Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut luni, de la tribuna ONU, înlăturarea regimului din Siria, însă omologul său rus, Vladimir Putin, a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.
"Statele Unite sunt pregătite să colaboreze cu orice altă ţară, inclusiv cu Rusia şi Iran, pentru găsirea unei soluţii la conflictul din Siria", a declarat Obama la Adunarea Generală ONU, potrivit Mediafax.
"Bashar al-Assad a comis acte brutale împotriva propriului popor: o soluţie în Siria trebuie să includă tranziţia spre o nouă administraţie", a subliniat preşedintele Statelor Unite.
În schimb, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat pentru combaterea terorismului în Siria, afirmând că susţine menţinerea regimului Bashar al-Assad.
"Exportul aşa-numitelor revoluţii democratice continuă. Departe de a învăţa din propriile erori, acestea sunt repetate. Este suficient să ne uităm la Orientul Mijlociu şi la nordul Africii... În loc să aducă reforme, ingerinţele străine au generat violenţă, sărăcie şi anarhie socială", a afirmat Putin.
"Vidul de putere din Orientul Mijlociu a început să fie acoperit de militanţi islamişti, de terorişti... Credem că este o eroare enormă să nu cooperăm cu Administraţia şi cu armata siriană. În conformitate cu legislaţia internaţională, trebuie să creăm o largă coaliţie internaţională împotriva terorismului. Este logic că ţările dezvoltate ar trebui să joace roluri în această coaliţie", a explicat liderul rus.
Vladimir Putin va avea, luni seară, o întrevedere bilaterală cu Barack Obama, la New York.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu