Akhnaton, faraonul care a creat prima religie monoteistă a lumii

Cu peste 3.000 de ani în urmă, în Egiptul dominat de sute de zei şi zeiţe, un faraon a schimbat totul, punând bazele primei religii monoteiste din lume. A fost atât de controversat, încât după moarte urmaşii săi au încercat să şteargă orice urmă a existenţei sale. A fost oare un vizionar? Un tânăr mai excentric? Sau poate doar un om chinuit de boli şi halucinaţii? Cert este că acum Akhnaton este considerat una din cele mai interesante figuri din istorie.

În anul 1353 î.e.n, după moartea faraonului Amenhotep al III-lea, unul din fiii săi a devenit succesorul acestuia la tronul Egiptului, luându-şi numele de Amenhotep al IV-lea.

La scurt timp după aceea, tânărul rege s-a căsătorit cu Nefertiti, celebră pentru frumuseţea ei, iar aceasta i-a devenit principala soţie şi poate chiar asociată la tron, cred unii egiptologi. Împreună, cei doi suverani au început o revoluţie religioasă cum nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Egiptului.

După doar 6 ani de domnie, faraonul şi-a schimbat numele în Akhnaton („Cel binevoitor lui Aton”, n.r.) şi a declarat că există un singur zeu, Aton, discul solar, considerat până atunci o divinitate minoră, neînsemnată din panteonul egiptean.

Cultul altor zei a fost interzis, iar statuile şi numele lor şterse de pe temple, în special numele zeului Amon, principala divinitate egipteană.

Mai mult, Akhnaton a părăsit Teba, care era pe atunci capitala Egiptului, şi s-a mutat în deşert, unde a construit un nou oraş, dedicat zeului său, Aton. Noua capitală s-a numit Akhetaton („Orizontul lui Aton”), după cum explică egiptologul Dominic Montserrat.

Cum a luat naştere prima religie monoteistă

Tânărul faraon a moştenit de la tatăl său un stat puternic, un imperiu care se întindea până în Sudan, iar în est dincolo de Siria. Anii de domnie ai tatălui său aduseseră Egiptului o rară perioadă de prosperitate economică, pace şi o dezvoltare fără precedent a artelor.

Akhnaton nu a fost însă prea interesat de aspectele administrative. Îl interesau doar era noua religie, noul oraş şi noul stil artistic pe care îl promova, foarte ciudat şi diferit de convenţionalismul egipean. Istoricii vorbesc despre acest nou stil ca despre o formă de realism sau naturalism în vechea artă egipteană.

După cum se poate vedea în basoreliefurile şi statuile perioadei Amarna (cum se numeşte acum locul fostei sale capitale), faraonul şi familia lui sunt înfăţişati într-un mod straniu, ca şi când trupurile şi chipurile lor ar fi deformate.

În timp ce noua capitală a lui Akhnaton prospera şi se umplea cu temple şi opere de artă dedicate lui Aton, hitiţii atacau foştii aliaţi ai Egiptului.

Aproximativ 350 de tablete descoperite la Amarna prezintă corespondenţa dintre faraon şi supuşii săi din Asia. Ele atestă că în această perioadă hitiţii au atacat regatul vasal Mitanni, provocând de asemenea instabilitate şi în Siria.

Deşi orice alt faraon ar fi pornit probabil la război în aceste condiţii, Akhnaton nu a luat nicio măsură pentru a ajuta regatele care îi erau supuse.

Egiptologul James Allen precizează că nu doar dezinteresul faraonului faţă de campaniile militare este uimitor, ci şi opoziţia şi ura lui evidentă faţă de preoţi, care fuseseră întotdeauna o mare putere în stat.

Chiar din primul an al domniei sale, Akhnaton a construit un templu dedicat lui Aton exact în incinta marelui templu de la Karnak, care era închinat zeului suprem, Amon.

Mai mult, numele lui Amon şi al soţiei sale, Mut, au fost şterse, iar apoi toate templele altor zei au fost închise, preoţii rămânând efectiv pe drumuri, pentru că vechile culte au fost declarate în afara legii. Proprietăţile care aparţinuseră templelor şi preoţilor au trecut în subordinea faraonului, care era totodată şi marele preot al lui Aton.

Prin urmare, unii istorici cred că această campanie iconoclastă a noului faraon nu a fost motivată neapărat de o credinţă puternică, vizionară, ci de dorinţa de a lua puterea şi averile din mâinile preoţilor, care au avut mereu o mare influenţă în Egiptul antic.

Amploarea campaniei sale a fost precedent. Pe întregul teritoriu al imperiului egiptean, oamenii trimişi de faraon au şters numele vechilor zei din arhivele oficiale, de pe statui, obeliscuri şi temple.

În ciuda acestui efort de a îndepărta politeismul şi de a-i convinge pe oameni să accepte noua religie, mulţi egipteni de rând nu au fost convinşi. La Amarna au fost descoperite figurine care îi înfăţişează pe zeii Bes sau Thoth, dovadă că mulţi egipteni au continuat în secret vechiul cult, spune arheologul Barry Kemp.

Un detaliu interesant şi semnificativ este că foarte puţini egipteni au urmat exemplul faraonului de a-şi schimba numele pentru a-l onora pe zeul Aton. Un caz elocvent este Thutmose, sculptorul regal, care a realizat celebrul bust al reginei Nefertiti, aflat acum la un muzeu din Berlin. Numele artistului conţine o referire la zeul Thoth şi nu a fost modificat.

În timp ce curtenii trăiau bine în noul oraş al lui Akhanton, oamenii de rând sufereau de foame şi de malnutriţie. O cercetare recentă a demonstrat că dieta acestor locuitori era bazată pe bere şi pâine, iar osemintele lor arată semne clare ale malnutriţiei.

Şi rata mortalităţii la copii era foarte mare, chiar şi pentru această perioadă istorică. Pe lângă asta, adulţii erau probabil obligaţi să muncească pentru a construi noul oraş, suferind fracturi şi dezvoltând o boală a articulaţiilor, provocată de cărarea unor greutăţi. O nouă dovadă că faraonul nu era foarte preocupat de bunăstarea supuşilor săi, precizează arheologul Anna Stevens.

Moartea „faraonului eretic”, cum este numit Akhnaton de unii egiptologi, rămâne încă învăluită în mister. El a murit în jurul anului 1335 î.e.n şi un alt faraon, celebrul Tutankhamon, fiul său, i-a luat locul pe tronul Egiptului.

În timpul lui Tutankhamon (care se numise iniţial Tutankhaton), toţii zeii renegaţi vor fi repuşi în drepturi, la fel şi preoţii, iar oraşul Orizontul lui Aton va fi părăsit definitiv, devenind una cu deşertul.

Urmaşii lui Akhnaton au încercat să şteargă din istorie orice dovadă a domniei lui, distrugând inscripţiile cu numele său.

Tutankhamon, care era doar un copil când a devenit faraon, a scris pe o stelă că el condamnă toate acţiunile tatălui său.

Inscripţia se găseşte în templul de la Karnak: „Templele şi oraşele zeilor şi zeiţelor, de la Elefantina până în Deltă, au decăzut, iar altarele lor sunt în ruină, au fost acoperite de iarbă...Zeii ignorau acest pământ...”

Astfel, urmaşii lui Akhnaton au restabilit vechea religie şi orânduire socială, declarând că au readus echilibrul considerat divin şi esenţial în vechea civilizaţie egipteană.

Este posibil însă ca Tutankhamon să fi fost de fapt o simplă marionetă în mâinile preoţilor lui Amon, care au revenit la putere după moartea lui Akhnaton şi au vrut să se răzbune în acest fel, cred unii egiptologi.

Cu toate acestea, ideile lui nu au fost uitate. Mai mulţi istorici cred că Akhnaton, cu ciudata lui religie, a pus practic bazele monoteismului iudaic. Chiar şi Sigmund Freud considera că Moise a fost de fapt un adept al cultului lui Aton (numit acum Atonism).

Noua religie şi noul stil artistic, dovada unei boli de care suferea faraonul?

Dar ce anume l-a determinat pe Akhnaton să vină cu acest idei surprinzătoare, într-o civilizaţie în care aproape nimeni nu contesta existenţa zeilor veneraţi de mii de ani?

Poate a fost la mijloc încercarea de a găsi o metodă prin care să înlăture preoţii, să deţină deci puterea absolută, aşa cum am precizat anterior. Este însă doar o teorie, una din multele care caută să explice fenomenul Atonismului.

O altă teorie vorbeşte despre anumite boli de care ar fi suferit faraonul şi care i-au provocat probabil halucinaţii şi viziuni mistice. În plus, astfel se poate explica şi noul curent artistic, stilul Amarna, care a fost promovat numai în timpul domniei lui Akhnaton - o artă grotescă, ciudată, în care oamenii par diformi.

Unii experţi cred că nu este vorba de o simbolistică anume, ci de reprezentarea corectă, naturalistă, a trăsăturilor pe care le aveau Akhnaton şi membrii familiei sale.

Mumia lui Tutankhamon şi cea a lui Akhnaton sunt dovezile de care aveau nevoie egiptologii pentru a putea formula noi teorii în această privinţă.

Este posibil ca toţi membrii familiei lui Akhnaton să fi suferit de o boală genetică. Această afecţiune a determinat un fizic feminizat, cu sâni mai mari decât un mod normal la un bărbat şi şolduri proeminente, caracteristici care se pot observa şi în reprezentările artistice ale epocii Amarna.

Chirurgul Hutan Ashrafian crede că această boală a determinat moartea prematură a urmaşilor lui Akhanton: Tutankhamon, Semenkhare, Tutmes al IV-lea.

Mai mult, medicul crede că afecţiunea le-a produs unor faraoni şi viziuni mistice, putând explica astfel revoluţia religioasă a lui Akhnaton.

Documentele istorice atestă că „faraonul eretic”, dar şi un urmaş al său, Tutmes al IV-lea, au avut viziuni de acest fel.

Ashrafian crede că toţi sufereau şi de o formă de epilepsie. Dacă aceste crize au loc în lobul temporal, bolnavii au halucinaţii şi experienţe mistice, mai ales dacă sunt expuşi la soare.

De asemenea, lobul temporal este conectat la regiuni cerebrale implicate în eliberarea hormonilor, iar afectarea acestui lob poate duce la un dezechilibru în hormonii sexuali, explicând astfel şi trăsăturile mai feminine ale acestor faraoni.

Totuşi, teoria nu poate fi demonstrată, pentru că nu există un test genetic prin care să poată fi stabilit dacă o persoană decedată a suferit de epilepsie.

Acestea nu sunt însă singurele probleme medicale de care suferise Akhnaton şi rudele sale. El şi Tutankhamon aveau craniile alungite, din cauza unei afecţiuni numite dolicocefalie, provocată de o fuziune prematură a oaselor craniului.

De asemenea, cele două mumii aveau buză de iepure, o uşoară scolioză şi măselele de minte incluse în gingii.

De altfel, aceste similitudini au ajutat echipa de egiptologi condusă de Zahi Hawass să stabilească identitatea mumiei numită iniţial KV55.

Testele au sugerat că este de fapt tatăl lui Tutankhamon, faraonul Akhnaton. Mumia fusese desfigurată, iar numele şters, în timpul campaniei de răzbunare lansată imediat după moartea lui.

Cu toate acestea, timpul se pare că a lucrat în avantajul „faraonului eretic”, povestea lui revine în atenţia istoricilor, iar scriitorii au început să transforme adevărul în legendă. Mika Waltari, în celebrul său roman „Egipteanul”, vorbeşte despre religia inventată de Akhnaton.

Dezbaterile privind viaţa acestui faraon nu se vor termina prea curând, astfel că, spre deosebire de mulţi dintre urmaşii săi care au vrut să-l şteargă din istorie, Akhnaton „va trăi” în continuare, conform credinţei vechilor egipteni, care spuneau că o persoană trăieşte cât timp numele ei este menţionat şi amintit.