la Budapesta?
La 2 noiembrie 1956 Aurel Mălnăşanu şi Valter Roman, proaspăt sosiţi de la Budapesta, raportează în faţa CC al PMR despre situaţia din Ungaria. Cum se vede revoluţia de la faţa locului. Bărbaţii îşi luaseră şi notiţe, dar le uitaseră la ambasadă, la unguri. Aşa că vor spune mai mult din memorie. Impresii, fapte, cugetări. În primul rînd, călătoria în sine în ţara vecină a fost o misiune grea. „Pe drum, noi am avut o pană şi a trebuit să ne oprim. S-au adunat în jurul nostru cîţiva copii, un muncitor, un inginer, care spuneau că nu lucrează” (însemnări de la Snagov: corespondenţă, rapoarte, convorbiri/Nagy Imre, p. 463), povesteşte Mălnăşanu. Cei doi vorbesc cu lumea, întreabă, iau pulsul revoluţiei. Apoi îşi folosesc aparatul critic de partid pentru a trage concluziile care trebuie.
Valter Roman, în faţa CC al PMR: „Conducerea supremă a partidului (n.a. – maghiar) nu a avut autoritate, n-a reuşit să fie iubită de popor, să se lege de popor, de masse. Aici, unul dintre tovarăşi mi-a redat şi acest aspect, mi-a spus că „la voi este bine, că la voi este Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, dar la noi au fost Rakosi, (n.a. – Matyas) şi cu Gerö (n.a. – Ernö)”.
În România, Valter Roman avea imaginea puternic mitizată nu doar a unui militar de carieră, ci a unui adevărat erou pe cîmpul de luptă. Participase la războiul civil din Spania, unde se înrolase voluntar, se înscrisese voluntar şi în Armata Sovietică, apoi pusese umărul la formarea celei de-a doua divizii de militari, foşti prizonieri de război pe teritoriul sovietic, „Horea, Cloşca şi Crişan” (HCC) şi ajunsese locţiitor politic al şefului Marelui Stat Major al Armatei. Cu această impresionantă biografie militară, pare mai puţin important, dacă nu cel puţin curios, că Valter Roman nu a făcut nici măcar o zi de stagiu militar.
Ajunge în România cu divizia abia în ’45, după ce războiul se terminase, şi e numit şeful Direcţiei de Propagandă din Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă. Funcţia sa avea însă puţine lucruri în comun cu educaţia. Istoricul militar Florin Şperlea: „În 1948 este cel care controlează toate tipăriturile din Armata Română. Inspectoratul are o structură cu un aparat de informaţii – cum se mişcă un comandant, dacă e apropiat de regim -, dar şi o structură care gîndeşte programe de propagandă pentru îndoctrinarea soldaţilor. Valter Roman era mult mai util prin experienţa sa jurnalistică la controlarea tipăriturilor. Iar armata comunistă avea o mulţime de tipărituri. De exemplu, în noiembrie 1946, «Glasul Armatei» avea aproximativ 300.000 de exemplare în fiecare zi”.
Cariera de politruc al armatei coincide şi cu avansarea sa în grad: în 1946 e făcut locotenent-colonel, iar în 1948 – general. Al doilea (după Dumitru Petrescu) cel mai tînăr general din România, la doar 35 de ani. În general, era bine. „După venirea tov. Bodnăraş în fruntea Armatei, am fost mutat în calitate de locţiitor al şefului Marelui Stat Major, la Marele Stat Major, unde am şi stat pînă la plecarea mea din Armată”, scrie Valter Roman într-o autobiografie pentru partid redactată în aprilie 1955.
TRICOLORUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu