator asupra unui imobil și asupra a 126 de tablouri ce aparțin inculpatului Eva Emilian.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

sursa: www.pna.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu