Adio arme, pentru Ucraina!

Cu ocazia conferinţei de la München, pentru rezolvarea crizei din Estul Europei (din Ucraina), 6 mari ziare vest-europene, inclusiv „The Guardian”, din Marea Britanie, „Süddeutsche Zeitung”, german, „Le Monde”, din Franţa, şi alte 3, din Polonia, Italia şi Spania, au publicat secţiuni speciale, cu titlul „Europa”, ideea principală fiind că acest continent s-ar confrunta, simultan, cu două ameninţări: jihadul islamic şi Rusia lui Vladimir Putin. Evident, s-a pus accentul pe ameninţarea pe care o reprezintă pentru membrii Uniunii Europene aşa-zisa agresiune rusească. Suplimentul respectiv a inclus un interviu cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, un fan al neoconservatorilor, impus în 2008 de „establishment” în echipa lui Barack Obama, total în favoarea înarmării Ucrainei cu arme „defensive”, în faţa pericolului rus şi pentru înfrîngerea lui Putin, şi zădărnicirea ambiţiilor sale de a schimba frontierele Europei. A existat şi un interviu al lui Zbigniew Brzezinski. Acesta a comparat situaţia actuală din Europa cu cea din anii 1938-1939, din Estul continentului, asemănătoare şi la fel de neliniştitoare, în special în zona statelor baltice.

De asemenea, fostul consilier prezidenţial american pentru Securitatea Naţională a atras atenţia, şi Moscovei şi NATO, că apare riscul unui război între Statele Unite şi Rusia, iar ruşilor, în special că nu ar trebui să aibă teamă de o Ucraină independentă şi „finlandizată”, adică o zonă total neutrală între Est şi Vest. Dar, „finlandizarea” Ucrainei nu a fost deloc propunerea pe care liderul de la Kremlin le-a făcut-o participanţilor la reuniunea următoare, cea de la Minsk, la 11 februarie. Rusia, spunea el într-o scrisoare trimisă către Angela Merkel, François Hollande şi Petro Poroşenko, era gata să accepte „integritatea teritorială” a Ucrainei, dacă va fi acceptată şi independenţa regiunilor estice ruseşti, de la frontiera cu Rusia, iar tamponul de care vorbea Brzezinki să fie tocmai aceste teritorii rusofone independente, aşa cum a votat pentru autonomie populaţia lor. Adică un Donbas în genul Transnistriei, lîngă Moldova, şi asemănător Abhaziei, în Caucaz. Ceea ce a spus, de fapt, Putin, este că, prin lovitura de stat de la Kiev, de anul trecut, UE şi SUA şi-au încălcat promisiunea de a nu se apropia de frontierele directe ale Rusiei, a spus că ruşii vor să fie separaţi de Vest prin enclave loiale Moscovei. Această poziţie a lui Putin nu le-a căzut bine nici lui Merkel, şi nici lui Hollande, Marea Britanie s-a făcut că nu aude, iar SUA la fel, este, deci, limpede că problema crizei ucrainiene nu este nici pe departe rezolvată din punct de vedere politic. Lăsînd la o parte senilitatea agresivă a senatorului republican de Arizona, John McCain, devine evident că la Washington a apărut o nouă „teorie a domino-ului”, de data aceasta adaptată Europei de Est, nimeni nu are idee acolo cum şi cît ar trebui să fie înarmată Ucraina, ca să-i ţină piept lui Putin. Dar, pe bune, cine mai crede în clipa asta că Ucraina ar avea chef să reia luptele, dacă nu ar fi sprijinită direct de NATO şi de americani? Şi, alte cîteva întrebări, cele mai grele: s-a îndrăgostit, oare, Vestul, atît de tare de ucrainieni, încît să treacă la o escaladare de asemenea proporţii a unui conflict deschis cu ruşii, ceea ce nu a făcut timp de 70 de ani, şi în momente mult mai grele? Ia în considerare şi posibilitatea unui război nuclear? Înţelege Occidentul că una a fost Uniunea Sovietică, cea care a provocat Vestul în 1962, la 80 km de Statele Unite, în Cuba şi apoi a făcut pasul înapoi şi şi-a retras rachetele, şi alta este Rusia 2015, care trebuie să accepte, sau nu, un război existenţial şi soldaţi americani la 8 centimetri de frontiera ei? Din fericire, raţiunea a învins şi un mare preşedinte american, Barack Obama, după ce a refuzat să contrasemneze actul Congresului pentru arme către Ucraina, a vorbit la telefon cu Angela Merkel, căreia i-a spus că „perspectivele unei soluţii militare sînt foarte scăzute”. Că arme pentru Ucraina nu există. Altminteri, armata ucrainiană nici nu s-a dovedit, cum se zice pe aici, „mare sculă”. A luptat extraordinar în al II-lea război mondial alături de fraţii săi ruşi şi bieloruşi, împotriva nemţilor, să-şi apere patria comună, Maica Rusia, dar astăzi, este, probabil, imposibil ca Vestul să poată obţine acea veche performanţă de la sodaţii ucrainieni, 90% dintre ei cu familii mixte ucraineano-ruse… Pacea 2 de la Minsk este extrem de fragilă. Indiferent ce va urma, să sperăm că raţiunea şi supravieţuirea vor învinge, încă.

RADU TOMA

TRICOLORUL