Mărul viermănos

Elena are mere. Ehe, şi ce mere ! Şi le-a desenat pe piept. Hei, Elena are măr, nu mere, pezevenghiule ! Şi nu le ţine pe piept, ci pe sigla partidului. Pentru că Elena are şi un partid politic. Mişcarea Populară se numeşte. Cu el vrea să ridice România. Ea şi alţi furioşi îmbrăcaţi în blugi. Deocamdată l-au ridicat pe insul-al-cărui-nume-nu-se-scrie. Sau el i-a săltat pe ei ? În fine, mi-e totuna, ne-o dezvălui cândva istoria acestei faceri pestilenţiale fermecătoarea Pora. Aşadar, insul ăla indigest şi-a tras tricoul cu mărul elenic şi s-a pozat la ţărmul mării cu un pâlc de populari. Simbolul păcatului originar era şi pe sternul lui, dar şi pe al ei. I-a unit păcatul dintâi ! glumeşte cineva şi lumea râde cu tâlc. “Păcat că sunt cu steagurile în spate, că aş fi venit cu acel tricou. Mă îmbrac cum vreau”, se amuză cel mai detestat scamator politic. Auzi, ce replică toantă ! Mai ieri îl lua la mişto pe Mazăre că e măscăriciul naţional. Râde ciob de oală spartă ! Steagurile erau ale României şi Uniunii Europene, nu alea de la Neptun, de pe plajă. Unde bibicul bea bere vara şi joacă geamparaua cu sepepiştii deghizaţi în turişti. Dar nu i-a fost jenă să ne asigure, cu steagurile dindărăt, că va vota cu mărul ! Cetăţeanul turmentat s-a dezmeticit, vasăzică, s-a dumirit şi s-a transformat în agent electoral. Curat neconstituţional, monşer ! Umflaţi-l şi trimiteţi-l la plajă ! Ho, că nu se poate, îl apără imunitatea prezidenţială şi oftăm a pagubă: păcat că are steagurile în spate şi zegrenii la carâmb !

De la un măr era s-o păţească şi Albă ca Zăpada. A înghiţit cu lăcomie şi s-a înecat, hodoronc-tronc. Noroc că a trecut prin fondul forestier un prinţ şi povestea s-a sfârşit cu o nuntă care cică durează şi azi. Elena nu este Albă ca Zăpada, deşi liliputanul Sevastică mă contrazice, şi nici pleşul de la Cotroceni nu-i vreun prinţ, bleah ! Cu toate astea, e posibil ca mărul mişcării populare să le cadă amândurora greu la lingurică. Chiar, s-o găsi careva să-i readucă la putere printr-un sărut electoral ? Mă cam sperie răspunsul, în ţara aceasta de … pitici. 

Elena are şi paraşută. Insul-al-cărui-nume-nu-se-scrie nu are, însă o are pe Elena. Când vrea el, are tot ce-i pofteşte inimioara: partide, servicii secrete, media, justiţie, pământuri, vapoare, tot ! Acum nu-şi doreşte decât s-o vadă pe Elena doldora de voturi. I-a sugerat să sară cu paraşuta, să-i cântărească norodul caracterul. Nu ca papiţoiul ăla de Ponta, care e lipsit de curaj şi se lasă plimbat de jandarmi cu barca în apa de două deşte. Saltul în gol s-a produs în timpul şuetei Ilegitimului cu unii al căror măr stătea pitit sub acoperământul veştmintelor. Naţia şi-a oprit răsuflarea, ecranele s-au îngălbenit, deh, Elena se izmenea cu paraşuta. Cine a pomenit ca un preşedinte de ţară să fie scos din emisie de o paraşută deschisă electoral ? Da, aveţi dreptate, nu am verificat în Burundi, îmi asum superficialitatea. Fraţilor cu pixelul la scăfârlie, vă daţi seama că din cauza voastră un asemenea individ şade la Cotroceni de un deceniu ? Nu vă încearcă sentimentul ruşinii ? 

Elena are măr. Ţara nu are prezent. Elena are paraşută. Ţara are circ, nu şi viitor…

EPILOG
Elena are măr. Şi Eva a avut un măr. Un şarpe a ademenit-o să guste din fructul interzis. Ce s-a întâmplat pe urmă, o ştim cu toţii. Adam n-a apucat să probeze tricoul cu măr şi nici n-a îndemnat-o pe Eva să se zbenguie cu paraşuta. N-avea motive, nu se inventaseră formaţiunile politice, că altfel… Ori l-o fi încercat vreo teamă, dacă nu se deschidea paraşuta !? Cu prima muşcătură din măr, omenirea şi-a pierdut inocenţa. De atunci, viaţa noastră e o continuă prăbuşire, lentă sau bruscă, în funcţie de paraşută. D-aia nu mai e vreme să ne întrebăm câţi viermi s-or ascunde în mărul prezidenţial.
MARIAN NAZAT 
JURNALUL NATIONAL