Partidul Noi Orizonturi

Partidul Noi Orizonturi

duminică, 14 mai 2017

UEXIT

Asa-zisa Uniune Europeana a iesit din Europa Unita si cea atat de frumos visata de generatii si generatii sacrificate pe altarul razboinic al imperialismului doldora de capatuiala. Si a facut-o mai demult, abatandu-se amarnic, de la principiile armoniei, echitatii (fie, ea, si relative) sau a respectului intre tari si popoare – un respect arborat de pe cu totul alte pozitii ale colaborarii internationale. Astfel ca Marea Britanie nici nu avea din ce UE sa iasa, doar ca aceasta mare natiune si-a dat seama, cat de degraba le-a permis, si lor, interesul, ca marele si mult prea-atragatorul ideal al unui corp european comun pare sa fie, de-a pururi, o utopie aservita tot celui ce conduce, cu adevarat, Omenirea: capitalul revansard si fara numar de nedreptati raspandite, ca o molima pandemica, peste democratiile vaccinate antinational si bolnave de naivitate. Este cel mai mare regret pe care il puteau trai aceste generatii de tineri marinimosi si loiali – pana la o altfel de naiva inregimentare. Insa tot ei sunt cei care vor purta, mai departe – spre viitor, mesajul dainuirii nepretuite in bani, interese obscur de nemiloase, ingrozitoare crime in masa, tradari genocide, jefuiri strigatoare la statul de drept al nedreptatii inscaunate definitiv… Si tot ei, acesti tineri crescuti si educati in spiritul perenitatii Universului, vor reinventa Europa unita prin armonie, idealuri, un autentic altruism individual si national (nicidecum oengist), eradicare a dramelor in masa, vindecare a tragediilor individuale.
Ei vor reforma democratia mult prea-expirata pentru a o mai putea mentine in debaraua guvernarilor ratate si vor construi Europa Unita prin Reforma Democratiei (EURD) – o fermecator de efervescenta convietuire cladita pe princiipiile indextructibile ale pacii, iubirii, tineretii…Capitalul?! Subordonat idealurilor Umanitatii! Cine poate sa garanteze asta?! Evident ca doar “Tinerii la Putere”!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu