100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial: ''Ajutaţi România!''

Pe 27 august 1916, trei armate române au trecut la atac traversând Carpaţii Meridionali, după care au intrat în Transilvania. România intra astfel în Primul Război Mondial, după doi ani de neutralitate.

Regele Ferdinand şi guvernul condus de liberalul Ionel Brătianu au decis ca românii să lupte alături de Antanta, adică alături de Franţa, Rusia şi Marea Britanie.

Motivul invocat era asuprirea de către autorităţile de la Budapesta şi Viena a românilor din provinciile aflate sub ocupaţie: Transilvania, Crişana, Banat, Maramureş şi Bucovina.

Primele atacuri au fost încununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se retragă. Soldaţii români au reuşit să elibereze o parte însemnată din Transilvania.

Odată cu intrarea în război au ieşit la iveală însă proasta organizare şi slaba pregătire a armatei române, degringolada şi corupţia clasei politice care au dus, în scurt timp, la dezastru. În plus, sudul României a fost lăsat descoperit în faţa unei Bulgarii aprige, care a intrat în război de partea Austro-Ungariei.

Astfel, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii, avansarea românilor fiind oprită. Ruşii au deplasat la rândul lor în ajutorul românilor trei divizii, dar aceşti militari nu au fost aprovizionaţi corespunzător.

Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalul August von Mackensen, care a coordonat o armată multinaţională formată din trupe germane, bulgare şi otomane. Atacul a fost declanşat din Bulgaria pe direcţia nord pe 1 septembrie. Atacul a fost îndreptat dinspre poziţiile de pe Dunăre spre Constanţa. Lipsită de sprijin deoarece majoritatea soldaţilor fuseseră concentraţi pe frontul din Transilvania, garnizoana de la Turtucaia, împresurătă de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe 6 septembrie.

Începutul sfârşitului

Înfrângerea armatei române la Turtucaia a însemnat începutul sfârşitului. Nemţii şi austriecii au atacat încontinuu, astfel încât, trei luni mai târziu, în decembrie 1916, întreaga parte de sud a ţării fusese ocupată, iar guvernul, regele şi populaţia s-au retras în Moldova. Armata română pierduse peste 250.000 de militari pe front, adică o treime din forţele mobilizate în august.

Imaginile vechi de mai sus arată cum femei, îmbrăcate în port tradiţional românesc, încercau, sub sloganul ''Ajutaţi România'', să strângă bani pentru Crucea Roşie care se ocupa de soldaţii români.

După mai multe lupte de mică amploare, armata germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii ianuarie 1917. Armata română continua să lupte, deşi cea mai mare parte a teritoriului său se afla sub ocupaţie străină.

Pierderile armatei române au fost estimate la 300 – 400.000 de soldaţi, morţi, răniţi, dispăruţi sau prizonieri. Pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor şi otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni.

Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane şi a generalilor lor: Falkenhayn şi Mackensen (Esposito, Atlas of American Wars, vol. 2). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obţinute de diviziile germane, cu un ajutor bulgar în sud. Germanii se dovediseră superiori la toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de luptă şi capacitate a conducătorilor.

Luptele au continuat în 1917, Moldova rămânâd neocupată datorită stategiei de apărare în triunghi a Armatei a 4-a (cu pierderi minore după retragerea menţionată anterior), care a rămas neclintită în apărarea Carpaţilor Răsăriteni, protejând Iaşii împotriva atacurilor germane repetate. În mai 1917, armata română a atacat alături de aliaţii ruşi pentru a sprijini Ofensivei Kerenski. După ce au reuşit să rupă frontul austro-ungar la Mărăşti, avansarea trupelor ruso-române a trebuit să fie oprită datorită eşecului dezastruos al Ofensivei Kerenski. Forţele lui Makensen au contraatacat, dar au fost învinse la Mărăşeşti.

Între timp, tehnicienii germani au reuşit să repună în funcţiune sondele din câmpurile petroliere din jurul Ploieştiului, iar până la sfârşitul războiului au extras peste un milion de tone de ţiţei. De asemenea, germanii au rechiziţionat două milioane de tone de cereale de la ţăranii români. Aceste materiale au fost vitale pentru aprovizionarea Germaniei până la sfârşitul războiului, în 1918.

Când bolşevicii au cucerit puterea în urma Revoluţiei din Octombrie şi au semnat cu germanii Tratatul de la Brest-Litovsk, România a fost lăsată complet izolată şi încercuită de forţele ostile, neavând altă opţiune decât să iasă la rândul ei din război şi să accepte condiţiile umilitoare ale Păcii de la Bucureşti. După ofensiva încununată cu succes de la Salonic care a avut ca rezultat scoaterea din război a Bulgariei, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o zi mai înainte ca războiul să se încheie în vest.

Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Ţarii din Basarabia a proclamat unirea cu România cu o majoritate zdrobitoare a voturilor. Pe 28 noiembrie, reprezentanţii populaţiei din Bucovina a votat pentru unirea cu Ţara, iar pe 1 decembrie acelaşi an, şi reprezentanţii românilor şi saşilor din Transilvania a adoptat o proclamaţia de la Alba Iulia de unire cu Regatul Român.

Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.

WWW.DESCOPERA.RO