Vicepreședintele american Joe Biden a afirmat sâmbătă la Istanbul că Statele Unite ale Americii (SUA) și Turcia sunt pregătite pentru o soluție militară în Siria, dacă o reglementare politică nu este posibilă, relatează Agerpres.
''Știm că va fi mai bine dacă putem să ajungem la o soluție politică, dar suntem pregătiți, dacă aceasta nu este posibil, să avem o soluție militară la această operațiune și să eliminăm Daesh'' (Statul Islamic), a declarat Biden într-o conferință de presă la încheierea unei întâlniri cu premierul turc, Ahmet Davutoglu.
Oficialul american a precizat, de asemenea, că a discutat cu premierul turc despre modul cum țările lor vor putea sprijini în continuare forțele rebele sunnite care luptă pentru înlăturarea de la putere a președintelui sirian, Bashar Al-Assad.
Joe Biden a mai spus că SUA sprijină Turcia în lupta sa împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). ''Statul Islamic nu este singura amenințare existențială pentru poporul Turciei, PKK este de asemenea o amenințare și noi știm aceasta'', a declarat Biden, calificând PKK drept ''nimic altceva decât o grupare teroristă''.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu