Cu moartea lui Lenin primeau o lovitură încercată şi grea oamenii muncii din toată lumea. Acela care „a întruchipat întreaga revoluţie rusă, care a purtat-o în creierul său, care a pregătit-o, a înfăptuit-o şi a salvat-o, el, „omul care a făcut cel mai mult pentru oameni” (Barbusse) sfîrşeşte prea devreme pentru viitorul condiţiei umane. Pentru că într-adevăr în numele deplin, al acestei condiţii, viaţa lui Lenin a fost o viaţă de luptă unitară, demnă, rectilinie. Şi în numele aceleiaşi condiţii, actele lui sînt şi rămîn revoluţionare. Lenin e conştiinţa însăşi a integralităţii, a sintezei sănătoase şi vii. Faptele, lupta şi gîndirea lui îmbrăţişează – ca într-o armonie urgentă şi clară – toate valorile care reprezintă şi recunosc viaţa, ecuaţii diverse.
Lenin nu este aşadar numai tovarăşul proletarilor din toată lumea care se unesc, luptă şi cred, nu este numai părintele revoluţiei şi revoluţionarilor, ci şi prietenul celor care există şi se recunosc în cultură.
Pentru că Lenin a cunoscut şi a profesat după cum o ştim cu toţii – voinţa de a construi. Pentru el viaţa se rezumă constructiv, valorile nu se definesc şi nu îndrăznesc să existe dacă nu servesc, dacă nu sînt pozitive. Şi ceea ce trebuie subliniat, e faptul că vocaţia aceasta de construcţie, nu e unilaterală, nu se dezvoltă asimetric, într-o parte, în dauna unora dintre valori. Dimpotrivă, actele toate presupun un echilibru, o generozitate de creaţie în raporturi egale şi continui. Lenin vede, simte, se entuziasmează şi serveşte moduri totale. Răuvoitorii au de învăţat din viaţa activă a lui Lenin, o lecţie pe care n-o bănuiau: lecţia unităţii lucrurilor.
De aceea greşesc cei care văd în Lenin, spre exemplu, numai un amant al electricităţii şi întîrzie să zărească şi pe pasionatul de cultură, în ceea ce priveşte acest capitol al culturii – aparent nevralgic în dinamica revoluţiilor – Lenin dă învăţăminte peste care nu poate trece nimeni cu grabă sau indiferenţă. Ca şi Marx, pentru Lenin „cultura nu e exterioară lumii”, dimpotrivă, ea trăieşte şi rolul ei e bine definit. Manifestare directă şi semnificativă, a unei clase sociale, ea există şi durează în proporţii directe cu puterea clasei pe care o reprezintă. Şi pentru că lupta lui Lenin este aceea de redresare a proletarului, el preconizează o cultură proletară, distinctă, sănătoasă, adevărată, în acest sens concepţia leninistă a culturii depăşeşte pe aceea marxistă căreia îi reproşează impuritatea unor reziduri modeste.
Lenin nu numai că nu neglijează cultura, dar îi şi stabileşte locul pe care îl merită în actele de muncă ale oamenilor.
Rezultatul îndelungilor sale cercetări critice şi filozofice face ca în 1909 să apară extraordinara lucrare a lui Lenin „Materialismul şi empirocriticismul”, în care autorul demască noile subterfugii ale filozofiei idealiste burgheze şi face o serioasă expunere a teoriei cunoaşterii create de materialismul dialectic, ducînd mai departe ideile dialecticii marxiste şi construind o nouă etapă în evoluţia principiilor filozofice ale materialismului istoric.
Mai tîrziu, prin ajunul războiului trecut, paralel cu activitatea lui de revoluţionar, Lenin îşi completează şi pe aceea de filozof. El continuă să desăvîrşească datele cucerite de materialismul dialectic expunînd în observaţii juste falsitatea poziţiei idealiste a lui Hegel în multe din lucrările sale. „Caietele filozofice” ale lui Lenin, în care au fost adunate toate aceste „note şi comentarii” sînt completate mai tîrziu de altele care alcătuiesc „Caietele asupra imperialismului” şi în care Lenin notează intens şi cu bune organizări de conştiinţă date din filozofie, economie politică, diplomaţie şi literatură.
De altfel, literatura e un capitol distinct şi permanent în preocupările lui Lenin. Sînt cunoscute, desigur, legăturile lui cu Gorki, judecăţile lui literare despre Tolstoi sau pasiunea cu care revoluţionarul integru citea pe Nekrasov, pe Zola, Balzac şi chiar Turgheniev.
Lenin preţuia manifestările spiritului, pentru că el însuşi făcea acordul util între spirit şi acţiune. Există în Lenin, un text, pe care îl citează şi Romain Rolland într-un articol al său din „Europe” (1934) intitulat „Lenin, l’art et l’action”, text care dovedeşte nu numai o conştiinţă de sever apărător al culturii, dar şi o înţelegere cu totul şi cu totul prietenoasă, aproape liberalistă pentru valorile de artă. Lenin protejează visul! Cu o singură condiţie: ca cei care visează să facă din actul lor, un act de credinţă, de seriozitate. „Trebuie să visăm – spune Lenin – dar cu condiţia să credem serios în visul nostru, să examinăm atenţi viaţa reală, să ne confruntăm observaţiile cu visul, să ne realizăm scrupulos fantezia”.
Este în această dorinţă a lui Lenin „de a realiza fantezia” o întreagă adeverinţă de entuziasm la valorile de artă şi cultură.
Şi nu e lipsit de semnificaţii faptul că Europa primeşte azi dintr-o Rusie energică şi proaspătă două bunuri peste care nu poate trece: spiritul lui Lenin şi voinţa lui Stalin.
VIRGIL IERUNCA
(Text reprodus din ziarul „Victoria”, nr. din 21 ianuarie 1945)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu