Povesteam miercuri că milionarii din primării, din ministere şi din partide sînt proştii cei mai proşti din România. N-au reuşit în meserii liberale şi s-au făcut politruci, ca să fie protejaţi cînd fură. N-a ajuns cît am scris. Trebuie să vin şi cu exemple concrete de prostie, altoită cu ticăloşie.
1. L-am văzut toţi, la televizor, pe batracianul Gabriel Baltă, prefect de Buzău. Nu ştia numele satelor lovite de urgia albă, din judeţul de care răspundea. Ponta l-a demis, foarte bine, dar e de acuzat că a pus în funcţie un asemenea exponat. Chiar aşa, dacă un broscoi accede în sistem, nu mai contează în ce nămol se scaldă? Las-o Baltă, Victore!
2. „Acest secol este al femeilor şi al bărbaţilor care gîndesc ca femeile”. Enorma cugetare îi aparţine strungarului filozof Valeriu Zgonea. Rangul lui în Stat – preşedinte al Camerei Deputaţilor – mă scuteşte să-l mai troienesc cu adjective.
3. Zilele astea, cel mai gargaragiu partid se dovedeşte UNPR. Această academie de descurcăreală şi neosecurism are mai mulţi membri decît votanţi, dar se lipeşte mereu de guvernare. Dacă întîlneşti un uneperist (mi s-a întîmplat), trebuie să fii precaut, pentru că toarnă, ciordeşte la ordin şi bagă polonicul în găleata cu patriotism.
4. Grav e cînd în ticăloşia politică se amestecă şi intelectualii, pentru că se compromit mai rău decît proştii. Ştăbimea scriitorimii din România l-a propus la Premiul Nobel pe Varujan Vosganian. Domnia-sa a fost fondator de partide, ministru al Economiei şi puşculiţa pentru Uniunea Scriitorilor. Indiferent de ce se apucă, seriosul Vosganian performează. Rigoarea sa e depăşită doar de ambiţie. Dar Premiul Nobel nu cred că se dă pentru hărnicie. Dacă tot e vorba despre un armean, îl preferam pe Ştefan Agopian, care e mai scriitor decît Vosganian. Aaa, am uitat, Agopian l-a înjurat, pe bună dreptate, pe combinagiul literar Manolescu.
RĂZVAN IOAN BOANCHIŞ (Ziarul „Naţional“)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu