În pofida legislaţiei şi a tratatelor de mucava internaţionalistă, Ardealul e pe ducă! Ne-a ,,aranjat” haita politică fesenisto-liberală: vom fi proştii-proştilor omenirii! Ne curg mucii fuduliei democratice, ne macină flagelul tebecist al sărăciei şi, în condiţiile astea, să mai avem vreun dram de simpatie pentru criminalii ăştia?!
Pentru înhăţarea (sau vinderea) Ardealului se lucrează cu atîta ,,discreţie” transfrontalieră încît, de-am afla ce se ascunde sub aceste aparenţe, ne-ar cuprinde, în sfîrşit, furia devastatoare. Dar, tocmai de-aia am tot fost păcăliţi să votăm numai şi numai gangsteri politici: pentru a ni se ascunde adevărata dimensiune a grozăviei. Va fi ultima strigare a democraţiei cu chip de fesenism cotropitor, după care jefuitorii se vor refugia în paradisurile lor fiscale, iar noi vom fi lăsaţi de izbelişte. Iar, de acolo, de pe tărîmurile acelea luxuriante, cu paharul de whisky în mînă şi cu metresele pe genunchi, ştiţi ce vor spune? Că vinovat de pierderea Ardealului străbun e incapabilul Popor Român. Ei bine, avem şi noi a vă spune ceva: dacă veţi avea nemernicia de a perfecta politic vinderea acestui pămînt românesc, să ţineţi minte că nu veţi scăpa nicăieri în lumea asta. Vom lăsa, prin testament, tinerilor noştri - să nu fiţi iertaţi nici pînă la a şaptea spiţă a voastră, neam de corupţi ce sînteţi! Vom făuri, pînă la urmă, acea justiţie în stare să adulmece urma guvernării voastre urît mirositoare. Vă vom obliga să plătiţi, metodic, pentru aroganţa voastră şmecherească, vom găsi mijloacele prin care să fiţi urmăriţi oriunde vă veţi afla, de o să ajungeţi să vă temeţi şi de umbra voastră. Nu o să aveţi scăpare, secăturilor!
De veţi vinde Ardealul (dacă nu cumva aţi şi făcut-o), vom înfiinţa un Tribunal al Istoriei Înjunghiate! Avem noi ac de şoriciul vostru gros! Unde o să vă ascundeţi de noi? Poate doar pe o altă planetă, fiindcă aici, pe Pămînt, români sînt pretutindeni, mobilizarea lor e doar o chestiune de timp...
Dacă aveţi obrăznicia să scoateţi la vînzare Ardealul, vom edita manualul, obligatoriu, de Istorie Neagră a Românilor. În paginile lui vom lăsa scris – la lecţiile învăţăturii de minte – îndemnul la neuitare a Listei Trădării Naţionale, în fruntea căreia vă situaţi, cu guvernările voastre criminale, cu tot!
Va trebui să-i cunoaştem şi noi pe toţi membrii şi simpatizanţii partidelor care-şi trag seva din acest ruşinos gest politic de ruinare a Patriei. Dacă vindeţi Ardealul, veţi fi doar nişte foşti vînzători!
Dar, ca să nu vă faceţi vinovaţi de această trădare de neiertat, aveţi o singură şansă: să nu mai candidaţi niciodată, pentru nici un fel de funcţii. Plecaţi, să nu vă mai vedem. Luaţi-vă catrafusele democratice, dispăreţi acolo unde-a dus mutu’ iapa, huooo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu