Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a sfidat, marţi o Curte de la Cairo care îl judecă pentru evadare din închisoare în timpul revoltei faţă de Hosni Mubarak, în 2011, scrie AFP.
Televiziunea a difuzat imagini cu Morsi, purtând uniforma albă de deţinut, gesticulând furios în timp ce se adresa Curţii.
"Cine sunteţi voi?", a spus el. "Voi ştiţi cine sunt eu?", a continuat inculpatul.
Morsi, singurul preşedinte ales vreodată în mod democratic în Egipt, riscă pedeapsa cu moartea - la fel ca în celelalte două procese - pentru evadare din închisoare. Potrivit acuzaţiei el a evadat cu complicitatea unor membri ai mişcărilor palestiniană Hamas, libaneză Hezbollah şi ai unor mişcări jihadiste, majoritatea judecaţi în contumacie.
Acuzaţia a prezentat numele a 131 de acuzaţi. Membri ai mişcării islamiste Fraţii Musulmani, din cadrul căreia provine Morsi, au acţionat "împreună cu (membri) Hamas şi Hezbollah pentru a produce haos şi pentru a provoca prăbuşirea regimului", a spus procurorul.
Morsi, arestat de armată pe 3 iulie, a fost adus la proces alături de alţi lideri din cadrul confreriei, inclusiv de liderul suprem Mohamed Badie, şi închis într-o cuşcă.
Procesul va continua pe 22 februarie.
La o zi după 25 ianuarie 2011, dată care a marcat începutul revoltei, Mubarak dădea ordin ca principalii lideri ai mişcării Fraţii Musulmani să fie arestaţi, inclusiv Morsi, pentru a evita o contagiune în stradă. Două zile mai târziu, pe 28 ianuarie, în plin haos, zeci de atacatori doborau zidurile închisorii în care se aflau liderii lor, cu ajutorul unor buldozere, iar mii de deţinuţi evadau.
În cursul evadării, gardieni şi poliţişti au fost ucişi în schimburi de focuri.
Noua putere, instalată de şapte luni de către mareşalul Abdul Fattah el-Sisi, vicepremier şi ministru al Apărării, reprimă orice manifestaţie a susţinătorilor lui Morsi. Potrivit Amnesty International, aproximativ 1.400 de persoane au fost ucise în cursul unor manifestaţii, majoritatea islamişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu