Ţara pensiilor nesimţite; „speciale”, „alese” şi „de lux”…

Deocamdată, singurii care nu vor pensii speciale sînt… pensionarii! Cei obişnuiţi, desigur! Nedemnitari, nealeşi, neimpuşi… Ei şi-ar dori măcar nişte pensii decente, dar cine să le audă vocea? Parlamentarii nu au însă probleme în a se face auziţi. Dimpotrivă. Mai ales între ei. Într-o cîrdăşie în care vorbele care îi avantajează sînt potrivite grabnic în proiecte legislative „speciale”. Să rămînă scris! Şi a rămas, dar nu doar pentru ei, ci şi precedent pentru alţi „speciali”. Astfel, pensiile speciale ale aleşilor, nesimţite fie şi doar ca sfruntare la adresa veniturilor simplilor pensionari, au ridicat capacul unei adevărate cutii a Pandorei. Una în care, rînd pe rînd, cei care îşi pot face auzită vocea îşi impun pretenţiile pentru recunoaşterea de către ţară a drepturilor lor. Iar de la pensiile speciale ale parlamentarilor (mai grabnic ar fi trebuit să le numească „pensii alese”), am putea ajunge la pensii speciale pentru multe alte categorii „speciale”.

Speciale nu prin ceea ce au făcut indivizii pentru noi, ci prin şansa de a se face auziţi şi prin formele de a-şi acorda drepturi. Prin urmare, deputatul pesedist Anghel Stanciu, care, luat de valul şansei de a reînvia Gospodăria de Partid ca (de)servire pentru noii lectori MAN (parlamentarii), cel care s-a lansat într-o chemare tovărăşească la adresa camarazilor de plen, s-a gîndit, echitabil, şi la angajaţii care fac posibile prestaţiile lor prin Parlament. Funcţionarii parlamentari. Aşa că i-a nominalizat şi pe aceştia la oficina de partid a pensiilor speciale. Păi, nu trebuie să se gîndească şi la binele domnişoarelor de azi pentru ziua în care nurii nu vor mai fi ceea ce au fost?! Şi nu trebuie să aibă şi ele parte de o recunoaştere nemisogină a calităţilor din tinereţile petrecute pe lîngă aleşii bătrînicioşi?! E drept, pentru că şi în socialismul tovarăşului Stanciu (ăsta nume de nomenclaturist!) trebuie să existe o ierarhizare, inclusiv la pensie, pentru angajaţii forului s-au creat „speciale” mai limitate. Pensii „de lux”, dar nu ca sumă rotundă pe ani de sluj pe lîngă mandatele aleşilor, ci un procent (e drept, supradimensionat) din ultimul salariu de dinaintea pensionării. Şi cum se ştie deja ordinea la înscrisurile speciale, după manifestarea parlamentarilor s-au prezentat la goarna drepturilor şi primarii. Să îşi ia şi ei ţara, adică primăriile, înapoi! Şi dreptul la o pensie specială. S-au grupat ca voce şi cer o pensie „de primar”, raportată tot la numărul de mandate. Poate inclusiv la cele de arest… După care, cum şi primarul are în subordine funcţionare care îi fac cafeaua (şi nu numai!), protocol fără de care imaginea primarului ar fi mult mai şifonată, vor urma „speciale” şi pentru funcţionarii din primării. Apoi alţi „proletari”, preşedinţii de CJ, secretarele de CJ, amantele şi alte tovarăşe de viaţă (vorba camaradului Anghel!) care vor ridica, rînd pe rînd, capacul Pandorei, după cum va reuşi fiecare să demonstreze că face parte din specia extraordinară a „demnitarilor”. Şi uite aşa, vom avea, evolutiv, „pensii speciale”, „pensii alese”, „pensii de lux”, în fapt, toate nişte pensii nesimţite, iar pensionariilor de rînd le vor mai ajunge, probabil, doar fişicurile de după trecerea postaşului pe la uşa „demnitarilor”…

CEZAR ADONIS MIHALACHE
TRICOLORUL