Primul preşedinte al Ucrainei independente Leonid Kravciuk a subliniat în faţa membrilor Parlamentului, miercuri, că ţara se află "în pragul războiului civil", invitând deputaţii să se implice în vederea unei ieşiri din criză, informează AFP.
"Lumea întreagă îşi dă seama şi Ucraina îşi dă seama că ţara se află în pragul războiului civil", a declarat Kravciuk, preşedinte în perioada 1991-1994, îndemnând deputaţii să creeze "un plan se soluţionare a conflictului".
"Aceasta este o revoluţie. Este o situaţie dramatică şi este necesar să acţionăm cu cea mai mare responsabilitate", a adăugat el.
Intervenţia sa a fost ovaţionată.
Şedinţa a fost întreruptă până la ora 12.00 GMT (14.00, ora României).
Leonid Kravciuk a vorbit în deschiderea unei noi şedinţe consacrate ieşirii din criza care afectează Ucraina de peste două luni, printr-o mişcare de contestare care a devenit violentă începând de la mijlocul lui ianuarie, când au avut loc confruntări, la Kiev, soldate cu trei morţi, potrivit unui bilanţ oficial.
Ceilalţi doi foşti preşedinţi, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko, au fost şi ei prezenţi la şedinţă.
În prima zi a acestei sesiuni extraordinare a Parlamentului, marţi, deputaţii au adoptat un text prin care abrogă legile privind reprimarea manifestaţiilor, a căror adoptare, la 16 ianuarie, a contribuit la radicalizarea mişcării de contestare.
Tensiunea a scăzut în stradă, în ultimele zile, însă o parte a capitalei este blocată de către contestatari, dintre care unii poartă căşti, cagule şi sunt înarmaţi cu bâte de baseball.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu