RĂZBOIUL ATOMIC ÎN LUMEA ANTICĂ (VII)

Iată ce scrie Collyns despre găurile în stratul de ozon şi manipularea climaterică. „Oamenii de ştiinţă sovietici au discutat şi au propus Naţiunilor Unite să emită un act privind interdicţia de a promova metode de război cum sînt crearea de găuri sau „ferestre” în stratul de ozon pentru a bombarda anumite zone de pe Terra cu radiaţii naturale ultraviolete amplificate, care ar ucide toate formele de viaţă şi ar transforma Pămîntul într-un pustiu. Alte idei discutate la conferinţă au fost utilizarea „infra-sunetelor” pentru a distruge navele prin crearea pe mare a unor cîmpuri acustice şi aruncarea în apă a unei stînci uriaşe cu ajutorul unui dispozitiv atomic ieftin. Valul de maree rezultat poate să distrugă regiunea de coastă a unui stat. Alte valuri de maree ar putea fi create prin detonarea unor dispozitive nucleare la polii îngheţaţi. Inundaţiile controlate, uraganele, cutremurele şi seceta îndreptate asupra anumitor obiective şi oraşe reprezintă alte posibilităţi. În cele din urmă, deşi nu e o metodă de război nouă, în prezent armele incendiare sînt perfecţionate pînă în punctul în care se vor produce «sfere de foc chimice» care să emită o energie termică similară celei create de o bombă atomică.

În Valea Morţii din California
există dovezi despre un război atomic?

În „Secrets of the Lost Races”, Rene Noorbergen discută despre dovezi ale unui război cataclismic din trecutul îndepărtat, inclusiv despre folosirea unor aeronave şi arme care vitrificau oraşele din piatră: „Cele mai multe ruine vitrificate din Lumea Nouă se află în vestul Statelor Unite. În 1850, căpitanul Ives William Walker, un explorator american, a fost primul care a văzut cîteva dintre aceste ruine situate în Valea Morţii. El a descoperit un oraş lung cam de 1 kilometru şi jumătate, cu liniile străzilor şi poziţiile clădirilor încă vizibile. În centru, exploratorul a găsit o stîncă uriaşă, cu o înălţime cuprinsă între 6 şi 9 metri, care avea în vîrf ruinele unei structuri enorme. Partea sudică, atît a stîncii, cît şi a construcţiei, era topită şi vitrificată. Walker a presupus că fenomenul era opera unui vulcan, însă în zonă nu există nici un vulcan. În plus, căldura tectonică n-ar fi putut provoca o astfel de lichefiere a suprafeţei acelei stînci.
Un asociat al căpitanului Walker, care a continuat explorarea începută de el, făcea următoarele comentarii: «Toată regiunea cuprinsă între rîurile Gila şi San Juan este plină de vestigii. Pot fi găsite acolo ruine ale unor oraşe care trebuie să se fi întins pe suprafeţe mari, iar aceste ruine sînt arse şi vitrificate parţial, pline de pietre topite şi cratere provocate de incendii care au fost suficient de puternice pentru a lichefia piatra sau metalul. Există pietre de pavaj şi case distruse cu crăpături monstruoase (ca şi cum ar fi fost) atacate de plugul de foc al unui uriaş»”.
Aceste ruine vitrificate din Valea Morţii par fascinante – dar oare chiar există? În zonă se găsesc cu siguranţă dovezi ale unei civilizaţii antice. În Canionul Titus, mîini preistorice necunoscute au scrijelit în stîncă tot felul de petroglife şi inscripţii. Unii experţi consideră că e posibil ca inscripţiile să fi fost făcute de oameni care au trăit acolo cu mult înaintea amerindienilor pe care îi ştim noi, pentru că amerindienii care mai există nu ştiu nimic despre glife, ba chiar le privesc cu o frică superstiţioasă. Jim Brandon afirmă în „Weird America“:
„Legendele indienilor Paiute vorbesc despre un oraş aflat sub Valea Morţii, pe care ei îl numesc Shin-au-av. Tom Wilson, un ghid indian din anii 1920, susţinea că bunicul lui redescoperise locul rătăcind printr-un labirint de peşteri lung de o milă, aflat dedesubtul văii. În cele din urmă, indianul a ajuns într-un oraş subteran unde oamenii vorbeau o limbă de neînţeles şi erau îmbrăcaţi cu haine din piele tăbăcită. Wilson a povestit această întîmplare după ce un prospector pe nume White a relatat cum căzuse prin podeaua unei mine abandonate din Defileul Wingate şi ajunsese într-un tunel necunoscut. White a înaintat prin acest tunel şi a dat peste mai multe camere, unde a descoperit sute de mumii umanoide îmbrăcate în haine din piele. Lingouri de aur erau stivuite ca nişte cărămizi şi îngrămădite în lăzi. White spune că a explorat grota în trei rînduri. Într-una dintre aceste călătorii i s-a alăturat soţia, iar în alta, un asociat pe nume Fred Thomason. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu a reuşit să localizeze din nou intrarea în grotă atunci cînd au încercat să facă un tur al locului împreună cu un grup de arheologi”.
Se pare însă că un personaj local ştia cum să găsească locul. Brandon povesteşte despre „Scotty din Valea Morţii”, un excentric care a cheltuit milioane de dolari pentru a construi în zonă un castel situat pe un domeniu uriaş; cînd i se terminau banii, acest Scotty mergea să „prospecteze”. Cutreiera cîteva zile prin Munţii Grapevine, aflaţi în apropiere, după care se întorcea cu un aur suspect de rafinat, pe care susţinea că 1-a găsit prin prospecţiune. Mulţi sînt de părere că îşi lua aurul din lingourile stivuite în tunelul de sub Valea Morţii.
Dovezi ale unei civilizaţii pierdute în Valea Morţii au apărut într-un raport ciudat despre peşteri şi mumii publicat în „Hot Citizen“, o gazetă din Nevada, la data de 5 august 1947. Raportul suna în felul următor:

„EXPEDIŢIA INDICĂ SCHELETE DE
APROAPE 3 METRI ÎNĂLŢIME

O echipă de arheologi amatori a anunţat astăzi că a descoperit în peşterile din California o civilizaţie pierdută, alcătuită din oameni cu o înălţime de aproape 3 metri. Howard E. Hill, purtătorul de cuvînt al expediţiei, declară că e posibil ca această civilizaţie să fie „legendarul continent pierdut al Atlantidei“. Peşterile conţin mumii de oameni şi animale, precum şi obiecte aparţinînd unei culturi vechi de 80.000 de ani, dar „în anumite privinţe mult mai avansată decît a noastră“, afirmă Hill. Exploratorul susţine că cele 32 de peşteri acoperă o suprafaţă de peste 46.000 de hectare, în Valea Morţii din California şi în sudul statului Nevada.

ARHEOLOGII SÎNT SCEPTICI

«Această descoperire ar putea fi mai importantă decît dezgroparea mormîntului lui Tutankamon», afirmă el. Arheologii profesionişti privesc cu scepticism povestea lui Hill. Oamenii de ştiinţă de la Muzeul Districtual din Los Angeles subliniază că dinozaurii şi tigrii despre care Hill spune că stăteau unii lîngă alţii în peşteri au apărut pe Pămînt la o distanţă de 10 pînă la 13 milioane de ani.
Hill susţine că peşterile au fost descoperite în 1931 de Dr. F. Bruce Russell, medic în Beverly Hills, care a căzut efectiv în aceste peşteri în timp ce săpa un puţ pe un teren concesionat pentru activităţi de minerit. «A încercat ani de zile să le explice oamenilor despre importanţa acestei descoperiri», declară Hill, «dar nimeni nu 1-a crezut». După război, Russell şi alţi cîţiva pasionaţi au înfiinţat Amazing Explorations Inc. şi au început săpăturile. Mai multe peşteri conţineau rămăşiţe mumificate ale unei «rase de oameni cu o înălţime de aproape 3 metri», declară Hill; «se pare că aceştia purtau un soi de costum zoot preistoric – veşminte din blană de lungime medie, jachetă şi pantaloni pînă la genunchi».

TEMPLUL DESCOPERIT ÎN PEŞTERĂ

O altă peşteră conţinea în sala de ritual dispozitive şi însemne similare celor folosite în Ordinul Masonic, spune Hill.
«Din acest templu, printr-un tunel lung, am ajuns într-o cameră unde», continuă Hill, «rămăşiţe bine conservate de dinozauri, tigri cu dinţi sabie, elefanţi imperiali şi alte animale dispărute erau aşezate în nişe, două cîte două, ca şi cum ar fi fost expuse. Se pare că o catastrofă i-a făcut pe oameni să se adăpostească în peşteri», afirmă Hill. «Se găsesc aici tot felul de obiecte specifice civilizaţiei lor», spunea Hill, «inclusiv unelte şi maşini de gătit care, se pare, funcţionau cu unde radio»“.
«Ştiu», a spus el, «că nu o să credeţi aşa ceva»”.
Deşi de un adevăr îndoielnic, povestea este interesantă, ca să nu spunem mai mult. Ultimul comentariu, cum că nu o să credem că aveau maşini de gătit cu unde radio, este chiar ironic. Acesta este singurul lucru pe care cititorii moderni ai poveştii l-ar considera adevărat, pentru că toată lumea foloseşte azi cuptoare cu microunde – cine auzise însă de ele în 1947?

Sodoma şi Gomora
se întîlnesc cu Hiroshima şi Nagasaki

Probabil că cea mai cunoscută dintre toate aceste poveşti antice abracadabrante este legenda biblică despre Sodoma şi Gomora.
„Şi a spus Dumnezeu: «Stricarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor e cumplit de greu». (…) Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din Cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia. Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stîlp de sare. (…) A văzut ridicîndu-se de la pămînt fumegare, ca fumul dintr-un cuptor.” (Geneza 18:20; 19:24-26, 28)
Acest pasaj biblic a ajuns să rezume puterea distructivă a mîniei lui Dumnezeu care se abate asupra locurilor căzute în păcat. (Va urma)

DAVID HATCHER CHILDRESS