Instaurarea democraţiei în România a dus la închiderea porţilor unor fabrici şi uzine cu renume în toată lumea. Printre acestea se află şi combinatul Alumina din Oradea, unul dintre puţinele combinate care avea contracte cu Agenţia Spaţială Americană.
A fost vândut bucată cu bucată. Dintr-o industrie industrie prosperă, ce oferea mii de locuri de muncă, s-a ales praful.
Combinatul Alumina, profitabil doar pe perioada regimului comunist
În anul 1965 se deschideau porţile fabricii Alumina, prima platformă industrială din Oradea. În doar 15 ani a ajuns să producă peste 220.000 de tone de alumină, dar, odată cu căderea regimului comunist a căzut şi întreprinderea.
A fost preluată de concernul Ruskii Aluminii prin firma Cemtrade Oradea, care a încercat să o revigoreze, însă producţia s-a oprit pentru totdeauna.
Fabrica din Oradea care preluca bauxită pentru producerea aluminului era un colos indiustrial. După 25 de ani de la revoluţie a rămas mai nimic, s-a ales praful la fel şi de miile de locuri de muncă.
“Secretul din spatele unei asemenea întreprinderi era şi buna structură de vânzare făcută la vremea respectivă prin structurile de comerţ exterior ale României. Se adaugă povestea ei la lungul şir a rateurilor în ce priveşte privatizarea”, afirmă Dacian Palladi, consultant în afaceri.
Înainte de construirea acestei uzine s-a realizat o documentaţie pentru ridicarea unui combinat de alumină în diverse zone din ţară.
Pentru stabilirea amplasamentului au fost studiate 17 locaţii, fiind supuse analizei: Aleşd-Vadu Crişului, Teiuş-Aiud, Luduş-Târgu Mureş. Ulterior s-a renunţat la acest ultim amplasament şi s-a studiat locaţia Haţeg-Subcetate.
Proiectarea și dotarea, asigurată de U.R.S.S.
Proiectarea şi dotarea cu utilaje trebuia asigurată de U.R.S.S., ca urmare a unui acord încheiat în 1951 între Republica Populară Română şi Uniunea Sovietică. Din punctul de vedere al investiţiilor, varianta Aleşd părea a fi mai convenabilă, fiind o zonă mai puţin industrializată. După restudieri, s-a renunţat la toate şi s-a ales definitiv amplasamentul Sebeş-Alba.
Prin H.C.M 1135/1953 lucrările de proiectare, organizare de şantier şi construcţie s-au eşalonat pe o perioadă de câţiva ani, din 1953-1958, astfel că la sfârşitul anului 1958 să intre în funcţiune întregul combinat, la capacitatea de producţie proiectată. La data când s-a hotărât construirea combinatului de aluminiu, această unitate era una din cele mai mari construcţii proiectată pentru cincinalul respectiv, ridicând probleme economice şi de organizare. Nu s-a ales raţional ordinea de funcţionare, prevăzându-se deschiderea secţiei de electroliză înaintea secţiei de alumină.
La acea vreme nu se cunoşteau o serie de particularităţi de prelucrare a bauxitei româneşti, din această cauză mulţi parametri tehnologici de bază erau stabiliţi eronat. Datele cuprinse în documentaţie fiind depăşite ca importanţă, s-a renunţat la construirea combinatului de la Sebeş-Alba şi s-a decis ridicarea uzinei la Oradea şi a celei de la Slatina.
Uzina din Oradea a început să fie construită în toamna anului 1962 pe un teritoriu iniţial de 20 de hectare. La ridicarea clădirilor ce au compus Uzina de Oxid de Aluminiu s-a avut în vedere locul în cadrul zonei industriale, vecinătatea oraşului.
Privatizarea a venit în anii 2000
În anul 2000, statul român, prin Fondul Proprietăţii de Stat, vindea combinatul Alumina ruşilor de la Ruskii Aluminium. Privatizarea nu a fost una tocmai ca la carte, astfel că nici efectele negative nu au întârziat să apară. Aproape şase milioane de deşeuri toxice, repartizate în patru halde stau pe terenul fostului colos industrial.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor susţin că privatizarea s-a făcut prin încălcarea prevederilor legii mediului și a legii privatizării.
În contract se stipula că ruşii nu sunt obligaţi să ecologizeze haldele, în caz de faliment, ceea ce s-a şi întâmplat la doar doi ani după vânzare. Asta chiar dacă legea spune clar altceva.
„Cumpărătorul nu preia nicio responsabilitate sau obligație de reparare a eventualelor daune produse mediului înconjurător de către vânzător în cursul derulării activității sale până la data tranferului activelor ce fac obiectul prezentului contract de vânzare cumpărare” – se arată în contractul de privatizare a combinatului Alumina.
Cine va plăti sau dacă va plăti cineva pentru încheierea unui contract făcut pe genunchi este greu de răspuns. Un lucru este sigur, tonele de sodă caustică pot pune oricând în pericol vieţile orădenilor și nimeni nu pare să conștientizeze acest pericol real.
www.voceatransilvaniei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu