Și toate debordând de o frustrare cadaverică, în pofida „laboratoarelor
elitiste” care le tot fabrică dinafară ori dinăuntru. De ce n-au ele succes
împotriva unor asemenea guvernări ce se lăbărțează ca o pelagră?! De ce atât de
repede devin așa precum și sunt de caduce?! Și de ce, într-un târziu, îți
provoacă atâta silă?! Se impun câteva
aprecieri. Pentru că originea lor diversionistă vine exclusiv din exterior,
acolo unde banul istoriei imperialiste a căpătat puterea de a mânji cu sclavia
de a te conforma, tu - influencerule, oricărui ordin. Și fiindcă oricui de aici
îi transpare (până la urmă) micimea ta morală, felul în care te scremi să pari
a fi conducătorul de oști amărât de pedestrase și care să apere imensoidele
valori radicalizate „de dreapta”, cum ar fi limuzinele sociale blindate de
forța nucleară a opoziției, justiției, mișunărilor securiste, analiștilor,
jurnaliștilor – în fond ale protipendadei pe cale de a-și pierde toate
privilegiile pe care mafia guvernării le va acorda acoliților. Nu vă puteți
impune și pentru că nicio idee nu vă aparține, ba mai rău de atât – v-a fost
injectată cu serul financiar prin care sunteți apărați de un grotesc „colegiu
al capitalului de pretutindeni”!
Asta în vreme ce „oștile” pe care le folosiți
drept paravan vor fi oricând abandonate într-un penitenciar jilav al viitorului,
promițându-le voi că nu vor fi condamnate pe viață, ci doar „pe copii”! N-aveți
nici cea mai politicoasă credibilitate tocmai și fiindcă prea vă înfățoșați cu
icnetul celor vreo două cântări jugulare, sau dintre rândurile prețioase ale
broșuricilor dospinde de fanarul urii, ori jucând rolurile unor actori fără
talentul angajat / exploatat pentru distracția lumpen-capitalului, dar și
filosofi fără operă (idee) etc. Nu reprezentați nimic pentru că sunteți atât de
egoiști, încât vă preschimbați mereu costumele pe care aveți grijă să le
duhniți de patriotismul declarațiilor fără acoperire. Și nu-și va aminti nimeni
de voi fiindcă vă adresați, exclusiv, generațiilor care cad pe spate la auzul
arginților occidentului și vor „pleca” dimpreună cu voi! O asemenea haită de
guvernare cum e cea de azi nu poate fi oprită decât de o întinerire „de
dreapta” născută și crescută din traiul de-aici, tinerețea ei să nu se fi
întrepătruns nici măcar cu un centimetru din politica celor 30 de ani de
sperjur național. Bineînțeles că e vorba doar de Națiunea #TinerilorLaPutere,
„generațiile viitorului” nu se murdăresc apărând (ei / pe cine?!) preoții
justiției administrate în folos particular de pecuniar / patrimonial. Ni se tot
propune o aceeași sistemică anomie socială / statală prin împuternicirea
tipologică de beizadele și lumpanar al amantlâcurilor, în vreme ce adevăratele proteste din această lume profund nedreaptă ar trebui să fie (cum de nu le nimeriți deloc?!) împotriva nenumăratelor tragedii îndurate de copiii și tinerii zdrobiți la baza turnului de fildeș al acestui democratism scelerat.Însă #Tinerii entuziast de educați ne vor elibera de praful religiei antreprenoriale, dar nu vor îmbrățișa deloc pulberea justiției inchizitoriale! Și pentru instaurarea lumii normale va trebui să plece cu toții, de la politicieni – până la influencerii protestelor. Și?! Evident că așa-ceva are un și mai degrabă sfârșit (dar ce credeați?!), vine o altă și întinerită orânduire: Civilizația #TineriiLaPutere! Purtătorii de viitor să aleagă: ori în pribegie (în care vă aruncă cei ce au tot fost), ori stăpâniți-vă țara (cum e natural)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu