Într-un restaurant din zona Herăstrău, luni seară, au luat masa Vasile Blaga, Gheorghe Falcă şi Gheorghe Flutur. Acest lucru n-ar avea nimic neobişnuit, dacă în acelaşi loc, la aceeaşi masă, nu s-ar fi aflat şi Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului Forţa Civică (FC). Discuţiile au vizat înghiţirea FC de către PDL şi propulsarea lui MRU în fruntea „noului partid”, pe o poziţie susţinută acum de Cătălin Predoiu.
De altfel, surse din PDL au confirmat aceste negocieri în urmă cu o săptămînă, vorbind şi de un tandem Iohannis – candidat la Preşedinţia României cu MRU – prim-ministru. Dacă acest lucru se va concretiza în forma anunţată, avem explicaţia „curajoaselor” scrisori ale lui MRU către Elena Udrea, dar şi explicaţia pentru atitudinea critică din ultima vreme la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Cu tot regretul, putem spune că devine din ce în ce mai clar că MRU nu va candida independent la Preşedinţia României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu