Parola universala a tinerilor la vedere: “ Erdeneo”
Din pacate pentru destinul tineretii, Omenirea aluneca spre aceleasi tenebre care
revin, periodic, in succedarea istoriei, fiind aduse de puhoaiele acestui mod
superficial al nebuniei in care a decazut democratia mondialista. Lumea ei,
oranduita pe prostioare care sa dea bine la alegatori, ramane lipsita de
profunzime. Politica ei este atarnata in coltul gurilor repezite pe ecranele
mass-media, acolo de unde nu mai pot fi dezlipite nicicum, acolo unde nu spun
nimic. Dar cum sa poti spera ca asa ceva ar putea avea un real succes, cum sa
crezi ca aceasta gaunosenie spirituala se va constitui intr-un veritabil
ideal?! Ocolind spiritul peren si natural al Umanitatii, oranduirea capitalului
scapat de sub orice control a preferat sa-si arunce ancorele in noroiul
cotidian, creandu-le cetatenilor votanti impresia ca ar putea face orice, asta
insemnand ca ar fi si liberi…Insa doar banul cotropitor a fost pe atat de liber,
incat sa ne inghita, ca o imensa gaura neagra, intreg viitorul ! Primejdia se
simte din felul cum incep sa devina ”caduce” institutii internationale pe care
s-a bazat, de bine – de rau, aceasta cea mai urat de mediatizata minciuna cu
care s-au confruntat vreodata generatii de oameni. Realizati fotografia acestor
momente – pentru a constitui un izvor istoric de informatie imbatabila despre
cei care poarta adevarata vina pentru ce se va intampla de acum ! Singura vina
este a politicii care n-a reusit sa mondializeze decat logoreea lumpanara cu
care s-a inlocuit barbatia faptelor. Ingrozitor de dureroasa va fi mostenirea
pe care ne-o lasa democratia separatiei puterilor in statul derbedeu,
inhaitarea partizana in grupuri organizate pentru savarsirea perpetua a
infractiunilor de dreapta sau de stanga si a caror inumana violenta sa fie
disimulata spre centru, modalitatea (aproape imposibil de aerisit) prin care
imperialismul salbatic a crezut ca ne va desconsidera cu secreta manipulare
doldora de averi dobandite prin foloasele necuvenite ale afacerii cu vorba
minciunii care pare sa nu se mai termine niciodata…Daca nu punem, chiar de
acum, ceva in locul acestor vremuri de trista amintire nu va insemna, neaparat,
ca nu s-a invatat nimic din sfaturile istoriei, ci se va dovedi ca tarile si
popoarele sunt conduse din umbra, fiind ca numai cei care papusaresc din
spatele cortinei politice nu-si asuma nicio responsabilitate. Dar aceste tinere
si urmatoare generatii au o princiara demnitate de a se infatisa la vedere! Tinerii
din Romania Europei Unite cu America propun Erdeneo
(Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi) – o frumoasa si sanatoasa Oranduirea
Universala a Tinerilor. Tinerii, tocmai ei – nefericit de nedreptatiti, au
marinimia generoasa de a implora capitalul sa nu mai apese cu duhoarea
arivismului desantat peste straturile unde se iteste, timida, rasarirea unui
Ideal! Avertizam ca tinerii nu au varsta, ci suflet induiosator, spirit
necrutator… Sa-i salutam pe toti acesti tineri nascuti si raniti in razboiul de
azi, sacrificandu-se prin arterele Pacii de maine ! Mileniul 3 sa
constituie acel Stat necrutator al Tinerilor! ”Ocuppy the Power”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu