(Bucureşti, vara anului 1883)Mult stimate d-le şi amice!
Mulţumesc pentru onorariul trimis – cel dintîi pentru lucrări literare pe care l-am primit vreodată-n viaţă. În România domneşte demagogia şi în politică, şi în literatură; precum omul onest rămîne aici necunoscut în viaţa publică, astfel talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităţilor, a acelei şcoale care crede a putea înlocui talentul prin impertinenţă şi prin admiraţie reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic, dar te asigur că a fost pentru mine o rară mîngîiere de-a mă vedea remunerat dintr-un colţ atît de îndepărtat al românimii, din Oradea Mare – cînd în ţara mea proprie nu voi ajunge nicicînd să însemnez ceva, excepţie făcînd de cercul restrîns al cîtorva amici. Şi-apoi, să nu fiu pesimist?
Grecii noştri au o ură atît de înrădăcinată şi de instinctivă în contra a tot ce e românesc, încît chiar studiul regulat al limbii şi istoriei noastre nu se va face aici decît după ce aceşti oameni vor dispărea prin degenerare şi stingere fizică – ceea ce sperăm de la Dumnezeu că se va întîmpla destul de curînd.
În mediul străin în care trăim, cu imigrarea greco-bulgară care, încă la 1857, avea şcoli greceşti în Bucureşti şi care încă azi pronunţă limba noastră peltic, nu e cu putinţă nici politică naţională, nici literatură naţională. Peste aceasta se mai adaugă că cei mai mulţi dintre aceşti indivizi îşi petrec tinereţile la Paris, de unde ne vin cu totul stricaţi, îmbibaţi cu idei străine de cosmopolitism, şarlatani desăvîrşiţi, căutînd a trăi fără muncă din spinarea poporului nostru. Necunoscători de ţară, de popor, de datini – văd în maimuţarea hipercivilizaţiunii franceze idealul poporului românesc.
Putea-se-va să-i facem, prin muncă şi stăruinţă, să-şi vină în fire, să devină oameni folositori sieşi şi românimii. (…)
MIHAI EMINESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu