Nouă contracte de construcţie de autostrăzi au intrat în vizorul procurorilor DNA. Este vorba despre contracte în valoare de aproape un miliard de euro pe care Direcţia Naţională Anticorupţie le va verifica.
Într-un document obţinut în exclusivitate, de Antena 3, procurorii solicită mai multe acte pe care Direcţia de Achiziţii Publice ar trebui să le pună dispoziţia autorităţilor.
În ultima perioadă, procurorii DNA au început să îşi facă simţită prezenţa şi la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. Primul contract cerut de procuroii DNA este cel al autostrăzii Timişoara-Lugoj.
Al doilea contract pe care procurorii vor să îl verifice este cel al autostrăzii Arad-Nădlac. Asta după ce, la mai puţin de jumătate de an de la inaugurare, pe şosea au apărut primele gropi, iar specialiştii susţin că lucrările ar fi de mântuială.
Şi contractele de construcţie ale autostrăzii Lugoj-Deva lotul 1, Sibiu-Orăştie loturile 1,2,3,4 sunt vizate în această anchetă. Mai ales că lotul 3 este încă închis din cauza demolării.
Unele surse spun că procurorii DNA pregătesc un megadosar. Multe dintre lucrări fiind efectuate de firmele lui Dorinel Umbrărescu, un apropiat al fostului preşedinte Traian Băsescu.
Sunt vizate contracte de construcţie, supervizare lucrări şi proiectare pe care acum cei de la direcţia de achiziţii - respectiv directorul general Daniel Drăghia şi directorul resposabil cu finanţarea externă, Horia Nicolae, care, conform unor surse sunt tot apropiaţi ai lui Băsescu - trebuie să le dea autorităţilor. Iar sumele sunt uriaşe. Doar contractele de construcţie însumează aproape un miliard de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu